ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1891/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1891/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta UAT Județul Caras-Severin în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat anularea parțială a Informării nr. x din 26.06.2013 privind plata cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x aferentă contractului de finanțare cod SMIS x încheiat în cadrul POR 2007 - 2013 pentru proiectul Reabilitarea și Modernizarea Azilului de Bătrâni Reșița, respectiv a prevederii de declarare ca neeligibile a cheltuielilor și a reducerii de la plată a sumei de 20.941,22 RON, plus TVA aferent de 5.025,89 RON, precum și a tuturor actelor subsecvente acesteia; anularea Deciziei nr. 140 din 19.08.2013 privind soluționarea contestației formulată de UAT Județul Caras-Severin; obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute din cererile de plată, pe baza Informării nr. x din 26.06.2013.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 9 din 20 ianuarie 2014, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamanta UAT Județul Caras-Severin, a anulat parțial Informarea nr. x din 26.06.2013 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x aferentă Contractului de finanțare cod SMIS x încheiat în cadrul POR 2007 - 2013 pentru Proiectul Reabilitarea și modernizarea Azilului de bătrâni Reșița, precum și Decizia nr. 140 din 19.08.2013 privind soluționarea contestației formulată de UAT Județul Caraș-Severin; a obligat pârâtul la restituirea sumelor reținute din cererile de plată, pe baza Informării nr. x din 26.06.2013.
Cererea de recurs. Motivele de nelegalitate.
Împotriva Sentinței nr. 9 din 20 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, în temeiul art. 483 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că în mod greșit a apreciat Curtea de apel incidența în speță a dispozițiilor art. 122 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, precum și faptul că reclamantul s-a încadrat în dispozițiile prevăzute de art. 122 alin. (1) lit. i) din același act normativ.
Conform prevederilor art. 122 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă are dreptul să aplice procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, numai ca o măsură strict necesară, atunci când perioada de aplicare a licitației deschise, a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare sau a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgență, determinate de evenimente imprevizibile și care nu se datorează sub nicio formă unei acțiuni sau inacțiuni a autorității contractante.
Din analiza documentelor depuse la dosar, nu rezultă, în opinia recurentului, faptul că lucrările suplimentare sunt datorate unor circumstanțe imprevizibile, fiind vorba de greșeli de proiectare și erori ale proiectului tehnic.
Lucrările suplimentare reprezintă executarea unor operațiuni ce au fost omise inițial în proiectul tehnic și care, la data execuției nu au fost considerate necesare.
Referitor la condiția "circumstanțe imprevizibile", susține recurentul, aceasta trebuie interpretată într-o manieră obiectivă, cu referire la ceea ce o autoritate contractantă diligentă ar trebui să prevadă. Modificările determinate de pregătirea neadecvată a procedurii de atribuire a proiectului nu pot fi considerate astfel de circumstanțe.
Lucrările suplimentare executate reprezintă în fapt introducerea de condiții care dacă ar fi făcut parte din procedura de atribuire inițială, ar fi fost cunoscute de către toți operatorii economici interesați și ar fi permis prezentarea și a altor oferte decât cele prezentate inițial sau ar fi permis atribuirea contractului unui alt ofertant.
Invocarea caracterului de extremă urgență al obiectului contractului nu se susține, deoarece între perioada în care a fost semnalată problema - 14.05.2012 și negocierea inițială conform prevederilor art. 122 lit. c) - 16.08.2014, era suficient timp pentru demararea unei proceduri competitive.
În cauză au fost verificate condițiile de admisibilitate ale recursului și a fost întocmit raportul, conform art. 493 Noul C. proc. civ.
II. Analiza motivelor de casare
Criticile aduse de recurent soluției primei instanțe sunt expuse într-o perspectivă pur teoretică, fără a se argumenta în concret încălcarea prevederilor art. 122 lit. c) și art. 122 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006.
Astfel, afirmațiile recurentului în sensul că procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare poate fi aplicată doar în cazul ivirii unor circumstanțe imprevizibile, este reală, însă nu se analizează în raport cu hotărârea atacată dacă ceea ce invocă autoritatea contractantă se încadrează în textul citat.
În speță, se observă că lucrările au privit reabilitarea și modernizarea azilului de bătrâni din Reșița și că pe perioada de execuție a proiectului, s-a constatat că nu s-au montat stâlpi și grinzi pentru rezemarea planșeului de la etajul 1, ce erau prevăzuți în proiectul inițial al clădirii; de asemenea, s-a constatat că lipsește placa pardoseală, deși în proiectul inițial aceasta figura ca existentă.
S-a dovedit că imobilul nu deținea cartea tehnică și astfel nu puteau fi cunoscute proiectele tehnice anterioare, intervențiile efectuate în timp.
Lucrările erau în mod categoric necesare, iar condițiile tehnice nu au putut fi prevăzute, deși au fost efectuate investigațiile tehnice asupra imobilului care era construit în anul 1960.
Lipsa de diligență nu poate fi imputată autorității contractante, avându-se în vedere că la momentul pregătirii proiectului, datorită condițiilor tehnice, exista o imposibilitate obiectivă de a prevedea că anumite lucrări anterioare, încă de la construcția imobilului, deși erau evidențiate ca fiind făcute în fapt, s-a dovedit că nu existau.
Momentul descoperirii lipsurilor este cel al începerii lucrărilor de modernizare, fiind imposibil ca în faza proiectării să poată fi observate.
Este nefondată și critica recurentului, conform căreia invocarea caracterului de extremă urgență al obiectului contractului nu se poate susține, deoarece între perioada în care a fost semnalată problema și negocierea inițială era suficient timp pentru demararea unei proceduri competitive (14.05.2012 - 16.08.2012).
Procesul-verbal de constatare a necesității lucrărilor suplimentare a fost întocmit la 14.05.2012, iar procedura de atribuire a fost anulată la recomandarea MFP - UCVAF, intimata fiind nevoită să demareze o altă procedură, cea de față, astfel încât distanța în timp între data constituirii și data încheierii actului adițional nu reprezintă un motiv de neaplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Față de acestea, în temeiul art. 497 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței nr. 9 din 20 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2015.
Procesat de ED