ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2655/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În Dosarul nr. 92/219/2009 aflat pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, având ca obiect recursul declarat de Comuna Cuzdrioara, județul Cluj și Primarul comunei Cuzdrioara împotriva Sentinței civile nr. 1653 din 16 decembrie 2009 a Judecătoriei Dej, intimata B.M. a invocat excepția de nelegalitate a poziției 19 din Anexa nr. 34 a H.G. nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, precum și Hotărârilor nr. 9/1999 și nr. 14/2006 adoptate de Consiliul Local al Comunei Cuzdrioara, Județul Cluj.

Prin Încheierea dată în ședința publică de la 27 octombrie 2010, Tribunalul Cluj, secția civilă a suspendat judecarea cauzei conform dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 și a dispus sesizarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată de intimata B.M. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința civilă nr. 69 din 3 februarie 2011, prin care a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, cu motivarea că pentru toate cele trei acte administrative contestate pe cale incidentă a expirat termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, iar aplicarea dispozițiilor art. 4 din aceeași lege privind posibilitatea invocării oricând a excepției de nelegalitate a fost înlăturată, ca fiind contrară prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Ca urmare a efectului direct al dreptului comunitar, instanța de fond a considerat că, judecătorul național este ținut să nu aplice prevederile din dreptul intern care ar contraveni aplicării normelor comunitare. Astfel, s-a reținut că, atât din prevederile comunitare, cât și din jurisprudența Curții europene a drepturilor omului și a Curții de justiție a comunităților europene rezultă că excepția de nelegalitate poate fi invocată în termenul în care poate fi formulată și acțiunea în anulare. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta B.M., solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul admiterii excepției de nelegalitate cu privire la poziția nr. 19 din Anexa nr. 34 a H.G.

nr. 969/2002 și la Hotărârile nr. 9/1999 și nr. 14/2006 adoptate de Consiliul Local al Comunei Cuzdrioara, Județul Cluj. Recurenta a susținut că în mod greșit a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la acte administrative emise cu încălcarea flagrantă a legii, ceea ce echivalează cu perpetuarea stării de nelegalitate și pe cale de consecință, încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la această convenție, art. 47 din Carta europeană a drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și încălcarea principiului securității juridice. Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., arătându-se că, hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii, este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Recurenta a susținut că sunt contradictorii motivele reținute de instanța de fond, deoarece nu se poate înlătura aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, constatându-se și tardivitatea invocării excepției de nelegalitate, prin depășirea termenului prevăzut de art. 11 din aceeași lege. De asemenea, recurenta a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat că la data de 15 aprilie 2008 a cunoscut existența actelor administrative contestate, deși nu s-au administrat dovezi în acest sens și actele respective nu au fost depuse decât în cel de-al doilea ciclu procesual, în Dosarul nr. 92/219/2009 al Tribunalului Cluj.

Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat să se constate nelegalitatea celor trei acte administrative contestate, motivând că prin includerea pășunii în domeniul public al comunei au fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, art. 4 alin. (4) și art. 33 din Legea nr. 18/1991 și art. III, alin. (1 1 ) din Legea nr. 169/1997. Pe cale de excepție de ordine publică, a fost invocată excepția lipsei calității de consilier juridic și de reprezentant pentru persoana care a reprezentat în cauză Primăria comunei Cuzdrioara.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente, care vor suplini motivarea instanței de fond, avându-se în vedere că excepția de nelegalitate invocată de recurenta - reclamantă are ca obiect acte administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a u fost modificate și completate prin Legea nr. 262/2007: Prin H.G. nr. 969/2002 a fost atestat domeniul public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, cu excepția municipiului Cluj-Napoca. Hotărârile nr. 9/1999 și nr. 14/2006 au fost adoptate de intimatul Consiliul Local al Comunei Cuzdrioara pentru aprobarea inventarului domeniului public al comunei.

Față de obiectul lor de reglementare, toate aceste trei hotărâri sunt acte administrative cu caracter individual, pentru care instanța de fond a considerat întemeiat că se impune înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Deși prin Deciziile nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituționale, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Constituție, republicată, judecătorului național îi revine însă rolul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, precum și cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție.

Judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor, astfel cum s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Vermeire împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991 și Dumitru Popescu împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007. De asemenea, Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut că, judecătorul național, în calitate de prim judecător comunitar, este competent să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național, precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.

Dispozițiile din legea contenciosului administrativ care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității și dreptului la justiție.

În jurisprudența Curții de justiție de la Luxemburg s-a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universität Hamburg, C - Textilwocke Deggendorf, C - 188/1992 pct. 10 și urm.).

Față de cele arătate, Înalta Curte reține că dispozițiile Legii nr. 554/2004 care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită în timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate anterior, cu atât mai mult cu cât în privința acestei categorii de acte administrative, admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv. În consecință, instanța de fond a hotărât în mod corect respingerea excepției de nelegalitate, ca urmare a înlăturării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter individual, emise anterior datei la care a intrat în vigoare această reglementare.

Pentru considerentele expuse, se constată că sunt nefondate motivele de recurs invocate în baza art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea instanței de fond nu cuprinde motive contradictorii și nu este rezultatul aplicării greșite sau încălcării greșite a legii. Criticile formulate în recurs pe fondul pricinii nu se mai impune a fi examinate, întrucât prin hotărârea atacată a fost înlăturată aplicarea prevederilor legale care au constituit temeiul juridic al excepției de nelegalitate și nu a fost judecat fondul litigiului. De asemenea, nu se impune soluționarea excepției invocate în recurs cu privire la lipsa calității de consilier juridic și de reprezentant al Primăriei comunei Cuzdrioara, întrucât această excepție a fost respinsă prin Încheierea dată în ședința publică de la 27 octombrie 2010 de Tribunalul Cluj, secția civilă, instanța sesizată cu judecarea dosarului de recurs, în care a fost invocată excepția de nelegalitate de B.M.

În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.M. împotriva Sentinței civile nr. 69 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.