ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4456/2005

Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea adresată la data de 11 septembrie 2002 a Tribunalului Buzău, reclamanta S.A.M. a chemat în judecată pârâtele Primăria comunei C. A. Rosetti și Primăria comunei Cilibia, solicitând ca prin sentința să se dispună obligarea acestora de a-i restitui suprafața de 50 ha teren, situat pe raza satului Bâlhacu, comuna C. A. Rosetti, județul Buzău. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este legătură cu titlu universal al defunctei sale mătușei P.M. cunoscută și că A.M.P., căreia, la 17 martie 1949, i-a fost preluată abuziv suprafața de 100 ha teren. Reclamanta a mai învederat că s-a adresat cu notificare, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 Primăriei din comuna C. A. Rosetti, însă aceasta i-a comunicat pe cale de adresă, și nu printr-o dispoziție motivată, că terenul revendicat se află pe raza comunei Cilibia, de la care ulterior nu a primit nici un răspuns.

Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 505 din 8 noiembrie 2002, a respins acțiunea ca neîntemeiată. În motivarea sentinței, s-a arătat că suprafața de 100 ha revendicată a fost într-adevăr preluată în anul 1949 de la autoarea reclamantei și de la numita J.I.C., iar după apariția Legii nr. 18/1991, numita C.O.L. a solicitat să-i fie restituită suprafața de teren ce aparținea autoarei sale, J.I.C. Or, reclamanta nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, deși avea posibilitatea să o facă, astfel încât devin incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care arată că nu intră sub incidența acestui act normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată și prin Legea nr. 1/2000.

Apelul declarat de către reclamantă împotriva acestei sentințe și prin care a solicitat admiterea acțiunii a fost respins cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 26 din 18 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și arătând că soluțiile instanțelor nesocotesc principiile constituționale și încalcă caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001. A mai arătat că nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel încât Legea nr. 10/2001 este pe deplin aplicabilă. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Ambele instanțe au interpretat în mod corect prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, stabilind că terenul revendicat are regimul juridic prevăzut de Legea nr. 18/1001. Susținerea recurentei în sensul că, dacă nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 o poate face acum, în temeiul Legii nr. 10/2001, nu poate fi primită. Cele două legi speciale prevăd proceduri diferite, termene și condiții distincte, iar regimul juridic al unui bun nu poate fi reglementat în același timp prin două legi distincte, în funcție de opțiunea celui ce se pretinde proprietar. Așa fiind, cum decizia pronunțată este în întregime legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.M.A. împotriva deciziei civile nr. 26 din 18 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă.