ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 433/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 433/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Ședința publică de la 2 februarie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg.Mureș, a solicitat revizuirea sentinței comerciale nr. 349/C din 30 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr. 1718/1371/2010, în soluționarea cererii 1718 din 7 mai 2010, formulată de reclamanții P.D.P., P.A.D. și R.I. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1288/R din 21 iunie 2011 a admis excepția lipsei calității procesuale active a revizuentei și pe cale de consecință a respins cererea de revizuire formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș.
În argumentarea acestei decizii Curtea de Apel verificând excepția invocată de către intimați, a constatat că în dosarul 1718/1371/2010, în care s-a pronunțat sentința comercială 349/C din 30 iunie 2010, părți în proces au fost intimații P.D.P., P.A.D. și R.I. și SC M. SRL, iar încheierea din dosarul 12478 din 17 aprilie 2008, a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș a fost dată la cererea intimatului P.A.D., în calitate de administrator al SC M. SRL. Astfel s-a constatat că Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș nu a fost parte în procesele în care s-au pronunțat cele două hotărâri a cărei revizuire s-a solicitat, și având în vedere că legiuitorul a limitat cadrul procesual numai la aceste părți, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a revizuentei, iar cererea de revizuire a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei decizii M.F.P.-A.N.A.F.- Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. În susținerea motivelor de recurs indicate, recurenta consideră că instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire nu a analizat aspectele invocate de către revizuentă și care au format convingerea formulării unei astfel de cereri.
Astfel, susține revizuenta, deși instanța avea obligația de a arăta în scris rațiunile în fapt și drept pentru care respinge cererea de revizuire, a reținut doar faptul că revizuenta nu are calitate procesuală activă întrucât nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, fără a analiza faptul că legiuitorul a stabilit raportat la admisibilitatea cererii de revizuire că hotărârile a căror revizuire se solicită să fi fost pronunțate între aceleași părți, nelimitând posibilitatea de formulare a revizuirii, cu atât mai mult cu cât prin art. 322 pct. 6 C. proc. civ. se conferă dreptul statului posibilitatea formulării unei astfel de cereri. Prezentând în detaliu situația de fapt referitoare la motivația privind formularea cererii de revizuire, a inspecțiilor efectuate de organele de control din D.G.F.P.
Mureș la SC M. SRL, la sentințele pronunțate în legătură cu hotărârile asociaților SC M. SRL recurenta a încercat să justifice interesul în vederea promovării revizuirii. Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul încuviințării cererii de revizuire cu consecința anulării hotărârii atacate. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata SC M. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate. Recursul este nefondat. Critica recurentei conform căreia instanța a admis greșit excepția lipsei calității procesuale active este nefondată. Condiția calității procesuale în procesul civil prezintă o importanță considerabilă deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care se legitimează procesual.
În speță legitimatio ad causam a fost analizat în raport de titularul dreptului de a promova calea de atac întrucât subiect al revizuirii este cel care are vocația să exercite această cale de atac. Astfel, instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, prevăzute de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., a constatat în mod corect că revizuenta D.G.F.P. Mureș nu a fost parte în procesele în care s-au pronunțat cele două hotărâri a cărei revizuire s-a solicitat admițând în mod corect excepția lipsei calității procesuale active a revizuentei. Susținerea recurentei conform căreia în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 6 C. proc.
civ. se conferă statului posibilitatea formulării unei astfel de cereri este nefondată, întrucât dispozițiile legale invocate se referă la situația în care dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere, ceea ce nu este cazul în speță. Nici susținerile conform cărora instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire nu a analizat aspectele invocate de către revizuentă și care au format convingerea formulării unei astfel de cereri nu pot fi reținute, întrucât instanța nu putea păși la analiza motivelor cererii de revizuire atâta timp cât a constatat că partea care a formulat o astfel de cerere nu are calitate procesuală activă.
În consecință, față de cele ce preced, hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale privitoare la calitatea procesuală activă a revizuentei și conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul M.F.P.-A.N.A.F.- Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș împotriva deciziei nr. 1288/R din 21 iunie 2011 a Curții de Apel Tg.Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.