ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4128/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin notificare formulată potrivit

prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, B.P.D., prin mandatarul U.I., a

solicitat Primăriei comunei Strejești, județul Olt, restituirea în natură a

unor imobile situate în comuna Strejești, sat Mamura, județul Olt, preluat de

stat de la autorul său D.P., plata de despăgubiri bănești pentru construcțiile

care nu mai există, invocând ca temei de drept prevederile Legii nr. 10/2001,

precum și reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile arabile în

suprafață de 48 ha. solicitate prin cererea adresată aceleași primării în baza

Legii nr. 169/1997 și care a fost înregistrată sub nr. 46 din 29 decembrie

1997.

Prin dispoziția nr. 123 din 23 iulie

2002 Primarul comunei Strejești, județul Olt, a respins cererea obiect al

notificării cu motivarea că nu a fost însoțită de actele doveditoare de

preluare a imobilelor de către stat.

Prin contestația formulată în

temeiul art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 de către mandatarul U.I.,

contestatorul B.P.D. a solicitat anularea dispoziției de mai sus, restituirea

în natură a terenurilor și plata de despăgubiri bănești în echivalentul

construcțiilor demolate.

În motivare, contestatorul a arătat

că a făcut toate dovezile necesare, dispoziția atacată constituind un refuz

nejustificat de rezolvare a cererii obiect al notificării.

Contestația a fost respinsă ca

nefondată prin sentința nr. 431 din 10 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Olt,

secția civilă.

Tribunalul a constatat că au fost

demolate construcțiile, astfel că nu pot fi restituite în natură potrivit art.

11 din Legea nr. 10/2001, contestatorul având numai beneficiul restituirii prin

echivalent, dar pentru a obține asemenea reparație nu a urmat procedura

specială prevăzută de art.36 din lege.

Apelul declarat de contestator a

fost admis prin decizia nr. 278 din 17 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția civilă, instanța de apel anulând sentința primei instanțe

și reținând cauza pentru evocarea fondului în temeiul art. 297 alin. (1) C.

proc. civ.

Aceeași instanță a pronunțat apoi

decizia nr. 437 din 8 decembrie 2003, prin care a admis în parte contestația

și, în contradictoriu cu Primăria comunei Strejești, județul Olt, și Statul

Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat dreptul

contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent corespunzător valorii de

2.391.324.000 lei.

Totodată, instanța de apel a respins

ca nefondat capătul de cerere referitor la restituirea în natură a terenului.

Pentru a hotărî în privința fondului

în sensul arătat, instanța de apel a reținut că, din totalul construcțiilor

preluate de stat în valoare totală de 2.391.324.000 lei, stabilită prin

raportul de expertiză întocmit de S.C., unele au fost demolate, iar trei

construcții (conacul, o magazie și o altă clădire) sunt ruinate, nemaiputând fi

renovate sau folosite, astfel că există îndreptățirea contestatorului de a

beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent.

Cu privire la terenuri, instanța de

apel a constatat că pentru 46 ha a fost reconstituit dreptul de proprietate în

temeiul Legii nr. 1/2000, contestatorul fiind pus în posesia acestei suprafețe,

că terenul în suprafață de 14.000 mp este liber în mare parte, fiind aferent

construcțiilor ruinate, iar suprafața de 8.000 mp este ocupată de gospodăriile

a doi cetățeni, care au primit terenul cu prilejul desființării cooperativei

agricole de producție.

Împotriva deciziei nr. 437 din 8

decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, au declarat recursuri

Primăria Strejești și Ministerul Finanțelor Publice, prima recurentă invocând

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar secundul

recurent susținând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Dezvoltând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Ministerul Finanțelor Publice a

arătat că hotărârea atacată a fost fundamentată exclusiv pe concluziile

raportului de expertiză tehnică și procesul verbal întocmit cu prilejul

cercetării locale, fără ca instanța de apel să argumenteze în fapt și în drept

temeiurile pentru care a caracterizat aceste probe ca fiind hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, astfel că nu rezultă modul în care și-a format

convingerea, ceea ce reprezintă o nemotivare a hotărârii.

Prin prisma cazului de recurs

reglementat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Primăria comunei Strejești a

arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 și

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care reglementează prevalența

restituirii în natură prin starea în care se află imobilele la data cererii de

restituire și acordarea de măsuri reparatorii numai pentru imobilele demolate,

iar amândoi recurenții au imputat aceleiași instanțe încălcarea dispozițiilor

art. 36 și art. 40 din aceeași lege, neobservând că în privința despăgubirilor

bănești solicitate de contestator competența rezolvării cererii aparținea

Prefecturii județului Olt, pe care însă contestatorul nu a modificat-o, iar nu

primăriei.

În plus, Ministerul Finanțelor

Publice a mai susținut, în cadrul aceluiași motiv de recurs, că prin conținutul

dispozitivului hotărârea atacată nu poate fi pusă în executare, neconținând în

mod concret măsurile reparatorii, cine și cum le va acorda.

Pentru cele arătate, recurenții au cerut

casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea contestației.

Examinând recursurile, Înalta Curte

constată cele ce succed.

Situația de fapt pe deplin lămurită,

în concordanță cu probele administrate, și necontestată de către recurenți este

aceea că, în temeiul prevederilor Decretului nr. 83/1949, au fost preluate în

proprietatea statului de la fostul proprietar D.P. mai multe terenuri și

construcții, terenurile fiind restituite contestatorului prin aplicarea Legii

nr. 1/2000, iar dintre construcții mai există, într-o anume stare de degradare

conacul, parterul cu 3 camere al unei case de locuit și o magazie mică,

celelalte fiind demolate, valoarea construcțiilor fiind stabilită prin

expertiză la suma totală de 2.391.324.000 lei, din care suma de 1.061.046.000

lei reprezintă valoarea construcțiilor existente, iar diferența de

1.330.278.000 lei este valoarea construcțiilor demolate.

În raport cu situația de fapt a

construcțiilor sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.

„(1) Imobilele preluate în mod

abuziv… se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de

restituire și libere de orice sarcini.

(2) În cazul imobilelor, care aveau

numai altfel de destinație decât aceea de locuință și care au fost demolate…

restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face, cu acordul persoanei

îndreptățite, prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv

în procesul de privatizare, acordarea de acțiuni la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau

servicii oferite în echivalent de deținător”.

Dat fiind că primăria notificată a

încălcat prevederile legale menționate, soluția corectă cuvenită fondului

litigiului este de a se dispune restituirea în natură către contestator a celor

3 imobile existente în starea lor actuală, așa cum au fost identificate prin

raportul de expertiză, și de a se constata îndreptățirea contestatorului la

măsuri reparatorii constând în una din cele prevăzute prin art. 9 alin. (2) din

lege, la alegerea sa.

În limitele și pentru cele arătate,

hotărârea atacată este parțial nelegală pentru cazul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1)-(2) și art. 314

C. proc. civ., recursurile vor fi admise, decizia instanței de apel va fi

casată în parte și, menținându-se celelalte dispoziții ale acesteia, va fi

soluționat fondul în sensul mai sus prefigurat.

Față de rezolvarea dată astfel

cauzei, celelalte critici nu pot fi primite.

Astfel, motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. devine superfluu, critica referitoare la

imposibilitatea executării hotărârii date în apel rămâne fără obiect, iar cea

privind încălcarea art. 36 și art. 40 din Legea nr. 10/2001 este vădit

nefondată, din moment ce instanța de apel nu a statuat în sensul îndreptățirii

contestatorului la despăgubiri bănești.

Este desigur subînțeles că, în

funcție de alegerea sa pentru una din măsurile reparatorii arătate,

contestatorul are posibilitatea a valorifica prezenta hotărâre fie prin

procedura prevăzută în Capitolul IV al Legii nr. 10/2001 în cazul titlurilor de

valoare nominală sau acțiunilor potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (6) din

lege, fie să urmeze calea dreptului comun în materie prevăzută prin art. 24 alin.

(5) din lege în cazul compensării cu alte bunuri sau servicii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții Primăria comunei Strejești, județul Olt și Ministerul Finanțelor

Publice împotriva deciziei nr. 437 din 8 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția civilă.

Casează în parte decizia atacată în

sensul că, păstrând celelalte dispoziții, dispune restituirea în natură către

contestatorul B.P.D. a imobilelor: conac, casă parter cu 3 camere și magazie mică

situate în comuna Strejești județul Olt identificate prin raportul de expertiză

tehnică inginer S.C., și constată că B.P.D. este îndreptățit la măsuri

reparatorii prin echivalent în valoare totală de 1.330.278.000 lei constând, la

alegerea sa în:

- acordare de titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare;

- acordare de acțiuni la societăți

comerciale tranzacționate pe piața de capital.

- compensare cu alte bunuri sau

servicii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.