ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2494/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC N. SRL Ploiești în reprezentarea inventatorilor A.I., B.G., M.M., T.I., C.G., G.C. și F.D. a chemat în judecată SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi pentru a fi obligați să plătească reclamantei suma de 920.457.916 lei reprezentând drepturi de autor în aplicarea brevetului de invenție nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 și a contractului încheiat de autorii invenției cu sucursala Petrobrazi sub nr. 7940 din 20 mai 1998 contract prin care pârâta era obligată să plătească 20% din valoarea profitului realizat urmare aplicării brevetului de invenție timp de 5 ani. Ulterior, reclamanta și-a majorat pretențiile la 1.840.000.000 lei și a invocat în susținerea acțiunii decizia nr.6678/20 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, prin care SN P.P.

SA, sucursala Petrobrazi, a fost obligată să achite reclamantei SC N. SRL Ploiești suma de 863.375.254 lei reprezentând drepturi de autor în aplicarea brevetului de invenție nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 și a contractului nr. 7940/1998 încheiat cu pârâta, pentru un număr de 7 inventatori alții decât cei reprezentați de reclamanta în prezentul litigiu. Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 790 din 12 decembrie 2002 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei, pentru cei șapte inventatori nominalizați prin acțiune, suma de 1.656.090.271 lei reprezentând contravaloarea reactualizată plus dobânda legală a drepturilor patrimoniale cuvenite din brevetul de invenție nr. 110334/C1/1995, conform variantei unice capitolul III din raportul de expertiză I.M.

A respins ca nedovedit capătul de cerere privind cheltuielile de judecată. Prin încheierea din 9 ianuarie 2003, aceeași instanță a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul, minuta și considerentele sentinței civile nr. 790 din 12 noiembrie 2002 în sensul că suma datorată de către pârâta SN P.P.P. SA, reclamantei SC N. SRL Ploiești pentru cei șapte inventatori este de 1.410.865.688 lei și nu de 1.656.090.271 lei cum din eroare s-a consemnat. În motivarea soluției, tribunalul a reținut că în baza contractului nr. 7940 din 20 mai 1998 intervenit între părți privind drepturile patrimoniale cuvenite inventatorilor pentru brevetul de invenție nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 „Procedeu de recuperare a acizilor naftenici din leșiile naftenice” trebuiau să reprezinte 20% din profitul brut realizat pentru o perioadă de 5 ani pe durata 1 ianuarie 1996–31 decembrie 2000. Raportul de expertiză întocmit de ing.

I.M. a concluzionat că celor 7 inventatori reprezentați de reclamantă li se cuveneau cu titlu de drept de inventator suma reactualizată în raport de coeficientul de inflație și dobânda legală, respectiv 1.656.090.271 lei, conform art. 61 din Legea nr. 64/1991 și art. 998 C. civ. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 146 din 17 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, împotriva sentinței nr. 790 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Prahova, secția civilă. Răspunzând la criticile formulate prin apel instanța a învederat că reclamanta a făcut dovada calității de reprezentantă conform art. 68 C. proc. civ. pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată întrucât la dosar au fost depuse procurile autentice date de cei 7 inventatori reclamantei pentru a-i reprezenta și susține interesele în justiție.

Astfel, s-a stabilit că SC N. SRL Ploiești era o asociație a autorilor brevetului de invenție nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 asociație constituită în scopul recuperării drepturilor de autor cuvenite acestora. În ceea ce privește critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 209 C. proc. civ., instanța de apel a învederat că expertiza financiar-contabilă întocmită de A.C. și dispusă prin încheierea din 20 martie 2003 în apel, a fost comunicată pârâtei apelante pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia și pentru a formula eventuale obiecțiuni, însă reprezentantul acesteia nu s-a mai prezentat în instanță pentru a-și exprima punctul de vedere. Împotriva menționatei decizii a declarat recurs SN P.P.

SA, sucursala Petrobrazi, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că la instanța de fond, pârâta recurentă nu a putut lua cunoștință în termenul prevăzut de lege, de conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză și prin urmare nu a fost în măsură să formuleze obiecțiuni fiind astfel prejudiciată. Recursul nu este fondat. Din dosar a rezultat că prin contractul nr. 7940 din 20 mai 1998 intervenit între SN P.P.

SA, sucursala Petrobrazi, și autorii invenției „Procedeu de recuperare a acizilor naftenici din leșiile naftenice” pentru care s-a emis brevetul de invenție nr. 110334/C1 din 7 mai 1995, s-a stipulat la art. 5 ca drepturile patrimoniale cuvenite inventatorilor să reprezinte 20% din profitul brut realizat pentru o perioadă de 5 ani pe durata 1 ianuarie 1996–31 decembrie 2000. De asemenea s-a convenit că dacă în perioada de aplicare a contractului apar divergențe între părți, acestea urmează a fi soluționate pe cale amiabilă, iar în cazul în care nu se ajunge la un acord, de către instanțele judecătorești. În derularea menționatului contract între părți au apărut divergențe determinate de faptul că SN P.P.

SA, sucursala Petrobrazi, a diminuat drepturile bănești cuvenite inventatorilor cu influențele conjuncturale negative ivite la nivelul SN P.P. Considerând că o astfel de diminuare nu era stipulată în contract la 26 august 1999 SC N. SRL Ploiești în numele a 7 dintre cei 14 inventatori a promovat o primă acțiune în pretenții împotriva SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, soluționată irevocabil prin Decizia nr. 6678 din 20 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ocazie cu care s-a stabilit că SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, nu era îndrituită și nu avea nici justificarea legală de a diminua drepturile bănești cuvenite autorilor brevetului care nu aveau nici o legătură cu influențele conjuncturale negative ale pârâtei având în vedere că pârâta nu își îndeplinise obligațiile prevăzute în contract.

Prin urmare s-a conchis că pârâta datora cu titlu de drepturi de autor reactualizate suma de 863.375.254 lei. Din cele expuse rezultă fără dubiu că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că pârâta a calculat greșit drepturile bănești cuvenite autorilor invenției ce formează obiectul brevetului nr. 110334/C1 din 7 mai 1995 întrucât le-a diminuat cuantumul cu sumele reprezentând influențe conjuncturale negative la nivelul SN P.P. Este adevărat că în prezentul litigiu la instanța de fond a fost efectuată o expertiză contabilă având ca obiective actualizarea sumelor cerute și calculul dobânzii. Recurenta a fost convocată cu scrisoare recomandată și confirmare de primire pentru a participa la lucrările ce urmau a fi executate de expert și a da explicații însă nu a dat curs invitației.

Expertiza a fost depusă la instanța de fond la 3 decembrie 2002 iar dezbaterile au avut loc la 5 decembrie 2002 când pârâta-recurentă a lipsit de la judecată, deși avea termenul în cunoștință. Pronunțarea a fost amânată pentru data de 12 decembrie 2002. Potrivit art. 209 C. proc. civ. expertul este dator să-și depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată sub sancțiunea aplicării unei amenzi conform art. 108 1 C. proc. civ. Prin urmare, expertiza nedepusă în termenul prevăzut de art. 209 C. proc. civ. , va putea fi declarată nulă, numai dacă prin aceasta s-a cauzat părții o vătămare ce nu poate fi în alt mod înlăturată. Or, în speță, recurenta-pârâtă deși a invocat în apel nedepunerea expertizei în termenul prevăzut de art. 209 C. proc.

civ. nu a adus nici o critică expertului referitor la modul în care au fost calculate sumele pretinse de reclamantă ci a susținut că expertiza nu a respectat obiectivele impuse imperativ de instanța de fond în sensul că nu a stabilit dacă pârâta datorează drepturi de autor. Din observarea încheierii din 18 noiembrie 2002 existentă în dosarul nr. 3554/2002 a Tribunalului Prahova rezultă însă că instanța a încuviințat proba cu expertiză contabilă fixându-i ca obiective stabilirea drepturilor de autor cuvenite inventatorilor ca urmare a aplicării brevetului nr. 110334/C1/1995 și respectiv actualizarea sumelor cerute. Așadar, susținerile recurentei nu au corespondent în probele dosarului. De altfel, recurenta nu a produs nici dovada vreunei vătămări.

Mai mult, în apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize financiar-contabile conform obiectivelor propuse de SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, și care vizau în principal cuantumul drepturilor bănești ce trebuiau achitate inventatorilor. Această expertiză a stabilit două variante de calcul potrivit cărora SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, ar fi datorat inventatorilor fie suma de 1.894.090.332 lei fie suma de 1.925.373.667 lei. Prin urmare, în ambele variante sumele stabilite de expert erau superioare celor acordate de instanța de fond. Pârâta apelantă nu a formulat obiecțiuni la expertiza efectuată în apel depusă cu respectarea art. 209 C. proc. civ. respectiv la 16 mai 2003 și nici nu a fost prezentă la termenul când a fost soluționat apelul și anume la 10 iunie 2003. Așa fiind și criticile formulate în recurs, conform celor deja expuse sunt neîntemeiate, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SN P.P. SA, sucursala Petrobrazi, împotriva deciziei civile nr. 146 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. obligă pe recurentă să plătească intimaților-reclamanți suma de 8.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2005 .