ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1804/2012

Ședința publică de la 29 martie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC G. SA prin administrator judiciar SC S.C.P. P.L. SRL prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, a solicitat obligarea pârâtului Sindicatul Automobile Dacia la plata sumei de 413.852,58 lei, reprezentând prestații turistice, plus 225.796,61 lei dobânzi calculate până la data de 1 septembrie 2005 și în continuare dobânzi de 20% pe an, până la achitarea integrală a sumei. Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința comercială nr. 1362/C din 21 octombrie 2010 a anulat cererea ca netimbrată, reținând că prin încheierea din data de 13 octombrie 2005, instanța a respins cererea reclamantului de acordare a scutirii la plata taxei de timbru, conform art. 58 din Legea nr. 64/1995 și i-a pus în vedere prin administratorul judiciar să satisfacă cerința timbrajului sub sancțiunea anulării cererii.

Ulterior, reclamanta a solicitat acordarea de scutire, reducere, eșalonare sau amânare de plata taxei de timbru și timbru judiciar, motivat de deschiderea procedurii falimentului și lipsa lichidităților, prin încheierea din data de 29 noiembrie 2005, fiind respinsă și această cerere. S-a reținut că cererea formulată de administratorul judiciar nu se încadrează în dispozițiile prevăzute expres și limitativ de art. 58 din Legea nr. 64/1995, iar potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se raportează la momentul introducerii acțiunii, urmând să fie plătite anticipat, astfel că intrarea ulterioară în faliment a reclamantei la data de 16 noiembrie 2005 nu o scutește de îndeplinirea acestei obligații legale.

Observând însă lipsa reală de lichidități în contul reclamantei și imposibilitatea achitării taxei de timbru din fondul de lichidare constituit la Oficiul Registrului Comerțului, a apreciat că impunerea achitării anticipate a taxei de timbru ar echivala cu o limitare a liberului acces la justiție drept consacrat de art. 21 din Constituție și art. 6 din CEDO, astfel că instanța a admis cererea subsidiară de amânare a plății taxei de timbru, până la momentul distribuirii către creditori a sumelor rezultate din averea debitoarei SC G. SA . În raport de rezolvarea dată acestei cereri, prin încheierea din data de 28 noiembrie 2005, a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea introdusă de debitoarea SC G. SA prin administrator judiciar, având ca obiect plata sumei de 9.403 lei din fondul de lichidare constituit la Oficiul Registrului Comerțului în contul ei.

În continuare, prin încheierea din data de 28 decembrie 2005 s-a dispus suspendarea judecății cauzei în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea unei cauze penale, iar la data de 27 mai 2010, s-a solicitat repunerea pe rol a acesteia, depunându-se la dosar hotărârea penală pronunțată de Curtea de Apel Pitești, iar cu prilejul reluării judecății, s-a reiterat cerința timbrajului. În raport de situația de fapt descrisă, prima instanță a reținut că reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru anticipat și nici la termenul stabilit, respectiv prima distribuire de fonduri, care a avut loc în dosarul de faliment în anul 2006. Așa fiind, a respins punctul de vedere susținut de reclamantă în sensul că problema timbrajului a fost soluționată prin sentința de amânare a plății, prilej cu care instanța s-a desesizat, executarea fiind de competența organului fiscal.

În această ordine de idei, instanța a arătat că din interpretarea art. 21 alin. (2) pct. 3 din Legea nr. 146/1997, invocat de reclamant, nu rezultă că odată cu pronunțarea încheierii de amânare a plății taxei de timbru, instanța s-a desesizat în privința acestei obligații. De asemenea a statuat că organul fiscal nu poate executa această obligație, așa cum s-a susținut, atâta timp cât reclamanta se află în procedura falimentului, iar potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile, inclusiv cele legate de executarea debitoarei se suspendă de drept. Și în fine, a reținut că a fost analizată și cererea de suportare a taxei de timbru din fondul de lichidare, care prin încheierea din data de 28 noiembrie 2005 a fost respinsă ca rămasă fără obiect, subzistând în continuare obligația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 145/1997.

Apelul declarat de către reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 55/A-C din 21 septembrie 2011. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că m otivul de recurs în sensul că instanța nu mai era competentă să hotărască în privința timbrajului pentru că s-a desesizat odată cu pronunțarea amânării la plata taxei de timbru executarea acesteia fiind transferată organului fiscal, nu a fost primit. Instanța de apel a apreciat că s ub acest aspect, instanța de fond a reținut că interpretarea art. 21 alin. (2) pct. 3 din Legea nr. 146/1997 nu susține critica formulată, aprecierea sa fiind conformă cu legea, întrucât odată depășit momentul până la care plata taxei a fost amânată, obligația a devenit exigibilă și trebuie executată.

Prin dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de timbru este reglementat competența instanței de a urmări aducerea lor la îndeplinire pe tot parcursul procesului, de la investirea instanței și până la finalizarea acestuia, prin epuizarea căilor de atac. În concluzie, instanța de apel a apreciat ca nefondat motivul de apel prin care s-a susținut că odată ce a pronunțat amânarea plății taxei de timbru, instanța s-a dezinvestit, obligația subzistând în continuare în sarcina organului fiscal. Tot astfel a fost respins și motivul de apel prin care reclamanta a susținut că instanța de fond a reținut greșit că la data amânării plății taxei de timbru s-ar afla în faliment și nu în reorganizare judiciară cum este real, situație ce ar fi avut drept consecință scutirea la plată în baza art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, s-a reținut că obligația reclamantei la plata taxei de timbru s-a făcut sub imperiul Legii nr. 64/1995, care în art. 58 distingea între acțiunile introduse de administratorul judiciar înainte de intrarea în faliment, situație în care se află acțiunea în discuție, pentru care corect s-a dispus obligarea la plata taxei de timbru. Nici motivul de apel că nu datora taxa de timbru, pentru că la momentul distribuirii primelor sume în anul 2006 cauza era suspendată, fiind suspendate toate drepturile și obligațiile părților nu a fost reținut ca fondat, întrucât susținerea reclamantei nu avea nici o acoperire legală. Textul art. 244 pct. 2 C. proc. civ. în temeiul căruia s-a luat această măsură procedurală, are în vedere situația când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea și nu are nici o influență asupra taxei de timbru stabilită anterior.

De asemenea, s-a apreciat ca nefondată și critica din ultimul motiv de apel, în sensul că instanța nu trebuia să soluționeze cauza până când reclamanta nu uza de procedura încasării taxei de timbru de la creditori și din fondul de lichidare, întrucât legea nu oferă nici un suport acestei afirmații. În concluzie, instanța de apel a constatat ca fiind stabilită obligația reclamantei de plată a taxei de timbru, expirarea momentului până la care a fost amânată, nu-i mai îngăduia în nici un mod să se eschiveze de la îndeplinirea acesteia odată cu solicitarea repunerii pe rol a cauzei, suspendată conform art. 244 pct. 2 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii reclamanta SC G. SA prin administrator judiciar SCP P.L.X.

SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea căruia a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 21 alin. (2) pct. 3 din Legea nr. 146/1997 deoarece textul prevedea expres transmiterea hotărârii de amânare a plății taxei de timbru organului de executare. Totodată, recurenta susține că plata taxei judiciare de timbru după pronunțarea hotărârii de amânare, nu mai este un act de judecată, ci de executare care nu mai este de competența instanței de judecată, motiv pentru care nu mai poate face obiectul acestui dosar ci al unei cereri de executare. De asemenea, recurenta susține că ambele instanțe au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc.

civ. și a dispozițiilor Legii nr. 85/2006 în sensul că nu li s-a permis obținerea banilor necesari plății taxei judiciare de timbru de la fondul de lichidare. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul pârât Sindicatul Autoturisme Dacia răspunzând punctual criticilor recurentei a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate duce la modificarea sau casarea hotărârii atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Prima ipoteză a textului vizează situația când din modul de redactare a deciziei nu se poate determina dacă legea a fost corect aplicată.

Din perspectiva acestei prime ipoteze se constată că dispozițiile legale care au fost puse în discuție în fond și apel sunt aplicabile speței, iar interpretarea s-a făcut fără să se restrângă sau să se extindă conținutul lor. Cu alte cuvinte interpretarea dispozițiilor legale nu creează echivoc deci soluția din apel beneficiază de „bază legală”. Nici a doua ipoteză a motivului de nelegalitate invocat nu va fi reținută întrucât instanța de apel, ca și cea de fond, a recurs la textele de lege aplicabile litigiului cu respectarea principiilor generale de drept privind interpretarea lor în speța dedusă judecății.

Susținerea recurentei conform căreia instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 21 alin. (2) pct. 3 din Legea nr. 146/1997 nu poate fi reținută, întrucât instanța de apel analizând în cadrul controlului de legalitate modul în care au fost aplicate dispozițiile mai sus menționate, a constatat în mod corect că instanța de fond a interpretat conform legii aceste dispoziții întrucât odată depășit momentul până la care plata taxei a fost amânată obligația a devenit exigibilă și trebuie executată. Astfel, așa cum corect a apreciat și instanța de apel, prin dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei este reglementată competența instanței de a urmări aducerera lor la îndeplinire pe tot parcursul procesului, de la investirea instanței și până la finalizarea acestuia, prin epuizarea căilor de atac.

Nici criticile privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 85/2006 în sensul că nu li s-a permis obținerea banilor necesari plății taxei judiciare de timbru de la fondul de lichidare nu poate fi reținută. Se constată astfel, că instanța de apel a constatat, în mod corect, că obligația reclamantei la plata taxei de timbru s-a făcut sub imperiul Legii nr. 64/1995, care în art. 58 distingea între acțiunile introduse de administratorul judiciar înainte de intrarea în faliment, situație în care se află acțiunea în discuție pentru care s-a dispus obligarea la plata taxei de timbru. De asemenea, se constată că, instanța de apel, în cadrul controlului de legalitate, a apreciat, în mod corect, că textul art. 244 pct. 2 C. proc.

civ. în temeiul căruia s-a luat măsura suspendării judecării cauzei, nu are nici o influență asupra taxei de timbru stabilită anterior, aceste dispoziții având în vedere situația începerii urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC G. SA prin lichidator judiciar SCP P.L.X. IPURL împotriva deciziei nr. 55/A-C din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2012.