ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 223/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 644/C/2006, reclamanta SC F.L. SRL Tulcea a chemat în judecată pârâta S.F.T.S.F.T. C.F.R. SA București solicitând să se constate nulitatea de drept a contractului de închiriere nr. 183 din 9 iunie 2004, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că urmare intrării în faliment a debitoarei SC F.M. SA Tulcea aceasta a vândut către SC F.I.T. SRL București prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3637 din 26 octombrie 2001, toate terenurile proprietatea acesteia, iar ulterior prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1390 din 17 aprilie 2002, SC F.I.T.

SRL a vândut către reclamantă toate terenurile în suprafață de 22.332 mp cu număr cadastral al parcelei 2858. S-a mai arătat de către reclamantă că a fost nevoită să încheie contractul de închiriere nr. 180 din 9 iunie 2004 privind dispozitivul de linii căi ferate și macaze al căror proprietar se pretinde pârâta, dar în realitate acestea sunt proprietatea exclusivă a reclamantei, astfel că este lovit de nulitate absolută, lipsindu-i consimțământul, obiectul și cauza. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Tulcea având în vedere clauza prevăzută la art. 13.2 a contractului de închiriere nr. 183 din 9 iunie 2004, potrivit cu care părțile au convenit la soluționarea litigiilor rezultate din executarea contractului ori în legătură cu acesta să fie soluționate de către instanța de la sediul societății feroviare de turism „S.F.R.

C.F.R.” SA. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Prin sentința civilă nr. 1560 din 8 iunie 2006 Tribunalul Tulcea a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin sentința nr. 14069 din 18 decembrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că între S.F.T. C.F.R. SA - în calitate de proprietar - și SC F.L. SRL Tulcea - în calitate de locatar - se încheie contractul de închiriere nr. 183 din 9 iunie 2004 având ca obiect închirierea dispozitivului de linii de căi ferate și macaze linie curentă Terminal Tulcea - Tulcea Vest; Diagonala FN 7 - FN 8; 4 aparate de cale și teren în suprafață de 5457,16 mp, conform Anexei A la contract, pe o perioadă de 44 luni - 1 iunie 2004 - 1 martie 2008, având drept scop asigurarea accesului de la SC F.L.

SRL la dana Port Industrial Tulcea (ulterior fiind în vigoare contractul de închiriere dispozitiv linii nr. 754/2002 prelungit prin acte adiționale până la data de 1 mai 2004). La data de 28 mai 2004, reclamanta SC F.L. SRL Tulcea formulează obiecțiuni la contractul de închiriere, precizând că nu constituie obiectul contractului linia tragere FN 23, solicitând să se constate nulitatea absolută a acestui contract. Reclamanta nu a arătat mijloacele viclene pe care pârâta le-a utilizat în scopul inducerii în eroare, nici intenția acesteia manifestată în acest scop, contractul de închiriere nr. 183 din 9 iunie 2004 fiind o prelungire a contractului de închiriere dispozitiv linii nr. 754/2002 încheiat cu S.A.A.F.

SA. Cu privire la obiectul contractului, în raport de dispozițiile art. 948 C. civ., din actele dosarului rezultă că S.F.T. C.F.R. SA este proprietarul Liniei curente Terminal Tulcea Vest, Diagonala FN 7 - FN 8 și a 4 aparate de cale, ce au fost închiriate reclamantei potrivit contractului de închiriere nr. 183 din 9 iunie 2004, iar reclamanta deține în proprietate terenul de care se face mențiune în contractul de închiriere, în suprafață de 5457,16 mp, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1390 din 17 aprilie 2002. Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.

Susținerile reclamantei referitoare la eroarea cu privire la calitatea de proprietar a S.F.T. C.F.R. SA și vicierea consimțământului la încheierea contractului prin dol și pentru cauza falsă nu se justifică, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 530 din 23 februarie 2007 Judecătoria Tulcea a respins în mod irevocabil cererea de chemare în judecată formulată de SC F.L. SRL și calificată ca fiind o acțiune în constatare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5457,16 din suprafața de 22.332 mp cu număr cadastral al parcelei 2858 intabulat în C.F. nr. 6776/N Biroul de Carte Funciară Judecătoria Tulcea - Tulcea, județul Tulcea și asupra liniei ferate situată pe acest teren în lungime de 1878 metri liniari între km 142+330 și km 144 + 267. Actul de proprietate cu privire la suprafața de 5457,16 mp îl constituie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1390 din 17 aprilie 2002. Pe de altă parte, se reține că S.F.T.

C.F.R. SA este înființată în baza H.G. nr. 1227/2003, prin preluarea unei părți din patrimoniul S.A.A.F. SA S.F.T. C.F.R. a preluat în proprietate infrastructura și contractul de închiriere nr. 745/2002 încheiat cu reclamanta de către S.A.A.F. SA (autoarea pârâtei), fapt confirmat și de raportul de expertiză efectuat. Răspunzând criticilor formulate de către apelanta reclamantă SC F.L. SRL Tulcea, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 195 din 23 martie 2010, a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut în legătură cu încălcarea normelor referitoare la competența materială că, contractul de închiriere care face obiectul analizei din punct de vedere al respectării condițiilor legale la încheierea acestuia are o natură comercială, este încheiat între două societăți comerciale, iar obiectul închirierii îl constituie punerea la dispoziția apelantei a unor bunuri despre care chiar aceasta arată că servesc procesului de producție. Cauza își păstrează natura comercială indiferent de motivele pentru care contractul de închiriere este supus analizei instanței de judecată, neavând nici o importanță dacă se solicită rezilierea contractului pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale sau nulitatea actului juridic pentru nerespectarea unor dispoziții legale imperative.

Împrejurarea că în dreptul substanțial comercial se aplică legea comercială, iar în lipsa unei reglementări speciale, se aplică Codul civil nu influențează natura comercială a cauzei care se raportează la alte criterii și în principal la natura actului juridic încheiat de părți. Cauzele de validitate a convențiilor comerciale și sancțiunea nerespectării lor nu sunt reglementate separat în Codul comercial, iar sancțiunile care pot fi aplicate sunt comune materiilor civilă și comercială. Faptul că există acțiuni și cereri specifice materiei comerciale nu poate conduce la concluzia că numai aceste cauze au o natură comercială, distincția între natura diferitelor tipuri de cauze având la bază, în principal, natura actului juridic încheiat de părți.

Referitor la motivele de apel care privesc fondul cauzei, s-a apreciat că în urma intrării în faliment a SC F.M. SA Tulcea, bunurile acesteia au fost vândute în bloc către SC F.I.T. SRL, în imobilul teren fiind inclusă și suprafața de 22.332 mp cu număr cadastral 2858, intabulat în cartea funciară nr. 676/N a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Tulcea. De asemenea, în proprietatea SC F.I.T. SRL au intrat și bunurile reprezentând cale ferată și cale ferată industrială 1435 mm, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1721 din 26 octombrie 2001. Reclamanta din prezenta cauză a dobândit proprietatea terenurilor debitoarei SC F.M. SA Tulcea prin cumpărare de la SC F.I.T. SRL. În ceea ce privește proprietatea bunurilor mobile evidențiate în anexa 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1721/2001, din actele dosarului rezultă că reclamanta a dobândit și proprietatea asupra bunurilor preluate de la F.M.

Tulcea, prin majorarea capitalului social al acesteia cu aport în natură de către SC F.I.T. SRL. Susținerile apelantei în sensul că pârâta intimată nu a dovedit calitatea de proprietar al bunurilor închiriate sunt contrazise de actele dosarului din care rezultă modul în care S.F.T. C.F.R. SA a preluat în proprietate infrastructura închiriată către SC F.L. SRL, pârâta fiind înființată în baza H.G. nr. 1227/2003, prin preluarea unei părți din patrimoniul S.A.F. De altfel, apelanta susține că a preluat în bloc infrastructura care i-a fost vândută anterior încheierii contractului de închiriere, dar nu a prezentat nici o explicație a faptului că nu a procedat la o identificare fizică a bunurilor pe care pretinde că le are în proprietate, astfel încât s-a considerat că își invocă propria culpă în ceea ce privește închirierea bunurilor.

În ceea ce privește calitatea apelantei de proprietar asupra terenului pe care este amplasată linia de cale ferată, aceasta este necontestată, dar din considerentele sentinței civile nr. 530 din 23 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Tulcea rezultă că apelanta nu deține înscrisuri prin care să dovedească faptul că are calitatea de proprietar și asupra liniei ferate. Față de împrejurarea că dolul presupune întrebuințarea unor mijloace viclene, determinante la încheierea contractului, curtea apreciază că în cauză nu s-a dovedit folosirea unor astfel de mijloace de către pârâta-intimată, încheierea contractului de închiriere nr. 183/2004 fiind expresia consimțământului liber exprimat al ambelor părți contractante.

De asemenea, susținerile apelantei referitoare la scopul închirierii, acela de a pune la dispoziție reclamantei un teren și o linie ferată curentă nu reflectă o cauză falsă sau nelicită care nu poate avea nici un efect, nefiind răsturnată prezumția de valabilitate și de existență a cauzei. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, în termen și legal timbrat reclamanta, criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Astfel se susține că în mod eronat s-a concluzionat că scopul obținerii de profit patrimonial prin încasarea unei chirii de la SC F.L. SRL pentru un bun imobil pe care nu-l are în proprietate nu reprezintă o cauză nelicită.

Consideră că s-a apreciat eronat obiectul contractului de închiriere, pronunțând o hotărâre în raport de niște bunuri mobile prin natura lor care nu au făcut obiectul unei închirieri separate și singulare, nici în actul inițial nici prin încheierea unui act adițional la contractul de închiriere nr. 183/2004: cale ferată și macaze, neluând în considerație dispozițiile art. 1057-1058 C. civ. Se mai susține că instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că obiectul contractului de închiriere este lipsit de bun determinat, bunul imobil închiriat nefiind individualizat și localizat în contractul de închiriere a cărei nulitate s-a solicitat, cu referire la toate înscrisurile depuse pe parcursul soluționării cauzei.

S-a ignorat viciul de consimțământ care constituie motivul determinat constând în inexistența exprimării acordului de a semna în calitate de proprietar. Recursul este nefondat. Criticile formulate vizează faptul că instanța nu a reținut vicierea elementelor constitutive ale contractului încheiat respectiv obiectul și cauza. Aceste aspecte nu pot fi reținute întrucât, încă de la judecarea fondului acestui dosar, S.F.T. C.F.R. SA a depus toate documentele care arăta istoricul și modul în care a fost preluat în proprietate infrastructura care a fost închiriată către SC F.L. SRL Tulcea. Așa cum s-a arătat și s-a făcut dovada prin fișele mijloacelor fixe preluate (înscrisuri depuse la dosar), infrastructura închiriată are o structură complexă, nefiind doar o linie de cale ferată.

În esența sa aceasta conține o serie de lucrări de artă, poduri, podețe și pasaje precum și o serie de aparate de cale ferată ce se afla în evidențele CFR încă din anul 1979, bunuri ce nu se regăsesc în niciunul din actele depuse de recurenta-reclamantă SC F.L. SRL Tulcea. Este lipsită de consistență și apreciată ca atare și afirmația recurentei-reclamante SC F.L. SRL Tulcea, potrivit acestora a preluat infrastructura în „în bloc” pentru a le putea identifica pe teren, deoarece SC F.M. SA prin lichidator nu putea să vândă ce nu avea sau mai mult decât avea în anul 2001, iar SC F.R. SRL, respectiv SC F.L. SRL Tulcea nu puteau să obțină bunuri ce se aflau și se află în patrimoniul CFR. Astfel, SC F.M.

SA, SC F.I.T. SRL și în final SC F.L. SRL Tulcea nu a avut și nu au în proprietate activele revendicate, posesia și folosința acestora a fost și este cedată în temeiul contractelor de închiriere încheiate în mod succesiv cu S.A.A.F. SA sub numărul 754/2002, respectiv cu S.F.T.S.F.T. C.F.R. SA cu numărul 183 din 9 iunie 2004. Calitatea de chiriaș al recurentei-reclamante SC F.L. SRL Tulcea privind activele închiriate, subzistă încă din anul 2002 conform contractului de închiriere nr. 754/2002 încheiat cu S.A.A.F. SA și preluat de către S.F.T.S.F.T. C.F.R. SA odată cu înființarea societății. Fără a avea obiecțiuni ori pretenții asupra bunurilor închiriate, recurenta-reclamantă SC F.L. SRL Tulcea, negociază și încheie odată cu înființarea S.F.T.

C.F.R.SA contractul de închiriere a infrastructurii feroviare nr. 183 din 9 iunie 2004, a cărui anulare este cerută, încheierea contractului s-a făcut în deplin acord, fiind expresia liber exprimată a ambelor părți contractante. Totodată, întrucât infrastructura feroviară nu mai putea fi exploatată din punct de vedere a normelor ce reglementează siguranța circulației, tot de comun acord, părțile au convenit prin același contract de închiriere a infrastructurii feroviare nr. 183 din 9 iunie 2004 ca efectuarea reparațiilor înlocuirea elementelor componente ale infrastructurii să fie înlocuite iar lucrările de reabilitare să fie supravizate de către reprezentanții pârâtei. Nici o probă nu reflectă starea de eroare la care face referire recurenta-reclamantă.

Cum dolul presupune întrebuințarea unor mijloace viclene, determinante la încheierea contractului, justificat s-a apreciat că în cauză nu s-a dovedit folosirea unor astfel de mijloace de intimata-pârâtă, încheierea contractului de închiriere nr. 183/2004 fiind expresia consimțământului liber exprimat al ambelor părți contractante. Importanță în soluția adoptată a reprezentat-o sentința nr. 530 din 23 februarie 2007 prin care s-a stabilit irevocabil că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calității de proprietar asupra liniei ferate. În considerarea celor arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.L. SRL Tulcea împotriva deciziei comerciale nr. 195 din 23 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2011.