ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5685/2004

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21

iunie 2000 pe rolul Tribunalului Cluj reclamanții M.M.A. și S.D.A. au chemat în

judecată pe pârâtul Consiliul local Cluj pentru constatarea că imobilele înscrise

în C.F. Cluj sub nr. A + 1 top 3035 casă 9 camere, 4 bucătării, curte și

grădină nr. 14 (azi 43 și A + 3 cu nr. top 11046) au fost naționalizate fără

titlu, proprietarul S.A., bunicul lor, făcând parte din categoria celor

exceptați de la aplicarea Decretului nr. 92/1950 în calitățile avute: avocat diplomat,

primar al orașului și ministrul agriculturii în România interbelică.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că bunicul lor, proprietarul tabular al imobilului în 1938 a avut o fată

S.I.K. căsătorită S., mama lor, mama acestora a părăsit țara din 1945, și nu a

făcut acte de acceptare a succesiunii tatălui ei, bunicul reclamanților cu care

aceștia au continuat să locuiască în țară.

Reclamanții au arătat că a fost

preluat nelegal prin Decretul nr. 92/1950 corpurile de clădire A + 1 și A + 3

deși fostul proprietar era exceptat iar corpul A + 2 a fost preluat nelegal în

baza dispozițiilor Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966.

S-a solicitat constatarea în temeiul

art. 6 din Legea nr. 213/1998, statul nu are titlu legal asupra imobilului

preluat prin naționalizare și în măsura în care restituirea în natură nu mai

este posibilă, au cerut despăgubiri la valoarea reală.

Tribunalul Cluj prin sentința civilă

355 din 2 octombrie 2001 a respins acțiunea reclamanților, împotriva pârâților

Consiliul Local al municipiului Cluj pentru lipsa calității procesuale active.

Au fost respinse, tot pentru lipsa

calității procesuale pasive, cererile de intervenție principală formulate de

I.A.M., ș.a. cereri prin care s-a solicitat constatarea drepturilor lor de

proprietate asupra apartamentelor ocupate de ei în imobilul revendicat.

A fost respinsă și cererea

reconvențională formulată de reclamanți împotriva intervenienților A., G. și

B., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate cu aceștia, pentru lipsa de calitate procesuală

activă.

S-au acordat cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 137 alin. (1) C.

proc. civ. instanța a analizat cu precădere excepțiile invocate fiind deci, de

prisos analiza în fond a pricinii.

S-a apreciat că între excepțiile

invocate: lipsa calității procesuală activă, a calității procesuale pasive și

prescripția dreptului la acțiune, are prioritate excepția privind calitatea

procesuală a părților.

Instanța a găsit fondată această

excepție deoarece succesibile în gradul 1 al proprietarului tabular, S.A.,

decedat la 5 august 1964 în Musingen, Elveția, divorțat la data decesului, sunt

cele două fiice ale sale, S.I.C., mama reclamanților și K.R., mătușa lor.

Acestea însă nu au făcut o acceptare valabilă prin cererea de intervenție, cum

au susținut, întemeiată pe Legea nr. 10/2001, câtă vreme această lege acordă,

prin art. 47, beneficiul aplicării ei și pentru acțiunile promovate anterior

apariției ei, numai reclamanților nu și celorlalte părți în proces. Pe de altă

parte, s-a considerat că intervenientele nu pot revendica, după apariția Legii

nr. 10/2001, direct în instanță cu ignorarea procedurilor prealabile prevăzute

de noua lege.

Această soluție a fost atacată cu

apel de către intervenientele S.I.C. și K.R. care au criticat rezolvarea pe

calea excepției de inadmisibilitate a cererii lor de intervenție în interes

propriu, chiar dacă acestea au formulat cereri de intervenție după apariția

Legii nr. 10/2001, pentru că ele aveau deschisă calea de drept comun potrivit

art. 47 alin. (3) din Legea nr. 10/2001;

Intervenienții A., G. și B. Au

formulat apel numai împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de completare

a dispozitivului sentinței civile nr. 355/2001 în sensul de a se completa

dispozitivul cu respingerea în principiu și pe fond a cererilor de intervenție

formulate de interevenientele S.K.

Curtea de Apel Cluj prin decizia 149

din 22 noiembrie 2002 a respins ca nefondate apelurile intervenientelor

S.I.K.(decedată pe parcursul procesului și substituită în drepturile procesuale

de moștenitorii ei, reclamanții în cauză) și K.R.

S-a considerat că revendicarea în

temeiul Legii nr. 10/2001 prin cererile de intervenție formulate în proces la

17 septembrie 2001 și respectiv 27 septembrie 2001, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, în condițiile în care se instituie o procedură specială

detaliată potrivit art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (7), nu

poate fi discutată direct în instanță în procesul deja pornit înainte de

apariția legii speciale, între alte persoane, fără a se parcurge și procedura

prealabilă obligatorie.

Nici apelurile intervenienților A., G. și B. nu au fost primite,

deoarece instanța a respectat dispozițiile legale și s-a pronunțat prin

încheiere, conform art. 52 alin. (1) C. proc. civ. Respingerea cererilor de

intervenție S. și K. este menționată în practicaua sentinței civile 355/2001, și

pentru că cele două interveniente nu au devenit părți în proces, nu a fost

necesar ca instanța să se pronunțe prin dispozitivul hotărârii asupra cererilor

deja discutate și respinse.

Prin aceeași decizie Curtea de apel

a mai luat act de renunțarea intervenineților I., P., M., Ș. și C. la judecarea

apelului lor.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs intervenineții A., G. și B. și respectiv, reclamanții M. și S.

În primul apel s-au adus critici

hotărârilor pentru greșita aplicare a art. 480 C. civ., art. 9 din Legea nr.

112/1995, art. 17 alin. (1), art. 33 din Legea nr. 115/1938, art. 17 lit. d) și

art. 46 alin. (2) din Legea 10/2001. S-a arătat că greșit s-a respins cererea

lor de intervenție în interes propriu prin care au cerut constatarea

drepturilor de proprietate, valabilitatea titlului de dobândire a acesteia, și

pe cale de consecință consolidarea dreptului lor. S-a arătat că în mod nelegal

s-a respins ca inadmisibilă și cererea de intervenție formulată de fiicele

primului proprietar, după ce s-au încuviințat acestora și s-au administrat

probe. Acțiunea reclamanților corect a fost respinsă reținându-se excepția

lipsei calității procesuale active a acestora dar instanța a ignorat faptul că

în proces au intervenit persoanele cu această calitate, succesoarele în linie

directă ale primului proprietar.

Reclamanții prin recursul lor au mai

atacat decizia 149/2001 în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 criticând-o pentru

soluția greșită deoarece deși procesul a fost pornit de ei, pentru că la

momentul respectiv mama și mătușa nu aveau pretenții, prin decesul mamei lor,

ei au dobândit calitatea procesuală activă în revendicare. Pe de altă parte

cererile de intervenție trebuiau admise, au mai susținut reclamanții pentru că

Legea nr. 10/2001 stabilește un regim diferit pentru imobilele preluate cu și

fără titlu, iar constatarea valabilității, sau nu a titlului lor este de

competența instanțelor conform art. 6 Legea nr. 213/1998. Sub acest aspect

instanța nu a ținut cont de apărarea reclamanților, făcând vorbire numai de

faptul că nu au interes actual.

Recursul intervenienților A., G. și

B. este întemeiat și se va admite pentru următoarele considerente:

Instanța de fond cu soluția

confirmată în apel s-a mărginit să trateze cererile cu care a fost investită

numai prin prisma acțiunii în revendicare formulată de reclamanți pe de o parte,

prin cererea introductivă de instanță și, de intervenientele K. și S., prin

cererea de intervenție pe de altă parte, ambele cereri fiind rezolvate pe

excepție, una pentru lipsa calității procesuale active iar cealaltă prin admisibilitate.

Cererea intervenienților A.A.M., A.C., G.I.M., G. V. și B.M.M. prin care s-a

solicitat constatarea dreptului lor de proprietate și valabilitatea titlului

lor de dobândire a imobilului a fost în mod nelegal respinsă, ca efect al

respingerii celorlalte cereri din dosar.

Acțiunea în constatare formulată pe

calea intervenției în interes propriu a fost determinată de pretențiile

ridicate de reclamanții și intervenientele S. și K. pentru imobilul pe care, în

alți termeni, și acești intervenienți îl revendică cu titlu de proprietate.

Constatarea unui drept de

proprietate întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. se face în contradictoriu cu

cei care pretind și ei drepturi asupra aceluiași bun.

Acțiunea în justiție nu poate fi

inițiată și continuată fără justificarea unui interes. Codul de procedură

civilă prevede în mod expres condiția interesului în două situații, intervenția

(art. 49) și acțiunii în constatare (art. 111 C. proc. civ.).

Justificarea interesului judiciar

incumbă petentului și vizează, în principal, momentul la care instanța este

sesizată în raport de circumstanțele concrete ale raportului dintre părți.

Verificând legalitatea soluționării

cererilor de către instanța de fond, instanța de apel nu a mai constatat că

circumstanțele procesului și implicit raporturile dintre părți s-au schimbat în

această fază procesuală și nu a dat o rezolvare în raport de aceasta nouă

situație.

Instanța de fond a respins cererea

de intervenție formulată de A., G. și B., considerându-se că aceasta este

lipsită de interes față de împrejurarea că reclamanții nu au calitate

procesuală activă.

Interesul reprezintă o condiție de

ordin subiectiv care se apreciază atât în persoana celui care acționează în

justiție, cât și în persoana adversarului.

Situația părților în proces s-a

schimbat însă în faza apelului, faza în care a intervenit decesul

intervenientei S.I.C. în raport de care se constatate lipsa calității

procesuale active a reclamanților, rezolvare care a motivat și soluția dată

cererii de intervenție A., G. și B.

Prin decesul intervenientei S. au

fost introduși în cauză moștenitorii acesteia care figurau deja în proces, însă

în calitate de reclamanți. În cauză a operat o transmisiune legală a calității

procesuale care impunea, din această perspectivă, reanalizarea cererilor deduse

judecății.

Reclamanții în revendicare dobândesc

capacitate procesuală activă și, prin urmare, prin cererea lor „alterează”

proprietatea și fac discutabil titlul cu care se apără intervenienții A., G. și

B. Aceștia din urmă la rândul lor își văd reactualizat interesul acțiunii în

constatarea dreptului de proprietate cu care au investit instanța prin

intervenția în interes propriu.

Confuziunea care s-a produs între

reclamanți și unul dintre intervenienți prin transmisiunea legală a capacității

procesuale justifică, din partea instanței, clarificarea poziției procesuale

părților în raport de cererile lor.

Pe cale de consecință este necesară

rejudecarea apelului, ocazie cu care se vor analiza și criticile aduse modului

în care s-a soluționat cererea de completare a dispozitivului sentinței civile

355/2001.

Cât privește recursul declarat de

reclamanți M.M.A. și S.D.A. ca inadmisibil, acesta se va respinge deoarece

reclamanții nu au atacat cu apel sentința de fond prin care li s-a respins

acțiunea. Omițând executarea căii de atac a apelului nu mai pot ataca recursul.

Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs.

Recursul formulat de M.M.A. și

S.D.A. în redactarea dată

expresis verbas

de aceștia este făcut în

calitatea lor de reclamanți, și în această calitate reclamanții care nu au

declarat apel, nu au calea recursului. Împrejurarea ca, în persoana

reclamanților s-au confundat prin natura circumstanțelor dosarului, mai multe

părți din cauză, reclamanții luând și poziția procesuală a unei interveniente

decedate, nu duce automat la confundarea regulilor procesuale aplicabile pentru

fiecare parte, în raport de poziția ei procesuală.

M. și S. nu au făcut precizarea că

stau în recurs în calitatea lor de moștenitori ai intervenientei St. nici prin

cererea de recurs nici printr-un alt document care să fi fost depus în dosar

înăuntrul termenului de recurs. Orice altă precizare făcută în afara regulilor

procedurale nu produce efecte.

Urmare soluției date în rezolvarea

primului recurs, instanța de apel, la care se va trimite dosarul, va proceda la

rejudecarea apelului și la clarificarea raporturilor juridice și procesuale ale

tuturor părților, astfel că M. și S. fie în calitate de reclamanți sau de

succesori legali ai intervenientei St. nu vor fi prejudiciați în drepturile

lor, fiind necesar să se reanalizeze excepțiile invocate la fond în raporturile

nou create.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de intervenienții

A.A.M., A.C., G. V., G.I.M. și B.M.M. împotriva deciziei nr. 149 din 22

noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, pe care o casează și

trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului, precum și a cererii

de îndreptare a erorii materiale formulată de aceiași intervenienți.

Respinge ca inadmisibil recursul formulat

de reclamanții M.M.A. și S.D.A. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie

2004.