ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5685/2004

Asupra recursurilor civile de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 iunie 2000 pe rolul Tribunalului Cluj reclamanții M.M.A. și S.D.A. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local Cluj pentru constatarea că imobilele înscrise în C.F. Cluj sub nr. A + 1 top 3035 casă 9 camere, 4 bucătării, curte și grădină nr. 14 (azi 43 și A + 3 cu nr. top 11046) au fost naționalizate fără titlu, proprietarul S.A., bunicul lor, făcând parte din categoria celor exceptați de la aplicarea Decretului nr. 92/1950 în calitățile avute: avocat diplomat, primar al orașului și ministrul agriculturii în România interbelică. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că bunicul lor, proprietarul tabular al imobilului în 1938 a avut o fată S.I.K.

căsătorită S., mama lor, mama acestora a părăsit țara din 1945, și nu a făcut acte de acceptare a succesiunii tatălui ei, bunicul reclamanților cu care aceștia au continuat să locuiască în țară. Reclamanții au arătat că a fost preluat nelegal prin Decretul nr. 92/1950 corpurile de clădire A + 1 și A + 3 deși fostul proprietar era exceptat iar corpul A + 2 a fost preluat nelegal în baza dispozițiilor Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966. S-a solicitat constatarea în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, statul nu are titlu legal asupra imobilului preluat prin naționalizare și în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă, au cerut despăgubiri la valoarea reală. Tribunalul Cluj prin sentința civilă 355 din 2 octombrie 2001 a respins acțiunea reclamanților, împotriva pârâților Consiliul Local al municipiului Cluj pentru lipsa calității procesuale active.

Au fost respinse, tot pentru lipsa calității procesuale pasive, cererile de intervenție principală formulate de I.A.M., ș.a. cereri prin care s-a solicitat constatarea drepturilor lor de proprietate asupra apartamentelor ocupate de ei în imobilul revendicat. A fost respinsă și cererea reconvențională formulată de reclamanți împotriva intervenienților A., G. și B., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu aceștia, pentru lipsa de calitate procesuală activă. S-au acordat cheltuieli de judecată. În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanța a analizat cu precădere excepțiile invocate fiind deci, de prisos analiza în fond a pricinii. S-a apreciat că între excepțiile invocate: lipsa calității procesuală activă, a calității procesuale pasive și prescripția dreptului la acțiune, are prioritate excepția privind calitatea procesuală a părților.

Instanța a găsit fondată această excepție deoarece succesibile în gradul 1 al proprietarului tabular, S.A., decedat la 5 august 1964 în Musingen, Elveția, divorțat la data decesului, sunt cele două fiice ale sale, S.I.C., mama reclamanților și K.R., mătușa lor. Acestea însă nu au făcut o acceptare valabilă prin cererea de intervenție, cum au susținut, întemeiată pe Legea nr. 10/2001, câtă vreme această lege acordă, prin art. 47, beneficiul aplicării ei și pentru acțiunile promovate anterior apariției ei, numai reclamanților nu și celorlalte părți în proces. Pe de altă parte, s-a considerat că intervenientele nu pot revendica, după apariția Legii nr. 10/2001, direct în instanță cu ignorarea procedurilor prealabile prevăzute de noua lege.

Această soluție a fost atacată cu apel de către intervenientele S.I.C. și K.R. care au criticat rezolvarea pe calea excepției de inadmisibilitate a cererii lor de intervenție în interes propriu, chiar dacă acestea au formulat cereri de intervenție după apariția Legii nr. 10/2001, pentru că ele aveau deschisă calea de drept comun potrivit art. 47 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; Intervenienții A., G. și B. Au formulat apel numai împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 355/2001 în sensul de a se completa dispozitivul cu respingerea în principiu și pe fond a cererilor de intervenție formulate de interevenientele S.K. Curtea de Apel Cluj prin decizia 149 din 22 noiembrie 2002 a respins ca nefondate apelurile intervenientelor S.I.K.(decedată pe parcursul procesului și substituită în drepturile procesuale de moștenitorii ei, reclamanții în cauză) și K.R.

S-a considerat că revendicarea în temeiul Legii nr. 10/2001 prin cererile de intervenție formulate în proces la 17 septembrie 2001 și respectiv 27 septembrie 2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în condițiile în care se instituie o procedură specială detaliată potrivit art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (7), nu poate fi discutată direct în instanță în procesul deja pornit înainte de apariția legii speciale, între alte persoane, fără a se parcurge și procedura prealabilă obligatorie. Nici apelurile intervenienților A., G. și B. nu au fost primite, deoarece instanța a respectat dispozițiile legale și s-a pronunțat prin încheiere, conform art. 52 alin. (1) C. proc.

civ. Respingerea cererilor de intervenție S. și K. este menționată în practicaua sentinței civile 355/2001, și pentru că cele două interveniente nu au devenit părți în proces, nu a fost necesar ca instanța să se pronunțe prin dispozitivul hotărârii asupra cererilor deja discutate și respinse. Prin aceeași decizie Curtea de apel a mai luat act de renunțarea intervenineților I., P., M., Ș. și C. la judecarea apelului lor. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs intervenineții A., G. și B. și respectiv, reclamanții M. și S. În primul apel s-au adus critici hotărârilor pentru greșita aplicare a art. 480 C. civ., art. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 17 alin. (1), art. 33 din Legea nr. 115/1938, art. 17 lit. d) și art. 46 alin. (2) din Legea 10/2001.

S-a arătat că greșit s-a respins cererea lor de intervenție în interes propriu prin care au cerut constatarea drepturilor de proprietate, valabilitatea titlului de dobândire a acesteia, și pe cale de consecință consolidarea dreptului lor. S-a arătat că în mod nelegal s-a respins ca inadmisibilă și cererea de intervenție formulată de fiicele primului proprietar, după ce s-au încuviințat acestora și s-au administrat probe. Acțiunea reclamanților corect a fost respinsă reținându-se excepția lipsei calității procesuale active a acestora dar instanța a ignorat faptul că în proces au intervenit persoanele cu această calitate, succesoarele în linie directă ale primului proprietar.

Reclamanții prin recursul lor au mai atacat decizia 149/2001 în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 criticând-o pentru soluția greșită deoarece deși procesul a fost pornit de ei, pentru că la momentul respectiv mama și mătușa nu aveau pretenții, prin decesul mamei lor, ei au dobândit calitatea procesuală activă în revendicare. Pe de altă parte cererile de intervenție trebuiau admise, au mai susținut reclamanții pentru că Legea nr. 10/2001 stabilește un regim diferit pentru imobilele preluate cu și fără titlu, iar constatarea valabilității, sau nu a titlului lor este de competența instanțelor conform art. 6 Legea nr. 213/1998. Sub acest aspect instanța nu a ținut cont de apărarea reclamanților, făcând vorbire numai de faptul că nu au interes actual.

Recursul intervenienților A., G. și B. este întemeiat și se va admite pentru următoarele considerente: Instanța de fond cu soluția confirmată în apel s-a mărginit să trateze cererile cu care a fost investită numai prin prisma acțiunii în revendicare formulată de reclamanți pe de o parte, prin cererea introductivă de instanță și, de intervenientele K. și S., prin cererea de intervenție pe de altă parte, ambele cereri fiind rezolvate pe excepție, una pentru lipsa calității procesuale active iar cealaltă prin admisibilitate. Cererea intervenienților A.A.M., A.C., G.I.M., G. V. și B.M.M. prin care s-a solicitat constatarea dreptului lor de proprietate și valabilitatea titlului lor de dobândire a imobilului a fost în mod nelegal respinsă, ca efect al respingerii celorlalte cereri din dosar.

Acțiunea în constatare formulată pe calea intervenției în interes propriu a fost determinată de pretențiile ridicate de reclamanții și intervenientele S. și K. pentru imobilul pe care, în alți termeni, și acești intervenienți îl revendică cu titlu de proprietate. Constatarea unui drept de proprietate întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. se face în contradictoriu cu cei care pretind și ei drepturi asupra aceluiași bun. Acțiunea în justiție nu poate fi inițiată și continuată fără justificarea unui interes. Codul de procedură civilă prevede în mod expres condiția interesului în două situații, intervenția (art. 49) și acțiunii în constatare (art. 111 C. proc. civ.). Justificarea interesului judiciar incumbă petentului și vizează, în principal, momentul la care instanța este sesizată în raport de circumstanțele concrete ale raportului dintre părți.

Verificând legalitatea soluționării cererilor de către instanța de fond, instanța de apel nu a mai constatat că circumstanțele procesului și implicit raporturile dintre părți s-au schimbat în această fază procesuală și nu a dat o rezolvare în raport de aceasta nouă situație. Instanța de fond a respins cererea de intervenție formulată de A., G. și B., considerându-se că aceasta este lipsită de interes față de împrejurarea că reclamanții nu au calitate procesuală activă. Interesul reprezintă o condiție de ordin subiectiv care se apreciază atât în persoana celui care acționează în justiție, cât și în persoana adversarului. Situația părților în proces s-a schimbat însă în faza apelului, faza în care a intervenit decesul intervenientei S.I.C.

în raport de care se constatate lipsa calității procesuale active a reclamanților, rezolvare care a motivat și soluția dată cererii de intervenție A., G. și B. Prin decesul intervenientei S. au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia care figurau deja în proces, însă în calitate de reclamanți. În cauză a operat o transmisiune legală a calității procesuale care impunea, din această perspectivă, reanalizarea cererilor deduse judecății. Reclamanții în revendicare dobândesc capacitate procesuală activă și, prin urmare, prin cererea lor „alterează” proprietatea și fac discutabil titlul cu care se apără intervenienții A., G. și B. Aceștia din urmă la rândul lor își văd reactualizat interesul acțiunii în constatarea dreptului de proprietate cu care au investit instanța prin intervenția în interes propriu.

Confuziunea care s-a produs între reclamanți și unul dintre intervenienți prin transmisiunea legală a capacității procesuale justifică, din partea instanței, clarificarea poziției procesuale părților în raport de cererile lor. Pe cale de consecință este necesară rejudecarea apelului, ocazie cu care se vor analiza și criticile aduse modului în care s-a soluționat cererea de completare a dispozitivului sentinței civile 355/2001. Cât privește recursul declarat de reclamanți M.M.A. și S.D.A. ca inadmisibil, acesta se va respinge deoarece reclamanții nu au atacat cu apel sentința de fond prin care li s-a respins acțiunea. Omițând executarea căii de atac a apelului nu mai pot ataca recursul. Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Recursul formulat de M.M.A. și S.D.A. în redactarea dată expresis verbas de aceștia este făcut în calitatea lor de reclamanți, și în această calitate reclamanții care nu au declarat apel, nu au calea recursului. Împrejurarea ca, în persoana reclamanților s-au confundat prin natura circumstanțelor dosarului, mai multe părți din cauză, reclamanții luând și poziția procesuală a unei interveniente decedate, nu duce automat la confundarea regulilor procesuale aplicabile pentru fiecare parte, în raport de poziția ei procesuală. M. și S. nu au făcut precizarea că stau în recurs în calitatea lor de moștenitori ai intervenientei St.

nici prin cererea de recurs nici printr-un alt document care să fi fost depus în dosar înăuntrul termenului de recurs. Orice altă precizare făcută în afara regulilor procedurale nu produce efecte. Urmare soluției date în rezolvarea primului recurs, instanța de apel, la care se va trimite dosarul, va proceda la rejudecarea apelului și la clarificarea raporturilor juridice și procesuale ale tuturor părților, astfel că M. și S. fie în calitate de reclamanți sau de succesori legali ai intervenientei St. nu vor fi prejudiciați în drepturile lor, fiind necesar să se reanalizeze excepțiile invocate la fond în raporturile nou create.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul formulat de intervenienții A.A.M., A.C., G. V., G.I.M. și B.M.M. împotriva deciziei nr. 149 din 22 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului, precum și a cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de aceiași intervenienți. Respinge ca inadmisibil recursul formulat de reclamanții M.M.A. și S.D.A. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2004.