ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 19/A/2017

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 ianuarie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/86/2010/a1, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 43/2002, ca inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că inculpatul a arătat că prin prevederile O.U.G. nr. 43/2002 este încălcat dreptul prevăzut de art. 16 din Constituție („participanții în procesul penal trebuind să beneficieze de egalitate în drepturile procesuale fără privilegii”), dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție („care constituie o garanție a principiului egalității”), precum și dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție și art. 6 parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De asemenea, a mai arătat că prin anchetarea și acuzarea în fața instanței de către procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, având în vedere că nu a vrut să colaboreze cu procurorii D.N.A. București în cazul mai multor flagrante, se încalcă principiul egalității în drepturi prevăzut în Constituție, participații în procesul penal trebuind să beneficieze de egalitate în drepturi fără privilegii. A considerat că este neconstituțional să fie anchetat și acuzat de procurori D.N.A. pentru o infracțiune de înșelăciune, atât timp cât pentru infracțiunile de înșelăciune ancheta și acuzarea se fac de către procurori de la parchetele de pe lângă judecătorii sau tribunale.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate, a reținut că a fost ridicată în față unei instanțe judecătorești și vizează o ordonanță de urgență, întrunind cerințele prevăzute în teza I și a II-a din art. 29 alin. (1) ale Legii nr. 47/1992.

De asemenea, că excepția au fost ridicată de una din părțile în proces, respectiv a fost invocată de către inculpatul A., apelant în cauza de față, întrunind astfel condiția de admisibilitate cerută de prevederile alin. (2) al art. 29 al Legii nr. 47/1992.

Excepția invocată de parte nu a mai făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale îndeplinindu-se cerința negativă prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește teza finală a alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind legătura cu soluționarea cauzei, curtea a apreciat că, raportat la datele care rezultă până în prezent din dosar și la motivele de neconstituționalitate invocate de apelant, nu este îndeplinită această cerință în privința excepției de neconstituționalitate ridicată în prezenta cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În acest sens, a reținut că, în esență, apelantul A. a criticat prevederile O.U.G. nr. 43/2002 motivând faptul că dosarul de urmărire penală a fost instrumentat de către Direcția Națională Anticorupție și nu de către parchetele de pe lângă judecătorii sau tribunale.

Curtea a mai reținut că, în prezenta cauză, instanța este învestită cu soluționarea apelurilor declarate de către inculpații A., B. și C. împotriva sentinței penale nr. 227 din 08 decembrie 2015 a Tribunalului Suceava.

În acest sens, a arătat că, potrivit art. 421 C. proc. pen. instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții:

a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil;

b) dacă apelul este nefondat;

a) desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond. Instanța de apel readministrează declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, dispozițiile art. 374 și ale art. 383 alin. (3) și (4) aplicându-se în mod corespunzător;

b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.

Chiar și în ipoteza în care s-ar sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 43/2002 raportat la dispozițiile art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție și această excepție s-ar admite, s-a apreciat că decizia Curții Constituționale nu ar avea relevanță juridică în prezenta cauză, în condițiile în care, printre soluțiile prefigurate de către legiuitor pentru judecata în apel nu se regăsește și posibilitatea desființării sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei la procurorul competent pentru refacerea urmării penale, ci doar obligativitatea de a se sesiza instanța competentă, în situația în care, sentința apelată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență de către instanța de fond, iar dispozițiile C. proc. pen. sunt de strictă interpretare.

Totodată, curtea de apel a reținut, cu privire la condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate a unui text de lege, că acestea sunt cerute de legiuitor în alin. (1)-(3) ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționare Curții Constituționale, republicată și trebuie îndeplinite în mod cumulativ, iar neîndeplinirea unei singure condiții are drept consecință respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, conformart. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În consecință, reținând că excepția invocată nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționare Curții Constituționale, republicată, eventuala admitere a excepției invocate neavând relevanță asupra soluției din prezentul apel, în temeiul alineatului 5 al aceluiași text de lege, curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 43/2002, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 11 ianuarie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2010/a1 a declarat apel inculpatul A.

În motivarea apelului, expusă oral, în fața instanței, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea căii de atac cu consecința sesizării Curții Constiuționale cu excepția invocată, deoarece a refuzat să participe la anchetarea unor infracțiuni flagrante.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor aduse de inculpatul A., dar și din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Constituția și legea de organizare și funcționare a instanței constituționale stabilesc că obiectul excepției de neconstituționalitate îl pot constitui exclusiv dispozițiile cuprinse într-o lege sau o ordonanță.

Din lecturarea excepției de neconstituționalitate se observă că inculpatul A. contestă prevederile O.U.G. nr. 43/2002 motivând faptul că dosarul de urmărire penală a fost instrumentat de către Direcția Națională Anticorupție și nu de către parchetele de pe lângă judecătorii sau tribunale.

Din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuind să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată.

Apelantul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 43/2002, deoarece dosarul de urmărire penală a fost instrumentat de D.N.A. și nu de parchetele de pe lângă judecătorii sau tribunale.

În acord cu cele reținute de Curtea de Apel Suceava, Înalta Curte apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul A. nu are legătură cu soluțiile ce pot fi date în calea de atac a apelului, deaorece printre soluțiile ce pot fi date în urma soluționării apelului, așa cum sunt prevăzute de art. 421 C. proc. pen., neexistând posibilitatea restituirii cauzei la parchet.

Pentru aceste considerente, urmează a respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2010/a1.

În temeiul disp.art. 275 C. proc. pen. va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2010/a1.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 ianuarie 2017.