ÎCCJ, Decizia nr. 255/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1093 din 24 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă plângerea formulată de petenta T.C. împotriva ordonanței din 25 martie 2010, dată în dosarul nr. 1470/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. În baza art.2 78

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a fost desființată ordonanța atacată și trimisă cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale privind pe intimata A.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență că petenta T.C. a formulat plângere împotriva ordonanței din 25 martie 2010 dată în dosarul nr. 1470/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Prin ordonanța din 25 martie 2010 dată în dosarul nr. 1470/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.C., deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 323 C. pen. și disjungerea cauzei față de alți presupuși făptuitori și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați pentru efectuarea de cercetări cu privire la infracțiunile reclamate de petiționară.

Prin ordonanța sus-menționată, s-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 4 august 2009, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, plângerea formulată de petiționara T.C. împotriva numiților: S.C., A.C. (avocat), B.D. (avocat), B.M.N. (notar public) și M.M. (agent procedural la Judecătoria Tecuci) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații, uz de fals, fals intelectual și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzute de art. 292 C. pen., art. 291 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 323 C. pen.

În susținerea plângerii, petiționara a arătat că soțul său, S.C., ajutat de ceilalți participanți, ar fi obținut nelegal sentința civilă nr. 2756 din 18 decembrie 2008, prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre S.C. și T.C. și încredințarea copilului minor tatălui. Astfel în vara anului 2008, a fost atrasă în România pentru un concediu împreună cu familia sa, ocazie în care soțul său și sora sa, avocatul A.C., I-ar fi solicitat să semneze un act la prietena lor de familie, notarul public B.M.N., care să justifice prezența sa și a fiului pe teritoriul României. A arătat că nu a cunoscut conținutul actului, pe care l-a semnat în lipsa unui traducător autorizat, întrucât nu cunoaște și nu știe să scrie în limba română.

A mai susținut că scopul acestui grup de persoane a fost ca minorul M.G. să fie încredințat soțului său, în cadrul procesului de divorț, în care martorii ascultați au declarat că locuiește în România, Tecuci, că pe parcursul procesului de divorț până la pronunțarea hotărârii s-ar fi aflat în locuința din Tecuci, dar că a refuzat să se prezinte în fața instanței de judecată, deși cunoștea existența procesului de divorț. În acest sens, a arătat că soțul său, ajutat și de celelalte persoane, a convins-o pe agentul procedural M.M. să înscrie în dovada de îndeplinire a procedurii de citare, din 5 decembrie 2008, mențiunea falsă că refuză să semneze, deci că este prezentă în România.

Constatând că A.C., avocat, a dobândit calitatea de deputat în Parlamentul României, în urma alegerilor din luna noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus, în baza art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

După efectuarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:

- la data de 23 septembrie 2008, S.C. a depus la Judecătoria Tecuci cererea de chemare în judecată prin care solicită desfacerea căsătoriei cu T.C., încredințarea spre creștere și educare a copilului minor S.M.G. și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere. Prin contractul de asistență juridică nr. 3 din 20 septembrie 2008, avocatul B.D. a fost împuternicit de S.C. să exercite activitățile prevăzute pentru exercitarea profesiei de avocat;

- în cauza de divorț au fost audiate ca martori G.M. și A.C.

- la termenul de judecată din 4 decembrie 2008, instanța a dispus acordarea unui termen pentru ca “pârâta să semneze personal de primire, pe citație”, efectuându-se citarea acesteia prin agent procedural din cadrul Judecătoriei Tecuci. La data de 5 decembrie 2008, agentul procedural M.M. a consemnat în dovada de îndeplinire a procedurii de citare că s-a deplasat la locuința numitei T.C., pe care a găsit-o și, predându-I citația, aceasta ar fi refuzat să semneze.

- la data de 18 decembrie 2008, Judecătoria Tecuci a pronunțat sentința civilă nr. 2756, prin care s-a dispus admiterea acțiunii formulate de S.C., desfacerea căsătoriei încheiată la 23 decembrie 2005 în Italia, încredințarea minorului spre creștere și educare tatălui și obligarea pârâtei T.C. la plata pensiei de întreținere.

În cadrul fazei actelor premergătoare, s-a procedat la ascultarea petiționarei și a presupușilor făptuitori, rezultând că susținerile petiționarei potrivit cărora A.C. l-ar fi ajutat în vreun fel pe S.C. să obțină o sentință civilă favorabilă nu se coroborează cu alte date. Totodată, s-a reținut că nu au rezultat indicii care să confirme faptul că A.C. ar fi săvârșit vreuna dintre faptele sesizate de petiționară, iar persoanele audiate au confirmat faptul că declarația sa de martor corespundea adevărului, precum și că aceasta nu a influențat, nu a intervenit, instigat sau ajutat în vreun fel la comiterea unei fapte penale.

Față de cele constatate, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.C., pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, întrucât nu sunt întrunite elementele constituitive ale infracțiunii și pentru infracțiunile de fals în declarații, fals intelectual și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, întrucât faptele nu există.

Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluția nr. 4575/1801/II-2/2010 din 7 mai 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică.

Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționara a formulat plângere, solicitând, prin apărătorul ales, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet, pentru completarea materialului și începerea urmăririi penale, pentru motivele arătate în partea introductivă a hotărârii.

S-a apreciat că plângerea petiționarei, formulată la instanță, este, în parte, fondată, soluția procurorului fiind netemeinică și nelegală, în cauză existând indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către intimata A.C.

Astfel, prima instanță a constatat că există indicii că, în cursul judecării cauzei civile având ca obiect divorțul fratelui său, S.C., de petiționara T.C. și încredințarea minorului, intimata A.C. a făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările de care avea cunoștință și despre care a fost întrebată de către instanță, în sensul dacă pârâta T.C., de cetățenie italiană, locuiește în Tecuci.

Urmare declarației intimatei A.C., coroborată de instanță cu alte probe administrate în cauză și cu faptul că pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu petiționara, la adresa din Tecuci, s-a menționat că aceasta refuză să semneze, instanța civilă a pronunțat în lipsa acesteia o hotărâre nelegală, de încredințare a minorului S.M.G., defavorabilă petiționarei.

S-a mai reținut că așa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 232 din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Galați, care a admis apelul declarat de pârâta T.C. împotriva sentinței civile nr. 2756 din 18 decembrie 2008 a Judecătoriei Tecuci, a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, petiționara a domiciliat în localitatea CG, provincia T., începând cu data de 3 octombrie 2008, împrejurare dovedită prin certificatul eliberat de către Oficiul de Stare Civilă, depus la dosar în traducere autorizată.

Judecătoria Tecuci, reinvestită cu soluționarea cauzei având ca obiect divorț cu minori, prin sentința civilă nr. 584 din 1 martie 2010, a admis excepția de necompetență a instanțelor române, reținând că părțile nu au avut niciodată reședința obișnuită în România, unde au venit doar să-și petreacă concediul în luna august și că ultima lor reședință a fost în Italia, la domiciliul pârâtei T.C., acolo unde locuiește.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere declarațiile martorilor ascultați în cauză, în apărarea pârâtei: T.M., tatăl pârâtei, M.G. și M.M., care au confirmat că de la începutul lunii octombrie, aceasta a avut reședința în C.D.G, unde a și lucrat.

S-a concluzionat că aceste aspecte, coroborate cu împrejurarea că intimata A.C., care a declarat în fața instanței civile că din luna august 2008, părțile și-au stabilit domiciliul în România, T., (fila 51, dosar nr. 1470/P/2009 al parchetului), adresă la care ea însăși avea domiciliul, duc la concluzia rezonabilă că, deși avea cunoștință de faptul că pârâta T.C. nu locuiește în țară, a afirmat mincinos acest lucru cu ocazia audierii sale în calitate de martor.

Așa fiind, prima instanță a admis plângerea petiționarei, a desființat ordonanța procurorului și a trimis cauza în vederea începerii urmăririi penale privind pe intimata A.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

Referitor la celelalte infracțiuni sesizate de petiționară în plângerea inițială adresată parchetului, s-a constatat că soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.

S-a arătat, în ce privește presupusa faptă de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, că s-a reținut în mod corect că fapta nu există, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat o înțelegere între presupușii făptuitori indicați de petiționară în actul de sesizare, urmată de crearea unei grupări sau inițierea formării unei asemenea grupări în scopul săvârșirii de infracțiuni.

În ceea ce privește infracțiunile de fals intelectual și fals în declarații, s-a reținut că pentru existența acestora legiuitorul a prevăzut anumite cerințe esențiale, precum calitatea de funcționar și, respectiv, declararea necorespunzătoare a adevărului în fața unui organ sau unei instituții de stat ori alte unități dintre cele prevăzute la art. 145 C. pen., cerințe care nu sunt îndeplinite în cauză, din moment ce intimata a avut calitatea de martor într-un proces civil.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs:

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., neindicându-se faptele ce urmează a fi constatate și prin ce mijloace de probă) și netemeinicie (având în vedere verificările efectuate în etapa actelor premergătoare, respectiv declarațiile numiților S.C., A.C. și a agentului procedural, cele ale petentei – în sensul că s-ar fi aflat în Italia, nefiind susținute decât de două acte care nu îndeplineau condițiile art. 78 C. proc. pen. și art. 89 C. proc. pen. și de declarația tatălui său; aspectele relevate în hotărârile instanței civile au fost apreciate ca irelevante, petenta aflându-se în România în timpul procesului de divorț, neexistând indicii de comitere de către intimata A.C. a infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen. pentru ca instanța să dispună ca procurorul să înceapă urmărirea penală).

Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursurile sunt fondate și vor fi admise, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, a existenței de date referitoare la săvârșirea unei infracțiuni și a unei condiții negative – inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate de norma indicată.

Totodată, potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanța de judecată, verificând legalitatea și temeinicia soluției de netrimitere în judecată dispusă de către procuror, în situația în care constată că există indicii de comitere a unei infracțiuni care ar putea conduce la începerea urmăririi penale, nefiind incidente cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, desființează soluția de netrimitere în judecată și, motivat, trimite cauza procurorului, indicând faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate precum și prin care anume mijloace de probă, în vederea începerii / redeschiderii urmăririi penale.

Raportând considerentele teoretice anterior expuse speței de față se constată că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică. Astfel, aceasta a apreciat că există indicii de comitere de către intimata A.C. a infracțiunii de mărturie mincinoasă, având în vedere declarația dată de aceasta în instanța civilă în cadrul procesului având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiată între petentă și numitul S.C. (fratele intimatei). Astfel, s-a apreciat că intimata a declarat mincinos că petenta locuia în România, iar în baza acestei declarații, instanța civilă a pronunțat o hotărâre nelegală, defavorabilă petentei (desființată în apel), actele dosarului dovedind că din 3 octombrie 2009 petenta a domiciliat în Italia. Prima instanță, a apreciat, așadar, că se impune desființarea ordonanaței procurorului și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimata A.C., sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

Astfel, în contradicție cu prevederile exprese ale art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. prima instanță nu a expus, în considerentele sentinței atacate, faptele și împrejurările ce urmau a fi constatate și prin ce mijloace de probă, exprimând în principal, concluzia asupra existenței indiciilor de comitere a infracțiunii prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. de către intimată, făcând referire la dovezi administrate de instanțele civile și nu la cele ce trebuie administrate de procuror.

Se constată, totodată, că reglementarea cuprinsă în art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. urmărește asigurarea unui conținut explicit și lipsit de echivoc hotărârii prin care o cauză se trimite procurorului, în vederea începerii urmăririi penale, consecutiv desființării unei soluții de netrimitere în judecată, cerință nerespectată de prima instanță, prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs.

Procedând în maniera amintită prima instanță a încălcat și obligația de a prezenta motive suficiente care să justifice soluția adoptată prin invocarea de considerente care să susțină soluția dispusă, care să demonstreze modul în care instanța și-a format convingerea în sensul arătat în dispozitivul sentinței și să facă posibil un real control judiciar al hotărârii pronunțate.

Așa fiind, rezultă că se impune admiterea recursurilor declarate de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Îanlta Curte de Casație și Justiție și intimata A.C., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea plângerii petentei primei instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, aceasta urmând a proceda la rejudecarea plângerii și a da o motivare corespunzătoare soluției pe care o va dispune, potrivit art. 278

1

C. proc. pen.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. vor fi admise recursurile declarate, va fi casată sentința atacată, iar cauza va fi trimisă primei instanțe, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pentru rejudecarea plângerii petentei.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și intimata A.C. împotriva sentinței nr. 1093 din 24 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4288/1/2010.

Casează sentința atacată și trimite cauza pentru judecarea plângerii petentei T.C. la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.