ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 595/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1803 din 4

noiembrie 2003, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de SC U.R. SA Târgu Jiu, în contradictoriu cu Consiliul Concurenței,

pentru anularea deciziei nr. 190 din 25 aprilie 2003, a acestei autorități și

reluarea investigațiilor privind aspectele sesizate de reclamantă, prin adresa nr.

2275 din 26 martie 2003.

În motivare, instanța a reținut, în

esență că, decizia atacată este legală, întrucât reclamanta nu a furnizat date

suficiente din care să rezulte temeiuri pentru a justifica declanșarea unei

investigații, aspectele semnalate, referitoare la nereguli în organizarea și

desfășurarea licitațiilor, neintrând în sfera de competență a Consiliului

Concurenței.

Împotriva sentinței, reclamanta a

declarat recurs, susținând că aceasta este netemeinică și nelegală, întrucât a

fost dată cu aplicarea greșită a art. 5, a art. 6 alin. (1) lit. f) și a art. 14

alin. (1) din Legea nr. 21/1996, fiindcă prin modul de organizare și

desfășurare a licitațiilor, de către C.N. L.O. SA nu s-a asigurat un mediu

concurențial, SC U. SA Rovinari, participantă la licitație, practicând oferte

trucate și prețuri de ruinare, în scopul înlăturării concurenților.

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului rezultă că

recurenta-reclamantă, la 26 martie 2003, a formulat plângere la Consiliul Concurenței, cu privire la modul în care C.N. L.O. a organizat licitații și a

selectat ofertanții în cursul anilor 2002 - 2003, susținând că SC U. SA

Rovinari, care a luat parte la licitații, a participat în mod concertat cu

oferte trucate și prețuri de dumping, nerespectând ulterior specificațiile

prevăzute în caietul de sarcini.

Analizând plângerea și documentele

prezentate în susținerea acesteia, Consiliul Concurenței a constatat că

aspectele sesizate vizează nereguli privind organizarea și desfășurarea unor

licitații pentru executarea unor produse contractate cu bani publici, aspecte

ce nu intră în competența sa de investigare și, pe de altă parte, că referirile

la normele concurențiale sunt nefondate, așa încât, prin decizia nr. 190 din 25

aprilie 2003, a respins plângerea, ca neîntemeiată.

Decizia, fundamentată pe

dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, a fost menținută de

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1803 din 4 noiembrie 2003.

Instanța, în mod corect a reținut că reclamanta, atât în procedura prealabilă,

cât și în cursul judecății, nu a dovedit existența unei înțelegeri între cel

puțin doi agenți economici pentru ofertare trucată sau pentru fixare concertată

a prețurilor, pentru a face incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea concurenței și nici că SC U. SA Rovinari, singurul agent economic indicat

în plângere, ar deține o poziție dominantă pe piața prestatorilor de reparații

a utilajelor miniere, de care ar fi abuzat, încălcând, astfel, prevederile art.

6 din același act normativ.

Eventualele nerespectări ale

prevederilor cuprinse în caietul de sarcini, de către de către câștigătorul

licitației și organizarea defectuoasă a licitațiilor, de către C.N. L.O., în

perioada 2002 – 2003, reclamate, nu intră în sfera de investigare a Consiliului

Concurenței, competența acestuia fiind expres prevăzută în Legea nr. 21/1996.

Modul de organizare, de ținere și

desfășurare a licitațiilor pentru executarea unor produse contractate cu bani

publici, este reglementat prin O.U.G. nr. 60/2001 privind achizițiile publice.

Iar în această reglementare sunt prevăzute și căile de atac, precum și procedurile

de urmat de către „orice persoană fizică sau juridică ce are un interes legitim

în legătură cu un anumit contract de achiziție publică și care suferă, riscă să

sufere sau a suferit un prejudiciu ca o consecință directă a unui act nelegal

sau a unei decizii nelegale” (art. 81).

Trucarea concertată a ofertei în

cazul unei licitații, constituie, în adevăr, o practică interzisă de art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea Concurenței nr. 21/1996 și necesită intervenția organelor

de concurență. Dar, în speța dedusă judecății, o asemenea practică nu a fost

dovedită. Ea presupune o licitație valabilă și o înțelegere între cel puțin doi

ofertanți, unul dintre aceștia să depună o ofertă formală în scopul de

adjudecare a licitației.

Or, în cauză, recurenta invocă

tocmai lipsa de valabilitate a licitațiilor (nelegalitatea organizării și

desfășurării acestora) și evocă modul în care a acționat un singur ofertant - SC

U. SA Rovinari, așa încât textul de lege mai sus menționat nu este aplicabil.

Nici critica referitoare la aplicarea

greșită a prevederilor art. 6 din Legea nr. 21/1996, nu este fondată.

Prin acest articol se interzice

abuzul de poziție dominantă, prin practicarea unor prețuri de ruinare, în

scopul înlăturării concurenților de pe piață.

Probele administrate nu dovedesc,

însă, că SC U. SA Rovinari deține o poziție dominantă pe piața prestatorilor de

reparații de utilaje miniere și nici că acest agent economic ar fi abuzat de

poziția deținută.

În sfârșit, susținerea că art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 21/1996, constituie temei pentru declanșarea investigației,

de către autoritatea de concurență, întrucât la licitația din anul 2002, SC U.

SA Rovinari nu a respectat condițiile tehnice din caietul de sarcini,

substituind unele piese (rulmenți), cu altele mai ieftine și de calitate

redusă, nu poate fi primită. Aceasta, deoarece Consiliul Concurenței nu are

competența să decidă cu privire la nerespectarea de către participanții la o

licitație, a unor standarde sau specificații tehnice impuse de organizatorul

licitației, așa cum corect a constatat și instanța de fond.

Față de considerentele prezentate,

Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar recursul, nefondat,

încât urmează a fi respins, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC U.R.

SA Târgu Jiu împotriva sentinței civile nr. 1803 din 4 noiembrie 2003, a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 februarie 2005.