ÎCCJ, Decizia nr. 283/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1652

din 15 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul B.O.

împotriva rezoluției nr. 893/P/2008 din 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, și a rezoluției nr. 2775/1463/II/2/2009 din 27 mai 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică; au fost menținute rezoluțiile

atacate, ca legale și temeinice, iar petentul obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut, în esență, că petentul B.O. a formulat, în

baza art. 278

1

C. proc. pen., plângere împotriva rezoluției nr.

893/P/2008 din 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Prin rezoluția din

data de 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a dispus față de G.D., procuror general și C.V., procuror, ambii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 246 și art. 264 C.

pen., pe motiv că faptele nu există.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care, prin rezoluția din data de 27 martie 2009, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul B.O. împotriva rezoluției dispuse în

dosarul nr. 893/P/2009.

Analizând actele

dosarului, prima instanță a constatat că plângerea formulată de petent este

nefondată.

S-a reținut că prin

rezoluția nr. 48/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați (dosar

soluționat de procurorul C.V.) s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.C.,

judecător la Judecătoria Brăila, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 246 C. pen. Dosarul respectiv a avut ca obiect plângerea pe care B.O. a

formulat-o împotriva magistratului menționat, întrucât la termenul din 19 iulie

2007 nu a dat curs solicitărilor sale făcute în dosarul nr. 6065/196/2007 al

Judecătoriei Brăila, dosar care a avut ca obiect cererea formulată de B.B.P.

privind evacuarea pe calea ordonanței președințiale a numitului B.O., din

imobilul situat în Brăila.

Prin sentința civilă

nr. 5411 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr.

6065/190/2007 (judecător M.C.) a fost admisă cererea formulată de reclamantul B.B.P.

și s-a dispus evacuarea pârâtului B.O. din imobil și obligarea sa la plata

chiriei restante și a energiei electrice consumate.

Fiind nemulțumit,

petentul a formulat plângere împotriva judecătorului considerând că a săvârșit

infracțiunea de abuz în serviciu. Soluția de neîncepere a urmăririi penale

dispusă în dosarul nr. 48/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați față de M.C. a fost verificată, în conformitate cu dispozițiile art. 278

alin. (1) C. proc. pen., de către procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați, G.D., care, prin rezoluția nr. 525/II/2 din 15 mai 2008 a considerat că este legală și temeinică.

Prima instanță a

concluzionat că în sarcina magistraților G.D. și C.V. nu se poate reține

săvârșirea niciunei fapte de natură penală, împrejurarea că petentul este

nemulțumit de soluții neputând conduce la concluzia că procurorii și-au

încălcat atribuțiile de serviciu sau au favorizat persoana reclamată de acesta;

în situația când persoana vătămată este nemulțumită de soluția dispusă poate

formula plângere împotriva acesteia conform prevederilor legale, dar

nemulțumirea sa nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a

celor care au depus-o, verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor

pronunțate de magistrați realizându-se prin intermediul căilor de atac

prevăzute de lege și nu prin repunerea lor în discuție în cadrul unui proces

penal îndreptat împotriva magistraților.

S-a constatat,

astfel, că procurorii reclamați de petent au dat soluțiile din dosarele

respective potrivit competenței pe care o aveau, cu respectarea legii.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul, criticând-o, astfel după

cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs, pentru comiterea de infracțiuni de

către procurorii care au dat rezoluțiile contestate, respingerea solicitării de

amânare a judecării cauzei de către prima instanță, nerespectarea dispozițiilor

art. 357 și ale art. 312 C. proc. pen. având în vedere hotărârea pronunțată și

minuta acesteia.

Analizând cauza prin

prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat

și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la săvârșirea unei infracțiuni și a unei

condiții negative a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile

reglementate de norma arătată.

În cauza dedusă

judecății nemulțumirea petentului, care a determinat formularea plângerii

penale împotriva magistraților procurori, a fost determinată de modul în care

aceștia au soluționat o plângere anterior formulată de către petent.

Așa fiind, se

constată că activitatea de jurisdicție, legal desfășurată de către intimații

procurori, constând în interpretarea și aplicarea legii, instrumentarea

cauzelor repartizate și, în final, dispunerea unei soluții, nu poate constitui,

prin ea însăși, infracțiune, pentru a atrage răspunderea penală a

magistraților, chiar dacă soluția dispusă a nemulțumit una dintre părți.

Nemulțumirile

petentului, care privesc, în realitate soluțiile dispuse de către procurori

trebuiau să fie exprimate pe calea parcurgerii procedurii prevăzute de art. 278

și art. 278

1

C. proc. pen., care nu poate fi substituită și nici

înlocuită prin formularea plângerii penale, instituție juridică având o

finalitate distinctă și care nu poate conduce la modificarea sau desființarea

soluțiilor dispuse de către magistrați.

Se constată că

intimații s-au limitat la a-și exercita legal prerogativele funcției cu care au

fost învestiți, iar nemulțumirea pur subiectivă a petentului nu este aptă a

dovedi săvârșirea unor fapte din sfera ilicitului penal.

Așadar, în mod legal

și temeinic procurorul, învestit cu soluționarea plângerii petentului, în baza

verificărilor efectuate în etapa actelor premergătoare, potrivit art. 224 C.

proc. pen., a constatat că faptele reclamate nu există, soluția de neîncepere a

urmăririi penale fiind în mod just menținută de către prima instanță, hotărârea

fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen., pe baza evaluării proprii juste a materialului dosarului, plângerii

petentului și rezoluției atacate.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Motivul de recurs referitor

la pretinsa comitere a unor infracțiuni de către procurorii care au dispus

soluțiile contestate de petent, potrivit art. 278

1

C. proc. pen.

excede obiectului cauzei, constituit de verificarea hotărârii pronunțate de

către prima instanță care, la rândul său, potrivit art. 278

1

alin.

(1) și (7) C. proc. pen. s-a limitat la verificarea legalității și temeiniciei

soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror.

Critica referitoare

la respingerea cererii petentului de amânare a judecății este neîntemeiată,

deoarece prima instanță s-a pronunțat motivat asupra acesteia, procedându-se la

soluționarea cauzei cu respectarea drepturilor procesuale ale părților în

condițiile în care prin cererea formulată petentul critica, în realitate,

conținutul citației, procedura de citare fiind legal îndeplinită (fila 19 dosar

fond).

Motivul de recurs

privind pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 312 și art. 357 C. proc. pen.

nu se susține, deoarece conținutul minutei respectă dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., aplicabile în speță, iar dispozițiile art. 312

C. proc. pen. nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, după cum sugerează

petentul.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.O. împotriva sentinței nr. 1652 din

15 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4278/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.