ÎCCJ, Decizia nr. 143/2004

A.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 1 și la art. 248 alin. (2) C. pen. (prejudiciu - 176.772.000 lei); fals intelectual prevăzut de art. 289, cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen.; uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen., pentru toate infracțiunile și cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

N.S.Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 1 și la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen. (prejudiciu - 304.556.833 lei); - fals intelectual prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen.; - uz de fals prevăzut de art. 291, cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen., precum și cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pentru toate infracțiunile.

S.P. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 1 și la art. 248 alin. (2) C. pen. (prejudiciu - 304.556.833 lei); fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen.; uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen., pentru toate infracțiunile cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Colonel ing. (rez.) V.E. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 1 și la art. 248 alin. (2), cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen. (prejudiciu 304.556.833 lei); fals intelectual prevăzut de art. 289, cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen.; uz de fals prevăzut de art. 291, cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen., pentru toate infracțiunile și cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Colonel (rez.) S.Gh. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 1 și la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen. (prejudiciu - 304.556.833 lei); - fals intelectual prevăzut de art. 289, cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen.; uz de fals prevăzut de art. 291, cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen., pentru toate infracțiunile și cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Lt. colonel ing.(rez.) B.M.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26, raportat la art. 248 1 și la art. 248 alin. (2) C. pen. (prejudiciu - 179.068.519 lei); fals intelectual prevăzut de art. 289, cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen., precum și cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pentru ambele infracțiuni.

General de brigadă ing. (rez.) M.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 1 , raportat la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen. (prejudiciu – 304.556.833 lei); fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen.; - uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen., pentru toate infracțiunile și cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

General de armată (rez.) S.V.A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 1 raportat la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (prejudiciu – 304.556.833 lei). S-a reținut că, în perioada noiembrie-decembrie 1990, inculpații: general de armată rez. S.V.A., în calitate de ministru al apărării naționale, și general de brigadă inginer M.N., în calitate de șef al Direcției plan-producție din Departamentul Înzestrării Armatei, au încălcat grav, cu știință, atribuțiile de serviciu ce le-au revenit din aceste funcții, cauzând Ministerului Apărării Naționale și B.C.X., prin achiziționarea din import a unor echipamente de radiocomunicații produse de firma M.O.T. din S.U.A., un prejudiciu în valoare de 8.053.847 dolari S.U.A. (echivalând cu 304.556.833 lei din acea perioadă). S-a mai reținut că inculpații sus-menționați au fost ajutați, la săvârșirea faptelor de prejudiciere a patrimoniului Ministerului Apărării Naționale și al B.C.X., cu suma de 8.053.847 dolari S.U.A., de către următorii inculpați, care au efectuat acte contrare atribuțiilor de serviciu, au întocmit acte oficiale fictive și s-au folosit de ele pentru a asigura importul echipamentelor respective în condiții oneroase și contrare regulilor uzuale: - inginer A.I., director al SC A.L.F. SRL; - N.S.S., economist principal la Centrala peștelui, pescuitului și industrializării peștelui din Ministerul Agriculturii și Alimentației, precum și director al SC A.G.E. SRL; inginer S.P., director coordonator al I.P.O. Tulcea; colonel ing. rez. V.E., șeful biroului înzestrare cu tehnică de aviație, marină, chimie și electronică din cadrul Direcției Înzestrare a Armatei; colonel ec. rez. S.Gh., șeful secției buget, contabilitate și prețuri din cadrul Direcției Înzestrare a Departamentului Înzestrare al Armatei; - lt. col. ing. rez. B.M.M., ofițer II la Biroul planificare-înzestrare din Direcția plan-producție, al cărei șef era coinculpatul, general de brigadă inginer M.N. Sesizată cu judecarea cauzei, Curtea Supremă de Justiție, secția militară, prin sentința nr. 1 din 19 ianuarie 1998, a admis excepția privind nelegalitatea sesizării instanței, invocată de inculpatul S.V.A., dispunând restituirea cauzei la secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Împotriva sentinței menționate au declarat recurs procurorul, precum și inculpații A.I., S.P. și S.Gh. Prin decizia nr. 1 din 11 ianuarie 1999, cu majoritate de voturi, Curtea Supremă de Justiție, constituită în complet format din 9 judecători, a admis recursurile declarate de procuror și cei trei inculpați menționați, a casat sentința și a trimis cauza, pentru continuarea judecății, secției penale a Curții Supreme de Justiție. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin sentința nr. 15 din 12 aprilie 2002, a schimbat încadrarea juridică a faptelor de abuz în serviciu contra intereselor publice săvârșite de inculpații M.N. și S.V.A., după cum urmează: - pentru inculpatul M.N., din art. 248 1 C. pen., raportat la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42 și a art. 75 lit. a) C. pen., în art. 248 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42, a art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen.; - pentru inculpatul S.V.A., din art. 248 1 C. pen., raportat la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen. De asemenea, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice săvârșite de ceilalți inculpați, după cum urmează: - pentru inculpații A.I., S.P. și B.M.M., din art. 26 raportat la art. 248 1 și 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în art. 26 raportat la art. 248 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen.; - pentru inculpații N.S.S., V.E. și S.Gh., din art. 26 raportat la art. 248 1 și la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42 și a art. 75 lit. a) C. pen., în art. 26 raportat la art. 248 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen., precum a art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal, constatându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale, conform art. 122 lit. d) raportat la art. 124 C. pen., astfel: - față de inculpatul M.N., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiune prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen., precum și a art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen.; - față de inculpatul S.V.A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen.; - față de inculpații A.I., S.P. și B.M.M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen.; - față de inculpații N.S.S., V.E. și S.Gh., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26, raportat la art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 41 și 42, a art. 75 lit. a)și a art. 13 C. pen. Făcându-se aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., și de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. Totodată, constatându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale, conform art. 122 lit. d) C. pen., raportat la art. 124 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal: - față de inculpații A.I., N.S.S., V.E. și S.Gh., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen. și de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen.; - față de inculpatul S.P., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. și de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.; - față de inculpatul B.M.M., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen. S-a luat act că părțile vătămate, Ministerul Apărării Naționale și B.C.R., nu s-au constituit părți civile în cauză. Prin aceeași sentință, s-a mai dispus: - scoaterea din cauză a numiților T.M., V. (fostă Ț.) I.L., A.P., A.V.D. și V.C.M., în calitate de succesori ai inculpaților Ț.I. și A.Gh., față de care s-a încetat procesul penal, în cursul urmăririi penale, ca urmare a decesului acestora; - desființarea înscrisurilor falsificate; - ridicarea măsurii sechestrului asigurator dispusă de procuror, prin ordonanță, asupra bunurilor inculpaților; - majorarea onorariului pentru expertiză la 150.000.000 lei și obligarea inculpaților, în urma deducerii onorariului provizoriu de 16.000.000 lei, care a fost achitat, să mai plătească fiecare câte 16.750.000 în contul Biroului pentru Expertize Contabile și Tehnice Judiciare al municipiului București; - obligarea inculpaților să plătească statului câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare, iar a inculpatului B.M.M. să mai plătească și 450.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărătorul desemnat din oficiu. S-au reținut următoarele fapte: 1. În luna noiembrie 1990, inculpatul N.S.S. s-a prezentat, împreună cu fratele său, ing. N.D., reprezentant al firmei A.I.R. Chicago, la sediul Ministerului Apărării Naționale, fiind primiți și conduși de inculpatul colonel ing. V.E. în biroul generalului maior A.Gh., șeful Direcției Înzestrare din Departamentul Înzestrare a Ministerului Apărării Naționale. Cu acest prilej, inginerul N.D. a prezentat unele mostre de aparatură Motorola pentru radiocomunicații. La această prezentare, nu au fost solicitați să participe și specialiști din cadrul Direcției de Comerț Exterior a Armatei, deși echipamentele proveneau din import și aveau prețuri exprimate în dolari S.U.A. Apreciindu-se că echipamentele prezentate erau de foarte bună calitate, s-a decis să fie achiziționate. Deși, potrivit procedurii stabilite prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. O.G.41 K din 15 noiembrie 1976, care mai era în vigoare la acea dată, ar fi fost necesară discutarea achiziționării echipamentelor respective în Consiliul Înzestrării Armatei, după care se supunea aprobării ministrului apărării naționale, această procedură nu a fost respectată. Mai mult, în raport cu specificul acestor echipamente, care prezentau caracteristicile tehnicii de luptă, deoarece aveau frecvențe protejate, stabilizate, importul lor trebuia efectuat prin Direcția de Comerț Exterior a Ministerului Apărării Naționale. Deși au cunoscut că, prin achiziționarea echipamentelor respective, se efectuează o operațiune de import, inculpatul S.V.A., în calitate de ministru al apărării naționale, precum și inculpatul general de brigadă ing. M.N., nu au cerut să fie implicată în operațiunea respectivă Direcția de Comerț Exterior a Ministerului Apărării Naționale, care dispunea de specialiști și de fondurile necesare. S-a motivat că decizia, ca echipamentele să fie achiziționate prin intermediul unei firme românești, ca urmare a faptului că prețul urma să fie plătit în lei, nu justifică neimplicarea Direcției de Comerț Exterior, specializată în activități de import de tehnică de luptă, astfel că nu se putea recurge la realizarea operațiunii respective prin Direcția de Înzestrare, al cărei obiectiv era asigurarea tehnicii de luptă din producția internă. În scopul încheierii și derulării Convenției, prin Direcția Înzestrare din Departamentul Înzestrării al Ministerului Apărării Naționale, a fost întocmită o notă semnată de Ministrul Agriculturii și Alimentației I.Ț. și de Ministrul Apărării Naționale, general colonel S.V.A., avizată favorabil de ministrul de stat A.V., prin care s-a propus autorizarea I.P.O. Tulcea să valorifice la extern pește congelat și să aducă, în contrapartidă, echipamente de radiocomunicații produse de firma Motorola pentru înzestrarea armatei. În urma aprobării acestei note de către ministrul de stat A.V., a fost încheiat între Ministerul Apărării Naționale și firma intermediară A.L.F., la care era director inculpatul A.I., contractul nr. 90/1990, pentru achiziționarea a 1.000 echipamente de radiocomunicații, marca Motorola. Cu toate că s-a recurs la această modalitate de acoperire a costului în valută al celor 1.000 echipamente de radiocomunicații, marca Motorola, în perioada noiembrie 1990 – februarie 1991, în care s-a derulat contractul, era, totuși, obligatorie practicarea cursului valutar oficial între Ministerul Apărării Naționale, ca instituție a statului, și I.P.O. Tulcea, care încă era întreprindere de stat și opera cu fonduri bugetare. S-a mai relevat că prevederile din nota comună a celor două ministere nici nu au fost respectate de către Ministerul Apărării Naționale și I.P.O. Tulcea, importul efectuându-se prin intermediul a doi agenți economici cu capital privat, respectiv, SC A.L.F. SRL și SC A.G.E., care au beneficiat astfel, nejustificat, de credite bugetare, deoarece, în realitate, contractul nu s-a derulat între cele două unități de stat la care se referă nota. În urma derulării operațiunii prin cele două firme intermediare, I.P.O. Tulcea a realizat un profit important datorită decontării dolarului la un curs superior celui oficial. S-a subliniat că firmele SC A.L.F. SRL și SC A.G.E. SRL au încheiat, la 1 decembrie 1990, un contract privind comercializarea de produse Motorola, ce urmau să fie importate, iar la data de 3 decembrie 1990, a fost înregistrată, la cabinetul ministrului apărării naționale, nota comună privind achiziționarea echipamentelor de radiocomunicații, marca Motorola, aprobată de ministrul de stat A.V., în aceeași zi. Ulterior, la 17 decembrie 1990, I.P.O. Tulcea și SC A.G.E. SRL au încheiat un contract cadru privind importul și preluarea de către aceasta din urmă a produselor Motorola, iar la 20 decembrie 1990, a fost înregistrată și la I.P.O. Tulcea nota cu aprobarea ministrului de stat A.V., pentru realizarea importului, respectiv, prin această întreprindere. Cu toate că Ministerul Apărării Naționale nu putea să achite valoarea echipamentelor Motorola înainte de a le primi, SC A.L.F. SRL a emis către U.M.02550 C București, la data de 3 decembrie 1990, factura nr. 115, în valoare de 213.754.000 lei, pentru 1.000 echipamente de radiocomunicații Motorola, precum și dispoziția de livrare – aviz de expediție XI nr. 117073, acest ultim act fiind semnat, la rubrica primitor, de inculpatul lt. col. ing. rez. B.M.M., ofițer II în cadrul biroului planificare-înzestrare din Direcția plan-producție a acelei unități. La rândul său, inculpatul colonel ing. V.E., șef al biroului înzestrare cu tehnică de transmisiuni din cadrul Direcției Înzestrare a Departamentului Înzestrare a Ministerului Apărării Naționale, a acordat viza tehnică și a atestat că echipamentele au fost primite, recepționate și corespund cantitativ și calitativ cu clauzele contractuale. Ca urmare a acestei vize și atestări, la data de 4 decembrie 1990, inculpatul colonel rez. S.Gh., șef al secției buget, contabilitate și prețuri din cadrul Direcției Înzestrare, a dispus să fie achitată suma de 213.754.000 lei către S.C. A.L.F. SRL, cu dispoziția de plată nr. 2422, deși echipamentele încă nu fuseseră primite. S-a reținut că, prin achitarea cu anticipație a costului echipamentelor și practicarea unor prețuri mai mari decât cele reale, care au fost influențate de derularea operațiunii prin intermediul firmelor SC A.L.F. SRL și SC A.G.E. SRL, în loc să se fi realizat pe baza încheierii unei convenții directe între I.P.O. Tulcea și Ministerul Apărării Naționale, așa cum ar fi impus nota comună a celor două ministere, s-a produs prejudicierea bugetului Ministerului Apărării Naționale. În acest fel, prin achitarea sumei de 213.754.000 lei firmei intermediare SC A.L.F. SRL, pentru echipamentele contractate, care au fost livrate de firma A.I.R. Chicago, prin intermediul firmei SC A.G.E. SRL, pentru suma de 1.067.918.92 dolari S.U.A., echivalentul a 36.982.000 lei de atunci, Ministerul Apărării Naționale a fost păgubit cu 176.772.000 lei. La data de 19 decembrie 1990, firma SC A.G.E. SRL a întocmit factura nr. 100, în care a atestat, contrar realității, că a furnizat echipamentele contractate către firma SC A.L.F. SRL, iar aceasta i-a virat primei firme în cont, cu dispoziția de plată nr. 118 din 28 decembrie 1990, suma de 120.000.000 lei, iar cu dispoziția de plată nr. 195 din 28 decembrie 1990 încă 13.461.090 lei. În acest fel, din suma de 213.754.000 lei primită de la Ministerul Apărării Naționale, SC A.L.F. SRL a oprit 80.292.910 lei cu titlu de comision. Ulterior, însă, SC A.L.F. SRL a restituit Ministerului Apărării Naționale, în rate, 60.290.997 lei din comisionul de 80.292.910 lei. La rândul ei, I.P.O. Tulcea, având director coordonator pe inculpatul inginer S.P., a emis, la data de 20 decembrie 1990, o factură privind livrarea celor 1.000 stații Radius P210, oferite de firma A.I.R. Chicago către firma A.G.E. SRL, iar aceasta a virat, în contul I.P.O. Tulcea, suma de 118.968.080 lei din cei 133.461.090 lei primiți de la firma SC A.L.F. SRL. La data de 18 decembrie 1990, anterior emiterii facturii către SC A.G.E. SRL, inculpatul inginer S.P. a solicitat firmei A.T.L. (U.K.) Ltd. blocarea sumei de 1.117.020 dolari S.U.A. în favoarea firmei A.I.R. Chicago, pentru plata echipamentelor Motorola, iar la 21 decembrie 1990, a dispus să fie plătită acelei firme suma de 540.000 dolari S.U.A., diferența până la 1.067.918,92 dolari S.U.A., fiind achitată ulterior. S-a reținut, prin considerentele sentinței, că nota comună a celor două ministere a avut caracter formal, deoarece sumele virate în contul firmei A.I.R. proveneau din exporturile de pește congelat aflate în curs de derulare, iar nu din livrarea unei alte cantități, suplimentare, la care se referă nota. S-a reținut, de asemenea, că mostrele echipamentelor marca Motorola, prezentate, în noiembrie 1990, de inginerul N.D. și preluate de inculpatul colonel ing. (rez.) V.E., nu au fost înregistrate în evidențe, iar ulterior s-a întocmit factura nr. 4001 din 19 noiembrie 1990, în care s-a consemnat că valoarea acestora, de 8.116 dolari S.U.A., a fost stabilită în raport cu cursul oficial de 34,49 lei pentru un dolar S.U.A. La data de 30 noiembrie 1990, inginerul N.D., în calitate de reprezentant al firmei A.I.R. Inc Chicago, a semnat personal de primirea sumei de 8.116 dolari S.U.A., care a fost achitată, însă, de inculpatul A.I. Pentru a recupera această sumă, inculpatul A.I. a întocmit factura nr. 129 din 12 decembrie 1990, în care, adăugându-și un alt comision, a trecut un preț final de 2.576.460 lei. Tot la această dată, inculpatul A.I. a întocmit și dispoziția de livrare-aviz de expediție, seria XI, nr. 117084, trimițând-o la U.M.02550 C, care a fost semnată, la rubrica primitor, de inculpatul lt. colonel ing. (rez.) B.M.M. La rândul său, inculpatul col. ing. rez. V.E. a avizat factura menționată la data de 7 martie 1991, iar inculpatul col. rez. S.Gh. a emis dispoziția de plată în favoarea firmei SC A.L.F. SRL. 2. La data de 7 februarie 1991, a fost încheiat, între U.M.02550 C, în calitate de cumpărător, reprezentată de generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat) și inculpatul colonel (rez.) S.Gh., precum și SC A.G.E. SRL, în calitate de vânzător, reprezentată de inculpatul N.S.S., un nou contract de vânzare-cumpărare de echipamente de radiocomunicații marca Motorola, iar prin acte adiționale ulterioare au fost prelungite perioadele de valabilitate, s-a modificat structura unor echipamente prevăzute inițial și prețul unitar, ajungându-se la o majorare a valorii convenite. La rândul ei, firma SC A.G.E. SRL, reprezentată de inculpatul N.S.S., a încheiat, la 10 februarie 1991, cu firma A.I.R. Chicago, reprezentată de inginerul N.D., un contract prin care a achiziționat, de la aceasta din urmă, radiotelefoane mobile și fixe. Anterior încheierii acestor două contracte, la data de 29 ianuarie 1991, reprezentanții I.P.O. Tulcea și ai SC A.G.E. SRL au semnat un addendum la contractul cadru, încheiat la 17 decembrie 1990, prin care I.P.O. Tulcea se angaja să disponibilizeze suma de 3 milioane dolari S.U.A., în vederea achiziționării de echipamente de radiotelecomunicații de la firma A.I.R. Inc. Chicago, potrivit aprobării date pe nota comună a celor două ministere. Ca și în cazul primului contract, inculpații N.S.S., colonel ing. rez. V.E. și colonel S.Gh. au întocmit și semnat facturi și avize de expediție, prin care au atestat, contrar realității, că echipamentele respective erau primite, deși acestea au ajuns abia ulterior la beneficiar. Pe baza acestor acte, inculpatul colonel (rez.) S.Gh. a emis dispoziții de plată, virând succesiv sumele reprezentând contravaloarea echipamentelor contractate în contul SC A.G.E. SRL, care le-a transferat, la rândul ei, în contul I.P.O. Tulcea. Ulterior, I.P.O. Tulcea a transmis firmei A.T.L. (U.K.) Ltd. ordine de plată pentru A.I.R. Inc. Chicago, aceasta furnizând echipamentele numai după intrarea valutei în contul său. În urma derulării contractului nr. 1/1991, U.M.02550 C a achitat firmei SC A.G.E. SRL suma de 223.663.337 lei, care reprezenta, la cursul oficial de atunci, echivalentul a 4.403.865 dolari S.U.A. Din această sumă, 1.556.217 dolari S.U.A. au revenit firmei A.I.R. Chicago, care a furnizat echipamentele Motorola, diferența de 2.847.648 dolari S.U.A. (echivalentul a 127.784.833 lei) reprezentând suma avansată în mod nejustificat de Ministerul Apărării Naționale pentru echipamentele respective. Ca urmare a acestor operațiuni, considerate dezavantajoase, prin O.G. nr. 31 din 5 august 1991, emis de Ministrul Apărării Naționale, precum și prin dispoziția nr. 1537 din 29 septembrie 1991, s-a interzis achiziționarea produselor provenind din import de către alte unități din structura Ministerului Apărării Naționale decât de RA R.O.M. (succesoarea fostei Direcții de Comerț Exterior a Ministerului Apărării Naționale). Conchizându-se, s-au reținut următoarele în sarcina celor 8 inculpați sus-menționați: - inculpatul general de armată (rez.) S.V.A. a încălcat atribuțiile ce i-au revenit din funcția de ministru al apărării naționale, prin aceea că a acceptat achiziționarea din import a echipamentelor de radiocomunicații, marca Motorola, fără să ceară fundamentarea operațiunii de către Direcția de Comerț Exterior a Ministerului Apărării Naționale, ca structură specializată, și fără avizul Consiliului Înzestrării Armatei, precum și prin acceptarea derulării, pe baza notei comune, pe care a semnat-o împreună cu Ministrul Agriculturii și Alimentației, a operațiunii de înzestrare printr-un intermediar, deși armata avea o structură specializată de comerț exterior ce putea fi folosită în acest scop, ceea ce a avut ca urmare prejudicierea ministerului pe care l-a condus cu suma totală de 304.556.833 lei; - inculpatul general de brigadă (rez.) M.N. a încălcat atribuțiile ce i-au revenit în calitate de șef al Direcției plan-producție din Departamentul Înzestrării Armatei și de locțiitor al șefului acestui departament, prin aceea că, nerespectând dispozițiile legale, a prevăzut, în modificarea de plan pe anul 1990, înzestrarea armatei cu echipamente de radiocomunicații marca Motorola, ce trebuiau importate și plătite în dolari S.U.A., după care a transmis această sarcină de plan Direcției de Înzestrare din Departamentul Înzestrării, care nu putea să achiziționeze direct decât de pe piața internă; - inculpatul A.I., prin întocmire de facturi și avize de expediere-note de recepție fictive, a ajutat pe coinculpații general (rez.) S.V.A. și general de brigadă ing. (rez.) M.N., precum și pe generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat), cu prilejul derulării contractului nr. 90/1990, să cauzeze bugetului Ministerului Apărării Naționale un prejudiciu în valoare de 176.772.000 lei, precum și un prejudiciu de încă 2.296.519 lei, reprezentând diferența de preț încasată nejustificat de inginerul N.D., pentru mostrele de echipamente, marca Motorola, lăsate Ministerului Apărării Naționale; - inculpatul N.S.S., prin contribuția ce a adus-o la elaborarea notei comune a Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Agriculturii și Alimentației, precum și prin întocmire și folosire de facturi și avize de expediere – note de recepție fictive, a ajutat pe coinculpații general de armată (rez) S.V.A. și general de brigadă ing.(rez.) M.N., ca și pe generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat), cu prilejul încheierii și derulării contractelor nr. 90/1990 și nr. 1/1991, să cauzeze bugetului Ministerului Apărării Naționale un prejudiciu total de 304.556.833 lei; - inculpatul S.P. a contribuit, în calitatea sa de director coordonator al I.P.O. Tulcea, la elaborarea notei comune a Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Agriculturii și Alimentației, precum și la derularea contractelor nr. 90/1990 și nr. 1/1991, ajutând astfel pe coinculpații general de armată (rez.) S.V.A. și general de brigadă ing. (rez.) M.N., ca și pe generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat), să cauzeze bugetului Ministerului Apărării Naționale un prejudiciu total de 304.556.833 lei, prejudiciere care a devenit posibilă și datorită întocmirii, de către același inculpat, a unei facturi fictive referitoare la echipamente despre care nici nu avea cunoștință, pe baza căreia s-au efectuat plățile către coinculpatul N.S.S.; - inculpatul colonel ing. (rez.) V.E. a contribuit la achiziționarea echipamentelor marca Motorola prevăzute în contractele nr. 90/1990 și nr. 1/1991, prin aceea că a acordat vize tehnice cu caracter fictiv și a atestat situații neconforme cu realitatea prin semnarea de către el, la rubrica primitor, a unor avize de expediție – note de recepție, ajutând astfel pe coinculpații general de armată (rez.) S.V.A. și general de brigadă ing. (rez.) M.N., precum și pe generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat) să cauzeze bugetului Ministerului Apărării Naționale un prejudiciu total de 304.556.833 lei; - inculpatul colonel (rez.) S.Gh. nu și-a exercitat în mod voit atribuțiile de control financiar-preventiv obligatoriu ce i-au revenit, a acceptat efectuarea de plăți anticipate și a emis dispoziții de plată pe bază de facturi și avize de expediție cu caracter fictiv, ajutând, astfel, pe coinculpații general de armată (rez.) S.V.A. și general de brigadă ing. (rez.) M.N., precum și pe generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat) să cauzeze bugetului Ministerului Apărării Naționale un prejudiciu în valoare totală de 304.556.833 lei; - inculpatul lt. colonel ing. (rez.) B.M.M., deși cunoștea că echipamentele, marca Motorola, nu făceau parte din planul de înzestrare al Ministerului Apărării Naționale pe anul 1990 și că acestea nu puteau fi achiziționate decât prin Direcția de Comerț Exterior a acelui minister, a transmis modificarea de plan privind importul acelor echipamente la Direcția Înzestrare, iar la primirea avizelor de expediție și de achiziționare a mostrelor marca Motorola a semnat, la rubrica primitor din avizele respective, ajutând astfel pe coinculpații general de armată (rez.) S.V.A. și general de brigadă inginer (rez.) M.N., precum și pe generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat) să prejudicieze bugetul Ministerului Apărării Naționale cu suma totală de 179.068.519 lei. Împotriva sentinței, au declarat recurs inculpații V.E., A.I., S.P., S.Gh., N.S.S., M.N. și S.V.A. Ulterior, inculpatul N.S.S., prin declarația dată la 17 septembrie 2003, în fața notarului public, a învederat că renunță la dreptul de recurs (dosar nr. 63/2003), iar în fața instanței a precizat, la termenul de azi, că retrage recursul declarat. Așa fiind și cum, potrivit art. 385 4 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul, urmează a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul N.S.S., în această cauză. În ceea ce privește pe inculpatul S.V.A., se constată că declarația de recurs a acestui inculpat, împotriva sentinței nr. 15 din 12 aprilie 2002, a fost depusă și înregistrată la instanță abia la 25 aprilie 2002 (dosar nr. 63/2003). În legătură cu depășirea termenului de declarare a recursului, inculpatul S.V.A. a formulat cerere de repunere în termen, la care a anexat acte medicale, susținând că a fost împiedicat să exercite această cale de atac în cele 10 zile prevăzute de lege, deoarece, la data de 22 aprilie 2002, a fost internat de urgență în spital, unde s-a aflat sub tratament mai multe zile. Constatându-se din examinarea actelor medicale menționate că, în adevăr, întârzierea depunerii declarației de recurs a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, în conformitate cu dispozițiile art. 385 3 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 364 alin. (1) C. proc. pen., se va dispune repunerea inculpatului S.V.A. în termenul de declarare a recursului, considerându-se că acest inculpat a exercitat calea de atac a recursului în termenul prevăzut de lege. Din examinarea motivelor de casare formulate de inculpații recurenți, se constată că s-au susținut următoarele: 1. Inculpatul S.V.A. a susținut că în mod greșit s-a reținut că și-a încălcat atribuțiile de serviciu prin acceptarea achiziționării, fără întocmirea actului de fundamentare de către unitatea specializată, a aparaturii de radiocomunicații de la firma Motorola, învederând că această concluzie a sentinței este contrară probelor din dosar. În ceea ce privește constatarea din sentință, că achiziționarea aparaturii de radiocomunicații de la firma Motorola s-ar fi făcut fără aprobarea Consiliului de Înzestrare al Armatei, s-a relevat că, potrivit art. 8 și 46 din O.G. nr. 41/K/1976, nu era necesară avizarea, de către acest consiliu, a introducerii radiotelefoanelor în înzestrarea armatei, că echipamentele respective nici nu făceau parte din tehnica specific militară, iar intrarea lor în dotarea armatei se analiza, conform art. 47 din același ordin, de comandamentele de armă și direcțiile centrale, astfel că inculpatul nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu prin achiziționarea aparaturii de radiocomunicații marca Motorola fără avizul Consiliului de Înzestrare al Armatei. De asemenea, făcându-se referire la dispozițiile legale ce reglementau regimul comercial din România la sfârșitul anului 1990 și la începutul anului 1991, precum și la concluziile raportului de expertiză contabilă, s-a susținut că în mod greșit s-a reținut, prin sentință, că echipamentele de radiocomunicații Motorola ar fi trebuit achiziționate numai prin Direcția de Comerț Exterior a Ministerului Apărării Naționale, precum și că tot greșit s-a considerat că prețul acestora nu putea fi achitat în lei, prin operațiune comercială în contrapartidă cu I.P.O. Tulcea. În fine, s-a învederat că în mod greșit s-a reținut prin sentință că, prin neimplicarea Direcției de Comerț Exterior a Ministerului Apărării Naționale în achiziționarea echipamentelor Motorola, s-ar fi produs prejudicierea Ministerului Apărării Naționale. În această privință, s-a subliniat că din adresa nr. 21.174 din 14 mai 1997 a Ministerului de Finanțe, din adresa nr. 1625 din 19 noiembrie 1999 a Ministerului Apărării Naționale, din raportul de expertiză contabilă, precum și din ansamblul celorlalte acte ale dosarului, rezultă că, prin operațiunea respectivă, nu s-a cauzat nici un prejudiciu, iar procurarea echipamentelor în contrapartidă, prin implicarea I.P.O. Tulcea, a fost legală. Conchizându-se, s-a relevat că nu se justifică reținerea săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în sarcina inculpatului S.V.A., deoarece acest inculpat nu a încălcat nici o atribuție de serviciu și nici nu a acționat cu intenție delictuoasă specifică unei atare infracțiuni. 2. Inculpatul M.N. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 coroborat cu pct. 17 1 C. proc. pen., susținând că s-a constatat în mod greșit că el a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. În sprijinul acestei susțineri, s-a relevat că O.G. nr. 41/K/1976, avută în vedere prin considerentele sentinței, conținea prevederi ce erau depășite de evenimente, precum și de noile reglementări și cerințe din momentul examinării importului de echipamente Motorola, care erau de calitate foarte bună. S-a mai învederat că, în raport cu specificul echipamentelor de radiocomunicații marca Motorola, precum și cu împrejurarea că radiotelefoanele nu făceau parte din tipurile de tehnică pentru care dispozițiile legale aplicabile condiționau achiziționarea de existența avizului Consiliului de Înzestrare al Armatei, nu se justifică aprecierea primei instanțe, privind necesitatea acestui aviz. S-a susținut, de asemenea, că radiotelefoanele, marca Motorola, au fost achiziționate legal și nu cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, deoarece șeful Departamentului Înzestrare a Armatei aprobase să se dea sarcină de plan Direcției Înzestrare din producția internă să procure astfel de echipamente cu fondurile în lei rămase necheltuite. De asemenea, s-a susținut că în mod greșit nu s-a ținut seama că, din raportul de expertiză contabilă și din celelalte acte ale dosarului, reiese că nu s-a produs nici un prejudiciu prin operațiunea de înzestrare a armatei cu echipamentele de radiocomunicații marca Motorola. În concluzie, inculpatul M.N. a cerut casarea sentinței și achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. 3. Inculpatul A.I. a invocat motivele de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și pct. 17 1 C. proc. pen., susținând că s-a considerat în mod greșit că se face vinovat de săvârșirea complicității la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. S-a arătat, în acest sens, că, din actele dosarului, rezultă că, în cadrul operațiunii de vânzare-cumpărare a echipamentelor de radiocomunicații, vânzătorul a obținut prețul pretins și acceptat de cumpărător, convenția fiind încheiată cu respectarea dispozițiilor aplicabile Codului civil și Codului comercial. S-a învederat că operațiunea de procurare, în contrapartidă, a echipamentelor de radiocomunicații Motorola s-a realizat în condițiile în care, pe piața financiară, exista un curs dual al leului față de dolarul S.U.A., că inculpatul A.I. nu a fost implicat în negocierea ratei de schimb leu/dolar, iar comisionul de 15%, încasat de societatea SC A.L.F. SRL, se încadrează în limitele admise de Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990, astfel că Ministerul Apărării Naționale nu a cerut să-i fie restituit acest comision, iar Ministerul Finanțelor și B.C.R., în calitate de succesoare a B.C.X., nu s-au constituit părți civile. S-a susținut că, în ce privește mostrele echipamentelor Motorola, din materialul probator administrat rezultă că acestea au rămas în custodie la Direcția Înzestrare a Ministerului Apărării Naționale, iar nu cu titlu gratuit, astfel că, prin achitarea lor, nu a fost însușită nici o sumă de bani. Făcându-se referire la aprobarea de către ministrul de stat A.V. a notei interministeriale, precum și la concluziile raportului de expertiză contabilă, din care rezultă că nu s-a cauzat nici o pagubă și nici nu s-a produs vreo tulburare a bunului mers în cadrul celor două ministere implicate, s-a cerut casarea sentinței și achitarea inculpatului A.I., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. 4. Inculpatul S.P. a susținut că din nici o probă a dosarului nu rezultă că el s-ar fi aflat în înțelegere cu cadre ale Ministerului Apărării Naționale, pentru a se vira, din contul acestui minister, suma de 213.754.000 lei, în vederea achiziționării echipamentelor Motorola și nici că, datorită derulării operațiunii de procurare a echipamentelor respective de către I.P.O. Tulcea, în contrapartidă, s-ar fi deteriorat situația financiară a acestei întreprinderi. S-a mai susținut că întocmirea de note interministeriale era un procedeu uzual, iar aprobarea acestora de către factorii abilitați atrăgea obligații pentru instituțiile și întreprinderile implicate, astfel că a trebuit să se conformeze și notei aprobate de ministrul de stat A.V. În fine, s-a relevat că actele semnate de inculpatul S.P. reflectă realitatea cu privire la cantitățile de pește pregătit pentru comercializare pe piața internă, cât și pentru cel aflat în stoc, iar factura proforma nu poate fi considerată fictivă, cum s-a reținut, deoarece este un document comercial real acceptat la plată, care se întocmește anterior furnizării produselor sau prestării serviciilor. În concluzie, s-a cerut casarea sentinței cu privire la inculpatul S.P. și achitarea acestui inculpat. 5. Inculpatul V.E. a invocat motivele de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 și pct. 17 1 C. proc. pen., susținând că prima instanță nu a luat în considerare că el nu putea să participe la încheierea contractului nr. 90/1990, deși a dovedit că, în perioada 30 noiembrie – 10 decembrie 1990, a fost internat în spital, astfel că, la data de 3 decembrie 1990, când s-a perfectat contractul, nu s-a aflat în unitate. S-a susținut, de asemenea, de acest inculpat că ștampila de atestare de pe contract nu a fost aplicată de el, precum și că nici semnătura de pe acea ștampilă nu i-ar aparține. În concluzie, s-a cerut casarea sentinței și achitarea inculpatului V.E., pentru infracțiunile imputate. 6. Inculpatul S.Gh. a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, deoarece nu a cunoscut că facturile și avizele de expediție ce i s-au prezentat erau întocmite cu anticipație, că și-a îndeplinit în mod riguros atribuțiile de control financiar preventiv, iar, din octombrie 1990, Direcția Înzestrare a avut calitatea de ordonator de credite pentru înzestrare și la produsele din import, astfel că achiziționarea de către această direcție a echipamentelor Motorola s-a făcut în mod legal. În fine, s-a susținut că acest inculpat nu a întocmit vreun document cu conținut fictiv și nici nu putea să aibă reprezentarea că unele din actele ce i s-au prezentat erau întocmite cu anticipație. În concluzie, s-a cerut casarea sentinței cu privire la inculpatul S.Gh. și achitarea acestui inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Recursurile sunt fondate, urmând a fi admise în sensul celor ce urmează: Potrivit art. 248 alin. (1) C. pen., astfel cum era în vigoare în perioada ce face obiectul încriminării faptelor reținute în cauză, constituia infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor publice „fapta funcționarului care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și, prin aceasta, cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unei organizații din cele prevăzute în art. 145 sau o pagubă avutului public”. Or, din examinarea în ansamblu și aprecierea completă și corectă a materialului probator administrat, nu rezultă că actele de dispoziție în care s-au implicat inculpatul, general de armată S.V.A., în calitate de ministru al apărării naționale, precum și inculpatul general de brigadă ing. M.N., în calitate de șef al Direcției Înzestrare din Departamentul Înzestrării al Armatei, în legătură cu achiziționarea echipamentelor de radiocomunicații ce fac obiectul contractelor nr. 90/1990 și nr. 1/1991, ar fi fost îndeplinite în mod defectuos și că, prin acestea, s-ar fi cauzat o tulburare însemnată bunului mers al Ministerului Apărării Naționale sau I.P.O. Tulcea ori o pagubă patrimoniului acestora. În adevăr, contrar celor reținute prin sentință, din actele dosarului rezultă că, în octombrie 1990, Direcția Înzestrare, înființată în locul Direcției Înzestrare Producție Internă, a avut calitatea de ordonator de credite pentru înzestrare atât la produsele de proveniență internă, cât și la cele din export, fiindu-i date atribuții specifice în acest scop, între care și aceea de a asigura finanțarea importurilor necesare armatei. De asemenea, este evident că nota comună, semnată de Ministrul Agriculturii și Alimentației și de Ministrul Apărării Naționale la data de 28 noiembrie 1990, fiind aprobată de ministrul de stat A.V., în acea perioadă prim-ministru interimar, constituia temei legal pentru aducerea în contrapartidă, de către I.P.O. Tulcea, a echipamentelor de radiocomunicații, produse de compania Motorola, ce erau necesare pentru înzestrarea armatei (vol.1 dosar urmărire penală). În această privință, fiind audiat ca martor, A.V. a precizat că, în calitatea sa de coordonator al mai multor ministere, dar și de înlocuitor al primului ministru, a aprobat operațiunea respectivă „în vederea achiziționării, în condiții reciproc avantajoase și legale, a unor echipamente destinate Ministerului Apărării Naționale (vol.1 dosar urmărire penală), relevând în fața instanței că aprobarea notei a fost determinată și de necesitatea importului de echipamente necesare Ministerului Apărării Naționale, pentru care nu exista valută în bugetul acestuia (dosar nr. 1394/1999, vol.1). Totodată, martorul N.M., director executiv al societății A.T.L. Ltd., a relatat că, din dispoziția ministrului agriculturii și alimentației, a promovat nota ce prevedea disponibilizarea la export a cantității de 4.500 tone pește oceanic, în vederea obținerii de resurse valutare care să fie destinate importului de echipamente de radiocomunicații pentru Ministerul Apărării Naționale, precizând că personal a considerat că operațiunea era legală. Ca urmare, atât contractul de furnizare nr. 90/1990, încheiat între SC A.L.F. SRL și U.M. nr. 02550 C, contractul de vânzare-cumpărare echipamente de radiotelecomunicații intervenit între SC A.G.E. SRL și SC A.L.F. SRL, contractul cadru încheiat la 20 decembrie 1990 între SC A.G.E. SRL și I.P.O. Tulcea, cât și contractul nr. 1/1991, încheiat, la 7 februarie 1991, între SC A.G.E. SRL și U.M. nr. 02550 C, sunt fundamentate, având ca temei aceeași notă interministerială aprobată de ministrul de stat, A.V. Este relevant că, prin raportul de expertiză contabilă, s-a ajuns la concluzia că, în această cauză, nu s-a constatat prejudiciu (vol.1, dosar nr. 1394/1999). De altfel, în urma analizelor efectuate și în cadrul Ministerului Apărării Naționale, s-a ajuns la concluzia că acest minister nu a fost prejudiciat (vol.1, dosar 1394/1999). De asemenea, prin adresa nr. 1394 din 27 iulie 1994, noul ministru al agriculturii și alimentației a comunicat că nota interministerială, înregistrată la 4 decembrie 1990, cuprinde temeiurile care au determinat autorizarea fostei I.P.O. Tulcea să valorifice direct la extern pește oceanic congelat și să aducă, în contrapartidă, echipamente de radiocomunicații, precum și că aprobarea notei de către un viceprim-ministru constituia o dispoziție legală la acea dată, prin care nu s-a adus vreo pagubă statului român (vol.1, dosar nr. 1394/1999). În același sens, ministrul finanțelor a precizat, prin adresa nr. 2117/F din 14 mai 1997, că, „la SC A.L.F. SRL și SC A.G.E. SRL, s-au încheiat note de constatare în care s-a consemnat modul de încheiere și derulare a contractelor, nereținându-se fapte care să atragă răspunderea conducerii celor două societăți” (vol. 1, dosar nr. 1394/1999). Este semnificativ, totodată, că guvernatorul B.N.R. a comunicat, cu adresa nr. 502 din 9 mai 1997, că, după decembrie 1989, a fost abolit monopolul statului asupra operațiunilor de comerț exterior și valutare, precum și că, în urma liberalizării prețurilor, a funcționat un sistem dual de cursuri valutare, în cadrul căruia schimbul flotant era stabilit liber pe piața valutară paralelă, „pe care se puteau efectua tranzacții între exportatorii deținători de valută și potențialii importatori deținători de monedă națională” (vol.1, dosar nr. 1394/1999), astfel că, și sub acest aspect, operațiunea de import de echipamente de radiocomunicații, aprobată de ministrul de stat A.V., apare legală și justificată. Dar, mai este de observat că, prin raportul de expertiză contabilă, s-a remarcat că noțiunea de prejudiciu nu se regăsește în nici un act de control încheiat de organele Ministerului Finanțelor, calculele referitoare la potențialul prejudiciu fiind făcute de inspectori ai acestui minister, numai la solicitarea expresă a procurorilor militari. Făcându-se referire la calculele respective, s-a apreciat că, prin acestea, s-a ignorat realitatea actelor economice încheiate între părțile contractante, în care prețurile și valorile sunt menționate numai în lei, mistificându-se realitatea constatată de organele controlului financiar de stat, care au considerat că nu există nici un prejudiciu. Ca urmare, s-a conchis că prejudiciul reținut prin rechizitoriu a fost stabilit pe bază de calcule nereale și nelegale, astfel că acesta nu poate fi considerat că există. S-a relevat că încheierea contractului din 17 decembrie 1990, între SC A.G.E. SRL și I.P.O. Tulcea, prin care aceasta din urmă a fost de acord să achite contravaloarea echipamentelor de radiocomunicații furnizate de firma americană, reprezintă o operațiune tipică de contrapartidă prevăzută de legislația din acea perioadă, care a și fost aprobată de ministrul de resort, precum și de un viceprim-ministru al Guvernului. S-a mai subliniat că, în raport cu adresa B.N.R., la care s-a făcut referire, cursul de revenire leu/dolar, la care s-a derulat operația în contrapartidă, a fost, pentru Ministerul Apărării Naționale, mai avantajos decât cel practicat în perioada respectivă pe piața liberă. Totodată, analizându-se modul de încheiere și derulare a contractului nr. 1/1991, s-a subliniat că și noul import de echipamente de radiocomunicații marca Motorola s-a realizat tot în condiții avantajoase pentru Ministerul Apărării Naționale, precum și cu asigurarea unui profit consistent I.P.O. Tulcea, astfel că nu se justifică reținerea vreunui prejudiciu nici în legătură cu acest contract. Conchizându-se, prin raportul de expertiză contabilă, s-au reținut următoarele: - La începutul lunii decembrie 1990 a fost suplimentat bugetul Ministerului Apărării Naționale, în vederea achiziționării de echipamente de radiocomunicații, operațiune ce nu se putea realiza datorită timpului scurt, rămas până la sfârșitul anului, decât dacă se recurgea la intermediari și se asigura transferarea fondurilor existente în lei la o unitate care să poată achita în valută costul produselor ce trebuiau importate; - Soluția importului echipamentelor de la firma de reputație internațională Motorola, în contrapartidă cu o cantitate de pește deținut în stoc de I.P.O. Tulcea, a fost unica variantă la care s-a putut recurge, mai ales că aceasta asigura și utilizarea, până la sfârșitul anului, a fondurilor în lei de care dispunea armata; - Pentru realizarea acestei operațiuni complexe au fost obținute, într-un interval optim, toate avizele tehnice necesar, autorizația de import, acordul tranzacției valutare, aprobarea conducerii celor două ministere implicate în tranzacție, precum și acordul ministrului de stat din acea perioadă; - Prețurile externe, la care au fost obținute echipamentele, sunt comparabile sau chiar mai mici decât cele contractate în anul precedent, pentru aceeași structură de aparate, de Întreprinderea de Comerț Exterior E.L.E.; - La contractarea externă a echipamentelor respective au fost realizate cursuri de revenire de 143,46 și, respectiv, de 143,69 lei pentru un dolar S.U.A., indicatori ce se situau cu mult sub cursul de 200 - 230 lei pentru un dolar S.U.A., existent atunci pe piața internă paralelă, reglementată de legislația apărută începând din anul 1990; - Întreaga cantitate de echipamente ce au făcut obiectul tranzacțiilor menționate, a fost primită și recepționată de beneficiar (Ministerul Apărării Naționale), iar calitatea acestor echipamente s-a dovedit a fi deosebit de bună; - Controalele efectuate de inspectorii Ministerului Finanțelor la instituțiile și firmele implicate nu au constatat fraude sau prejudicii produse în legătură cu derularea acestor operațiuni de comerț exterior. Prin concluzia finală a raportului de expertiză contabilă s-a subliniat că nu s-a constatat nici un prejudiciu în cauză, că singura posibilitate de achiziționare a echipamentelor de radiocomunicații marca Motorola, necesare armatei, a fost op