ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7857/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7857/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la data de 5 decembrie 2011, reclamanta SC V.T. SRL Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. anularea procesului-verbal de constatare a contravenției din data de 14 noiembrie 2011 și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment. Prin Sentința nr. 1356 din 8 martie 2012, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Cornetu, reținând incidența art. 32 alin. (2) din O.G.
nr. 2/2001 față de locul săvârșirii contravenției. Prin Încheierea de ședință din 27 februarie 2013, Judecătoria Cornetu a dispus scoatere cauzei de pe rol și trimiterea, pe cale administrativă, spre competentă soluționare Judecătoriei Brăila, instanța în circumscripția căreia își are sediul contravenientul, reținând aplicabilitatea art. XXIII alin. (4) din Legea nr. 2/2013. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 3 aprilie 2013. Judecătoria Brăila, prin Sentința nr. 5034 din 28 iunie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând, în esență, că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, avute în vedere de prima instanță, nu sunt incidente în cauză, sens în care dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G.
nr. 2/2001 își păstrează aplicabilitatea. Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, în baza art. 20 pct. 2 coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestuia. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl constituie anularea procesului-verbal din 14 noiembrie 201 încheiat de pârâta C.N.A.D.N.R., prin care, în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, petenta SC V.T. SRL Brăila a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.750,00 RON și obligată la plata unei despăgubiri în valoare de 720,00 euro (3.106,80 lei) pentru că vehiculul categoria E, ce-i aparținea, cu numărul de înmatriculare X1, a circulat, la data de 16 mai 2011, pe Autostrada A2 km12+450m Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013, publicată în M.Of. nr. 89/12.022013, "plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul". Așa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 5 decembrie 2011, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile legii noi de procedură aplicându-se numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
În opinia Înaltei Curți, norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a actelor normative prin care s-au modificat normele procedurale sus-menționate. În ceea ce privește dispozițiile legale invocate de Judecătoria Cornetu, prevederile Legii nr. 2/2013, se reține că acestea se aplică numai în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională. Astfel, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, act normativ anterior Legii nr. 2/2013, potrivit cărora competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Înalta Curte constată că locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina reclamantei, este Autostrada A2 km12+450m, județul Ilfov, în raza de competență teritorială a Judecătoriei Cornetu. 2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește în favoarea Judecătoriei Cornetu competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de petenta SC V.T. SRL Brăila în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 decembrie 2013. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.