ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1802/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1802/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asuprea recursului de

fa

ță;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 17 mai

2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 6199/95/2011, învestită cu judecarea cauzei în calea

de atac a apelului, în baza art. 300

2

C. proc. pen. rap. la art. 160

b

C. proc. pen., a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului P.C.,

arestat în baza M.A.P. nr. 12 din 3 martie 2011 de către Tribunalul Dolj, în Dosarul

nr. 10512/63/2010.

Pentru

a pronun

ța

această hotărâre instanța de apel a reținut, în esență, că măsura arestării

preventive este legală și temeinică iar temeiurile pentru care s-a dispus

arestarea preventivă a inculpatului subzistă în continuare, că nu s-au

modificat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, față de

gravitatea faptelor de care este acuzat acesta și pentru care a fost deja

condamnat în primă instanță, modul de comitere a faptelor cu privire la care

există în continuare presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, dar

și atitudinea procesuală pe parcursul întregului proces penal a inculpatului.

De

asemenea, temeiurile avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă

și în prezent în raport de natura și gravitatea faptelor de care este acuzat

inculpatul dar și amploarea

acestui fenomen infrac

țional, numărul mare de acte materiale

și valoarea bunurilor în legătură cu care există indicii temeinice că ar fi

fost pretinse și primite de către inculpat, sunt de natură să inducă o

rezonanță negativă în rândul opiniei publice, un sentiment de insecuritate în

rândul cetățenilor, impunându-se intervenția promptă a autorităților judiciare

pentru restabilirea echilibrului social încălcat.

S-a

mai re

ținut,

faptul că de la momentul luării măsurii preventive a trecut un interval de 1 an

și 2 luni care nu constituie un argument hotărâtor pentru a aprecia că măsura a

depășit un termen rezonabil în condițiile în care, datorită numărului mare de

acte materiale care au intrat în conținutul celor două infracțiuni de luare de

mită în formă continuată s-a impus administrarea unui probatoriu vast, în fața

primei instanțe procedându-se la audierea unui număr de 78 de martori propuși

prin rechizitoriu, și ulterior la solicitarea inculpatului au mai fost audiați

alți 18 martori în apărare. Ca atare, s-a apreciat, că durata măsurii arestării

preventive este pe deplin justificată de complexitatea probatoriului, iar în

sarcina autorităților statului nu se pot reține întârzieri nejustificate în

îndeplinirea obligațiilor ce le incumbă.

În

ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Curtea de Apel, a reținut că inculpatul a încercat să influențeze probatoriul

nu doar prin determinarea martorilor să dea declarații care să îi fie

favorabile dar și prin încercarea de a obține înscrisuri - facturi fiscale

antedatate - prin care să justifice achiziționarea unor bunuri dintre cele

reținute prin rechizitoriu ca făcând obiectul infracțiunii de luare de mită,

astfel că riscul ca inculpatul odată lăsat în libertate să încerce să

zădărnicească aflarea adevărului subzistă și în prezent.

S-a

mai apreciat, c

ă

din probele administrate în cauză de la data luării, și menținerii arestării

preventive față de inculpat până în prezent, nu au rezultat elemente noi care

să conducă la concluzia existenței unei alte situații de fapt, sau la concluzia

că măsura arestării preventive nu se mai impune și că ar trebui revocată sau

înlocuită ori că aceasta nu ar mai fi legală și temeinică.

Împotriva

acestei încheieri a formulat recurs inculpatul P.C., solicitând revocarea

măsurii arestării preventive și punerea sa în stare de libertate.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu

dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen., pe

baza lucr

ărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Analiz

ând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpatului P.C. se mențin fiind îndeplinită una din

condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen.

Sub

aspectul dispozi

țiilor

art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 68

1

C. proc. pen., Înalta

Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să

înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru

care a fost arestat și ulterior trimis în judecată.

Referitor

la dispozi

țiile

art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și acestea sunt

întrunite, în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora este acuzat

recurentul inculpat

[

două

infracțiuni, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a

infracțiunilor prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248

C. pen. comb. cu art. 248

1

C. pen. și art. 290 C. pen. rap. la art. 17

lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în

final cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.] sunt sancționate cu închisoarea mai

mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un

pericol concret pentru ordinea publică.

În

acest context, se impune sublinierea că în jurisprudența C.E.D.O. în special cu

referire la unele cauze împotriva Franței (Letellier v. Franța) s-a admis că,

prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice,

anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice

o detenție preventivă.

Timpul

scurs de la momentul lu

ării

măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ

impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea

inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate,

existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe

de alt

ă

parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile

cauzei și de diligențele sporite cu care au acționat organele judiciare, în

prezent cauza aflându-se în fața instanței de apel.

C.E.D.O.

stipuleaz

ă

în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a

presupune că persoana

privat

ă de libertate a

comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate

și caracterul său nearbitrar.

În Hotărârea Murray

v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei

bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această

bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie

bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect

și infracțiunea presupusă. În consecință, nicio privare de libertate nu se

poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți

(etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în

calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin

hot

ărârea

Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da

naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele

necesare pentru a justifica o condamnare.

În

speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile

procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor

care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și

legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

La

acest moment procesual,

Înalta

Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci

apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menționat prin

sentința penală nr. 39 din 24 februarie 2012, de condamnare impune privarea de

libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea

preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136

C. proc. pen.

Tot

astfel, se apreciaz

ă

că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la

exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al

persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o

justifica.

Pertinen

ța și suficiența

acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor

particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen.,

privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare

a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de

care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

În

consecință în baza disp. art. 300

2

C. proc. pen. rap. la art. 160

b

alin. (3). C. proc. pen. Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive a inculpatului și va menține starea de arest

preventiv a acestuia.

Pe

cale de consecin

ță

constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea

prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la

momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc.

pen.

Fa

ță de cele reținute,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul P.C.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P

.C. împotriva încheierii din 17 mai

2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 6199/95/2011.

Oblig

ă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitiv

ă.

Pronun

țată în ședință

publică, azi 28 mai 2012.