ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4324/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Prahova, prin sentința

penală nr. 249 din 4 mai 2004 a condamnat pe inculpații U.L., A.C. și I.F.,

pentru săvârșirea de către fiecare dintre ei a diferite fapte de viol și

tâlhărie, după cum urmează:

1. U.L.

condamnat la o pedeapsă rezultantă

de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a), b), d) și e) C. pen., pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen. și a unei infracțiuni de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C.

pen.;

2. A.C.

condamnat la o pedeapsă rezultantă

de 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea unei infracțiuni de viol, prevăzută

de art. 197 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și a unei

infracțiuni de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și art. 2

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., și

3. I.F.

condamnat la o pedeapsă rezultantă

de 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de asemeni,

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și art. 2

1

lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și respectiv viol, prevăzută de art.

197 alin. (1) lit. a) C. pen., coroborat cu art. 37 lit. b) C. pen.

A fost menținută starea de

arest pentru fiecare inculpat și s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de

la 16 august 2003, fiind totodată confiscată de la inculpați și suma de 3.800.000

lei dobândită în urma comiterii faptelor penale.

Instanța de fond, pentru a

pronunța această hotărâre, a reținut că în noaptea de 15 august 2003, cei trei

inculpați, în urma unei înțelegeri prealabile au mers cu căruța la liziera din

spatele SC C.C. SRL Ploiești, unde locuiau mai multe familii în niște corturi

improvizate, cu intenția de a viola o femeie.

Inculpații au intrat în

cortul ocupat de numita C.D., care însă a reușit să fugă la liziera pădurii,

astfel că inculpații, rămași cu soacra acesteia, partea vătămată I.M.P., au

violat-o cu toții întreținând raporturi sexuale normale, anale și orale și

deposedând în cele din urmă partea vătămată de suma de 3.800.000 lei, pe care

aceasta o avea asupra sa.

Împotriva acestei hotărâri,

toți cei trei inculpați au declarat apel, arătând că soluția pronunțată de

instanța de fond este nelegală, întrucât din probele administrate nu rezultă cu

certitudine vinovăția lor, mai cu seamă că ei nu recunosc comiterea faptelor

pentru care au fost trimiși în judecată, astfel că au solicitat achitarea.

Prin decizia penală nr. 318

din 19 iulie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate, apelurile

celor trei inculpați.

În esență, în cuprinsul

deciziei se reține că instanța de fond a dat eficiență declarațiilor martorilor

și a părții vătămate, stabilind în mod corect situația de fapt și vinovăția

inculpaților, fiind fără relevanță sub acest aspect împrejurarea că inculpații,

în ultimele declarații date nu au recunoscut comiterea faptelor pentru care au

fost cercetați.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, au declarat recurs numai inculpații U.L. și A.C., numai acesta

din urmă motivându-și recursul în scris și reiterând practic criticile

formulate cu ocazia soluționării apelului.

Astfel, ambii inculpați au

reiterat susținerile de nevinovăție, arătând că hotărârile pronunțate nu s-au

fundamentat pe probe certe și indubitabile de vinovăție.

Examinând hotărârile atacate

prin prisma criticilor recurenților și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că ambele recursuri sunt nefondate

pentru următoarele considerente.

În cauză numai inculpatul I.F.

a recunoscut inițial săvârșirea infracțiunii, după care a revenit asupra

declarației date, în care îi indicase drept coautori și pe ceilalți doi

inculpați.

Independent de poziția

procesuală a celorlalți doi inculpați recurenți, instanța de fond a administrat

un ansamblu de probe, care toate coroborate și în mod judicios analizate au

conturat convingerea instanțelor de fond și de control judiciar, privind

vinovăția inculpaților.

Relevantă este și

împrejurarea că la locul săvârșirii infracțiunii s-a găsit o bucată din

lănțișorul, aparținând inculpatului A.C.

Apreciind astfel că atât

instanța de fond cât și cea de control judiciar, au pronunțat hotărâri legale

și temeinice, iar pedepsele aplicate inculpaților sunt corespunzător dozate în

raport de gravitatea faptelor cât și de circumstanțele personale ale fiecăruia

dintre ei, se vor respinge ca nefondate recursurile inculpaților U.L. și A.C.,

în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., criticile aduse hotărârilor atacate fiind neîntemeiate.

Recurenții inculpați vor fi

obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozițiilor art.

192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații U.L. și A.C., împotriva deciziei penale nr. 318 din 19 iulie 2004 a

Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpaților, timpul arestării preventive de la 16 august 2003 la 1 septembrie

2004 pentru ambii inculpați.

Obligă recurenții inculpați

să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care

câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.