ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 27 aprilie 2011
Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr. 423 din 16 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul T.N. împotriva rezoluției din 26 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în dosarul nr. 1296/P/2008.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul a sesizat prima instanță cu o plângere formulată împotriva rezoluției nr.1 296/P/2008 din 26 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, soluție comunicată petentului la 5 noiembrie 2009. S-a mai reținut că față de dispozițiile art. 185-188 C. proc. pen., art. 278 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen. petentul a sesizat instanța prin plângere la 14 ianuarie 2010 fără a respecta temeiul prevăzut de lege.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, în esență, pentru încălcarea normelor imperative de procedură, formularea plângerii în termen legal, încălcarea dispozițiilor art. 278
1
alin. (1) și (2) C. proc. pen. și greșita obligare la plata cheltuielilor judiciare.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este fondat și va fi admis, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 278
1
alin. (1) și (2) C. proc. pen., după respingerea plângerii formulată conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva soluției de netrimitere în judecată dată de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 C. proc. pen. și art. 278 C. proc. pen.; în cazul în care procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen. termenul de sesizare a instanței prin plângere curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.
În cauza dedusă judecății, petentul a formulat plângere împotriva intimatului procuror D.G. și a chestorului principal F.D.V., prin rezoluția nr. 1296/P/2008 dispunându-se, față de acesta, soluția de neîncepere a urmăririi penale.
În temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior la data de 25 noiembrie 2009 (fila 1 din dosarul nr. 11669/5957/II-2/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) plângerea fiind înregistrată la 30 noiembrie 2009 (fila 6 din același dosar) și soluționată de procurorul ierarhic superior la 20 decembrie 2009, cu respectarea termenului legal, soluția fiind comunicată petentului la 11 ianuarie 2010 (fila 9 din dosarul nr. 11669/5957/II-2/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).
Sub acest aspect se constată că, eventuala nerespectare de către procuror a termenului prevăzut de art. 187 alin. (2) C. proc. pen., nu poate aduce atingere dreptului părții de a sesiza instanța cu plângere, potrivit art. 278
1
C. proc. pen. într-un termen calculat de la data comunicării soluției dispusă, în termen legal, de procurorul ierarhic superior.
Așa fiind, se constată că în speță petentul a sesizat instanța în termenul legal de 20 de zile, calculate potrivit dispozițiilor art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen. de la data comunicării (la 11 ianuarie 2011) a soluției procurorului ierarhic superior, plângerea adresată primei instanțe datând din 14 ianuarie 2010, data poștei (fila 33 dosar fond), în mod greșit prima instanță apreciind plângerea ca tardiv introdusă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va fi admis recursul petentului, va fi casată sentința atacată, iar cauza trimisă pentru judecarea plângerii petentului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În opinie majoritară:
Admite recursul declarat de petentul T.N. împotriva sentinței nr. 423 din 16 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 541/1/2010.
Casează sentința atacată și trimite cauza pentru judecarea plângerii petentului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.
Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de petentul T.N. împotriva sentinței nr. 423 din 16 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 541/1/2010.
OPINIE SEPARATĂ
Instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, respingând ca tardiv formulată plângerea petentului T.N., dar a interpretat eronat modul de calcul al termenelor prevăzute de art. 277, art. 278, art. 278
1
C. proc. pen. care a condus-o la această concluzie, ceea ce a determinat - în recurs - soluția contrară de constatare a sesizării instanței în termen legal.
Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 1296/P/2008 din 26 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a fost comunicată petentului la data de 5 noiembrie 2009.
În conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică la data de 25 noiembrie 2009 (fila 1 din dosarul nr. 11669/5957/II-2/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), plângerea fiind înregistrată pe rolul Parchetului la data de 30 noiembrie 2009, sub nr. 11669/5957/II-2/2009 (fila 6 din același dosar).
Potrivit dispozițiilor art. 277 C. proc. pen. și art. 278 C. proc. pen., procurorul șef este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primirea ei și să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată.
Prin rezoluția nr. 11669/5957/II-2/2009 din 20 decembrie 2009, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a respins ca neîntemeiată plângerea persoanei vătămate.
Comunicarea rezoluției către T.N. s-a făcut la data de 6 ianuarie 2011 ( fila 39, dosar nr. 1296/P/2008 al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție).
În conformitate cu dispozițiile art. 187 alin. (2) C. proc. pen., cu excepția căilor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca făcut în termen, dacă data la care a fost trecut în registrul de ieșire al parchetului este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.
Or, procurorul șef al secției de Urmărire Penală și Criminalistică trebuia să rezolve și să comunice modul de rezolvare a plângerii până la data de 21 decembrie 2010, iar nu până la data de 6 ianuarie 2011, cum a făcut-o.
În raport de datele dosarului și în conformitate cu textul de lege arătat, consider că plângerea persoanei vătămate T.N. a fost soluționată peste termenul de 20 de zile prevăzut de art. 277 C. proc. pen.
În aceste condiții, în cauză este aplicabilă dispoziția alineatului 2 al articolului 278
1
C. proc. pen. care stabilește că, în cazul în care….”procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție … nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen., termenul prevăzut în alin. (1)” (de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, pentru a se putea formula plângere la instanță) „curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile”.
Rezultă că, începând cu data de 22 decembrie 2010, persoana vătămată a avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula plângere la instanța competentă, potrivit dispozițiilor art. 278
1
alin. (2) C. proc. pen. raportat la alin. (1) al aceluiași articol C. proc. pen., termenul limită până la care se putea adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind data de 12 ianuarie 2011.
Întrucât petiționarul a formulat plângerea la data de 14 ianuarie 2011 (fila 33 dosar fond), Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus în mod corect respingerea ei ca tardivă.
Ca urmare, recursul declarat de petentul T.N. împotriva sentinței penale nr. 423 din 16 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, trebuia respins ca nefondat.
Conținutul art. 187 alin. (2) C. proc. pen. nu afectează în niciun mod dreptul persoanei vătămate de a sesiza instanța cu plângere, potrivit dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen.
Dimpotrivă, acest text de lege obligă procurorul ierarhic superior celui care a dat soluția de netrimitere în judecată să soluționeze în termen și cu celeritate plângerea împotriva actelor și măsurilor procurorului.
Textul de lege arătat se constituie și în singura modalitate obiectivă de verificare a termenelor de soluționare a lucrărilor de către procuror, data comunicării modului de rezolvare fiind o dată certă, spre deosebire de data pe care o poartă lucrarea procurorului ierarhic superior și care este discreționară și necontrolabilă.
În afara folosirii textului de lege prevăzut de art. 187 alin. (2) C. proc. pen., soluționarea pricinii la procurorul ierarhic superior poate trena, întârziind procesul de soluționare finală a plângerii persoanei vătămate.
Tocmai de aceea legiuitorul a introdus dispozițiile din alin. (2) al art. 278
1
C. proc. pen., pentru a menține un ritm constant de rezolvare a pricinilor de acest gen și a obliga persoana vătămată, ca la rându-i, să fie diligentă în urmărirea termenelor și sesizarea instanței.
Este evident că modul de calcul al termenului de sesizare a instanței nu poate ignora prevederile art. 187 alin. (2) C. proc. pen. pentru că, în caz contrar, dispozițiile alin. (2) al art. 278
1
C. proc. pen.nu ar mai fi aplicabile niciodată, procurorul datându-și întotdeauna lucrarea în termen (evitând, în acest fel, răspunderea pentru soluționarea ei cu întârziere), iar petentul fiind ținut numai de data primirii efective a comunicării, ceea ce textul a vrut să evite.
Altminteri, culpa procurorului ierarhic superior de a rezolva plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen., cu întârziere, fără respectarea cerințelor art. 187 alin. (2) C. proc. pen., devine favorabilă persoanei vătămate/interesate care poate, astfel, să invoce un alt moment al curgerii termenului decât cel stabilit în mod obligatoriu de lege.
Prin reglementarea din alin. (2) al art. 278
1
C. proc. pen., legiuitorul a vrut să elimine situația care s-ar putea crea prin legitimarea instaurării pasivității persoanei vătămate care, după formularea plângerii la procurorul ierarhic superior, lasă acțiunea în nelucrare, așteptând, fără limită temporală, comunicarea soluției de către acesta și aflându-se oricând în termen legal de a sesiza instanța, doar pentru că această soluție va purta data cuvenită rezolvării ei în termen.
Or, tocmai pentru a-l împiedica pe procuror să întârzie soluționarea unei lucrări și să-și dateze lucrările aleatoriu și discreționar a fost introdus art. 187 alin. (2) C. proc. pen.
Persoana vătămată nu este prejudiciată în niciun fel prin acest mod de calcul; dimpotrivă, abia în acest mod se stabilește un standard absolut egal între situațiile reglementate de alin. (1) și (2) ale art. 278
1
și sunt puse pe picior de egalitate, sub aspectul termenelor, persoanele care vor să sesizeze instanța cu plângere împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată date de procuror.
În consecință, având în vedere argumentele mai sus arătate opinez pentru respingerea ca nefondat a recursului declarat de petentul T.N. împotriva sentinței penale nr. 423 din 16 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 541/1/2010.