ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2891/2011

Ședința publică de la 29 septembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul L.V. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea a solicitat obligarea pârâtei SC A.R.A. SA, sucursala Vrancea, la plata sumei de 55.000 Euro, respectiv suma de 203.500 lei reprezentând contravaloarea daunei totale a autoturismului său marca Wolkswagen Touareg – asigurat conform contractului de asigurare facultativă – CASCO Auto seria CC nr. 0150488 din 13 februarie 2007. Tribunalul Vrancea prin sentința comercială nr. 249 din 29 apeilie 2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul L.V. Apelul declarat de reclamantul L.V.

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, prin decizia nr. 20/A din 21 februarie 2011. Împotriva acestei decizii reclamantul L.V. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ. În motivarea recursului reclamantul făcând o prezentare detaliată a situației de fapt, a susținut, în esență, că potrivit raportului de expertiză reclamantul a achitat primele de asigurare - primele 5 rate - în termenul de păsuire, însă începând cu ratele VI – VIII primele de asigurare au fost achitate cu întârziere intervenind astfel termenul de suspendare de maximum 60 de zile așa cum prevede art. 22 alin. (2) din contractul de asigurare.

La data producerii evenimentului rutier, susține recurentul, contractul de asigurare era reactivat ceea ce obliga pârâta să-l dezdăuneze cu suma totală pretinsă prin acțiune, reprezentând valoarea de asigurare a autoturismului pentru dauna totală, prin accident urmat de incendiu. În continuarea motivării, reclamantul redând citate din motivarea deciziei recurate, susține că nu a fost luat în considerare faptul că expertul contabil a constatat prin expertiza efectuată cât și prin borderoul de depunere din data de 25 octombrie 2007 prin care se atesta și se consemna că reclamantul a achitat rata nr.9 din contractul de asigurare, instanța de apel considerând greșit că această rată nu a fost achitată.

Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului. Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1-9. Or, recurentul – reclamant nu numai că nu a invocat vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor formulate de aceasta nici nu a făcut posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute procedural de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Este de observat că recurentul reclamant s-a limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a analizat probele administrate și a faptului că expertul contabil nu a constatat că a achitat nr. 9 din contractul de asigurare. Simpla nemulțumire a părții, cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege. Or, dispozițiile art. 304 alin. (1) și art. 302 1 C. proc. civ. nu numai că stabilesc condițiile promovării recursului, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea lor. Constatând că recurentul nu s-a conformat obligației prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul L.V. împotriva deciziei nr. 20/A din 21 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.