ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.02.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 353/2019

HOTĂRÂRE
20.02.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 353/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 11 septembrie 2018, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat validarea popririi la B. SRL, la cererea creditorului C., debitor poprit fiind D.

Prin Sentința nr. 12931 din 28 noiembrie 2018, Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect validare poprire, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

S-a constatat, în esență, prin prisma dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., că debitorul are domiciliul de fapt în București, aspect învederat de acesta în ședința din 22 noiembrie 2018.

Prin Sentința nr. 124 din 14 ianuarie 2019, Judecătoria sectorului 1 București, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Constanța. A constatat ivit conflictul negativ de competență. A dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța în drept să hotărască asupra conflictului.

S-a reținut, în esență, în raport de prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., că la data înregistrării cererii de executare domiciliul legal al debitorului se afla în Năvodari, județul Constanța, în raza instanței care a dispus și încuviințarea executării silite.

S-a mai constatat că domiciliul de fapt a fost stabilit doar pe baza susținerilor debitorului, fără a exista la dosar o probă în acest sens.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie acțiunea prin care Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat validarea popririi la B. SRL împotriva debitorului D., urmare a cererii formulate de creditorul C.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., având în vedere situația particulară a speței, respectiv în funcție de domiciliul legal sau de fapt al debitorului.

Este de remarcat că art. 651 C. proc. civ., la alin. (1), stipulează în sensul că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Ca atare, împrejurarea potrivit căreia debitorul locuiește de fapt, în prezent, în București, conform propriei declarații, nesusținută de niciun înscris, nu poate aduce schimbări în stabilirea instanței competente teritorial a soluționa cauza, în raport de prevederile articolului menționat, care fac referire la domiciliul debitorului.

Relevante în cauză și în sprijinul necesității asigurării unei stabilități și previzibilități a instanței de executare sunt și dispozițiile cuprinse în alin. (2) al art. 651 C. proc. civ., potrivit cărora schimbarea domiciliului debitorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

Or, în speță, conform tuturor înscrisurilor aflate la dosar, inclusiv referatul întocmit ca urmare a accesării bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, domiciliul debitorului D. este orașul Năvodari, județul Constanța.

Dacă în litigiile de drept comun, determinarea competenței teritoriale nu se face în mod obligatoriu în funcție de domiciliul legal al părții (cel din evidența informatizată a persoanelor), primând interesul găsirii persoanei și informării acesteia asupra existenței procesului ori asupra actelor de procedură ce i se opun, în litigiile de executare silită, instituirea regulilor de competență are în vedere necesitatea asigurării unei stabilități a instanței de executare, ca fiind cea de la domiciliul debitorului și nu de la locuințele secundare ale acestuia.

În plus, instanța de executare este cea care, în sensul art. 651 alin. (3) C. proc. civ., soluționează toate contestațiile și incidentele privitoare la executare, ceea ce accentuează necesitatea stabilității și predictibilității determinării acestei instanțe, care nu poate fi în mod aleatoriu schimbată în funcție de domiciliile de fapt ale debitorului.

Față de toate cele de mai sus și cum, în cauză, debitorul are domiciliul în județul Constanța, în circumscripția Judecătoriei Constanța, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2460/2018
x/2015 al Judecătoriei Constanța. În consecință, s-a apreciat că instanța de executare aleasă de debitor, după criteriul sediului acestuia, este Judecătoria Constanța, care de altfel s-a și pronunțat în legătură cu competența sa din punct d
ÎCCJ 2019-09-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1472/2019
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la data de 16 iulie 2019, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu repre
ÎCCJ 2026-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 489/2026
Ședința publică din data de 5 martie 2026 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de încuviințare a executării silite Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 27 august 2025, sub
ÎCCJ 2019-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1353/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaș la data de 14 iunie 2019, sub nr. x/2019, Biroul executorilor judecătorești asociați "A.", în numele creditoarei Întreprinderea Individuală
ÎCCJ 2022-12-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2451/2022
urile depuse la dosar, respectiv din cartea de identitate a contestatorului depusă la dosar, precum și din verificările efectuate, debitorul contestator are domiciliul în municipiul Iași, aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei I
Sursă