ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4128/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificare formulată potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, B.P.D., prin mandatarul U.I., a solicitat Primăriei comunei Strejești, județul Olt, restituirea în natură a unor imobile situate în comuna Strejești, sat Mamura, județul Olt, preluat de stat de la autorul său D.P., plata de despăgubiri bănești pentru construcțiile care nu mai există, invocând ca temei de drept prevederile Legii nr. 10/2001, precum și reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile arabile în suprafață de 48 ha. solicitate prin cererea adresată aceleași primării în baza Legii nr. 169/1997 și care a fost înregistrată sub nr. 46 din 29 decembrie 1997. Prin dispoziția nr. 123 din 23 iulie 2002 Primarul comunei Strejești, județul Olt, a respins cererea obiect al notificării cu motivarea că nu a fost însoțită de actele doveditoare de preluare a imobilelor de către stat.

Prin contestația formulată în temeiul art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 de către mandatarul U.I., contestatorul B.P.D. a solicitat anularea dispoziției de mai sus, restituirea în natură a terenurilor și plata de despăgubiri bănești în echivalentul construcțiilor demolate. În motivare, contestatorul a arătat că a făcut toate dovezile necesare, dispoziția atacată constituind un refuz nejustificat de rezolvare a cererii obiect al notificării. Contestația a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 431 din 10 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă. Tribunalul a constatat că au fost demolate construcțiile, astfel că nu pot fi restituite în natură potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001, contestatorul având numai beneficiul restituirii prin echivalent, dar pentru a obține asemenea reparație nu a urmat procedura specială prevăzută de art.36 din lege.

Apelul declarat de contestator a fost admis prin decizia nr. 278 din 17 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, instanța de apel anulând sentința primei instanțe și reținând cauza pentru evocarea fondului în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Aceeași instanță a pronunțat apoi decizia nr. 437 din 8 decembrie 2003, prin care a admis în parte contestația și, în contradictoriu cu Primăria comunei Strejești, județul Olt, și Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat dreptul contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent corespunzător valorii de 2.391.324.000 lei. Totodată, instanța de apel a respins ca nefondat capătul de cerere referitor la restituirea în natură a terenului.

Pentru a hotărî în privința fondului în sensul arătat, instanța de apel a reținut că, din totalul construcțiilor preluate de stat în valoare totală de 2.391.324.000 lei, stabilită prin raportul de expertiză întocmit de S.C., unele au fost demolate, iar trei construcții (conacul, o magazie și o altă clădire) sunt ruinate, nemaiputând fi renovate sau folosite, astfel că există îndreptățirea contestatorului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent. Cu privire la terenuri, instanța de apel a constatat că pentru 46 ha a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 1/2000, contestatorul fiind pus în posesia acestei suprafețe, că terenul în suprafață de 14.000 mp este liber în mare parte, fiind aferent construcțiilor ruinate, iar suprafața de 8.000 mp este ocupată de gospodăriile a doi cetățeni, care au primit terenul cu prilejul desființării cooperativei agricole de producție.

Împotriva deciziei nr. 437 din 8 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, au declarat recursuri Primăria Strejești și Ministerul Finanțelor Publice, prima recurentă invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar secundul recurent susținând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Ministerul Finanțelor Publice a arătat că hotărârea atacată a fost fundamentată exclusiv pe concluziile raportului de expertiză tehnică și procesul verbal întocmit cu prilejul cercetării locale, fără ca instanța de apel să argumenteze în fapt și în drept temeiurile pentru care a caracterizat aceste probe ca fiind hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, astfel că nu rezultă modul în care și-a format convingerea, ceea ce reprezintă o nemotivare a hotărârii.

Prin prisma cazului de recurs reglementat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Primăria comunei Strejești a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care reglementează prevalența restituirii în natură prin starea în care se află imobilele la data cererii de restituire și acordarea de măsuri reparatorii numai pentru imobilele demolate, iar amândoi recurenții au imputat aceleiași instanțe încălcarea dispozițiilor art. 36 și art. 40 din aceeași lege, neobservând că în privința despăgubirilor bănești solicitate de contestator competența rezolvării cererii aparținea Prefecturii județului Olt, pe care însă contestatorul nu a modificat-o, iar nu primăriei.

În plus, Ministerul Finanțelor Publice a mai susținut, în cadrul aceluiași motiv de recurs, că prin conținutul dispozitivului hotărârea atacată nu poate fi pusă în executare, neconținând în mod concret măsurile reparatorii, cine și cum le va acorda. Pentru cele arătate, recurenții au cerut casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea contestației. Examinând recursurile, Înalta Curte constată cele ce succed. Situația de fapt pe deplin lămurită, în concordanță cu probele administrate, și necontestată de către recurenți este aceea că, în temeiul prevederilor Decretului nr. 83/1949, au fost preluate în proprietatea statului de la fostul proprietar D.P.

mai multe terenuri și construcții, terenurile fiind restituite contestatorului prin aplicarea Legii nr. 1/2000, iar dintre construcții mai există, într-o anume stare de degradare conacul, parterul cu 3 camere al unei case de locuit și o magazie mică, celelalte fiind demolate, valoarea construcțiilor fiind stabilită prin expertiză la suma totală de 2.391.324.000 lei, din care suma de 1.061.046.000 lei reprezintă valoarea construcțiilor existente, iar diferența de 1.330.278.000 lei este valoarea construcțiilor demolate. În raport cu situația de fapt a construcțiilor sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001. „(1) Imobilele preluate în mod abuziv… se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

(2) În cazul imobilelor, care aveau numai altfel de destinație decât aceea de locuință și care au fost demolate… restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face, cu acordul persoanei îndreptățite, prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător”. Dat fiind că primăria notificată a încălcat prevederile legale menționate, soluția corectă cuvenită fondului litigiului este de a se dispune restituirea în natură către contestator a celor 3 imobile existente în starea lor actuală, așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză, și de a se constata îndreptățirea contestatorului la măsuri reparatorii constând în una din cele prevăzute prin art. 9 alin. (2) din lege, la alegerea sa.

În limitele și pentru cele arătate, hotărârea atacată este parțial nelegală pentru cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1)-(2) și art. 314 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, decizia instanței de apel va fi casată în parte și, menținându-se celelalte dispoziții ale acesteia, va fi soluționat fondul în sensul mai sus prefigurat. Față de rezolvarea dată astfel cauzei, celelalte critici nu pot fi primite. Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. devine superfluu, critica referitoare la imposibilitatea executării hotărârii date în apel rămâne fără obiect, iar cea privind încălcarea art. 36 și art. 40 din Legea nr. 10/2001 este vădit nefondată, din moment ce instanța de apel nu a statuat în sensul îndreptățirii contestatorului la despăgubiri bănești.

Este desigur subînțeles că, în funcție de alegerea sa pentru una din măsurile reparatorii arătate, contestatorul are posibilitatea a valorifica prezenta hotărâre fie prin procedura prevăzută în Capitolul IV al Legii nr. 10/2001 în cazul titlurilor de valoare nominală sau acțiunilor potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (6) din lege, fie să urmeze calea dreptului comun în materie prevăzută prin art. 24 alin. (5) din lege în cazul compensării cu alte bunuri sau servicii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Primăria comunei Strejești, județul Olt și Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 437 din 8 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Casează în parte decizia atacată în sensul că, păstrând celelalte dispoziții, dispune restituirea în natură către contestatorul B.P.D. a imobilelor: conac, casă parter cu 3 camere și magazie mică situate în comuna Strejești județul Olt identificate prin raportul de expertiză tehnică inginer S.C., și constată că B.P.D. este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în valoare totală de 1.330.278.000 lei constând, la alegerea sa în: - acordare de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare; - acordare de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital.

- compensare cu alte bunuri sau servicii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.