ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 541/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 8800 din 9 decembrie 2003, la Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, reclamanta P.C. a solicitat, în

contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, anularea hotărârii nr.

173 din 19 septembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia de a-i

stabili și acorda drepturile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000, în

calitate de soție supraviețuitoare a lui P.S.

În motivare, reclamanta a

arătat că soțul său s-a refugiat, în luna iulie, anul 1942, din localitatea de

domiciliu. Dobricionești, județul Bihor, în localitatea Jebel, județul Timiș,

ca urmare a persecuției etnice exercitate de regimul hortyst.

Pârâta Casa Județeană de

Pensii Caraș Severin a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii,

motivând că reclamanta nu a prezentat acte oficiale din care să rezulte

refugiul soțului acesteia.

Prin sentința civilă nr. 12/PI

din 13 ianuarie 2004, instanța învestită a admis acțiunea, a anulat hotărârea

contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să îi acorde

reclamantei, drepturile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că, în cauză, declarațiile martorilor, se

coroborează cu decizia de pensie, prin care surorii lui P.S., i-a fost acordată

indemnizația prevăzută de Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin. considerând că

soluția dată este nelegală, prin aceea că instanța nu s-a pronunțat asupra unei

dovezi administrate, și anume, adresa nr. 2161/2002. prin care Direcția

Județeană Bihor a Arhivelor Naționale a comunicat reclamantei, că soțul

acesteia nu figurează în evidențele deținute, cu privire la persoanele refugiate.

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului se

constată că în cauză, dovada refugiului soțului reclamantei, ca urmare a

persecuțiilor etnice suferite, s-a făcut conform art. 4 din Normele aprobate

prin H.G. nr. 127/2000. care prevede că, în lipsa actelor oficiale, se poate

face prin declarație de martor, dovada persecuției etnice.

Tot astfel, potrivit

dispozițiilor art. 6

1

, dovedirea situațiilor prevăzute de art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, se face cu acte

oficiale, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

În raport cu dispozițiile legale

menționate, se constată că în mod corect, a reținut instanța, că soțul reclamantei,

P.S., s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000

și că, deci, aceasta este îndreptățită să beneficieze de prevederile art. 3 din

această lege.

În consecință, prezentul

recurs urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 12 din

13 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 februarie 2005.