ÎCCJ, Decizia nr. 283/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1652 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul B.O. împotriva rezoluției nr. 893/P/2008 din 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, și a rezoluției nr. 2775/1463/II/2/2009 din 27 mai 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică; au fost menținute rezoluțiile atacate, ca legale și temeinice, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că petentul B.O. a formulat, în baza art. 278 1 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluției nr. 893/P/2008 din 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Prin rezoluția din data de 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus față de G.D., procuror general și C.V., procuror, ambii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 246 și art. 264 C. pen., pe motiv că faptele nu există.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin rezoluția din data de 27 martie 2009, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul B.O. împotriva rezoluției dispuse în dosarul nr. 893/P/2009. Analizând actele dosarului, prima instanță a constatat că plângerea formulată de petent este nefondată. S-a reținut că prin rezoluția nr. 48/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați (dosar soluționat de procurorul C.V.) s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.C., judecător la Judecătoria Brăila, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Dosarul respectiv a avut ca obiect plângerea pe care B.O. a formulat-o împotriva magistratului menționat, întrucât la termenul din 19 iulie 2007 nu a dat curs solicitărilor sale făcute în dosarul nr. 6065/196/2007 al Judecătoriei Brăila, dosar care a avut ca obiect cererea formulată de B.B.P. privind evacuarea pe calea ordonanței președințiale a numitului B.O., din imobilul situat în Brăila. Prin sentința civilă nr. 5411 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 6065/190/2007 (judecător M.C.) a fost admisă cererea formulată de reclamantul B.B.P. și s-a dispus evacuarea pârâtului B.O. din imobil și obligarea sa la plata chiriei restante și a energiei electrice consumate.

Fiind nemulțumit, petentul a formulat plângere împotriva judecătorului considerând că a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu. Soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 48/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați față de M.C. a fost verificată, în conformitate cu dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, G.D., care, prin rezoluția nr. 525/II/2 din 15 mai 2008 a considerat că este legală și temeinică. Prima instanță a concluzionat că în sarcina magistraților G.D. și C.V.

nu se poate reține săvârșirea niciunei fapte de natură penală, împrejurarea că petentul este nemulțumit de soluții neputând conduce la concluzia că procurorii și-au încălcat atribuțiile de serviciu sau au favorizat persoana reclamată de acesta; în situația când persoana vătămată este nemulțumită de soluția dispusă poate formula plângere împotriva acesteia conform prevederilor legale, dar nemulțumirea sa nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a celor care au depus-o, verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate de magistrați realizându-se prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege și nu prin repunerea lor în discuție în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva magistraților.

S-a constatat, astfel, că procurorii reclamați de petent au dat soluțiile din dosarele respective potrivit competenței pe care o aveau, cu respectarea legii. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs, pentru comiterea de infracțiuni de către procurorii care au dat rezoluțiile contestate, respingerea solicitării de amânare a judecării cauzei de către prima instanță, nerespectarea dispozițiilor art. 357 și ale art. 312 C. proc. pen. având în vedere hotărârea pronunțată și minuta acesteia. Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la săvârșirea unei infracțiuni și a unei condiții negative a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile reglementate de norma arătată. În cauza dedusă judecății nemulțumirea petentului, care a determinat formularea plângerii penale împotriva magistraților procurori, a fost determinată de modul în care aceștia au soluționat o plângere anterior formulată de către petent.

Așa fiind, se constată că activitatea de jurisdicție, legal desfășurată de către intimații procurori, constând în interpretarea și aplicarea legii, instrumentarea cauzelor repartizate și, în final, dispunerea unei soluții, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, pentru a atrage răspunderea penală a magistraților, chiar dacă soluția dispusă a nemulțumit una dintre părți. Nemulțumirile petentului, care privesc, în realitate soluțiile dispuse de către procurori trebuiau să fie exprimate pe calea parcurgerii procedurii prevăzute de art. 278 și art. 278 1 C. proc. pen., care nu poate fi substituită și nici înlocuită prin formularea plângerii penale, instituție juridică având o finalitate distinctă și care nu poate conduce la modificarea sau desființarea soluțiilor dispuse de către magistrați.

Se constată că intimații s-au limitat la a-și exercita legal prerogativele funcției cu care au fost învestiți, iar nemulțumirea pur subiectivă a petentului nu este aptă a dovedi săvârșirea unor fapte din sfera ilicitului penal. Așadar, în mod legal și temeinic procurorul, învestit cu soluționarea plângerii petentului, în baza verificărilor efectuate în etapa actelor premergătoare, potrivit art. 224 C. proc. pen., a constatat că faptele reclamate nu există, soluția de neîncepere a urmăririi penale fiind în mod just menținută de către prima instanță, hotărârea fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., pe baza evaluării proprii juste a materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate.

Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Motivul de recurs referitor la pretinsa comitere a unor infracțiuni de către procurorii care au dispus soluțiile contestate de petent, potrivit art. 278 1 C. proc. pen. excede obiectului cauzei, constituit de verificarea hotărârii pronunțate de către prima instanță care, la rândul său, potrivit art. 278 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. s-a limitat la verificarea legalității și temeiniciei soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror. Critica referitoare la respingerea cererii petentului de amânare a judecății este neîntemeiată, deoarece prima instanță s-a pronunțat motivat asupra acesteia, procedându-se la soluționarea cauzei cu respectarea drepturilor procesuale ale părților în condițiile în care prin cererea formulată petentul critica, în realitate, conținutul citației, procedura de citare fiind legal îndeplinită (fila 19 dosar fond).

Motivul de recurs privind pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 312 și art. 357 C. proc. pen. nu se susține, deoarece conținutul minutei respectă dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., aplicabile în speță, iar dispozițiile art. 312 C. proc. pen. nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, după cum sugerează petentul. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.O. împotriva sentinței nr. 1652 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4278/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.