ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 541/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 8800 din 9 decembrie 2003, la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta P.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, anularea hotărârii nr. 173 din 19 septembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia de a-i stabili și acorda drepturile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a lui P.S. În motivare, reclamanta a arătat că soțul său s-a refugiat, în luna iulie, anul 1942, din localitatea de domiciliu. Dobricionești, județul Bihor, în localitatea Jebel, județul Timiș, ca urmare a persecuției etnice exercitate de regimul hortyst.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, motivând că reclamanta nu a prezentat acte oficiale din care să rezulte refugiul soțului acesteia. Prin sentința civilă nr. 12/PI din 13 ianuarie 2004, instanța învestită a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să îi acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în cauză, declarațiile martorilor, se coroborează cu decizia de pensie, prin care surorii lui P.S., i-a fost acordată indemnizația prevăzută de Legea nr. 189/2000. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin.

considerând că soluția dată este nelegală, prin aceea că instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate, și anume, adresa nr. 2161/2002. prin care Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale a comunicat reclamantei, că soțul acesteia nu figurează în evidențele deținute, cu privire la persoanele refugiate. Recursul este nefondat. Din actele dosarului se constată că în cauză, dovada refugiului soțului reclamantei, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite, s-a făcut conform art. 4 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2000. care prevede că, în lipsa actelor oficiale, se poate face prin declarație de martor, dovada persecuției etnice. Tot astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 1 , dovedirea situațiilor prevăzute de art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, se face cu acte oficiale, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. În raport cu dispozițiile legale menționate, se constată că în mod corect, a reținut instanța, că soțul reclamantei, P.S., s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și că, deci, aceasta este îndreptățită să beneficieze de prevederile art. 3 din această lege. În consecință, prezentul recurs urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 12 din 13 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2005.