ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 223/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 223/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Tulcea sub nr. 644/C/2006, reclamanta SC F.L. SRL Tulcea a chemat

în judecată pârâta S.F.T.S.F.T. C.F.R. SA București solicitând să se constate

nulitatea de drept a contractului de închiriere nr. 183 din 9 iunie 2004, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că urmare intrării în faliment a debitoarei SC F.M. SA Tulcea aceasta a

vândut către SC F.I.T. SRL București prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3637

din 26 octombrie 2001, toate terenurile proprietatea acesteia, iar ulterior

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1390 din 17 aprilie 2002, SC F.I.T. SRL

a vândut către reclamantă toate terenurile în suprafață de 22.332 mp cu număr

cadastral al parcelei 2858.

S-a mai arătat de către reclamantă

că a fost nevoită să încheie contractul de închiriere nr. 180 din 9 iunie 2004

privind dispozitivul de linii căi ferate și macaze al căror proprietar se

pretinde pârâta, dar în realitate acestea sunt proprietatea exclusivă a

reclamantei, astfel că este lovit de nulitate absolută, lipsindu-i

consimțământul, obiectul și cauza.

Pârâta a formulat întâmpinare prin

care a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Tulcea având

în vedere clauza prevăzută la art. 13.2 a contractului de închiriere nr. 183

din 9 iunie 2004, potrivit cu care părțile au convenit la soluționarea

litigiilor rezultate din executarea contractului ori în legătură cu acesta să

fie soluționate de către instanța de la sediul societății feroviare de turism „S.F.R.

C.F.R.” SA. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 1560 din 8

iunie 2006 Tribunalul Tulcea a admis excepția de necompetență teritorială și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința nr. 14069 din 18

decembrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

acțiunea ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de fond a reținut că între S.F.T. C.F.R. SA - în calitate de proprietar - și SC

F.L. SRL Tulcea - în calitate de locatar - se încheie contractul de închiriere

nr. 183 din 9 iunie 2004 având ca obiect închirierea dispozitivului de linii de

căi ferate și macaze linie curentă Terminal Tulcea - Tulcea Vest; Diagonala FN

7 - FN 8; 4 aparate de cale și teren în suprafață de 5457,16 mp, conform Anexei

A la contract, pe o perioadă de 44 luni - 1 iunie 2004 - 1 martie 2008, având

drept scop asigurarea accesului de la SC F.L. SRL la dana Port Industrial

Tulcea (ulterior fiind în vigoare contractul de închiriere dispozitiv linii nr.

754/2002 prelungit prin acte adiționale până la data de 1 mai 2004).

La data de 28 mai 2004, reclamanta

SC F.L. SRL Tulcea formulează obiecțiuni la contractul de închiriere, precizând

că nu constituie obiectul contractului linia tragere FN 23, solicitând să se

constate nulitatea absolută a acestui contract.

Reclamanta nu a arătat mijloacele

viclene pe care pârâta le-a utilizat în scopul inducerii în eroare, nici

intenția acesteia manifestată în acest scop, contractul de închiriere nr. 183

din 9 iunie 2004 fiind o prelungire a contractului de închiriere dispozitiv

linii nr. 754/2002 încheiat cu S.A.A.F. SA.

Cu privire la obiectul contractului,

în raport de dispozițiile art. 948 C. civ., din actele dosarului rezultă că S.F.T.

C.F.R. SA este proprietarul Liniei curente Terminal Tulcea Vest, Diagonala FN 7

- FN 8 și a 4 aparate de cale, ce au fost închiriate reclamantei potrivit

contractului de închiriere nr. 183 din 9 iunie 2004, iar reclamanta deține în

proprietate terenul de care se face mențiune în contractul de închiriere, în

suprafață de 5457,16 mp, potrivit contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1390 din 17 aprilie 2002.

Obligația fără cauză sau fondată pe

o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. Cauza este nelicită

când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii

publice.

Susținerile reclamantei referitoare

la eroarea cu privire la calitatea de proprietar a S.F.T. C.F.R. SA și vicierea

consimțământului la încheierea contractului prin dol și pentru cauza falsă nu

se justifică, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 530 din 23

februarie 2007 Judecătoria Tulcea a respins în mod irevocabil cererea de

chemare în judecată formulată de SC F.L. SRL și calificată ca fiind o acțiune

în constatare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de

5457,16 din suprafața de 22.332 mp cu număr cadastral al parcelei 2858

intabulat în C.F. nr. 6776/N Biroul de Carte Funciară Judecătoria Tulcea - Tulcea,

județul Tulcea și asupra liniei ferate situată pe acest teren în lungime de

1878 metri liniari între km 142+330 și km 144 + 267. Actul de proprietate cu

privire la suprafața de 5457,16 mp îl constituie contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1390 din 17 aprilie 2002.

Pe de altă parte, se reține că S.F.T.

C.F.R. SA este înființată în baza H.G. nr. 1227/2003, prin preluarea unei părți

din patrimoniul S.A.A.F. SA S.F.T. C.F.R. a preluat în proprietate

infrastructura și contractul de închiriere nr. 745/2002 încheiat cu reclamanta

de către S.A.A.F. SA (autoarea pârâtei), fapt confirmat și de raportul de

expertiză efectuat.

Răspunzând criticilor formulate de

către apelanta reclamantă SC F.L. SRL Tulcea, Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 195 din 23 martie 2010, a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea soluției, instanța

de control judiciar a reținut în legătură cu încălcarea normelor referitoare la

competența materială că, contractul de închiriere care face obiectul analizei

din punct de vedere al respectării condițiilor legale la încheierea acestuia

are o natură comercială, este încheiat între două societăți comerciale, iar

obiectul închirierii îl constituie punerea la dispoziția apelantei a unor

bunuri despre care chiar aceasta arată că servesc procesului de producție.

Cauza își păstrează natura comercială indiferent

de motivele pentru care contractul de închiriere este supus analizei instanței

de judecată, neavând nici o importanță dacă se solicită rezilierea contractului

pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale sau nulitatea

actului juridic pentru nerespectarea unor dispoziții legale imperative.

Împrejurarea că în dreptul substanțial comercial

se aplică legea comercială, iar în lipsa unei reglementări speciale, se aplică

Codul civil nu influențează natura comercială a cauzei care se raportează la

alte criterii și în principal la natura actului juridic încheiat de părți.

Cauzele de validitate a convențiilor comerciale

și sancțiunea nerespectării lor nu sunt reglementate separat în Codul

comercial, iar sancțiunile care pot fi aplicate sunt comune materiilor civilă

și comercială. Faptul că există acțiuni și cereri specifice materiei comerciale

nu poate conduce la concluzia că numai aceste cauze au o natură comercială,

distincția între natura diferitelor tipuri de cauze având la bază, în

principal, natura actului juridic încheiat de părți.

Referitor la motivele de apel care privesc

fondul cauzei, s-a apreciat că în urma intrării în faliment a SC F.M. SA Tulcea,

bunurile acesteia au fost vândute în bloc către SC F.I.T. SRL, în imobilul teren

fiind inclusă și suprafața de 22.332 mp cu număr cadastral 2858, intabulat în

cartea funciară nr. 676/N a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria

Tulcea.

De asemenea, în proprietatea SC F.I.T. SRL au

intrat și bunurile reprezentând cale ferată și cale ferată industrială 1435 mm, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1721 din 26 octombrie 2001.

Reclamanta din prezenta cauză a dobândit

proprietatea terenurilor debitoarei SC F.M. SA Tulcea prin cumpărare de la SC F.I.T.

SRL.

În ceea ce privește proprietatea bunurilor

mobile evidențiate în anexa 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1721/2001,

din actele dosarului rezultă că reclamanta a dobândit și proprietatea asupra

bunurilor preluate de la F.M. Tulcea, prin majorarea capitalului social al

acesteia cu aport în natură de către SC F.I.T. SRL.

Susținerile apelantei în sensul că pârâta

intimată nu a dovedit calitatea de proprietar al bunurilor închiriate sunt

contrazise de actele dosarului din care rezultă modul în care S.F.T. C.F.R. SA

a preluat în proprietate infrastructura închiriată către SC F.L. SRL, pârâta

fiind înființată în baza H.G. nr. 1227/2003, prin preluarea unei părți din

patrimoniul S.A.F.

De altfel, apelanta susține că a preluat în bloc

infrastructura care i-a fost vândută anterior încheierii contractului de

închiriere, dar nu a prezentat nici o explicație a faptului că nu a procedat la

o identificare fizică a bunurilor pe care pretinde că le are în proprietate,

astfel încât s-a considerat că își invocă propria culpă în ceea ce privește

închirierea bunurilor.

În ceea ce privește calitatea apelantei de

proprietar asupra terenului pe care este amplasată linia de cale ferată,

aceasta este necontestată, dar din considerentele sentinței civile nr. 530 din 23

februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Tulcea rezultă că apelanta nu deține

înscrisuri prin care să dovedească faptul că are calitatea de proprietar și

asupra liniei ferate.

Față de împrejurarea că dolul presupune

întrebuințarea unor mijloace viclene, determinante la încheierea contractului,

curtea apreciază că în cauză nu s-a dovedit folosirea unor astfel de mijloace

de către pârâta-intimată, încheierea contractului de închiriere nr. 183/2004

fiind expresia consimțământului liber exprimat al ambelor părți contractante.

De asemenea, susținerile apelantei

referitoare la scopul închirierii, acela de a pune la dispoziție reclamantei un

teren și o linie ferată curentă nu reflectă o cauză falsă sau nelicită care nu

poate avea nici un efect, nefiind răsturnată prezumția de valabilitate și de

existență a cauzei.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, în termen și legal timbrat reclamanta, criticile făcând referire la

aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

Astfel se susține că în mod eronat

s-a concluzionat că scopul obținerii de profit patrimonial prin încasarea unei

chirii de la SC F.L. SRL pentru un bun imobil pe care nu-l are în proprietate

nu reprezintă o cauză nelicită.

Consideră că s-a apreciat eronat

obiectul contractului de închiriere, pronunțând o hotărâre în raport de niște

bunuri mobile prin natura lor care nu au făcut obiectul unei închirieri

separate și singulare, nici în actul inițial nici prin încheierea unui act

adițional la contractul de închiriere nr. 183/2004: cale ferată și macaze,

neluând în considerație dispozițiile art. 1057-1058 C. civ.

Se mai susține că instanța nu s-a

pronunțat asupra faptului că obiectul contractului de închiriere este lipsit de

bun determinat, bunul imobil închiriat nefiind individualizat și localizat în

contractul de închiriere a cărei nulitate s-a solicitat, cu referire la toate

înscrisurile depuse pe parcursul soluționării cauzei.

S-a ignorat viciul de consimțământ

care constituie motivul determinat constând în inexistența exprimării acordului

de a semna în calitate de proprietar.

Recursul este nefondat.

Criticile formulate vizează faptul

că instanța nu a reținut vicierea elementelor constitutive ale contractului

încheiat respectiv obiectul și cauza.

Aceste aspecte nu pot fi reținute

întrucât, încă de la judecarea fondului acestui dosar, S.F.T. C.F.R. SA a depus

toate documentele care arăta istoricul și modul în care a fost preluat în

proprietate infrastructura care a fost închiriată către SC F.L. SRL Tulcea.

Așa cum s-a arătat și s-a făcut

dovada prin fișele mijloacelor fixe preluate (înscrisuri depuse la dosar),

infrastructura închiriată are o structură complexă, nefiind doar o linie de

cale ferată. În esența sa aceasta conține o serie de lucrări de artă, poduri,

podețe și pasaje precum și o serie de aparate de cale ferată ce se afla în

evidențele CFR încă din anul 1979, bunuri ce nu se regăsesc în niciunul din

actele depuse de recurenta-reclamantă SC F.L. SRL Tulcea.

Este lipsită de consistență și

apreciată ca atare și afirmația recurentei-reclamante SC F.L. SRL Tulcea,

potrivit acestora a preluat infrastructura în „în bloc” pentru a le putea

identifica pe teren, deoarece SC F.M. SA prin lichidator nu putea să vândă ce

nu avea sau mai mult decât avea în anul 2001, iar SC F.R. SRL, respectiv SC F.L.

SRL Tulcea nu puteau să obțină bunuri ce se aflau și se află în patrimoniul

CFR.

Astfel, SC F.M. SA, SC F.I.T. SRL și

în final SC F.L. SRL Tulcea nu a avut și nu au în proprietate activele

revendicate, posesia și folosința acestora a fost și este cedată în temeiul

contractelor de închiriere încheiate în mod succesiv cu S.A.A.F. SA sub numărul

754/2002, respectiv cu S.F.T.S.F.T. C.F.R. SA cu numărul 183 din 9 iunie 2004.

Calitatea de chiriaș al

recurentei-reclamante SC F.L. SRL Tulcea privind activele închiriate, subzistă

încă din anul 2002 conform contractului de închiriere nr. 754/2002 încheiat cu S.A.A.F.

SA și preluat de către S.F.T.S.F.T. C.F.R. SA odată cu înființarea societății.

Fără a avea obiecțiuni ori pretenții

asupra bunurilor închiriate, recurenta-reclamantă SC F.L. SRL Tulcea, negociază

și încheie odată cu înființarea S.F.T. C.F.R.SA contractul de închiriere a

infrastructurii feroviare nr. 183 din 9 iunie 2004, a cărui anulare este cerută, încheierea contractului s-a făcut în deplin acord, fiind expresia

liber exprimată a ambelor părți contractante.

Totodată, întrucât infrastructura feroviară

nu mai putea fi exploatată din punct de vedere a normelor ce reglementează

siguranța circulației, tot de comun acord, părțile au convenit prin același

contract de închiriere a infrastructurii feroviare nr. 183 din 9 iunie 2004 ca

efectuarea reparațiilor înlocuirea elementelor componente ale infrastructurii

să fie înlocuite iar lucrările de reabilitare să fie supravizate de către

reprezentanții pârâtei.

Nici o probă nu reflectă starea de

eroare la care face referire recurenta-reclamantă.

Cum dolul presupune întrebuințarea

unor mijloace viclene, determinante la încheierea contractului, justificat s-a

apreciat că în cauză nu s-a dovedit folosirea unor astfel de mijloace de

intimata-pârâtă, încheierea contractului de închiriere nr. 183/2004 fiind

expresia consimțământului liber exprimat al ambelor părți contractante.

Importanță în soluția adoptată a reprezentat-o

sentința nr. 530 din 23 februarie 2007 prin care s-a stabilit irevocabil că

recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calității de proprietar asupra liniei

ferate.

În considerarea celor arătate,

văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.L.

SRL Tulcea împotriva deciziei comerciale nr. 195 din 23 martie 2010, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20

ianuarie 2011.