ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2655/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În Dosarul nr. 92/219/2009 aflat pe rolul

Tribunalului Cluj, secția civilă, având ca obiect recursul declarat de Comuna

Cuzdrioara, județul Cluj și Primarul comunei Cuzdrioara împotriva Sentinței

civile nr. 1653 din 16 decembrie 2009 a Judecătoriei Dej, intimata B.M. a

invocat excepția de nelegalitate a poziției 19 din Anexa nr. 34 a H.G. nr.

969/2002 privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, precum și Hotărârilor nr.

9/1999 și nr. 14/2006 adoptate de Consiliul Local al Comunei Cuzdrioara,

Județul Cluj.

Prin Încheierea dată

în ședința publică de la 27 octombrie 2010, Tribunalul Cluj, secția civilă a

suspendat judecarea cauzei conform dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004

și a dispus sesizarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ

și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată de intimata

B.M.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința

civilă nr. 69 din 3 februarie 2011, prin care a respins excepția de

nelegalitate ca inadmisibilă, cu motivarea că pentru toate cele trei acte

administrative contestate pe cale incidentă a expirat termenul prevăzut de art.

11 din Legea nr. 554/2004, iar aplicarea dispozițiilor art. 4 din aceeași lege

privind posibilitatea invocării oricând a excepției de nelegalitate a fost

înlăturată, ca fiind contrară prevederilor art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene.

Ca urmare a efectului

direct al dreptului comunitar, instanța de fond a considerat că, judecătorul

național este ținut să nu aplice prevederile din dreptul intern care ar

contraveni aplicării normelor comunitare.

Astfel, s-a reținut

că, atât din prevederile comunitare, cât și din jurisprudența Curții europene a

drepturilor omului și a Curții de justiție a comunităților europene rezultă că

excepția de nelegalitate poate fi invocată în termenul în care poate fi

formulată și acțiunea în anulare.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamanta B.M., solicitând în principal casarea

hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în

subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul admiterii excepției de nelegalitate

cu privire la poziția nr. 19 din Anexa nr. 34 a H.G. nr. 969/2002 și la

Hotărârile nr. 9/1999 și nr. 14/2006 adoptate de Consiliul Local al Comunei

Cuzdrioara, Județul Cluj.

Recurenta a susținut

că în mod greșit a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate

invocată cu privire la acte administrative emise cu încălcarea flagrantă a

legii, ceea ce echivalează cu perpetuarea stării de nelegalitate și pe cale de

consecință, încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la această convenție, art. 47 din Carta

europeană a drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și încălcarea

principiului securității juridice.

Au fost invocate

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.,

arătându-se că, hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii, este

lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii.

Recurenta a susținut

că sunt contradictorii motivele reținute de instanța de fond, deoarece nu se

poate înlătura aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004,

constatându-se și tardivitatea invocării excepției de nelegalitate, prin

depășirea termenului prevăzut de art. 11 din aceeași lege.

De asemenea,

recurenta a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat că la data de

15 aprilie 2008 a cunoscut existența actelor administrative contestate, deși nu

s-au administrat dovezi în acest sens și actele respective nu au fost depuse

decât în cel de-al doilea ciclu procesual, în Dosarul nr. 92/219/2009 al

Tribunalului Cluj.

Pe fondul cauzei,

recurenta a solicitat să se constate nelegalitatea celor trei acte

administrative contestate, motivând că prin includerea pășunii în domeniul

public al comunei au fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (4) din Legea nr.

213/1998, art. 4 alin. (4) și art. 33 din Legea nr. 18/1991 și art. III, alin.

(1

1

) din Legea nr. 169/1997.

Pe cale de excepție

de ordine publică, a fost invocată excepția lipsei calității de consilier

juridic și de reprezentant pentru persoana care a reprezentat în cauză Primăria

comunei Cuzdrioara.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat,

pentru următoarele considerente, care vor suplini motivarea instanței de fond,

avându-se în vedere că excepția de nelegalitate invocată de recurenta -

reclamantă are ca obiect acte administrative cu caracter individual emise

anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, astfel cum a u fost modificate și completate prin Legea nr. 262/2007:

Prin H.G. nr.

969/2002 a fost atestat domeniul public al județului Cluj, precum și al

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, cu excepția municipiului

Cluj-Napoca.

Hotărârile nr. 9/1999

și nr. 14/2006 au fost adoptate de intimatul Consiliul Local al Comunei

Cuzdrioara pentru aprobarea inventarului domeniului public al comunei.

Față de obiectul lor

de reglementare, toate aceste trei hotărâri sunt acte administrative cu

caracter individual, pentru care instanța de fond a considerat întemeiat că se

impune înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Deși prin Deciziile

nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 Curtea

Constituțională a constatat că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 sunt constituționale, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15

alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44

din Constituție, republicată, judecătorului național îi revine însă rolul de a

aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la

drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, precum și cu

privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu

reglementările și jurisprudența comunitare, în sensul art. 148 alin. (2) din

Constituție.

Judecătorul național,

în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are

obligația de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le

preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională,

fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor, astfel cum

s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Vermeire

împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991 și Dumitru Popescu împotriva

României, Hotărârea din 26 aprilie 2007.

De asemenea, Curtea

de Justiție de la Luxemburg a reținut că, judecătorul național, în calitate de

prim judecător comunitar, este competent să asigure pe deplin aplicarea

dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act

normativ național, precum legea generală privind dreptul administrativ, care i

s-ar putea opune.

Dispozițiile din

legea contenciosului administrativ care permit cenzurarea fără limită în timp,

pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative

unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, contravin

dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum

și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin

prisma atingerii aduse principiului securității și dreptului la justiție.

În jurisprudența

Curții de justiție de la Luxemburg s-a reținut că, atunci când partea

îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar

depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să

accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu

va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici

chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 27

septembrie 1983, Universität Hamburg, C - Textilwocke Deggendorf, C - 188/1992

pct. 10 și urm.).

Față de cele arătate,

Înalta Curte reține că dispozițiile Legii nr. 554/2004 care permit repunerea în

discuție în mod repetat și fără limită în timp a legalității oricărui act

administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia,

încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate anterior, cu atât mai

mult cu cât în privința acestei categorii de acte administrative, admiterea

excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu

anularea actului respectiv.

În consecință,

instanța de fond a hotărât în mod corect respingerea excepției de nelegalitate,

ca urmare a înlăturării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 și

ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actele

administrative unilaterale cu caracter individual, emise anterior datei la care

a intrat în vigoare această reglementare.

Pentru considerentele

expuse, se constată că sunt nefondate motivele de recurs invocate în baza art.

304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea instanței

de fond nu cuprinde motive contradictorii și nu este rezultatul aplicării

greșite sau încălcării greșite a legii.

Criticile formulate

în recurs pe fondul pricinii nu se mai impune a fi examinate, întrucât prin

hotărârea atacată a fost înlăturată aplicarea prevederilor legale care au

constituit temeiul juridic al excepției de nelegalitate și nu a fost judecat

fondul litigiului.

De asemenea, nu se

impune soluționarea excepției invocate în recurs cu privire la lipsa calității

de consilier juridic și de reprezentant al Primăriei comunei Cuzdrioara,

întrucât această excepție a fost respinsă prin Încheierea dată în ședința

publică de la 27 octombrie 2010 de Tribunalul Cluj, secția civilă, instanța

sesizată cu judecarea dosarului de recurs, în care a fost invocată excepția de

nelegalitate de B.M.

În temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.M. împotriva Sentinței civile nr. 69 din 3 februarie 2011 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 mai 2011.