ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2494/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

SC N. SRL Ploiești în reprezentarea

inventatorilor A.I., B.G., M.M., T.I., C.G., G.C. și F.D. a chemat în judecată SN

P.P. SA, sucursala Petrobrazi pentru a fi obligați să plătească reclamantei

suma de 920.457.916 lei reprezentând drepturi de autor în aplicarea brevetului

de invenție nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 și a contractului încheiat de autorii

invenției cu sucursala Petrobrazi sub nr. 7940 din 20 mai 1998 contract prin

care pârâta era obligată să plătească 20% din valoarea profitului realizat urmare

aplicării brevetului de invenție timp de 5 ani.

Ulterior, reclamanta și-a majorat

pretențiile la 1.840.000.000 lei și a invocat în susținerea acțiunii decizia

nr.6678/20 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, prin

care SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, a fost obligată să achite reclamantei SC

N. SRL Ploiești suma de 863.375.254 lei reprezentând drepturi de autor în

aplicarea brevetului de invenție nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 și a contractului

nr. 7940/1998 încheiat cu pârâta, pentru un număr de 7 inventatori alții decât

cei reprezentați de reclamanta în prezentul litigiu.

Tribunalul Prahova, secția civilă,

prin sentința nr. 790 din 12 decembrie 2002 a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâta să plătească reclamantei, pentru cei șapte inventatori

nominalizați prin acțiune, suma de 1.656.090.271 lei reprezentând

contravaloarea reactualizată plus dobânda legală a drepturilor patrimoniale

cuvenite din brevetul de invenție nr. 110334/C1/1995, conform variantei unice

capitolul III din raportul de expertiză I.M.

A respins ca nedovedit capătul de

cerere privind cheltuielile de judecată.

Prin încheierea din 9 ianuarie 2003,

aceeași instanță a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul, minuta

și considerentele sentinței civile nr. 790 din 12 noiembrie 2002 în sensul că

suma datorată de către pârâta SN P.P.P. SA, reclamantei SC N. SRL Ploiești

pentru cei șapte inventatori este de 1.410.865.688 lei și nu de 1.656.090.271

lei cum din eroare s-a consemnat.

În motivarea soluției, tribunalul a

reținut că în baza contractului nr. 7940 din 20 mai 1998 intervenit între părți

privind drepturile patrimoniale cuvenite inventatorilor pentru brevetul de

invenție nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 „Procedeu de recuperare a acizilor

naftenici din leșiile naftenice” trebuiau să reprezinte 20% din profitul brut

realizat pentru o perioadă de 5 ani pe durata 1 ianuarie 1996–31 decembrie

2000.

Raportul de expertiză întocmit de

ing. I.M. a concluzionat că celor 7 inventatori reprezentați de reclamantă li

se cuveneau cu titlu de drept de inventator suma reactualizată în raport de

coeficientul de inflație și dobânda legală, respectiv 1.656.090.271 lei,

conform art. 61 din Legea nr. 64/1991 și art. 998 C. civ.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 146 din 17 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul

declarat de SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, împotriva sentinței nr. 790 din 12

decembrie 2002 a Tribunalului Prahova, secția civilă.

Răspunzând la criticile formulate

prin apel instanța a învederat că reclamanta a făcut dovada calității de

reprezentantă conform art. 68 C. proc. civ. pentru exercițiul dreptului de

chemare în judecată întrucât la dosar au fost depuse procurile autentice date

de cei 7 inventatori reclamantei pentru a-i reprezenta și susține interesele în

justiție.

Astfel, s-a stabilit că SC N. SRL

Ploiești era o asociație a autorilor brevetului de invenție nr. 110334/C1 din 7

mai 1995 asociație constituită în scopul recuperării drepturilor de autor

cuvenite acestora.

În ceea ce privește critica vizând

încălcarea dispozițiilor art. 209 C. proc. civ., instanța de apel a învederat

că expertiza financiar-contabilă întocmită de A.C. și dispusă prin încheierea

din 20 martie 2003 în apel, a fost comunicată pârâtei apelante pentru a lua

cunoștință de conținutul acesteia și pentru a formula eventuale obiecțiuni,

însă reprezentantul acesteia nu s-a mai prezentat în instanță pentru a-și

exprima punctul de vedere.

Împotriva menționatei decizii a

declarat recurs SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, invocând motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că la instanța

de fond, pârâta recurentă nu a putut lua cunoștință în termenul prevăzut de

lege, de conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză și prin urmare nu

a fost în măsură să formuleze obiecțiuni fiind astfel prejudiciată.

Recursul nu este fondat.

Din dosar a rezultat că prin

contractul nr. 7940 din 20 mai 1998 intervenit între SN P.P. SA, sucursala

Petrobrazi, și autorii invenției „Procedeu de recuperare a acizilor naftenici

din leșiile naftenice” pentru care s-a emis brevetul de invenție nr. 110334/C1

din 7 mai 1995, s-a stipulat la art. 5 ca drepturile patrimoniale cuvenite

inventatorilor să reprezinte 20% din profitul brut realizat pentru o perioadă

de 5 ani pe durata 1 ianuarie 1996–31 decembrie 2000.

De asemenea s-a convenit că dacă în

perioada de aplicare a contractului apar divergențe între părți, acestea

urmează a fi soluționate pe cale amiabilă, iar în cazul în care nu se ajunge la

un acord, de către instanțele judecătorești.

În derularea menționatului contract

între părți au apărut divergențe determinate de faptul că SN P.P. SA, sucursala

Petrobrazi, a diminuat drepturile bănești cuvenite inventatorilor cu

influențele conjuncturale negative ivite la nivelul SN P.P.

Considerând că o astfel de diminuare

nu era stipulată în contract la 26 august 1999 SC N. SRL Ploiești în numele a 7

dintre cei 14 inventatori a promovat o primă acțiune în pretenții împotriva SN

P.P. SA, sucursala Petrobrazi, soluționată irevocabil prin Decizia nr. 6678 din

20 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ocazie cu

care s-a stabilit că SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, nu era îndrituită și nu

avea nici justificarea legală de a diminua drepturile bănești cuvenite

autorilor brevetului care nu aveau nici o legătură cu influențele conjuncturale

negative ale pârâtei având în vedere că pârâta nu își îndeplinise obligațiile

prevăzute în contract. Prin urmare s-a conchis că pârâta datora cu titlu de

drepturi de autor reactualizate suma de 863.375.254 lei.

Din cele expuse rezultă fără dubiu

că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că pârâta a calculat

greșit drepturile bănești cuvenite autorilor invenției ce formează obiectul

brevetului nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 întrucât le-a diminuat cuantumul cu

sumele reprezentând influențe conjuncturale negative la nivelul SN P.P.

Este adevărat că în prezentul

litigiu la instanța de fond a fost efectuată o expertiză contabilă având ca

obiective actualizarea sumelor cerute și calculul dobânzii.

Recurenta a fost convocată cu

scrisoare recomandată și confirmare de primire pentru a participa la lucrările

ce urmau a fi executate de expert și a da explicații însă nu a dat curs

invitației.

Expertiza a fost depusă la instanța

de fond la 3 decembrie 2002 iar dezbaterile au avut loc la 5 decembrie 2002

când pârâta-recurentă a lipsit de la judecată, deși avea termenul în

cunoștință. Pronunțarea a fost amânată pentru data de 12 decembrie 2002.

Potrivit art. 209 C. proc. civ. expertul

este dator să-și depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat

pentru judecată sub sancțiunea aplicării unei amenzi conform art. 108

1

C. proc. civ.

Prin urmare, expertiza nedepusă în

termenul prevăzut de art. 209 C. proc. civ. , va putea fi declarată nulă, numai

dacă prin aceasta s-a cauzat părții o vătămare ce nu poate fi în alt mod

înlăturată.

Or, în speță, recurenta-pârâtă deși

a invocat în apel nedepunerea expertizei în termenul prevăzut de art. 209 C.

proc. civ. nu a adus nici o critică expertului referitor la modul în care au

fost calculate sumele pretinse de reclamantă ci a susținut că expertiza nu a

respectat obiectivele impuse imperativ de instanța de fond în sensul că nu a

stabilit dacă pârâta datorează drepturi de autor.

Din observarea încheierii din 18

noiembrie 2002 existentă în dosarul nr. 3554/2002 a Tribunalului Prahova

rezultă însă că instanța a încuviințat proba cu expertiză contabilă fixându-i

ca obiective stabilirea drepturilor de autor cuvenite inventatorilor ca urmare

a aplicării brevetului nr. 110334/C1/1995 și respectiv actualizarea sumelor

cerute.

Așadar, susținerile recurentei nu au

corespondent în probele dosarului. De altfel, recurenta nu a produs nici dovada

vreunei vătămări. Mai mult, în apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize

financiar-contabile conform obiectivelor propuse de SN P.P. SA, sucursala

Petrobrazi, și care vizau în principal cuantumul drepturilor bănești ce

trebuiau achitate inventatorilor.

Această expertiză a stabilit două

variante de calcul potrivit cărora SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, ar fi

datorat inventatorilor fie suma de 1.894.090.332 lei fie suma de 1.925.373.667

lei. Prin urmare, în ambele variante sumele stabilite de expert erau superioare

celor acordate de instanța de fond. Pârâta apelantă nu a formulat obiecțiuni la

expertiza efectuată în apel depusă cu respectarea art. 209 C. proc. civ. respectiv

la 16 mai 2003 și nici nu a fost prezentă la termenul când a fost soluționat

apelul și anume la 10 iunie 2003.

Așa fiind și criticile formulate în

recurs, conform celor deja expuse sunt neîntemeiate, astfel că recursul urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, împotriva deciziei civile

nr. 146 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

obligă pe recurentă să plătească intimaților-reclamanți suma de 8.000.000 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2005         .