ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra

plângerii de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a

constatat următoarele:

din 21 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a fost înaintată spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație

și Justiție plângerea în temeiul art. 278 alin. (2) C. proc. pen. către

Procurorul General al României formulată de petentul T.N. împotriva rezoluției

nr. 8011/3617/II-2/2010 din 29 septembrie 2010 a procurorului șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție [cu precizarea ca prin rezoluția amintită

conducerea secției de urmărire penală și criminalistică a respins ca neîntemeiată

plângerea formulată de petent împotriva soluției de neîncepere a urmăririi

penale dispusă rezoluția procurorului de caz din data de 28 august 2010 în

dosar nr. 569/P/2009 al organului judiciar sus-menționat, fiind îndeplinită

astfel condiția de procedabilitate prevăzută de legiuitor pentru sesizarea

instanței și declanșarea controlului judecătoresc în cauză în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.].

Plângerea amintită a

fost înregistrată pe rolul secției instanței supreme ca procedură penală

contencioasă prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen. ce a format

obiectul dosarului nr. 8825/1/2010 pentru a cărei soluționare a fost fixat

termen de judecată în ședința publică de la data de 17 ianuarie 2011 în

condițiile art. 278

1

alin. (4) și (5) C. proc. pen.

Prin plângerea

arătată petentul T.N. a solicitat desființarea ca nelegală și netemeinică potrivit

art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a rezoluției procurorului

de caz din 28 august 2010 dată în dosar nr. 569/P/2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și

criminalistică, prin care a fost dispusă soluția de neîncepere a urmăririi

penale în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

(„fapta nu există”) față de intimații-magistrați R.R.N., G.J.B., M.P.O. și C.M.S.

sub aspectul săvârșirii de către aceștia în exercitarea atribuțiilor de

serviciu a infracțiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen. cu ocazia judecării în fond și recurs a unor

cauze civile aflate pe rolul judecătoriei sector 4 București, pentru

următoarele motive: a fost realizată o examinare „superficială a materialului

probator din dosar”/„nu s-au reținut actele false contrafăcute de complicii T.C.

, S.A., R.R., însușite și folosite de

ceilalți

judecători implicați în nenorocirile mele, în agravarea suferințelor psihosomatice,

ai căror agenți patogeni favorizanți și determinați sunt și odioșii mafioți din

serviciile secrete" /

nu a fost luat

în considerare răspunsul ce i-a fost comunicat de judecător

M.R. / „nu

s-a reținut că sunt tată al fiului inginer electronist, sunt inginer, fost

doctorand, ofițer al armatei române" /

„nu

s-au reținut insultele și nici calomniile ... nici intoxicațiile cu

lacrimogene,

cu deprimante, delirante, hipnotice ... făptuitorii fiind

complicii incriminanților din dosarul cauzei" /

a achitat debitul, dar s-a refuzat ridicarea sumelor de bani de la

oficiul poștal /

„nu s-a reținut că

judecător V.I.D. este fiul odiosului general de securitate I.V.".

Înalta Curte

verificând rezoluția atacată în raport cu motivele invocate în plângere pe baza

lucrărilor și materialului aflate în dosar nr. 569/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și

criminalistică, constată următoarele:

A. La data de 30 septembrie

2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost înregistrată sub

nr. 1375/P/2008 plângerea prin care numitul T.N. a sesizat săvârșirea de către

magistrații R.R.N., G.J.B. și M.P.O. de la Judecătoria Sectorului 4, precum și de judecător C.M.S. din cadrul Curții de Apel București a

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., constând în aceea că, prin hotărârile

pronunțate, au determinat vânzarea, în mod nelegal, a locuinței sale, situate

în București, sector 4.

Cauza a fost conexată

cu dosarul nr. 1373/P/2008, având ca obiect o plângere similară referitoare la

activitatea magistraților R.R.N., C.M.S. și G.J.B.

Având în vedere

calitatea magistratului C.M.S. de judecător la Curtea de Apel București, prin ordonanța nr. 1373/P/2008, din 22 aprilie 2009, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București s-a dezinvestit în favoarea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., prin rezoluția nr. 569/P/2009, din 28 august 2010, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de urmărire penală și criminalistică, a

dispus neînceperea urmăririi

penale față de R.R.N., D.V., G.J.B., M.P.O. și C.M.S. sub aspectul comiterii

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

B. Actele premergătoare

efectuate în cauză au relevat că prin sentința penală nr. 3566 din 8 noiembrie 2005

a Judecătoriei sector 4 București a fost dispusă achitarea inculpaților T.G., B.I.,

C.E., U.F., I.I.O., C.D. și B.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.

205

C. pen. și art. 206 C. pen., în

procesul penal pornit la plângerea penală prealabilă

a părții vătămate T.N.

Recursul

declarat de partea vătămată împotriva hotărârii sus-menționate a fost

respins

prin decizia penală nr. 223/R din 01 decembrie 2006 a Tribunalului București,

instanța

dispunând

obligarea recurentului la plata sumei de 875.000 Rol cheltuieli judiciare către

fiecare intimat.

Ca urmare a

nerespectării obligației de plată, a fost declanșată procedura

executării silite împotriva debitorului T.N..

Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 4 prin

încheierile pronunțate la 08 mai 2006, în

dosarele de executare nr. 5770/4/2006,

nr. 5774/4/2006, nr. 5773/4/2006,

nr. 5777/4/2006,

nr. 5772/4/2006, nr. 5771/4/2006, nr. 5776/4/2006 și nr. 5775/4/2006, la

cererea creditorilor. Executarea a avut ca obiect imobilul situat în București,

sector 4, proprietate a debitorului.

Imobilul respectiv a

fost vândut la licitație publică la data de 16 octombrie 2006, iar actul de

adjudecare a fost emis la 17 octombrie 2006.

Contestația la

executare formulată de T.N. a fost respinsă prin sentința civilă nr. 7320 din 13

decembrie 2006 a Judecătoriei Sectorului 4.

În motivarea

contestației, T.N. a susținut că a expediat prin mandat poștal câte 162 Ron

pentru fiecare dintre intimați, însă aceștia nu au ridicat sumele de bani.

Instanța a reținut

că, astfel cum rezultă chiar din înscrisurile depuse de

contestator Ia dosar, acesta a trimis către fiecare dintre creditori

suma de 162 Ron prin

mandate poștale. A constatat instanța că expedierea

sumelor de bani prin mandate poștale s-a realizat ulterior datei la care

creditorii s-au adresat executorului judecătoresc, solicitând declanșarea

urmăririi silite imobiliare a debitorului. S-a concluzionat că transmiterea

sumelor respective prin mandate poștale nu are semnificația executării

voluntare a obligației, intervenind după formularea cererilor de executare de

către creditori. S-a precizat că refuzul creditorilor de a încasa sumele de

bani a fost justificat, în condițiile în care debitorul a trimis o sumă mai

mare decât cea datorată (162 Ron în loc de 87,5 Ron), iar ridicarea parțială a

banilor depuși prin mandat poștal nu este posibilă.

Judecătoria

Sectorului 4 a soluționat, de asemenea, prin sentința civilă

nr. 939 din 18 decembrie 2005, acțiunea formulată

de T.C. împotriva pârâtului

T.N. Reclamantul a solicitat obligarea

acestuia la plata daunelor morale, ca urmare a prejudiciului moral ce i-a fost

cauzat, concretizat în suferințele psihice produse prin apelativele pe care i

le adresează pârâtul, precum și prin imposibilitatea de a avea o viață normală,

în contextul în care a fost obligat să răspunsă multitudinii de plângeri și

sesizări pe care acesta le-a formulat împotriva sa.

Instanța a admis

acțiunea, constatând că pârâtul T.N. și-a exercitat abuziv atât dreptul de

liber acces la justiție, cât și dreptul la petiționare, în scopul șicanării

reclamantului [acte premergătoare în baza cărora prin rezoluția nr. 569/P/2009 din

28 august 2010 a fost dispusă soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru

inexistența faptei sesizate în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen. act al procurorului de caz menținut urmare respingerii ca

neîntemeiate a plângerii în baza art. 278 C. proc. pen. formulată de petent

prin rezoluția nr. 8011/3617/II-2/2010 din 29 septembrie 2010 a procurorului

șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție].

adresată instanței supreme pentru desființarea rezoluției procurorului și a

soluției procurorului de netrimitere în judecată sus-menționată este nefondată

urmând a fi respinsă ca atare în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C.

proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Actele dosarului nu au

relevat indicii privind existența vreunui act de conduită al magistraților –

judecători R.R.N., D.V.,

G.J.B., M.P.O. și C.M.S.

contrar atribuțiilor de serviciu în contextul instrumentării și soluționării

dosarelor vizate de petent. Nemulțumirea acestuia are, de fapt, ca obiect

soluțiile adoptate de magistrați. Ori, simpla nemulțumire exprimată de una din

părțile procesului penal sau civil în raport de o soluție ce nu îi este

favorabilă nu poate fundamenta cercetarea și tragerea la răspundere penală a

magistratului. Prezumția de nevinovăție care operează în materie penală impune

obligația dovedirii, prin probe certe, a săvârșirii unei infracțiuni, scopul

cercetării penale nefiind acela de a cenzura soluțiile dispuse de magistrați,

ci de a identifica eventuala existență a unui act de conduită contrar

atribuțiilor de serviciu. Legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești

pot fi supuse verificării doar în căile de atac, în cazurile și condițiile

reglementate prin lege.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat petiționarul la plata sumei de 200 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca nefondată

plângerea formulată de petiționarul T.N. împotriva rezoluției nr. 569/P/2009

din 28 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 17 ianuarie 2011.