ÎCCJ, Decizia nr. 433/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 548 din 31 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 85/P/2009 din 6 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 85/P/2009 din 6 ianuarie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, s-a dispus conform art. 228 alin. (4) C. proc.

pen. la art. 10 lit. a) C. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror militar N.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen. și fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. Pentru a dispune astfel procurorul a susținut că petiționarul A.I. a formulat la data de 6 ianuarie 2009, plângere penală prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului procuror N.A. – procuror militar în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare – pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 288 C. pen.

și art. 289 C. pen., întrucât magistratul a încălcat dispozițiile art. 277 C. proc. pen., plângerea ce i-a fost dată spre soluționare fiind înregistrată la parchet în 28 septembrie 2009 și a fost finalizată la 26 octombrie 2009. De asemenea, petiționarul a arătat că rezoluția nr. 79/P/2009 dată de magistratul procuror, este abuzivă, încălcând hotărârile judecătorești definitive și executorii. Din actele premergătoare efectuate în cauză procurorul a reținut că plângerea petiționarului înregistrată la parchet sub nr. 79/P/2009 a fost instrumentată de magistratul procuror N.A. care, constatând incidența dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A.N.

cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 265 C. pen., art. 271 C. pen. și art. 289 C. pen. În motivarea rezoluției nr. 79/P/2009 din 26 octombrie 2009 procurorul a susținut că faptele reclamate de petiționar nu există în materialitatea lor și că reclamantul a formulat de fiecare dată plângeri penale împotriva procurorilor militari care au soluționat dosarele ce au avut ca obiect sesizările sale. Cu privire la plângerea formulată împotriva magistratului procuror N.A., s-a constatat că acesta nu a încălcat prevederile art. 277 C. proc. pen., textul invocat aplicându-se în ipoteza plângerilor formulate conform art. 275 C. pen. și nu în ipoteza plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 222 C. proc.

pen., ca mod de sesizare al organelor de urmărire penală. S-a concluzionat în sensul că niciuna dintre infracțiunile la care se face referire în plângere nu există în materialitatea lor. Prima instanță examinând plângerea petiționarului în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, a constatat că aceasta este nefondată. Astfel, s-a reținut, că pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. este necesar ca subiectul activ să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune – neîndeplinirea unui act – fie printr-o acțiune – îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

S-a constatat că intimatul magistrat N.A., învestit cu soluționarea dosarului nr. 79/P/2009, a adoptat soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența unor indicii privind săvârșirea unei fapte penale de către persoana cercetată, adoptarea unei soluții care nu a fost favorabilă petiționarului A.I. neconstituind un element care să permită declanșarea cercetărilor față de magistratul procuror N.A. Totodată, s-a apreciat că termenul de 20 de zile la care a făcut referire petiționarul în plângerea sa vizează, astfel cum corect a reținut procurorul, plângerea formulată conform art. 275 C. pen., împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală dispuse de procuror și nu plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 222 C. pen.

S-a argumentat că nici celelalte infracțiuni la care face referire petiționarul în plângere – favorizarea infractorului, fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale – nu există în materialitatea lor; magistratul procuror N.A. a motivat soluția adoptată în dosarul nr. 79/P/2009, pe baza actelor premergătoare dispuse și efectuate în cauză, astfel încât nu se poate reține că, în conținutul acesteia, au fost inserate împrejurări necorespunzătoare adevărului. În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, s-a reținut că referirea, în conținutul rezoluției nr. 79/P/2009, la dispozițiile art. 289 C. pen.

nu reprezintă o modalitate de săvârșire a acestei infracțiuni, fiind în mod indubitabil o eroare materială; această concluzie rezultă, fără dubiu, din aceea că prin încheierea nr. 224 din 10 martie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a cauzei privind pe J.S., în baza art. 285 și nu în baza art. 289 C. pen., astfel cum s-a reținut în rezoluția nr. 79/P/2009. Astfel, s-a concluzionat că rezoluția adoptată de procuror este legală și temeinică, plângerea petentului fiind nefondată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat. Analizând recursul sub toate aspectele, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., se constată că acesta estre nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile reglementate de norma precitată. În cauza de față, din verificarea actelor dosarului, se constată că în mod întemeiat procurorul, în baza actelor premergătoare realizate potrivit art. 224 C. proc. pen., a concluzionat în sensul inexistenței infracțiunilor reclamate, ceea ce a determinat adoptarea față de intimatul procuror a soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Nemulțumirile petentului referitoare la soluțiile dispuse de magistrat nu conferă activității legal desfășurată de acesta conotații penale, deoarece interpretarea și aplicarea legii, precum și adoptarea unor soluții într-o cauză instrumentată de procuror constituie acte de esența profesiei sale, care, prin ele însele, nu pot fi circumscrise sferei ilicitului penal. Împrejurarea că o soluție legal dispusă este defavorabilă pentru o parte nu poate constitui decât temei pentru parcurgerea procedurii de control judiciar a acesteia (în speță, cel reglementat de dispozițiile art. 278 și art. 278 1 C. proc. pen.), procedură care nu poate fi nici completată și nici înlocuită prin formularea de plângeri penale, care constituie instituții juridice distincte, cu finalitate diferită.

Așa fiind, se constată că în mod just prima instanță, dând o evaluare proprie corectă materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului a menținut soluția anterior dispusă de către procuror, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 548 din 31 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1332/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.