Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1230/2011

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1230/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele: I. Tribunalul Alba, secția penală, prin sentința penală nr. 248/2009 pronunțată de în dosar nr. 1485/107/2007 soluționând în fond cauza penală sus-menționată în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) și (3) C. proc. pen. a hotărât următoarele: A respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de procuror. 1. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D.P., decedat în cursul judecății în primă instanță, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, prev. de art. 270 din Legea 86/2006 rap.

la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., folosirea la autoritatea vamală de acte nereale, faptă prev. de art. 272 din Legea 86/2006 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nerespectarea dispozițiilor privind operațiunile de import-export, prev. de art. 302 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. a) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., spălare de bani, prev. de art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și constituire de grup infracțional organizat în scopul săvârșirii mai multor infracțiuni grave, prev. de art. 7 alin. (1) rap.

la art. 2 lit. b) pct. 8, 14 și 20 din Legea 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 2-9. - În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. și art. 13 C. pen., au fost achitați coinculpații: Z.T.; Z.G.; F.M.; B.R.; V.G.M.; D.I.N. zis V., A.G., și G.F.N., cu privire la: a) comiterea infracțiunii de contrabandă, prev. de art. 270 din Legea 86/2006 rap. la art. 274 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; [coinculpatul F.M. fiind achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la: comiterea infracțiunii prev. de art. 272 din Legea 86/2006 raportat la art. 274 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.].

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaților Z.T., Z.G., F.M., B.R., V.G.M., D.I.N., A.G. și G.F.N. cu privire la: b), c), d) comiterea infracțiunilor de nerespectare a dispozițiilor privind operațiunile de import-export, prev. de art. 302 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005 și constituire de grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii mai multor infracțiuni grave, prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b), pct. 8, 14 și 20 din Legea 39/2003; - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

au fost achitați inculpații Z.T., Z.G., B.R., G.F.N., V.M.G., A.G. și D.I.N. cu privire la: e) comiterea infracțiunii de folosire la autoritatea vamală de acte nereale, prev. de art. 272 din Legea 86/2006 rap. la art. 274 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. au fost achitați inculpații Z.G., B.R., G.F.N., V.M.G., A.G., D.I.N. și F.M. cu privire la: f) comiterea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. [coinculpatul Z.T. fiind achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. a fost achitat cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.]. În conformitate cu art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Alba. În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus desființarea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanțele procurorului din 19 martie 2007 (două) filele 706-709 din dosarul de urmărire penală și ordonanța din 9 februarie 2007, fila 710 din dosarul de urmărire penală. În conformitate cu art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate in cauza au rămas în sarcina statului.

Sesizarea instanței prin rechizitoriu in vederea tragerii la răspundere penală a acestora a avut ca obiect săvârșirea de către inculpații Z.T., Z.G., F.M., B.R., V.G.M., D.I.N., A.G., G.F.N. si D.P.

a următoarelor fapte ilicite : - in perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2007 in calitate de acționari, administratori si angajați ai mai multor societăți comerciale având in obiectul de activitate efectuarea de transporturi rutiere de mărfuri in țara si internațional sau constituit in grup infracțional organizat in vederea desfășurării de acte repetate de trafic ilicit de țigări din România in Anglia – in conexiune cu incriminarea din art. 7 alin. (1) si (2) lit. b) pct. 8, 14 si 20 din Legea 39/2003, pentru toți inculpații în cauză; - în realizarea scopului infracțional amintit in perioada anterior arătată, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale au scos din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal cantități însemnate de țigări în sumă totală de 4.535.927 lei (ron) – in conexiune cu incriminarea din art. 270 alin. (1) rap.

la art. 274 din Legea 86/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracțiunea de contrabanda calificata ( „de doua sau mai multe persoane împreuna”), pentru toți inculpații în cauză ; - în perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2007 în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale pentru ascunderea traficului ilicit de țigări, au folosit la autoritatea vamală documente vamale de transport care se refereau la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantități de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă - in conexiune cu incriminarea din art. 272 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

privind infracțiunea de folosire la autoritatea vamala de acte nereale, pentru toți inculpații în cauză; - în perioada ianuarie 2006 – ianuarie 2007 în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale au efectuat fără autorizație acte de export în sensul transportului peste graniță a țigărilor fără a deține autorizație în acest sens – în conexiune cu incriminarea din art. 302 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

privind infracțiunea de nerespectare a dispozițiilor privind operațiunile de import export, pentru toți inculpații în cauză; - în perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2007 în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale au ascuns sursa impozabil respectiv sumele de bani ce trebuiau declarate organelor fiscale obținute din trecerea ilegală a țigărilor și valorificarea acestora peste graniță în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 1.143.472 lei (ron), din care suma de 522.370 lei impozit pe venit și 620.720 lei TVA – in conexiune cu incriminarea din art. 9 lit. a) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracțiunea de evaziune fiscala, pentru toți inculpații în cauză.

- în perioada ianuarie 2006 – ianuarie 2007 în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale au schimbat adevărata proveniență a sumei de 3.276.066 lei cunoscând că provine din săvârșirea unor infracțiuni în scopul disimulării originii ilicite a acesteia - în conexiune cu incriminarea din art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracțiunea de spălare de bani, pentru toți inculpații în cauză Instanța, in baza materialului probator strâns la urmărirea penală si administrat ulterior la cercetarea judecătorească in condițiile legale anterior menționate a reținut in fapt următoarele: În cursul anilor 2006-2007 inculpații care sunt asociați, administratori sau angajați ai unor societăți comerciale, au desfășurat o activitate de trafic de țigări în străinătate.

Este vorba despre societăți comerciale al căror principal obiect de activitate este transportul intern și internațional de mărfuri. În concret, traficul s-a derulat prin ascunderea țigărilor în interiorul autocamioanelor pentru mărfurile transportate legal, în scopul sustragerii de la controlul vamal. Destinația țigărilor astfel transportate era Anglia unde erau vândute la prețul de 17 lire sterline cartușul (1,7 lire sterline pachetul). În concret, activitatea de trafic de țigări s-a derulat cu ajutorul unor transporturi legale de marfă desfășurate prin următoarele firme: - SC T. SRL - administrată de Z.T. în cadrul căreia mai erau acționari inculpații B.R. și G.F.N. și martorul S.C. La această societate a fost angajat ca șofer inculpatul F.M.

- SC C.T.I. SRL Alba Iulia administrată de Z.G., la care acționar și director este și fratele său Z.T. și de asemenea a avut calitatea de acționar defunctul D.P. - SC C.E. SRL Târgoviște, administrată de inculpatul A.G.; - SC G.T.A. SRL București administrată de inculpatul A.G.; - SC P. SRL Târgoviște având ca director pe inculpatul A.G.; - SC S.T. SRL, al cărei administrator formal a fost martora Z.A., însă în realitate firma a fost condusă de inculpatul A.G.; - SC M.C.T. SRL Câmpulung Muscel, administrată de inculpatul V.M.G. - SC R.T. SRL Alba Iulia la care asociat și administrator unic este inculpatul G.F.N. Inculpatul D.I.N. zis ,, V.” a fost conducător de trafic și șofer în cadrul societăților administrate și conduse de către inculpatul A.G., fiind un colaborator apropiat al acestuia, inclusiv în ce privește activitatea de traficare a țigărilor.

Firmele enumerate mai sus aveau ca obiect principal de activitate transportul intern și internațional de mărfuri. Inculpații Z.T. și D.P. au lucrat în Marea Britanie, unde au cunoscut persoane care se ocupau cu traficul ilegal de țigări, ceea ce le-a permis ulterior să-și asigure desfacerea pe piața neagră a acestei țări. Țigările erau achiziționate de către unii inculpați de la diverse depozite care comercializează țigări en-gros. Ele erau cumpărate de persoane fizice și nu erau evidențiate în nici un fel în contabilitatea firmelor de transport. Astfel, așa cum rezultă din declarațiile inculpatului Z.T., cam 70% din țigările traficate în Anglia au fost achiziționate de la SC V. SRL și restul de la alte depozite en-gros de țigări.

Martorele B.S. și V.M. au confirmat aceste achiziții de țigări făcute de Z.T. și G.F. Este important însă de reținut că martora B.S. a declarat că inculpatul Z.G. achiziționa cantități mici de țigări (câteva cartușe), pentru aprovizionarea unui bar pe care-l deținea în localitatea Ampoița. Din contră, Z.T. achiziționa mai multe baxuri odată. Inculpatul A.G. a achiziționat, în aceleași condiții, cantități mari de țigări din Complexul F. din București, așa cum a arătat martorul M.D., director la SC M.I. SRL. Inculpații au achiziționat țigări și din alte locuri care nu au putut fi stabilite. Încărcarea țigărilor se realiza după ce marfa ce urma să fie transportată legal era încărcată și autocamioanele sigilate de către autoritățile vamale.

Remorcile erau deschise cu grijă, prin îndepărtarea prelatei și desfacerea unor încuietori, astfel ca sigiliile să nu fie rupte. Baxurile de țigări erau ascunse printre marfa legal transportată. Țigările erau încărcate în garajele situate în localitățile Șard, pentru societățile conduse de către inculpatul Z.T., Z.G. și D.P. și Teiuș pentru societățile conduse de A.G. În cazul transporturilor efectuate de autocamioanele societății inculpatului V.G.M., încărcarea țigărilor se realiza la sediul societății sau în zone apropiate. Au fost transportate țigări cu mărcile Marlboro și LM, care sunt căutate pe piața din Marea Britanie. În cazul societăților inculpaților Z. și D. la încărcarea țigărilor participau uneori șoferii care urmau să plece în cursă, dar și inculpații G.F.N., B.R.

și F.M. În cazul transporturilor efectuate de autocamioanele societăților inculpatului A.G., la încărcarea țigărilor participa aproape de fiecare dată inculpatul D.I.N. Destinația țigărilor, astfel transportate, era orașul Coventry din Marea Britanie, unde erau preluate de o persoană de legătură de origine arabă, pe nume M.D. sau M.H., pe care inculpatul D.P. a cunoscut-o încă de când lucra în Anglia. Și inculpatul Z.T. a întâlnit respectiva persoană de două ori (potrivit propriei declarații). Nu rezultă însă că ceilalți ar fi avut raporturi directe cu acest cetățean. Ceva ce apare ca evident este că acesta recepționa țigările traficate, asigura descărcarea și plata țigărilor care se făcea către șoferi.

Prețul de vânzare în Marea Britanie era de 17 lire sterline pentru un cartuș (1,7 lire sterline pentru un pachet). Șoferii aduceau banii în țară și îi predau șefilor lor. Nu s-a putut stabili cu exactitate cum au fost folosite sumele de bani obținute astfel de către inculpați și nici nu rezultă cu exactitate cât a câștigat fiecare inculpat. Există doar declarațiile inculpaților, care sunt neclare și incomplete. Inculpatul Z.T. a recunoscut că a împrumutat societățile pe care le deține cu anumite sume obținute din profitul rezultat de pe urma comercializării țigărilor. Inculpatul Z.T. declarat că de pe urma transporturilor făcute cu camionul SC T. au obținut el și inculpații B. și G. câte 8-10.000 lire sterline.

Cu camioanele SC C.T. s-au obținut, din traficul de țigări, suma netă de 30.000 lire sterline, de care a beneficiat inculpații Z.T. și D.P. O parte din sumă, spune inculpatul Z.T., a fost folosită pentru împrumutarea SC C.T. Firma ar mai fi fost împrumutată de inculpat cu 500 milioane lei vechi, pe care acesta la rândul lui a împrumutat-o de la Banca R. Alba Iulia, în calitate de persoană fizică. Din banii obținuți din traficul derulat prin SC T. s-au folosit 21.000 Euro pentru cumpărarea unui camion și restul pentru nevoi personale. Inculpatul B. a făcut referire la o sumă încasată personal de 11.000 lire sterline, din care ½ reprezintă investiția inițială, constând în prețul țigărilor cumpărate în România și plata șoferilor.

Același inculpat vorbește despre două transporturi reușite, pentru care s-au adus în țară, de către șoferi, câte 35.000 lire sterline. Inculpatul A.G. admite că a împrumutat SC G.T.A. și SC S.T. SRL cu o sumă care nu a provenit din traficul de țigări. Inculpatul V.G.M. admite că a împrumutat SCM.C.T. cu suma de 159.207 lei, bani ce provin din vânzarea unui apartament și a unui autoturism. Acest inculpat a negat că a fost implicat în traficul de țigări, însă probațiunea administrată în cauză a confirmat contrariul. Instanța a reținut că nu se poate stabili cu exactitate ce sume de bani a încasat fiecare inculpat și cum au fost folosite aceste sume, respectiv dacă și în ce măsură și-au împrumutat societățile comerciale cu sumele obținute din vânzarea țigărilor.

Prin rechizitoriu s-a reținut că au reușit un număr de 19 transporturi și s-a reușit vânzarea totală a unui nr. de 39.100 cartușe de țigări Marlboro în Marea Britanie, la prețul de 17 lire /cartuș, încasându-se suma totală de 664.700 lire sterline. Suma totală obținută ar fi de 3.267.066 lei, față de care s-a și realizat constituire de parte civilă de către partea civilă D.G.F.P. Alba pentru suma de 1.143.472 lei, reprezentând impozitul pe profit + TVA. Nu s-au făcut însă precizări cu privire la încasările realizate de fiecare inculpat în parte și la prejudiciul astfel cauzat în mod nemijlocit, în condițiile în care este evident că o astfel de răspundere civilă nu poate fi solidară. În perioada cuprinsă între sfârșitul anului 2006 și începutul anului 2007, autoritățile vamale au interceptat un nr. de 10 transporturi ilicite efectuate cu autocamioanele inculpaților, în care s-a descoperit cantitatea de 25.000 de cartușe de țigări Marlboro.

Situația transporturilor efectuate de inculpați și ajunse la destinație este următoarea: - în data de 16 noiembrie 2006 un transport al SC C.T.I. SRL Alba Iulia a trecut prin Vama Turnu, iar în Marea Britanie prin Vama Dover, fiind încărcate în autocamionul cu număr de înmatriculare, al societății susmenționate, condus de către învinuitul B.G.; - în perioada octombrie – noiembrie 2006, alte două transporturi ale SC C.T.I. SRL Alba Iulia au reușit să treacă frontiera tot prin Vama Turnu cu o cantitate totală de 6150 cartușe țigări, șofer fiind același învinuit B.G., iar autocamionul transportator cel cu numărul aparținând societății menționate; - în data de 06 iunie 2006, lunile septembrie și octombrie 2006 au mai fost efectuate alte trei transporturi care au intrat în Marea Britanie prin Vama Dover, cu autocamionul cu număr de înmatriculare aparținând SC T. SRL Alba Iulia.

Șoferul transportului a fost numitul P.F. La încărcarea transporturilor au participat inculpații G.F.N. și B.R. alături de șoferi, aspecte care rezultă chiar din declarația acestui din urmă inculpat; - în data de 20 noiembrie 2006, prin Vama Turnu în România și Dover în Marea Britanie, a trecut un transport al lui SC M.C. SRL Câmpulung Muscel în care a fost transportată cantitatea de 1000 cartușe de țigări cu autocamionul aparținând societății menționate, condus de către învinuitul U.M. Aceste aspecte rezultă atât din declarația inculpatului D.P. cât și a învinuitului; - în data de 09 noiembrie 2006, prin Vama Nădlag a trecut un transport al SC S.T. SRL București cu autocamionul societății cu numărul de înmatriculare încărcat la Teiuș cu 1500 cartușe țigări, intrând în Anglia prin Vama Dover; - în 14 noiembrie 2006 a fost efectuat un transport care a trecut frontiera prin Vama Curtici cu autocamionul aparținând SC S.T.

SRL București, șofer fiind învinuitul C.C.M. Acest transport rezultă din interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului A.G., precum și din declarația acestuia dată în fața organelor de anchetă; - în lunile martie 2006, mai 2006, iunie 2006 și noiembrie 2006, s-au efectuat 4 transporturi cu autocamionul aparținând SC S.T. SRL București care au intrat în Marea Britanie prin Vama Dover, iar din țară au ieșit prin Vama Nădlac. A fost transportată ilegal cantitatea de 8.250 cartușe țigări, șoferul autocamionului fiind învinuitul V.C. care confirmă aceste aspecte; - în data de 29 noiembrie 2006 a ieșit din țară prin Vama Curtici un transport de 2300 cartușe țigări, încărcate în autocamionul aparținând SC S.T.

SRL București, aspecte ce rezultă din interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului A.G. efectuate în cauză și din declarația acestuia; - în data de 13 decembrie 2006, prin Vama Curtici a fost efectuat un transport ce conținea 2000 cartușe țigări, intrând în Marea Britanie prin Vama Dover, cu autocamionul, aparținând SC P. SRL București, șofer fiind învinuitul S.I.V., care confirmă transportul. Cantitatea de țigări transportată rezultă din interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatul A.G. și declarația sa; - în data de 09 decembrie 2006 a fost efectuat un transport ce a ieșit din țară prin Vama Curtici, pe tren, cu autocamionul aparținând SC P. SRL București condus de către învinuitul D.A.F.

Transportul rezultă din interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului A.G. cu învinuitul și declarația inculpatului A.G.; - în luna august 2006 s-a mai efectuat un transport al aceleiași societății SC S. SRL București PRIN prin Vama Nădlac cu autocamionul, de către conducătorul auto martorul T.V., care nu a participat la încărcarea țigărilor; - în data de 14 ianuarie 2007, prin Vama Nădlac a ieșit din țară un transport al SC G.T. SRL București, cu autocamionul cu numărul de înmatriculare condus de către învinuitul T.I.C. A fost transportată ilegal cantitatea de 3000 cartușe țigări, învinuitul întorcându-se în țară cu suma de 57.000 lire sterline ce a fost indisponibilizată în vederea confiscării speciale de către organele de anchetă.

Aspectele sunt confirmate de către învinuitul T.I.C. și inculpatul A.G. Cele 10 transporturi interceptate de autoritățile vamale și britanice au fost următoarele: - în data de 08 iunie 2006, în Vama Nădlac a fost descoperită cantitatea de 6000 cartușe țigări în autocamionul aparținând SC C.T.I. SRL Alba Iulia, conducători auto fiind R.V. și A.I.; - în cursul lunii august 2006 un transport al SC C.T.I. SRL Alba Iulia a fost oprit în Vama Nădlac, descoperindu-se în interiorul autocamionului societății, condus de către învinuitul M.O.I. cantitatea de 3000 cartușe țigări ce urmau să ajungă ilegal în Marea Britanie; - în data de 04 noiembrie 2006 a fost interceptat în Vama Petea un transport efectuat cu autocamionul aparținând SC T. SRL Câmpulung Muscel în care era încărcată cantitatea de 1.500 cartușe țigări, șoferul mașinii fiind învinuitul U.M.

Încărcătura aparținea inculpatului V.G.M. care a închiriat autocamionul de la numitul T.P., administratorul SC T. SRL CÂMPULUNG Muscel; - la 20 decembrie 2006, în Vama Turnu a fost oprit autocamionul aparținând SC R.T. SRL Alba Iulia, șofer fiind inculpatul F.M., în autocamion fiind încărcată ilegal cantitatea de 1080 cartușe țigări, încărcătura aparținând inc. G.F.N., - în data de 19 ianuarie 2007, în Vama Vărșand a fost interceptat un transport aparținând SC S.T. SRL București, transport efectuat cu autocamionul societății, condus de către învinuitul T.O. Cantitatea de țigări ilegal încărcată spre a fi transportată - 2850 cartușe; - în data de 20 ianuarie 2007, în Vama Petea a fost oprit un transport al SC G.T.A.

SRL București efectuat cu autocamionul societății condus de către învinuitul M.M.S. în care afla încărcată cantitatea de 5.700 cartușe țigări; - în data de 02 februarie 2007, inspectorii Gărzii Financiare au interceptat un transport al SC G.T.A. SRL București efectuat cu autocamionul societății în care se aflau 840 cartușe țigări, ce urmau a fi transportate ilegal spre Marea Britanie. Șoferul autocamionului era învinuitul N.I.F.; - în data de 23 octombrie 2006, autoritățile vamale britanice au interceptat în Vama Dover un transport al SC T. SRL Alba Iulia efectuat cu autocamionul, condus de către învinuitul R.A.L., în care erau transportate ilegal 3000 cartușe țigări; Situația de fapt sus-menționată a fost întemeiată sub aspect probatoriu pe baza mijloacelor de probă strânse la urmărirea penală și administrate la cercetarea judecătorească, în condițiile art. 288 – 291 C. proc.

pen. respectiv: - declarațiile inculpaților care au fost audiați în faza de urmărire penală și în faza de judecată (în această fază au fost audiați toți); inculpații Z.T., A.G., D.P., B.R. și G.F.N. au recunoscut în parte starea de fapt reținută de procuror, însă au negat că faptele lor ar reprezenta infracțiuni. Inculpatul D.P. a decedat în cursul procesului; / inculpații G.F.N. și F.M. au fost arestați în lipsă în cauză și au fost prinși ulterior și audiați în faza cercetării judecătorești; inculpatul D.I.N. admite că a participat la încărcarea unor autocamioane cu țigări, însă nu a avut vreun beneficiu material din vânzarea acestora; inculpatul V.G.M. s-a considerat nevinovat de comiterea vreunei infracțiuni; inculpatul F.M.

s-a considerat nevinovat de comiterea vreunei infracțiuni. A arătat că nu a cunoscut nimic despre traficul de țigări desfășurat cu autocamioanele firmei C.T. SRL la care era angajat; cu privire la transportul de țigări din decembrie 2006, a arătat că nu a cunoscut despre existența țigărilor ascunse printre mărfurile transportate legal și că, după ce țigările au fost descoperite la Vama Turnu, i-a reproșat acest lucru telefonic lui D.P., care i-a răspuns că, oricum, până la urmă ar fi fost mulțumit. declarațiile martorilor S.C., N.G., M.M., M.D., I.P., V.M., B.S., B.G., S.I.V., T.V.O., T.V., V.C., C.C.M., D.D.I., A.I., B.G., G.B.R., I.V.C., V.S., Z.A., D.P.M., D.C.I., M.O.I., T.I.C., M.M.S., D.A.F., T.T., U.M.

, N.I.F. și B.D.; o importanță deosebită în privința situației de fapt o au declarațiile martorilor care implicați în activitatea de transport de mărfuri, în special șoferi, care confirmă că s-au traficat țigări în afără granițelor cu destinația Marea Britanie; martorul N.G. a fost angajat la SC S.T. SRL București și a lucrat la un garaj pentru autocamioane din Teiuș. A participat la încărcarea autocamioanelor, inclusiv cu țigări, care erau aduse, spune martorul, cu o dubiță; martorul relatează cum se deschideau ușile autocamioanelor fără să fie rupte sigiliile puse de autoritățile vamale, prin îndepărtarea unui nit; la fel, martorul M.M. a fost angajat al SC S.T. SRL București, lucrând la garajul de la Teiuș, unde avea atribuții de paznic, însă a încărcat în autocamioane și țigări în trei rânduri; martorul D.C.I., angajat ca șofer al SC C.T.

SRL, se deplasa împreună cu șoferul U.M. , cu un autocamion spre Marea Britanie la data de 4 noiembrie 2006, iar la ieșirea din țară, prin Vama Petea, a fost depistată o încărcătură ilegală de țigări. Martorul susține că nu a știut despre existența ei; martorul G.B.R. a fost angajat la SC C.T. SRL în calitate de șofer și, din zvonuri, a cunoscut că se transportă și țigări cu autocamioanele, auzind despre un caz legat de firma la care era angajat; în toamna anului 2006, întrucât SC C.T. SRL era în pragul falimentului, martorul împreună cu numitul I.C. au efectuat o cursă externă către Marea Britanie pentru SC M.C. SRL. S-au deplasat spre graniță împreună cu un alt autocamion al aceleiași firme, iar la vama Petea s-a descoperit în acest al doilea vehicul o încărcătură de țigări; martorul I.V.A.

a confirmat relatarea martorului G., arătând că șoferul autocamionului descoperit cu o încărcătură de țigări era martorul U.M. ; martorul M.O.I. a fost angajat al SC C. SRL și a fost surprins în 13 august 2006 de autoritățile ungare ca având în autocamionul pe care îl conducea spre Marea Britanie o încărcătură de țigări pentru care nu existau documente legale de transport. Martorul a arătat că nu a cunoscut despre încărcătura de țigări pentru că a preluat autocamionul gata sigilat când a plecat în cursă; martorul B.G., angajat în perioada respectivă la SC C.I. SRL a efectuat 3 transporturi de țigări către Marea Britanie, la solicitarea lui Z.T. și amenințarea lui D.P. Martorul a arătat cum D.P.

i-a indicat telefonic cum să contacteze persoana care a preluat transportul de țigări în orașul britanic Coventry. De asemenea, a descris procedeul de deschidere a autocamioanelor după sigilarea făcută de autoritățile vamale. Martorul a mai arătat că a fost presat și amenințat de anchetatori să declare anumite lucruri. Față de declarația de la urmărire penală când a vorbit de 5-6 transporturi, în faza de judecată acesta a precizat clar că a fost vorba doar de 3 transporturi;martorul S.I.V. a fost angajat la SC P. SRL ( a fost angajat de inculpatul A.G.) și în vara anului 2006 a efectuat un transport către Marea Britanie, iar la vama Nădlac s-a descoperit în autocamion un nr. de 45 baxuri de țigări Marlboro pentru care nu existau documente.

Martorul a arătat că nu știa de transport, întrucât a preluat autocamionul gata sigilat; martorul T.T., coordonator de transport la SC ,,C.T.,, cunoștea doar din zvonuri despre transportul cu țigări și a aflat apoi despre transporturile interceptate la vămile Nădlac și Dover; o situație mai deosebită este legată de declarația martorului T.V., care a declarat în faza de urmărire penală că a efectuat un transport ilegal de țigări către Marea Britanie în luna august 2006, la solicitarea inculpatului A.G., care i-a promis suma de 1000 lire/transport. Țigările au fost încărcate împreună cu 2 paznici și cu D.I.N..

De la persoanele de legătură din Marea Britanie a primit suma de 40.000 lire sterline, pe care a predat-o lui A.G., fiind apoi recompensat cu 1000 lire sterline; prin declarația dată în faza de judecată, martorul a arătat că nu-și menține declarația dată la urmărire penală, care a dat-o la cererea polițiștilor care au strigat la el, fiind astfel în condiții de stres. A arătat că nu a transportat ilegal țigări în Anglia și nu a adus bani de acolo, detaliile oferite în legătură cu transportul fiind de fapt oferite de polițiști pe baza unui grafic pe care-l aveau în față și de unde luau datele ce s-au consemnat; în data de 16 iunie 2008 (fila 457) a avut loc o confruntare între martorii N.G. și M.M., paznici la garajul din Teiuș al SC S.T.

SRL, pe de o parte și martorul T.V., pe de altă parte; paznicii au confirmat că s-au încărcat țigări la garajul de la Teiuș, care erau duse inițial cu o dubiță, iar apoi încărcate în autocamioane. Aceștia precizează că s-au încărcat țigări de 3 ori, șoferii au participat și ei la încărcarea țigărilor. Despre șoferi, martorii au arătat că se numesc O., S. și P. Pe T. îl cunosc ca șofer la firmă, dar nu a încărcat niciodată țigări; în aceste condiții, instanța a reținut declarația martorului T. din faza de judecată. Transportul de țigări a fost efectuat fără ca martorul să cunoască cantitatea transportată; martorul M.M.S. a fost angajat al SC S.T. SRL ca șofer, fiind în subordinea efectivă a inculpatului A.G.; a efectuat un transport de țigări către Marea Britanie.

Țigările s-au încărcat la Teiuș, cu ajutorul paznicilor N. și M., la solicitarea lui V.D. Transportul a fost interceptat la vama Petea; martorul A.I. a fost angajat al SC C.T. ca șofer, iar în data de 7 iunie 2006 a plecat cu un autocamion în cursă, de la garajul firmei din Șard, jud.Alba, împreună cu alt șofer, către Marea Britanie. Camionul fusese încărcat în prealabil. La Vama Nădlac în camion s-a descoperit o încărcătură de țigări transportată fără documente; martorul T.I.C. a efectuat un transport de marfă în ianuarie 2007, în Marea Britanie, în orașul Marchington, unde a primit de la o persoană suma de 57.000 lire sterline pe care trebuia să o aducă în România, fără să știe cui anume trebuia să o predea; a fost întrebat pe drum de către inculpatul A.G., telefonic, dacă are banii la el.

În Deva a fost oprit de poliție și suma de bani confiscată; martorul V.S., fratele inculpatului V.M., a fost trimis de către acesta din urmă la Vama Petea, după ce s-a descoperit o cantitate de țigări într-un autocamion al firmei; aceste declarații atestă că s-au efectuat transporturi de țigări în Marea Britanie, fără documente legale. Țigările erau ascunse printre mărfurile transportate legal (mobilă și confecții) după ce camioanele erau sigilate de autoritatea vamală, prin deschiderea ușilor după îndepărtarea unor șuruburi, astfel ca sigiliile să rămână intacte; șoferii au declarat, în general, că nu au participat la încărcarea țigărilor și că nu au cunoscut despre existența lor, probabil pentru a se proteja, însă e puțin probabil să nu fi cunoscut despre existența țigărilor, câtă vreme ele trebuiau predate la persoanele de contact din Marea Britanie și se aduceau sume de bani la șefii lor din țară; martorul M.D., director al SC M.C.

SRL a relatat că a vândut cantități mari de țigări inculpatului A.G.. Acesta făcea plata prin virament bancar; martorul I.P., prieten din copilărie al inculpaților Z. a arătat că l-a împrumutat pe Z.T. cu sume de ordinul a sute de milioane de lei vechi, iar banii erau utilizați pentru plata ratelor de leasing datorate urmare a achiziționării unor autocamioane. Martorul a mai arătat că Z.T. ar lucrat în străinătate 7-8 ani; martora Z.A. a avut relații de afaceri cu inculpatul A.G. Firma SC S.T. SRL a fost înființată pe numele ei, dar a fost coordonată în realitate de A.G., firma funcționând cu banii acestuia. A cunoscut despre transporturile de țigări. Banii obținuți din vânzarea de țigări erau folosiți pentru cumpărarea altor autocamioane.

Martora a fost implicată în activitatea de transport intern din anul 2006; martorul G.V. a fost angajat la SC S.T. SA ca șofer și a efectuat curse internaționale, inclusiv către Marea Britanie, dar nu a transportat țigări; martorele B.S. și V.M. au relatat despre achiziția de țigări de la SC V. SRL de către inculpați. Inculpatul Z.G. achiziționa cantități mici de țigări dar și alte mărfuri pentru barul său din Ampoița, iar Z.T.

comanda mai multe baxuri telefonic, care erau ridicate de unele persoane, inclusiv G.F.; - procese verbale de percheziție domiciliară efectuate la domiciliile inculpaților, sedii de societăți comerciale de unde s-au ridicat bunuri, înscrisuri sau sume de bani; procese verbale de percheziție informatică; - procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 38 din 4 noiembrie 2006, încheiat de Direcția regională Vamală Oradea – Punctul de frontieră Petea, din care rezultă interceptarea unui transport de țigări efectuat de SC M.C.T. SRL Câmpulung Muscel; - raportul de constatare tehnico-științifică nr. 288274 din 15 august 2006. - copii ale unor facturi fiscale emise de SC V. SRL cu ocazia achiziționării unor cantități mari de țigări; facturi fiscale emise de către SC M.C.

SRL București către SC V.D.F.C. SRL București, din care rezultă cantități de țigări achiziționate de către această din urmă societate, cumpărată de către inc. A.G. de la administratorul acesteia; procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria F nr. 0034471 emis de către Garda Financiară Alba, din care rezultă interceptarea unui transport ilegal de țigări efectuat de către SC G.T.A. SRL București în data de 05 februarie 2007, șofer N.I.F. - actele doveditoare ale unui transport de țigări interceptat de către autoritățile vamale maghiare în cursul lunii august 2006 de către un autocamion aparținând SC C.T.I. SRL Alba Iulia șofer M.O.I.; - contracte de împrumut ale SC S.T.

SRL București, din partea administratorilor societății; actele de constatare ale unui transport de țigări ilegal efectuat de către un autocamion al SC G.T.A. SRL București în data de 20 ianuarie 2007, autocamion condus de către învinuitul M.M.S.; actele de constatare ale unui transport ilegal de țigări, interceptat de către autoritățile vamale române în data de 4 noiembrie 2006, efectuat cu un autocamion aparținând SC T.P. SRL Argeș, șoferi D.C.I. și U.M. ; actele de constatare ale altui transport ilegal de țigări efectuat de către SC R.T. SRL ALBA Iulia în data de 20 decembrie 2006, șofer fiind F.M. și R.A.; actele de constatare ale unui transport efectuat în data de 8 iunie 2006, prin Vama Nădlac, de către un autocamion aparținând SC C.T.

SRL Alba Iulia, șofer R.V.F., în care s-au găsit cantități de țigări ce urmau a fi transportate ilegal spre Marea Britanie; Actele de constatare ale altui transport efectuat în data de 19 ianuarie 2007 de către un autocamion aparținând SC S.T. SRL București, șofer T.V.O. în care de asemenea s-au găsit țigări ce urmau a ajunge ilegal în Marea Britanie; - Actele de cercetare penale întocmite de către D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Hunedoara în cauza 6D/P/2006, în urma cărora a fost găsită în interiorul autocamionului cu numărul de înmatriculare, aparținând SC G.T.A. SRL București condus de către înv. T.I.C., suma de 57.000 lire sterline, provenite din vânzarea ilegală a țigărilor în Marea Britanie; - Actele de control fiscal întocmite de Garda Financiară, Secția Alba și Dâmbovița, privind sumele de bani cu care au fost împrumutate SC M.C.T.

SRL Câmpulung, SC C.T.A. SRL Alba Iulia, SC G.T.A. SRL București, SC S.T. SRL București și SC P. SRL Târgoviște de către administratori, Procesele verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpaților Z.T., A.G., D.P., Z.G., B.R., D.I.N., G.F.N., F.M. și G.V.M. efectuate în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Alba; - Procesele verbale conținând activitățile de supraveghere operativă a inculpaților, efectuate în baza autorizării instanței de judecată. În cursul procesului, la data de 23 aprilie 2007, a intervenit decesul inculpatului D.P., astfel că, pe latura penală s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetarea procesului penal pornit pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Cu privire la latura civilă nu există moștenitori care să fi putut fi introduși în cauză. Inculpatul decedat a avut cetățenie sârbă. A lucrat o perioadă în Anglia când s-a cunoscut cu Z.T. și cu viitoarea soție, D.I., cetățeni români. Aceasta a declarat expres că nu este moștenitoarea fostului ei soț, că nu a acceptat nici activ și nici pasiv succesiunea după acesta. După deces, nu au rămas bunuri mobile sau imobile asupra cărora defunctul să fi avut vreun drept de proprietate. Din căsătoria lor nu au rezultat copii, iar martora nu cunoaște să existe alți succesibili (fila 599). În aceste condiții, instanța a reținut că după defunct nu au rămas moștenitori care să poată fi introduși în cauză în raport de acțiunea civilă a părții civile.

Referitor la infracțiunea de contrabanda prevăzute de art. 270 din Legea 86/2006 [ având conținutul legal „ introducerea sau scoaterea din tara prin orice mijloace a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cel stabilite pentru control vamal „] instanța a dispus achitarea inculpaților in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. considerând ca țigările fiind scoase din tara prin punctele stabilite pentru control vamal actele de trafic ilicit respective efectuate de inculpați constituie exclusiv contravenția prevăzută de art. 653 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal. In acest sens s-a invocat ca argument legal si faptul ca introducerea sau scoaterea din tara prin orice mijloace a bunurilor sau mărfurilor fără a fi supuse operațiunii de vămuire, prin punctele stabilite pentru control vamal a fost incriminata pentru prima data, ulterior epuizării activității infracționale in speță, prin O.U.G.

nr. 33 din 01 aprilie 2009 care a introdus alin. (2) al art. 270 din Legea 86/2006 [având conținutul legal „ (2) Constituie, de asemenea , infracțiunea de contrabanda si se pedepsește potrivit alin. (1) introducerea sau scoaterea din tara, prin locurile stabilite pentru control vamal , prin sustragerea de la control vamal, a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal daca valoarea in vama a bunurilor este mai mare de 20.000 lei.”]. În raport de aspectele reținute, s-a apreciat că nu se mai impune schimbarea încadrării juridice solicitată de procuror, cu privire la toți inculpații, mai puțin inculpatul F.M., din infracțiunea prev. de art. 270 din Legea nr. 86/2006 raportat art. 274 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în complicitate la această infracțiune.

Nu se impune analiza sub aspectul participației penale, în cazul unei fapte care nu era prevăzută de legea penală. Referitor la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de acte nereale, instanța a reținut că, potrivit art. 272 din Legea nr. 86/2006 folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri or alte cantități de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă constituie infracțiunea de folosire de acte nereale și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. Elementului material al infracțiunii amintite constă în denaturarea adevărului care poate fi realizată prin folosirea de documente vamale sau de transport care se referă la alte mărfuri decât cele introduse sau scoase din țară, sau prin folosirea unor astfel de documente care se referă la alte cantități de mărfuri sau bunuri.

Fapta de folosire de acte nereale este una distinctă față de infracțiunea de contrabandă reglementată de art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006, sub aspectul laturii obiective. În speță documentele vamale de transport sau comerciale - a argumentat instanța - au fost întocmite în mod corespunzător, cu date reale, în raport de marfa transportată legal de autocamioanele societăților la care inculpații sunt administratori sau angajați. Marfa (mobilă și confecții) a fost evidențiată corect și complet. Țigările transportate ilegal nu au făcut parte dintre mărfurile exportate de societățile comerciale beneficiare ale transporturilor internaționale de mărfuri. Țigările erau, așa cum se arată și în rechizitoriu, traficate de inculpați ca persoane fizice (fără să se pună problema vreunui document legal de transport) și erau scoase din țară prin sustragerea de la controlul vamal prin modalitatea ascunderii printre mărfurile legal transportate.

In consecință a concluzionat instanța inculpații Z.T., Z.G., B.R., G.F.N., V.M.G. , A.G. și D.I.N. nu au întocmit acte nereale, nu au folosit nici un fel de acte în fața autorităților vamale pentru justificarea țigărilor transportate ilicit astfel ca se impune achitarea acestora în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. cu privire la infracțiunea prev. de art. 272 din Legea 86/2006, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul F.M., în calitate de șofer, a folosit documente vamale de transport și comerciale în fața autorităților vamale, cu ocazia transporturilor pe care le-a efectuat, însă nu a fost vorba despre acte nereale și oricum inculpatul nu a avut vreo reprezentare cu privire la realitatea datelor din documente.

Ca atare instanța a apreciat ca referitor la acest inculpat nu sunt întrunite elementele constitutive nici sub aspectul laturii obiective, nici a celei subiective și a dispus achitarea sa cu privire la aceeași infracțiune, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Referitor la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/20058, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța a reținut ca învinuirea adusa inculpaților in raport cu incriminarea amintita constă in fapta acestora de a ascunde sursa impozabilă, respectiv sumele de bani ce trebuiau declarate organelor fiscale, obținute din traficarea ilegală a țigărilor peste graniță, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale,cauzându-se un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 1.143.472 lei ( 522.730 lei impozit pe venit și 620.742 lei TVA).

Prin rechizitoriu existenta acestei infracțiuni s-a întemeiat pe dispozițiile art. 41 lit. i) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora, în categoria veniturilor supuse impozitului pe venit, se includ, printre altele și veniturile din alte surse, acestea fiind, conform art. 78 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, orice venituri identificate ca fiind impozabile prin normele elaborate de Ministerul Finanțelor. In sensul dispozițiilor legale amintite insa aceste venituri, ca și orice venit supus impozitării dealtfel, trebuie să fie licite, să provină dintr-o activitate licită. Veniturile ilicite, odată ce sunt constatate ca atare, nu sunt impozitate ci confiscate. In speță nu se poate discuta de venituri licite.

Sumele indicate în rechizitoriu au fost încasate prin vânzarea țigărilor traficate în străinătate și ele nu reprezintă venituri în sensul dispozițiilor legale menționate. În consecință, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul laturii obiective, astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap . la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaților cu privire la comiterea acestei infracțiuni. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 302 C. pen., instanța a reținut că aceasta constă în efectuarea, fără autorizație, a oricăror acte sau fapte care potrivit dispozițiilor legale sunt considerate operațiuni de import, export sau tranzit.

În lipsa unei practici judiciare din perioada de după decembrie 1989, se impune raportarea situației de fapt la textul de lege, ținând cont și de considerațiile pertinente din literatura de specialitate. În doctrină, textul de incriminare prev. de art. 302 C. pen. este considerat abrogat implicit, întrucât el se referea la persoanele fizice care comercializau bunuri aduse din străinătate sau care achiziționau bunuri supuse autorizării la import. În prezent actele persoanelor fizice care efectuează sporadic acte de comerț, chiar și exterior, constituie contravenția prev. de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, astfel că art. 302 C. pen. nu mai este de actualitate. O interpretare oficială, de altfel singura, a acestui text de lege se regăsește în cuprinsul Deciziei curții Constituționale nr. 19 din 08 aprilie 1993 (publicată în M.Of.

nr. 105 din 24 mai 1993) de care instanțele trebuie să țină seama în mod obligatoriu. In cuprinsul deciziei amintite se precizează ca ,,după cum se poate observa, modul de reglementare a importului și exportului a cunoscut o evoluție spre liberalizare după decembrie 1989, dar, cu toate acestea, art. 302 C. pen. își păstrează actualitatea în condițiile în care mai există situații în care licențele sunt obligatorii”. Se exemplifică anexa nr. 1 la Ordinul ministrului comerțului și turismului nr. 2/1993, emis în baza H.G. nr. 215/1992, care prevede că sunt supuse controlului pentru care se eliberează licența de export și import mărfuri precum: arme și muniții autorizate de lege, echipament militar și alte produse speciale autorizate de lege, produse explozibile și toxice autorizate de lege, etc. Instanța constituțională concluzionează că art. 302 C. pen.

constituie o dispoziție cadru, care se individualizează în mod diferit, într-un moment sau altul, în funcție de legea specială care în acel moment reglementează operațiunile de export ori import. Este evident că exportul de țigări nu este supus unei licențe obligatorii, lucru care oricum nu ar fi posibil în legislația internă în raport de dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație a mărfurilor în spațiul UE. În consecință, ținând cont de aspectele statuate de Curtea Constituțională instanța a concluzionat că fapta inculpaților nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 302 C. pen. sub aspectul laturii obiective, nefiind vorba despre mărfuri care să necesite licență specială de export.

În consecință, s-a dispus achitarea inculpaților cu privire la comiterea acestei infracțiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Referitor la infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) potrivit celor arătate prin rechizitoriu aceasta fapta ilicita subzista in sarcina inculpaților prin schimbarea de către acestea a adevăratei proveniențe a sumei de 3.276.066 lei, cunoscând că provine din săvârșirea unor infracțiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acesteia. In speță, nefiind vorba despre vreo sumă care să provină din săvârșirea unei infracțiuni, nu se pune problema antrenării răspunderii penale a vreunui inculpat cu privire la această faptă.

Chiar dacă s-a dovedit că și-au împrumutat societățile cu sume de bani - a argumentat instanța - nu a rezultat că este vorba despre sume de bani provenite din traficul de țigări. Inculpatul Z.T. a recunoscut că a folosit o parte din banii obținuți din vânzarea țigărilor pentru a împrumuta SC ,,C.T.” SRL, astfel că acesta a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura obiectivă, respectiv banii nu au provenit din comiterea unor infracțiuni. În cazul celorlalți inculpați s-a dispus achitarea în baza art. 10 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pe motiv că fapta nu există. Referitor la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii mai multor infracțiuni grave, prev. de art. 7 alin. (1) rap.

la art. 2 lit. b) pct. 2, 14 și 20 din Legea 39/2003. În condițiile în care, din considerentele arătate nu s-a stabilit o răspundere penală pentru infracțiunile scop-contrabandă, folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, spălare de bani și nerespectarea dispozițiilor privind operațiunile de import export - ci s-a adoptat o soluție de achitare, și pentru această infracțiune s-a adoptat soluția de achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective, respectiv lipsa infracțiunilor scop, dar și sub aspectul cerințelor stabilite de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003 privitoare la structura și modul de acțiune al unui grup organizat.

Astfel, potrivit acestui text de lege, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care exercită pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține în mod direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu au continuitate sau structură determinată, or roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Potrivit jurisprudenței in materie ,,există grup organizat a cărui inițiere sau constituire se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă inculpații au acționat coordonat, în scopul comiterii infracțiunii de contrabandă, pentru a obține un beneficiu financiar or alt beneficiu material” (Secția Penală, decizia nr. 3238 din 14 octombrie 2008). În speță este indiscutabilă o anumită colaborare a inculpaților în privința activității de traficare a țigărilor. Astfel aceștia schimbau constant informații despre mersul afacerilor, așa cum rezultă și din interceptările telefonice. Țigările erau livrate în același loc la aceeași persoană de origine arabă care se pare că avea disponibilitatea de a achiziționa cantități mari de țigări.

Modalitatea de operare era asemănătoare la toate transporturile astfel că este foarte probabil că inculpații și-au dat sfaturi unii altora. Unii s-au cunoscut între ei de pe vremea când lucrau în Marea Britanie. Dincolo de aceste aspecte, activitatea de traficare a țigărilor însă, s-a desfășurat în mod independent de către admini

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83836)
at procesul penal pornit împotriva inculpatului D.P., decedat în cursul judecății în primă instanță, între altele, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă prevăzută în art. 270 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Le
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1349/2013
cărora să se poată susține că subzistă elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003. A solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3385/2011
. pen. rap. la art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 4 (patru) ani închisoare, b. infracțiunii de constituire și apartenență la un grup de crimă organizată prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 la 5
ÎCCJ 2013-03-18
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 922/2013
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin Sentința penală nr. 193 din 26 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2978/85/2011, s-a dispus, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, con
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 720/2014
. și ped. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Au fost respinse cererile inculpaților A.R. și C.B., de aplicare a dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003. Au fost condamnați inculp
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă