ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7514/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7514/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta C.M. a
solicitat anularea Hotărârii nr. 30634 din 10 februarie 2012, emisă de pârâtă
Casa Județeană de Pensii Cluj, cu consecința obligării pârâtei la recunoașterea
calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000
întrucât a dovedit cu declarații notariale faptul că familia sa a fost nevoită
să se refugieze din motive etnice, în perioada 06 septembrie 1940 - 6 martie
1945, din localitatea Șutu, jud. Cluj în loc. Dângăul Mare, jud. Cluj.
Prin Sentința civilă
nr. 895 din 20 noiembrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă
contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta
C.M., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și, în consecință, a
dispus anularea Hotărârii nr. 30634 din 10 februarie 2012 emisă de pârâtă, a
obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada
septembrie 1940 - februarie 1945, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de
O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,
începând cu data de 01 martie 2012 și să-i plătească reclamantei cheltuieli de
judecată în sumă de 400 RON.
Pentru a pronunța
această soluție instanța de fond a reținut ca fiind dovedită imposibilitatea de
a depune înscrisuri cu caracter oficial și a procedat la audierea martorului
B.A. care, prin declarația dată în fața instanței, a confirmat calitatea de
refugiat a reclamantei și a familiei acesteia, refugiul fiind determinat de
persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord.
Din declarația
martorului B.A. a reieșit faptul că reclamanta s-a refugiat împreună cu familia
sa în localitatea Dângăul Mare, jud. Cluj, iar strămutarea reclamantei din
localitatea de domiciliu în altă localitate în cursul anului 1940 s-a datorat
persecuțiilor etnice instituite în perioada respectivă prin Dictatul de la
Viena.
Împotriva acestei
hotărâri, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului
se arată că recunoașterea calității de refugiat conform legii în cazul în care
nu există niciun document oficial se bazează pe două declarații notariale.
Lipsesc în cazul de față actele oficiale concludente, dosarul fiind întocmit
exclusiv pe baza de declarații de martor și a unei adeverințe a Arhivelor, în
care se arată că nu există înregistrări cu numele petentului, prezumție a
lipsei refugiului.
Refuzul
recurentei-pârâte a avut la bază neconcordanța între datele specifice
refugiului martorilor și cele declarate în acțiune.
Informațiile adunate
de instanța de fond nu sunt suficiente pentru a acorda drepturile pe perioada
respectivă. Martora a doua este doar amintită, însă nu e audiată și nici nu dă
declarație în vreun fel.
Examinând cauza și
sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile
legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la
această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 1 din
O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile
acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor
instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit
persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de
lege.
Prin persoana care a
fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege
persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul
în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit
să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele
și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.
Totodată, potrivit
art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea
prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada
încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu
acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu
este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă a
încercat să dovedească că are calitatea de persoană refugiată prin intermediul
probei testimoniale.
În scopul evitării
eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,
este necesar ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a
aflat în aceeași situație cu reclamantul.
Simpla mutare a
recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat
de persecuții etnice.
Refuzul
recurentei-pârâte a avut la bază neconcordanța între datele specifice
refugiului martorilor și cele declarate în acțiune.
Informațiile adunate
de instanța de fond nu sunt suficiente pentru a acorda drepturile pe perioada
respectivă. Martora a doua este doar amintită, însă nu e audiată și nici nu dă
declarație în vreun fel.
Așa fiind, cum
intimata-reclamantă nu a făcut dovada în niciun fel că ar fi fost refugiată și
că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod
greșit, instanța de fond, a admis acțiunea.
Prin urmare, Înalta
Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar
instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul
că va respinge acțiunea reclamantei C.M., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva Sentinței civile nr.
895 din 20 noiembrie 2012 a Curții de Cluj, secția a II-a civilă contencios
administrativ și fiscal.
Modifică sentința
atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei C.M., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AM