ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 303/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 303/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin încheierea de ședință pronunțată

de Judecătoria Petroșani la data de 24 august 2011, a fost investit Tribunalul

Hunedoara cu excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1352/2001 privind atestarea

domeniului public al județului Hunedoara, precum și al municipiilor, orașelor

și comunelor din județul Hunedoara, invocată de S.C. G.R.E. SRL, pârâtă în Dosarul

nr. 1714/278/2011.

În motivarea

excepției invocate S.C. G.R.E. SRL a arătat că prin actul contestat s-au

încălcat dispozițiile art. 44 alin. (1), (2) și (3) din Constituție, ale art. 481

și 482 Codul civil, ale art. 1 alin. (1) din actul adițional la Protocolul CEDO, stabilindu-se apartenența la domeniul public al județului Hunedoara, precum

și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Hunedoara, a terenului

menționat la poziția 946 din anexă “canal de ape menajere și industriale,

canalizare de ape menajere din tub beton prefabricat, cămine de vizitare, de la

U. prin CFR la Jiu”, bunuri ce-i aparțin, ceea ce echivalează cu o expropriere,

care pentru a constitui o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate

publică trebuie făcută cu respectarea legii, respectiv în urma unei juste și

prealabile despăgubiri.

A mai arătat

reclamanta că nelegalitatea actului rezultă și din împrejurarea că nu s-a făcut

dovada că ar fi existat unul din modurile de dobândire a dreptului de

proprietate publică, reglementată de art. 7 din Legea nr. 231/1998 și in raport

de art. 20 din Legea 15/1990, neexistând niciun act din care să rezulte că

bunul a fost în domeniul public, reclamanta dobândind-ul prin contract de

vânzare – cumpărare.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 44 din Constituție,

ale art. 480, 481 și 482 Codul civil, ale art. 1 alin. (1) din actul adițional la Protocolul CEDO.

Cauza a fost înregistrată

sub nr. 1714/278/2011 pe rolul tribunalului Hunedoara care prin sentința nr. 2576/CA/2011

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba

Iulia, reținând că actul contestat aparține unei autorități publice centrale.

La termenul din data

de 17 ianuarie 2012 curtea de apel a admis in principiu cererea de intervenție

accesorie in interesul pârâtului G.R., introducând in cauză și pârâtul

Consiliul Județean Hunedoara

Hotărârea instanței

de fond

Prin

Sentința

nr.

43 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal s-a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului

G.R. formulată de intervenientul M.P. prin P.M.P.; s-a admis excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate și a fost respinsă ca inadmisibilă

excepția de nelegalitate a HG nr. 1352/2001.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond analizând cu prioritate excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate invocată de către pârâți, a constatat că actul

administrativ vizat, respectiv H.G. nr. 1352/2001 privind atestarea domeniului

public al județului Hunedoara, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor

din județul Hunedoara, este un act administrativ unilateral cu caracter

individual.

A mai constatat

judecătorul fondului că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004

cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior

intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ, în sensul că

procedura excepției de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă și

actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia,

ar contraveni principiului securității raporturilor juridice, element

fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul Convenției ca o

componentă a patrimoniului comun al statelor părți și în lumina căreia trebuie

interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești.

S-a mai arătat in

considerentele sentinței atacate că, deși prin mai multe decizii Curtea

Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate a art. 4 din

Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007,

considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilității

raporturilor juridice, judecătorul național este chemat să facă in mod

nemijlocit efective drepturile și libertățile consacrate de Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum au fost

interpretate în jurisprudența C.E.D.O, iar potrivit art. 20 din Constituție,

atunci când există un conflict intre normele naționale și normele cuprinse în

pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula este aceea

de aplicare directă a tratatelor internaționale.

De asemenea, judecătorul fondului a reținut că prin

consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de

nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și, mai cu

seamă, prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar cu

privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ, intră în

coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a

preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În speță, actul administrativ vizat este un act

administrativ unilateral individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004, astfel încât nu poate fi supus controlului de legalitate pe calea

procesuală reglementată de art. 4 din acest act normativ. Anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a actului administrativ

nu a fost reglementată prin lege, iar doctrina și jurisprudența au acceptat-o

în mod tradițional numai cu privire la actul administrativ-normativ, ca pe un

mijloc procesual de apărare ce putea fi invocat în orice litigiu și era

soluționat de către instanța competentă să judece cauza respectivă.

Concluzionând,

curtea de apel a apreciat că actul

vizat este un act administrativ unilateral

individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât

nu poate fi supus controlului de legalitate pe calea procesuală reglementată de

art. 4 din acest act normativ.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantă SC G.R.E. S.A. (fostă SRL), criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat în esență următoarele:

Curtea

Constituțională prin deciziile nr. 404/10 aprilie  2008, 425/10 aprilie  2008

și 416 din 15 iunie 2011 a statuat că principiul securității juridice este

periclitat in situația repunerii in discuție a unor raporturi juridice bazate

pe acte juridice legale sau pe hotărâri judecătorești emise in numele legii și

nu atunci când este revizuit un act administrativ unilateral cu caracter

individual emis contra legii; totodată s-a reținut de către aceeași curte că,

indiferente de data in care a fost emis actul, contestarea legalității se

justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate, fără de care

soluția instanței ar risca să fie fondată pe un act ilegal.

A mai invocat recurenta

- reclamantă dispozițiile art. 126 alin (6) din Constituție, care garantează

controlul judiciar al actelor administrative și argumentele cuprinse in

sentința nr. 324 din 26 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

In ceea ce privește

fondul excepției de nelegalitate, a susținut recurenta – reclamantă că H.G. nr.

1352/2001 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 44 alin (1), (2) și

(3) din Constituție, ale art. 481 și 482 Codul civil, ale art. 1 alin. (1) din

actul adițional la Protocolul CEDO, stabilindu-se apartenența de domeniul

public al județului Hunedoara, precum și al municipiilor, orașelor, comunelor

din județ a bunurilor menționate la poziția 946, care aparțin societății, ceea

ce ar echivala cu o expropriere abuzivă.

A mai susținut

recurenta că H.G. nr. 1352/2001 a fost adoptat in temeiul art 21 alin (3) din

Legea nr. 213/1998, iar in privința bunurilor in litigiu nu s-a făcut dovada că

ar fi existat vreunul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate

publică, astfel cum este reglementat de art. 7 din Legea nr. 213/1998.

S-a mai arătat că

H.G. nr. 1352/2001 încalcă dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, dispozițiile

art. 31/1990 întrucât nu există un act din care să rezulte că bunul a fost in

domeniul public, iar acesta a intrat in patrimoniul recurentei prin act de

vânzare – cumpărare de la SC U. SA.

Se mai arată in

motivele de recurs că din analiza hotărârii de guvern nu se poate stabili data

la care au fost publicate anexele, in raport de mențiunea „publicării acestora

ulterior”, modalitatea de difuzare, precum și împrejurarea dacă acestea au fost

comunicate către SC U. SA, pentru a avea posibilitatea de a solicita anularea

pozițiilor din hotărâre care cuprind bunurile aflate în proprietatea sa pe

calea plângerii prealabile.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. .

Procedura în

fața instanței de recurs.

Recurenta a depus practică

judiciară in susținerea motivelor de recurs.

Intimatele – pârâte SC

A.S.V.J. SA și G.R., au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate.

Intimații - pârâți SC

A.S.V.J. SA și G.R. au depus la dosar întâmpinări prin care au solicitat

respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind

legală și temeinică.

Considerentele și

soluția instanței de recurs.

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Hotărârea de Guvern nr.

1352/2001 care face obiectul excepției de nelegalitate este incontestabil prin

conținutul său un act administrativ individual, întrucât se adresează unei

persoane determinate, dispozițiile cuprinse în aceasta neavând caracter general

și impersonal.

Data emiterii acestei

Hotărâri de Guvern este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

astfel încât excepția de nelegalitate invocată, în mod corect a fost respinsă

de instanța de fond.

Este adevărat că

potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie

temeiul de drept al excepției invocate): „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate”, iar potrivit art. 2 alin. (2) teza finală din

Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru

actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate

prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ”.

Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10

aprilie 2008 a reținut că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în

raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art.

20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.

Cu privire la

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările

ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr.

262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate,

trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia,

pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu

privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile

fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției

Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție,

republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul

intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

Raportându-se la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica CEDO, precum și la

reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte conform practicii sale constante a reținut că instanța de fond în mod

corect a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, care

permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de

nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste

dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror

respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care

permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual

emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile

susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă dreptul la un

proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția

e

uropeană a Drepturilor Omului și în practica CEDO, precum și

art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii

aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea

articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale

statului de drept” (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra

României, & 39).

Este de reținut și

faptul că sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act

juridic, CEDO a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o

hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului

securității juridice, garantat de art. 6 din Convenție.

De asemenea, Înalta

Curte reține că jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg este constantă și unitară, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a

excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, în

sensul că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare

împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea

acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul

definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță

controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a

excepției de nelegalitate.

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există

motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de SC G.R.E. S.A. împotriva Sentinței nr. 43 din 14 februarie 2012 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2013.