ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2891/2011

Ședința publică de la 29 septembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamantul L.V. prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea a solicitat obligarea

pârâtei SC A.R.A. SA, sucursala Vrancea, la plata sumei de 55.000 Euro,

respectiv suma de 203.500 lei reprezentând contravaloarea daunei totale a

autoturismului său marca Wolkswagen Touareg – asigurat conform contractului de

asigurare facultativă – CASCO Auto seria CC nr. 0150488 din 13 februarie 2007.

Tribunalul Vrancea

prin sentința comercială nr. 249 din 29 apeilie 2010 a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamantul L.V.

Apelul declarat de

reclamantul L.V. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de

Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, prin decizia

nr. 20/A din 21 februarie 2011.

Împotriva acestei decizii

reclamantul L.V. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 299-316 C.

proc. civ.

În

motivarea recursului reclamantul făcând o prezentare detaliată a situației de

fapt, a susținut, în esență, că potrivit raportului de expertiză reclamantul a

achitat primele de asigurare - primele 5 rate - în termenul de păsuire, însă

începând cu ratele VI – VIII primele de asigurare au fost achitate cu

întârziere intervenind astfel termenul de suspendare de maximum 60 de zile așa

cum prevede art. 22 alin. (2) din contractul de asigurare.

La

data producerii evenimentului rutier, susține recurentul, contractul de

asigurare era reactivat ceea ce obliga pârâta să-l dezdăuneze cu suma totală

pretinsă prin acțiune, reprezentând valoarea de asigurare a autoturismului pentru

dauna totală, prin accident urmat de incendiu.

În

continuarea motivării, reclamantul redând citate din motivarea deciziei

recurate, susține că nu a fost luat în considerare faptul că expertul contabil

a constatat prin expertiza efectuată cât și prin borderoul de depunere din data

de 25 octombrie 2007 prin care se atesta și se consemna că reclamantul a

achitat rata nr.9 din contractul de asigurare, instanța de apel considerând

greșit că această rată nu a fost achitată.

Înalta

Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302

1

C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului.

Potrivit art. 304 C.

proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele

1-9. Or, recurentul – reclamant nu numai că nu a invocat vreunul din motivele

de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor

formulate de aceasta nici nu a făcut posibilă încadrarea acestora într-unul din

motivele prevăzute procedural de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc

procedural prin care se realizează un examen al deciziei atacate, sub aspectul

legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac

verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea

dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării

motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate,

obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac

promovate.

Este de observat că recurentul

reclamant s-a limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față de modul în care

instanța de apel a analizat probele administrate și a faptului că expertul

contabil nu a constatat că a achitat nr. 9 din contractul de asigurare.

Simpla nemulțumire a

părții, cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel,

fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii, nu

pot face obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art. 304

C. proc. civ. și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care

statuează asupra obiectului recursului.

Nu în ultimul rând trebuie

reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina

eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C.

proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură

în condițiile stabilite de lege. Or, dispozițiile art. 304 alin. (1) și art. 302

1

C. proc. civ. nu numai că stabilesc condițiile promovării recursului, ci

sancționează cu nulitatea nerespectarea lor.

Constatând că recurentul nu s-a

conformat obligației prevăzută de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica

cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamantul L.V. împotriva deciziei nr. 20/A din

21 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2011.