ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 303/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Petroșani la data de 24 august 2011, a fost investit Tribunalul Hunedoara cu excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1352/2001 privind atestarea domeniului public al județului Hunedoara, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Hunedoara, invocată de S.C. G.R.E. SRL, pârâtă în Dosarul nr. 1714/278/2011. În motivarea excepției invocate S.C. G.R.E.

SRL a arătat că prin actul contestat s-au încălcat dispozițiile art. 44 alin. (1), (2) și (3) din Constituție, ale art. 481 și 482 Codul civil, ale art. 1 alin. (1) din actul adițional la Protocolul CEDO, stabilindu-se apartenența la domeniul public al județului Hunedoara, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Hunedoara, a terenului menționat la poziția 946 din anexă “canal de ape menajere și industriale, canalizare de ape menajere din tub beton prefabricat, cămine de vizitare, de la U. prin CFR la Jiu”, bunuri ce-i aparțin, ceea ce echivalează cu o expropriere, care pentru a constitui o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate publică trebuie făcută cu respectarea legii, respectiv în urma unei juste și prealabile despăgubiri.

A mai arătat reclamanta că nelegalitatea actului rezultă și din împrejurarea că nu s-a făcut dovada că ar fi existat unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică, reglementată de art. 7 din Legea nr. 231/1998 și in raport de art. 20 din Legea 15/1990, neexistând niciun act din care să rezulte că bunul a fost în domeniul public, reclamanta dobândind-ul prin contract de vânzare – cumpărare. În drept au fost invocate dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 44 din Constituție, ale art. 480, 481 și 482 Codul civil, ale art. 1 alin. (1) din actul adițional la Protocolul CEDO. Cauza a fost înregistrată sub nr. 1714/278/2011 pe rolul tribunalului Hunedoara care prin sentința nr. 2576/CA/2011 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, reținând că actul contestat aparține unei autorități publice centrale.

La termenul din data de 17 ianuarie 2012 curtea de apel a admis in principiu cererea de intervenție accesorie in interesul pârâtului G.R., introducând in cauză și pârâtul Consiliul Județean Hunedoara Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 43 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului G.R. formulată de intervenientul M.P. prin P.M.P.; s-a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a HG nr. 1352/2001. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond analizând cu prioritate excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de către pârâți, a constatat că actul administrativ vizat, respectiv H.G.

nr. 1352/2001 privind atestarea domeniului public al județului Hunedoara, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Hunedoara, este un act administrativ unilateral cu caracter individual. A mai constatat judecătorul fondului că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ, în sensul că procedura excepției de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă și actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securității raporturilor juridice, element fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul Convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părți și în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești.

S-a mai arătat in considerentele sentinței atacate că, deși prin mai multe decizii Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilității raporturilor juridice, judecătorul național este chemat să facă in mod nemijlocit efective drepturile și libertățile consacrate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum au fost interpretate în jurisprudența C.E.D.O, iar potrivit art. 20 din Constituție, atunci când există un conflict intre normele naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula este aceea de aplicare directă a tratatelor internaționale.

De asemenea, judecătorul fondului a reținut că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și, mai cu seamă, prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ, intră în coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În speță, actul administrativ vizat este un act administrativ unilateral individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât nu poate fi supus controlului de legalitate pe calea procesuală reglementată de art. 4 din acest act normativ.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a actului administrativ nu a fost reglementată prin lege, iar doctrina și jurisprudența au acceptat-o în mod tradițional numai cu privire la actul administrativ-normativ, ca pe un mijloc procesual de apărare ce putea fi invocat în orice litigiu și era soluționat de către instanța competentă să judece cauza respectivă. Concluzionând, curtea de apel a apreciat că actul vizat este un act administrativ unilateral individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât nu poate fi supus controlului de legalitate pe calea procesuală reglementată de art. 4 din acest act normativ. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantă SC G.R.E.

S.A. (fostă SRL), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență următoarele: Curtea Constituțională prin deciziile nr. 404/10 aprilie 2008, 425/10 aprilie 2008 și 416 din 15 iunie 2011 a statuat că principiul securității juridice este periclitat in situația repunerii in discuție a unor raporturi juridice bazate pe acte juridice legale sau pe hotărâri judecătorești emise in numele legii și nu atunci când este revizuit un act administrativ unilateral cu caracter individual emis contra legii; totodată s-a reținut de către aceeași curte că, indiferente de data in care a fost emis actul, contestarea legalității se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate, fără de care soluția instanței ar risca să fie fondată pe un act ilegal.

A mai invocat recurenta - reclamantă dispozițiile art. 126 alin (6) din Constituție, care garantează controlul judiciar al actelor administrative și argumentele cuprinse in sentința nr. 324 din 26 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. In ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate, a susținut recurenta – reclamantă că H.G. nr. 1352/2001 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 44 alin (1), (2) și (3) din Constituție, ale art. 481 și 482 Codul civil, ale art. 1 alin. (1) din actul adițional la Protocolul CEDO, stabilindu-se apartenența de domeniul public al județului Hunedoara, precum și al municipiilor, orașelor, comunelor din județ a bunurilor menționate la poziția 946, care aparțin societății, ceea ce ar echivala cu o expropriere abuzivă.

A mai susținut recurenta că H.G. nr. 1352/2001 a fost adoptat in temeiul art 21 alin (3) din Legea nr. 213/1998, iar in privința bunurilor in litigiu nu s-a făcut dovada că ar fi existat vreunul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică, astfel cum este reglementat de art. 7 din Legea nr. 213/1998. S-a mai arătat că H.G. nr. 1352/2001 încalcă dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, dispozițiile art. 31/1990 întrucât nu există un act din care să rezulte că bunul a fost in domeniul public, iar acesta a intrat in patrimoniul recurentei prin act de vânzare – cumpărare de la SC U. SA.

Se mai arată in motivele de recurs că din analiza hotărârii de guvern nu se poate stabili data la care au fost publicate anexele, in raport de mențiunea „publicării acestora ulterior”, modalitatea de difuzare, precum și împrejurarea dacă acestea au fost comunicate către SC U. SA, pentru a avea posibilitatea de a solicita anularea pozițiilor din hotărâre care cuprind bunurile aflate în proprietatea sa pe calea plângerii prealabile. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. . Procedura în fața instanței de recurs. Recurenta a depus practică judiciară in susținerea motivelor de recurs. Intimatele – pârâte SC A.S.V.J. SA și G.R., au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate.

Intimații - pârâți SC A.S.V.J. SA și G.R. au depus la dosar întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Considerentele și soluția instanței de recurs. Analizând cererea de recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Hotărârea de Guvern nr. 1352/2001 care face obiectul excepției de nelegalitate este incontestabil prin conținutul său un act administrativ individual, întrucât se adresează unei persoane determinate, dispozițiile cuprinse în aceasta neavând caracter general și impersonal.

Data emiterii acestei Hotărâri de Guvern este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât excepția de nelegalitate invocată, în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept al excepției invocate): „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reținut că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.

Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

Raportându-se la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica CEDO, precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte conform practicii sale constante a reținut că instanța de fond în mod corect a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția e uropeană a Drepturilor Omului și în practica CEDO, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, & 39). Este de reținut și faptul că sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, CEDO a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice, garantat de art. 6 din Convenție.

De asemenea, Înalta Curte reține că jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg este constantă și unitară, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate. Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de SC G.R.E. S.A. împotriva Sentinței nr. 43 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.