ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 766/2012

Asupra recursului penal de față, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 611 din 1 septembrie 2011, Tribunalul București, secția a II-a penală a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de reabilitare formulată de condamnatul I.C. Instanță a reținut că petentul I.C. a solicitat reabilitarea sa judecătorească față de condamnarea la pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 174 C. pen. prin sentința penală nr. 5 din 15 februarie 1990 a Tribunalului Bacău (definitivă prin decizia penală nr. 564 din 10 mai 1990 a Curții Supreme de Justiție). în raport de condițiile reabilitării prevăzute de art. 135 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 137 C. pen., a reținut că petentul nu a făcut dovada achitării cheltuielilor judiciare și nici a despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat prin hotărârea de condamnare, nefiind astfel îndeplinite toate condițiile reabilitării.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel petentul I.C. și a solicitat în esență, admiterea cererii de reabilitare. Curtea de Apel București a procedat la recalificarea căii de atac, constatând că aceasta este recurs, iar nu apel, în ședința publică din data de 31 octombrie 2011, în raport de dispozițiile art. 501 C. proc. pen. și art. 385 1 alin. (1) lit. f) din același cod. Prin decizia penală nr. 2186/R din 31 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a II a penală, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., art. 385 3 C. proc. pen. a respins, ca tardiv, recursul formulat de recurentul petent I.C. împotriva sentinței penale nr. 611 din 01 septembrie 2011 pronunțate de Tribunalul București.

A constatat instanța că în cauză petentul I.C. a fost prezent în ședința publică din data de 01 septembrie 2011, data când au avut loc dezbaterile în primă instanță asupra cererii de reabilitare, astfel încât, pentru petent, termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data pronunțării sentinței, respectiv 01 septembrie 2011. Raportându-se la modalitatea legală de calcul a termenului de recurs, Curtea de Apel București a constatat că ultima zi în care petentul-condamnat putea exercita calea de atac era 12 septembrie 2011, zi lucrătoare, context în care declararea căii de atac la data de 30 septembrie 2011 apare ca fiind tardivă.

A mai constatat că susținerea recurentului în sensul că nu a avut cunoștință de obligația de a declara recurs într-un termen anume, limitat de lege, nu are nicio relevanță asupra tardivității căii de atac, deoarece exercitarea unui drept procesual dă naștere și unor obligații corelative în sarcina părții, care trebuie să depună toate diligentele pentru a-și exercita acest drept în strictă conformitate cu normele legale incidente. Împotriva acestei decizii definitive a formulat recurs condamnatul I.C. la data de 7 noiembrie 2011. Curtea de Apel București a dispus în sensul menționat ca instanță de recurs, cauza aflându-se în etapa judecății căii de atac a recursului. Or, potrivit dispozițiilor art. 385/1 C. proc.

pen. pot fi atacate cu recurs: a) sentințele pronunțate de judecătorii; b) sentințele pronunțate de tribunalele militare; c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel; d) sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție; d 1 ) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel; f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea. În consecință, față de cele reținute, având în vedere că recurentul condamnat a formulat recurs împotriva unei decizii ce a fost soluționată, ca instanță de recurs de către Curtea de Apel București, prin decizie definitivă, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va respinge recursul formulat de condamnatul I.C. ca fiind inadmisibil și față de dispozițiile art. 192 C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 2186/R din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2012.