ÎCCJ, Decizia nr. 272/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1414 din 16 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.C. împotriva rezoluției din 9 martie 2010, dispusă în dosarul nr. 1574/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea înregistrată în data de 29 octombrie 2009 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică petentul C.C.

a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzute de art. 247 C. pen., neglijență în serviciu prevăzute de art. 249 C. pen., față de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și față de fiecare persoană care a participat la Adunarea generală a Judecătorilor din Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 1 septembrie 2009 și la fiecare adunare generală care a urmat, în care s-a hotărât „ limitarea activității la nivelul acestei instanțe și la serviciile administrative care deservesc această instanță prin judecarea numai a unor spețe selectate în mod arbitrar și prin închiderea parțială a serviciilor administrative (arhivă, registratură) de la această instanță”.

În motivarea plângerii s-a arătat că, urmare acestor decizii și a deciziei inopinate de reluare a activității normale, fără înștiințarea prealabilă a justițiabililor interesați, petentul nu a fost prezent la termenul din data de 28 septembrie 2009, când s-a judecat dosarul nr. 3886/1/2009 deși protestul magistraților nu se suspendase iar acesta nu făcea parte din cauzele urgente. De asemenea, nu a fost prezent la termenul din data de 29 septembrie 2009, când s-a judecat dosarul nr. 245/45/2009, întrucât a fost anunțat de reluarea activității normale în chiar dimineața acelei zile.

Prin rezoluția nr. 1574/P/2009 din 9 martie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzute de art. 247 C. pen., neglijență în serviciu prevăzute art. 249 C. pen., constatând că faptele reclamate de petentul C.C. nu există. În motivarea acestei rezoluții, procurorul a reținut că în luna septembrie 2009 la nivelul întregii țări au avut loc o serie de proteste ale magistraților generate de situația neexecutării hotărârilor judecătorești definitive prin care au fost recunoscute o serie de drepturi salariale, precum și de proiectul de la acea dată al legii salarizării unice.

Acțiunile de protest s-au materializat în amânarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instanțelor, cu excepția cauzelor urgente (de exemplu cele cu inculpați arestați, sau cele având ca obiect drepturi salariale și care, potrivit dispozițiilor legale, se judecă în regim de urgență) și restrângerea relațiilor cu publicul, care au fost asigurate doar prin poștă și poștă electronică. La acțiunile de protest au participat atât judecătorii, cât și procurorii, inclusiv judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, acestora alăturându-li-se și personalul auxiliar; acest protest s-a bucurat de sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, exprimat de președintele de la acea dată.

Procurorul a reținut că deși magistrații nu au dreptul la grevă, în absența interdicției exprese, aceștia au dreptul – ca orice altă categorie socio-profesională – la promovarea statutului, la luarea de poziție în vederea apărării și recunoașterii propriilor drepturi și, mai ales, au dreptul să ceară ca hotărârile judecătorești definitive să fie executate, lucru fără de care statul de drept nu poate fi conceput. În acest context, procurorul a constatat că nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni în legătură cu serviciul de către judecătorii care au participat la Adunarea Generală a Judecătorilor din Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 1 septembrie 2009 și la fiecare adunare generală care a urmat și în care au fost decise acțiunile de protest.

În ceea ce privește judecarea cauzelor la care face referire numitul C.C., din adresa nr. 3886/1/2009 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a rezultat că la data de 28 septembrie 2009 acțiunile de protest încetaseră, astfel că judecarea acestora s-a desfășurat potrivit dispozițiilor legale. Plângerea formulată de petentul C.C. împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca nefondată prin rezoluția nr. 3339/1621/II/2010 din 27 aprilie 2010 de către procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petentul C.C.

s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând, în esență, desființarea rezoluției procurorului, reținerea cauzei spre judecare și pedepsirea persoanelor vinovate sau trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Examinând plângerea conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., prima instanță a constatat că aceasta este nefondată. S-a reținut că, solicitarea petentului de a se dispune desființarea rezoluțiilor atacate, reținerea cauzei spre judecare și condamnarea intimaților magistrați nu poate fi primită, întrucât în cauză nu s-a parcurs etapa urmăririi penale în care să se administreze probe cu respectarea tuturor garanțiilor specifice acestei faze, după cum s-a stabilit prin decizia nr. 57/2007 a Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a constatat că nu se poate da curs cererii petentului de a se desființa rezoluțiile atacate și a trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva magistraților intimați, întrucât pentru a se putea începe urmărirea penală împotriva unei persoane este necesară îndeplinirea condițiilor ce rezultă din dispozițiile art. 228 C. proc. pen. și a existenței unui minim de date care să permită organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune. În speță, procurorul care a dispus neînceperea urmăririi penale a constatat în mod corect incidența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu au pus în evidență existența unor date, indicii, dovezi că magistrații reclamați de petent au comis acte cărora să le poată fi conferită semnificația juridică a unor infracțiuni.

Din actele dosarului s-a reținut că la data de 1 septembrie 2009 a fost convocată adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 21-22 lit. f) din Regulamentul de organizare și funcționare administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și în temeiul dispozițiilor art. 126 pct. 1 din Constituția României, hotărându-se solidarizarea cu protestul inițiat de judecătorii curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor din țară.

Așa cum rezultă din comunicatele de presă aflate la dosar (filele 5-7 dosar urmărire penală), acțiunile de protest ale magistraților au fost determinate de subfinanțarea cronică a sistemului judiciar, de subdimensionarea schemei de personal la toate instanțele și parchetele, cu consecința grevării extraordinare a activității magistraților, cu consecințe grave asupra actului de justiție, de nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, de aspectele privind statutul material al magistraților, aspecte ce țin de statutul general al magistraților, de asigurarea independenței lor.

Modalitățile în care judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au hotărât să își manifeste propriul protest au constat, între altele, în amânarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instanței supreme, cu excepția cauzelor urgente cu arestați, precum și a cauzelor având ca obiect drepturi salariale și care, potrivit dispozițiilor legale, se judecă în regim de urgență precum și restrângerea relațiilor cu publicul care au fost asigurate doar prin poștă și poștă electronică. Convocarea adunărilor generale și demersul magistraților de a-și apăra statutul, interesele și drepturile ca oricare altă categorie profesională nu constituie o încălcare a atribuțiilor de serviciu și nu se circumscriu elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni, acțiunile acestora înscriindu-se în limitele Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

S-a arătat că în ceea ce privește dosarele nr. 3886/1/2009 și nr. 245/45/2009, în mod corect procurorul a reținut că acestea au fost soluționate cu respectarea procedurilor legale, la data de 28 septembrie 2009 acțiunile de protest încetând, așa cum rezultă din adresa nr. 3886/1/2009 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a concluzionat că poziția subiectivă a petiționarului care consideră că intimații judecători, prin participarea la adunările generale și prin hotărârile adoptate au comis un abuz, nu poate fundamenta o soluție de începere a urmăririi penale împotriva acestora, în absența oricărui indiciu de săvârșire a vreunei infracțiuni în legătură cu serviciul de către aceștia.

În plângerea adresată instanței, petentul a criticat și rezoluția procurorului șef pe motiv că acesta nu face nicio referire la solicitările sale în legătură cu acțiunile grefierilor de participare la protestul judecătorilor și a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii de susținere a demersului magistraților. Cu privire la criticile referitoare la rezoluția procurorului șef s-a reținut că în mod corect nu s-au analizat solicitările petentului legate de grefieri și de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât plângerea penală inițială adresată organelor de urmărire penală de către petent viza exclusiv activitatea magistraților, actele premergătoare efectuate limitându-se în mod legal asupra aspectelor sesizate.

Obiectul plângerii petentului l-a constituit exclusiv activitatea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție de a participa la adunarea generală din 1 septembrie 2009 și la fiecare adunare generală care a urmat precum și adoptarea hotărârii de restrângere a activității și a serviciilor administrative,astfel că atât plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale întemeiate pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen. (adresată procurorului ierarhic superior, care are natura unei căi de atac) cât și plângerea adresată instanței de judecată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. nu pot avea un alt obiect decât plângerea inițială formulată de către petent, prima instanță neanalizând criticile petentului legate de alte persoane decât cele împotriva cărora a fost îndreptată plângerea penală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, după cum rezultă din motivele de recurs depuse în scris și concluziile orale, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru caracterul nelegal al acțiunilor de protest ale magistraților din 2009, cu consecința tergiversării cauzelor, soluționarea cauzelor în care petentul era parte anterior încetării protestului, nerespectarea dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., art. 202 C. proc. pen., art. 221 C. proc. pen., art. 222 C. proc. pen. și art. 224 C. proc. pen., neanalizarea criticilor petentului, neidentificarea tuturor persoanelor implicate, greșita obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare.

Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. După cum în mod just a reținut și prima instanță din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. reiese că începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă a unei condiții pozitive, a existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile menționate de norma precitată. În cauza de față, procurorul, potrivit dispozițiilor art. 224 C. proc.

pen. dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile cauzei și, motivat, a constatat că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, dispunând soluția de neîncepere a urmăririi penale. Într-adevăr, nemulțumirile petentului nu sunt apte a dovedi săvârșirea vreunei fapte penale, care să antreneze răspunderea penală a magistraților, acțiunile de protest derulate de către aceștia în luna septembrie 2009 nefiind interzisă de lege, judecarea cauzelor în care petentul a fost parte desfășurându-se potrivit legii.

Se reține, totodată că aprecierile negative conferite de petent modalității de derulare a acțiunii de protest și a motivelor care au stat la baza acestora rămân la stadiul de aserțiuni inapte a fundamenta angajarea răspunderii penale, petentul având posibilitatea de parcurgere a căilor de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor pronunțate, în opinia sa, cu încălcarea legii, în perioada derulării formei de protest a magistraților. Așa fiind, se constată că soluția dispusă de procuror este legală și temeinică, fiind în mod corect menținută de prima instanță, care, cu respectarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. a dat o evaluare proprie justă actelor dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Procurorul, sesizat prin plângerea petentului, a dispus efectuarea verificărilor utile justei soluționări a cauzei, potrivit art. 224 C. proc. pen., în raport de situația de fapt prezentată în plângere, soluția dispusă fiind justă. Se reține, de asemenea că nu poate fi primită critica referitoare la pretinsa neidentificare a tuturor persoanelor suspectate de petent a fi comis infracțiuni, cadrul sesizării fiind sub acest aspect, neechivoc. Motivul de recurs referitor la greșita obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare nu se susține, măsura dispusă fiind întemeiată pe prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (în redactarea în vigoare la data soluționării cauzei) și fundamentându-se pe împrejurarea că petentul a sesizat instanța cu o cerere care a fost respinsă.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.C. împotriva sentinței nr. 1414 din 16 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4477/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.