ÎCCJ, Decizia nr. 272/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 272/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1414 din 16 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul C.C. împotriva rezoluției din 9 martie 2010, dispusă în dosarul nr. 1574/P/2009

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar

petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, că prin

plângerea înregistrată în data de 29 octombrie 2009 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică petentul C.C. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzute de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

prevăzute de art. 247 C. pen., neglijență în serviciu prevăzute de art. 249 C.

pen., față de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și față de fiecare

persoană care a participat la Adunarea generală a Judecătorilor din Înalta

Curte de Casație și Justiție din data de 1 septembrie 2009 și la fiecare adunare

generală care a urmat, în care s-a hotărât „ limitarea activității la nivelul

acestei instanțe și la serviciile administrative care deservesc această

instanță prin judecarea numai a unor spețe selectate în mod arbitrar și prin

închiderea parțială a serviciilor administrative (arhivă, registratură) de la

această instanță”.

În

motivarea plângerii s-a arătat că, urmare acestor decizii și a deciziei

inopinate de reluare a activității normale, fără înștiințarea prealabilă a

justițiabililor interesați, petentul nu a fost prezent la termenul din data de

28 septembrie 2009, când s-a judecat dosarul nr. 3886/1/2009 deși protestul

magistraților nu se suspendase iar acesta nu făcea parte din cauzele urgente.

De asemenea, nu a fost prezent la termenul din data de 29 septembrie 2009, când

s-a judecat dosarul nr. 245/45/2009, întrucât a fost anunțat de reluarea

activității normale în chiar dimineața acelei zile.

Prin

rezoluția nr. 1574/P/2009 din 9 martie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a dispus

neînceperea urmăririi penale față de judecătorii din cadrul Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., abuz în serviciu

prin îngrădirea unor drepturi prevăzute de art. 247 C. pen., neglijență în

serviciu prevăzute art. 249 C. pen., constatând că faptele reclamate de

petentul C.C. nu există.

În

motivarea acestei rezoluții, procurorul a reținut că în luna septembrie 2009 la

nivelul întregii țări au avut loc o serie de proteste ale magistraților

generate de situația neexecutării hotărârilor judecătorești definitive prin

care au fost recunoscute o serie de drepturi salariale, precum și de proiectul

de la acea dată al legii salarizării unice.

Acțiunile

de protest s-au materializat în amânarea tuturor cauzelor aflate pe rolul

instanțelor, cu excepția cauzelor urgente (de exemplu cele cu inculpați

arestați, sau cele având ca obiect drepturi salariale și care, potrivit

dispozițiilor legale, se judecă în regim de urgență) și restrângerea relațiilor

cu publicul, care au fost asigurate doar prin poștă și poștă electronică. La

acțiunile de protest au participat atât judecătorii, cât și procurorii,

inclusiv judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, acestora

alăturându-li-se și personalul auxiliar; acest protest s-a bucurat de sprijinul

Consiliului Superior al Magistraturii, exprimat de președintele de la acea

dată.

Procurorul

a reținut că deși magistrații nu au dreptul la grevă, în absența interdicției

exprese, aceștia au dreptul – ca orice altă categorie socio-profesională – la

promovarea statutului, la luarea de poziție în vederea apărării și

recunoașterii propriilor drepturi și, mai ales, au dreptul să ceară ca

hotărârile judecătorești definitive să fie executate, lucru fără de care statul

de drept nu poate fi conceput.

În

acest context, procurorul a constatat că nu se poate reține săvârșirea vreunei

infracțiuni în legătură cu serviciul de către judecătorii care au participat la Adunarea Generală a Judecătorilor din Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 1

septembrie 2009 și la fiecare adunare generală care a urmat și în care au fost

decise acțiunile de protest.

În

ceea ce privește judecarea cauzelor la care face referire numitul C.C., din

adresa nr. 3886/1/2009 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a rezultat că la data de 28 septembrie 2009 acțiunile de protest încetaseră,

astfel că judecarea acestora s-a desfășurat potrivit dispozițiilor legale.

Plângerea

formulată de petentul C.C. împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a

urmăririi penale a fost respinsă, ca nefondată prin rezoluția nr. 3339/1621/II/2010

din 27 aprilie 2010 de către procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În

temeiul art. 278

1

C. proc. pen., petentul C.C. s-a adresat cu

plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând, în esență,

desființarea rezoluției procurorului, reținerea cauzei spre judecare și

pedepsirea persoanelor vinovate sau trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale.

Examinând

plângerea conform dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.,

prima instanță a constatat că aceasta este nefondată.

S-a

reținut că, solicitarea petentului de a se dispune desființarea rezoluțiilor

atacate, reținerea cauzei spre judecare și condamnarea intimaților magistrați

nu poate fi primită, întrucât în cauză nu s-a parcurs etapa urmăririi penale în

care să se administreze probe cu respectarea tuturor garanțiilor specifice

acestei faze, după cum s-a stabilit prin decizia nr. 57/2007 a Secțiilor Unite

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a

constatat că nu se poate da curs cererii petentului de a se desființa

rezoluțiile atacate și a trimite cauza procurorului în vederea începerii

urmăririi penale împotriva magistraților intimați, întrucât pentru a se putea

începe urmărirea penală împotriva unei persoane este necesară îndeplinirea

condițiilor ce rezultă din dispozițiile art. 228 C. proc. pen. și a existenței

unui minim de date care să permită organului de urmărire penală să considere că

s-a săvârșit în mod cert o infracțiune.

În

speță, procurorul care a dispus neînceperea urmăririi penale a constatat în mod

corect incidența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât

actele premergătoare efectuate în cauză nu au pus în evidență existența unor

date, indicii, dovezi că magistrații reclamați de petent au comis acte cărora

să le poată fi conferită semnificația juridică a unor infracțiuni.

Din

actele dosarului s-a reținut că la data de 1 septembrie 2009 a fost convocată adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

temeiul dispozițiilor art. 21-22 lit. f) din Regulamentul de organizare și

funcționare administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și în

temeiul dispozițiilor art. 126 pct. 1 din Constituția României, hotărându-se

solidarizarea cu protestul inițiat de judecătorii curților de apel,

tribunalelor și judecătoriilor din țară.

Așa

cum rezultă din comunicatele de presă aflate la dosar (filele 5-7 dosar

urmărire penală), acțiunile de protest ale magistraților au fost determinate de

subfinanțarea cronică a sistemului judiciar, de subdimensionarea schemei de

personal la toate instanțele și parchetele, cu consecința grevării

extraordinare a activității magistraților, cu consecințe grave asupra actului

de justiție, de nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și

irevocabile, de aspectele privind statutul material al magistraților, aspecte

ce țin de statutul general al magistraților, de asigurarea independenței lor.

Modalitățile

în care judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au hotărât să își

manifeste propriul protest au constat, între altele, în amânarea tuturor

cauzelor aflate pe rolul instanței supreme, cu excepția cauzelor urgente cu

arestați, precum și a cauzelor având ca obiect drepturi salariale și care, potrivit

dispozițiilor legale, se judecă în regim de urgență precum și restrângerea

relațiilor cu publicul care au fost asigurate doar prin poștă și poștă

electronică.

Convocarea

adunărilor generale și demersul magistraților de a-și apăra statutul, interesele

și drepturile ca oricare altă categorie profesională nu constituie o încălcare

a atribuțiilor de serviciu și nu se circumscriu elementelor constitutive ale

vreunei infracțiuni, acțiunile acestora înscriindu-se în limitele Legii nr.

304/2004 privind organizarea judiciară.

S-a

arătat că în ceea ce privește dosarele nr. 3886/1/2009 și nr. 245/45/2009, în

mod corect procurorul a reținut că acestea au fost soluționate cu respectarea

procedurilor legale, la data de 28 septembrie 2009 acțiunile de protest încetând,

așa cum rezultă din adresa nr. 3886/1/2009 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a

concluzionat că poziția subiectivă a petiționarului care consideră că intimații

judecători, prin participarea la adunările generale și prin hotărârile adoptate

au comis un abuz, nu poate fundamenta o soluție de începere a urmăririi penale

împotriva acestora, în absența oricărui indiciu de săvârșire a vreunei

infracțiuni în legătură cu serviciul de către aceștia.

În

plângerea adresată instanței, petentul a criticat și rezoluția procurorului șef

pe motiv că acesta nu face nicio referire la solicitările sale în legătură cu

acțiunile grefierilor de participare la protestul judecătorilor și a membrilor

Consiliului Superior al Magistraturii de susținere a demersului magistraților.

Cu

privire la criticile referitoare la rezoluția procurorului șef s-a reținut că

în mod corect nu s-au analizat solicitările petentului legate de grefieri și de

membrii Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât plângerea penală

inițială adresată organelor de urmărire penală de către petent viza exclusiv

activitatea magistraților, actele premergătoare efectuate limitându-se în mod

legal asupra aspectelor sesizate.

Obiectul

plângerii petentului l-a constituit exclusiv activitatea judecătorilor Înaltei

Curți de Casație și Justiție de a participa la adunarea generală din 1

septembrie 2009 și la fiecare adunare generală care a urmat precum și adoptarea

hotărârii de restrângere a activității și a serviciilor administrative,astfel

că atât plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

întemeiate pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen. (adresată procurorului

ierarhic superior, care are natura unei căi de atac) cât și plângerea adresată

instanței de judecată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. nu pot avea

un alt obiect decât plângerea inițială formulată de către petent, prima

instanță neanalizând criticile petentului legate de alte persoane decât cele

împotriva cărora a fost îndreptată plângerea penală.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o,

după cum rezultă din motivele de recurs depuse în scris și concluziile orale,

prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru caracterul

nelegal al acțiunilor de protest ale magistraților din 2009, cu consecința

tergiversării cauzelor, soluționarea cauzelor în care petentul era parte

anterior încetării protestului, nerespectarea dispozițiilor art. 200 C. proc.

pen., art. 202 C. proc. pen., art. 221 C. proc. pen., art. 222 C. proc. pen. și

art. 224 C. proc. pen., neanalizarea criticilor petentului, neidentificarea

tuturor persoanelor implicate, greșita obligare a petentului la plata

cheltuielilor judiciare.

Analizând

cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că

recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

După

cum în mod just a reținut și prima instanță din interpretarea dispozițiilor

art. 228 C. proc. pen. reiese că începerea urmăririi penale presupune

îndeplinirea, cumulativă a unei condiții pozitive, a existenței de date

referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a

inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,

prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile menționate de norma

precitată.

În

cauza de față, procurorul, potrivit dispozițiilor art. 224 C. proc. pen. dispus

efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile

cauzei și, motivat, a constatat că faptele reclamate nu există în

materialitatea lor, dispunând soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Într-adevăr,

nemulțumirile petentului nu sunt apte a dovedi săvârșirea vreunei fapte penale,

care să antreneze răspunderea penală a magistraților, acțiunile de protest

derulate de către aceștia în luna septembrie 2009 nefiind interzisă de lege,

judecarea cauzelor în care petentul a fost parte desfășurându-se potrivit

legii.

Se

reține, totodată că aprecierile negative conferite de petent modalității de

derulare a acțiunii de protest și a motivelor care au stat la baza acestora

rămân la stadiul de aserțiuni inapte a fundamenta angajarea răspunderii penale,

petentul având posibilitatea de parcurgere a căilor de atac prevăzute de lege

împotriva hotărârilor pronunțate, în opinia sa, cu încălcarea legii, în

perioada derulării formei de protest a magistraților.

Așa

fiind, se constată că soluția dispusă de procuror este legală și temeinică,

fiind în mod corect menținută de prima instanță, care, cu respectarea

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. a dat o evaluare

proprie justă actelor dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate,

hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile

invocate în recurs sunt nefondate.

Procurorul,

sesizat prin plângerea petentului, a dispus efectuarea verificărilor utile

justei soluționări a cauzei, potrivit art. 224 C. proc. pen., în raport de

situația de fapt prezentată în plângere, soluția dispusă fiind justă.

Se

reține, de asemenea că nu poate fi primită critica referitoare la pretinsa

neidentificare a tuturor persoanelor suspectate de petent a fi comis

infracțiuni, cadrul sesizării fiind sub acest aspect, neechivoc.

Motivul

de recurs referitor la greșita obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare

nu se susține, măsura dispusă fiind întemeiată pe prevederile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen. (în redactarea în vigoare la data soluționării cauzei) și

fundamentându-se pe împrejurarea că petentul a sesizat instanța cu o cerere

care a fost respinsă.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul C.C. împotriva sentinței nr. 1414 din

16 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4477/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.