ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra plângerii de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele: 1. Prin adresa nr. 8985/4049/VIII/2010 din 21 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înaintată spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea în temeiul art. 278 alin. (2) C. proc. pen. către Procurorul General al României formulată de petentul T.N.

împotriva rezoluției nr. 8011/3617/II-2/2010 din 29 septembrie 2010 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție [cu precizarea ca prin rezoluția amintită conducerea secției de urmărire penală și criminalistică a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă rezoluția procurorului de caz din data de 28 august 2010 în dosar nr. 569/P/2009 al organului judiciar sus-menționat, fiind îndeplinită astfel condiția de procedabilitate prevăzută de legiuitor pentru sesizarea instanței și declanșarea controlului judecătoresc în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen.]. Plângerea amintită a fost înregistrată pe rolul secției instanței supreme ca procedură penală contencioasă prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. ce a format obiectul dosarului nr. 8825/1/2010 pentru a cărei soluționare a fost fixat termen de judecată în ședința publică de la data de 17 ianuarie 2011 în condițiile art. 278 1 alin. (4) și (5) C. proc. pen. Prin plângerea arătată petentul T.N. a solicitat desființarea ca nelegală și netemeinică potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a rezoluției procurorului de caz din 28 august 2010 dată în dosar nr. 569/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, prin care a fost dispusă soluția de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. („fapta nu există”) față de intimații-magistrați R.R.N., G.J.B., M.P.O. și C.M.S. sub aspectul săvârșirii de către aceștia în exercitarea atribuțiilor de serviciu a infracțiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. cu ocazia judecării în fond și recurs a unor cauze civile aflate pe rolul judecătoriei sector 4 București, pentru următoarele motive: a fost realizată o examinare „superficială a materialului probator din dosar”/„nu s-au reținut actele false contrafăcute de complicii T.C. , S.A., R.R., însușite și folosite de ceilalți judecători implicați în nenorocirile mele, în agravarea suferințelor psihosomatice, ai căror agenți patogeni favorizanți și determinați sunt și odioșii mafioți din serviciile secrete" / nu a fost luat în considerare răspunsul ce i-a fost comunicat de judecător M.R.

/ „nu s-a reținut că sunt tată al fiului inginer electronist, sunt inginer, fost doctorand, ofițer al armatei române" / „nu s-au reținut insultele și nici calomniile ... nici intoxicațiile cu lacrimogene, cu deprimante, delirante, hipnotice ... făptuitorii fiind complicii incriminanților din dosarul cauzei" / a achitat debitul, dar s-a refuzat ridicarea sumelor de bani de la oficiul poștal / „nu s-a reținut că judecător V.I.D. este fiul odiosului general de securitate I.V.". Înalta Curte verificând rezoluția atacată în raport cu motivele invocate în plângere pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosar nr. 569/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, constată următoarele: A. La data de 30 septembrie 2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost înregistrată sub nr. 1375/P/2008 plângerea prin care numitul T.N.

a sesizat săvârșirea de către magistrații R.R.N., G.J.B. și M.P.O. de la Judecătoria Sectorului 4, precum și de judecător C.M.S. din cadrul Curții de Apel București a infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., constând în aceea că, prin hotărârile pronunțate, au determinat vânzarea, în mod nelegal, a locuinței sale, situate în București, sector 4. Cauza a fost conexată cu dosarul nr. 1373/P/2008, având ca obiect o plângere similară referitoare la activitatea magistraților R.R.N., C.M.S. și G.J.B. Având în vedere calitatea magistratului C.M.S. de judecător la Curtea de Apel București, prin ordonanța nr. 1373/P/2008, din 22 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a dezinvestit în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin rezoluția nr. 569/P/2009, din 28 august 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de R.R.N., D.V., G.J.B., M.P.O. și C.M.S. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. B. Actele premergătoare efectuate în cauză au relevat că prin sentința penală nr. 3566 din 8 noiembrie 2005 a Judecătoriei sector 4 București a fost dispusă achitarea inculpaților T.G., B.I., C.E., U.F., I.I.O., C.D. și B.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 205 C. pen. și art. 206 C. pen., în procesul penal pornit la plângerea penală prealabilă a părții vătămate T.N.

Recursul declarat de partea vătămată împotriva hotărârii sus-menționate a fost respins prin decizia penală nr. 223/R din 01 decembrie 2006 a Tribunalului București, instanța dispunând obligarea recurentului la plata sumei de 875.000 Rol cheltuieli judiciare către fiecare intimat. Ca urmare a nerespectării obligației de plată, a fost declanșată procedura executării silite împotriva debitorului T.N.. Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 4 prin încheierile pronunțate la 08 mai 2006, în dosarele de executare nr. 5770/4/2006, nr. 5774/4/2006, nr. 5773/4/2006, nr. 5777/4/2006, nr. 5772/4/2006, nr. 5771/4/2006, nr. 5776/4/2006 și nr. 5775/4/2006, la cererea creditorilor. Executarea a avut ca obiect imobilul situat în București, sector 4, proprietate a debitorului.

Imobilul respectiv a fost vândut la licitație publică la data de 16 octombrie 2006, iar actul de adjudecare a fost emis la 17 octombrie 2006. Contestația la executare formulată de T.N. a fost respinsă prin sentința civilă nr. 7320 din 13 decembrie 2006 a Judecătoriei Sectorului 4. În motivarea contestației, T.N. a susținut că a expediat prin mandat poștal câte 162 Ron pentru fiecare dintre intimați, însă aceștia nu au ridicat sumele de bani. Instanța a reținut că, astfel cum rezultă chiar din înscrisurile depuse de contestator Ia dosar, acesta a trimis către fiecare dintre creditori suma de 162 Ron prin mandate poștale. A constatat instanța că expedierea sumelor de bani prin mandate poștale s-a realizat ulterior datei la care creditorii s-au adresat executorului judecătoresc, solicitând declanșarea urmăririi silite imobiliare a debitorului.

S-a concluzionat că transmiterea sumelor respective prin mandate poștale nu are semnificația executării voluntare a obligației, intervenind după formularea cererilor de executare de către creditori. S-a precizat că refuzul creditorilor de a încasa sumele de bani a fost justificat, în condițiile în care debitorul a trimis o sumă mai mare decât cea datorată (162 Ron în loc de 87,5 Ron), iar ridicarea parțială a banilor depuși prin mandat poștal nu este posibilă. Judecătoria Sectorului 4 a soluționat, de asemenea, prin sentința civilă nr. 939 din 18 decembrie 2005, acțiunea formulată de T.C. împotriva pârâtului T.N.

Reclamantul a solicitat obligarea acestuia la plata daunelor morale, ca urmare a prejudiciului moral ce i-a fost cauzat, concretizat în suferințele psihice produse prin apelativele pe care i le adresează pârâtul, precum și prin imposibilitatea de a avea o viață normală, în contextul în care a fost obligat să răspunsă multitudinii de plângeri și sesizări pe care acesta le-a formulat împotriva sa. Instanța a admis acțiunea, constatând că pârâtul T.N. și-a exercitat abuziv atât dreptul de liber acces la justiție, cât și dreptul la petiționare, în scopul șicanării reclamantului [acte premergătoare în baza cărora prin rezoluția nr. 569/P/2009 din 28 august 2010 a fost dispusă soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru inexistența faptei sesizate în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. act al procurorului de caz menținut urmare respingerii ca neîntemeiate a plângerii în baza art. 278 C. proc. pen. formulată de petent prin rezoluția nr. 8011/3617/II-2/2010 din 29 septembrie 2010 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție]. 2. Plângerea pendinte adresată instanței supreme pentru desființarea rezoluției procurorului și a soluției procurorului de netrimitere în judecată sus-menționată este nefondată urmând a fi respinsă ca atare în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare. Actele dosarului nu au relevat indicii privind existența vreunui act de conduită al magistraților – judecători R.R.N., D.V., G.J.B., M.P.O.

și C.M.S. contrar atribuțiilor de serviciu în contextul instrumentării și soluționării dosarelor vizate de petent. Nemulțumirea acestuia are, de fapt, ca obiect soluțiile adoptate de magistrați. Ori, simpla nemulțumire exprimată de una din părțile procesului penal sau civil în raport de o soluție ce nu îi este favorabilă nu poate fundamenta cercetarea și tragerea la răspundere penală a magistratului. Prezumția de nevinovăție care operează în materie penală impune obligația dovedirii, prin probe certe, a săvârșirii unei infracțiuni, scopul cercetării penale nefiind acela de a cenzura soluțiile dispuse de magistrați, ci de a identifica eventuala existență a unui act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu.

Legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pot fi supuse verificării doar în căile de atac, în cazurile și condițiile reglementate prin lege. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul T.N. împotriva rezoluției nr. 569/P/2009 din 28 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 17 ianuarie 2011.