ÎCCJ, Decizia nr. 433/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 548 din 31 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 85/P/2009 din 6 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare; a

fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin

rezoluția nr. 85/P/2009 din 6 ianuarie 2010 dată de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, s-a dispus

conform art. 228 alin. (4) C. proc. pen. la art. 10 lit. a) C. pen. neînceperea

urmăririi penale față de magistratul procuror militar N.A. pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de

art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.,

nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 C. pen., fals

material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen. și fals

intelectual prevăzut de art. 289 C. pen.

Pentru

a dispune astfel procurorul a susținut că petiționarul A.I. a formulat la data

de 6 ianuarie 2009, plângere penală prin care a solicitat tragerea la

răspundere penală a magistratului procuror N.A. – procuror militar în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor

Militare – pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art.

264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 288 C. pen. și art. 289 C. pen., întrucât

magistratul a încălcat dispozițiile art. 277 C. proc. pen., plângerea ce i-a

fost dată spre soluționare fiind înregistrată la parchet în 28 septembrie 2009 și

a fost finalizată la 26 octombrie 2009.

De

asemenea, petiționarul a arătat că rezoluția nr. 79/P/2009 dată de magistratul

procuror, este abuzivă, încălcând hotărârile judecătorești definitive și

executorii.

Din

actele premergătoare efectuate în cauză procurorul a reținut că plângerea

petiționarului înregistrată la parchet sub nr. 79/P/2009 a fost instrumentată de

magistratul procuror N.A. care, constatând incidența dispozițiilor art. 228 alin.

(4) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistratul procuror A.N. cercetat pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 265 C.

pen., art. 271 C. pen. și art. 289 C. pen.

În

motivarea rezoluției nr. 79/P/2009 din 26 octombrie 2009 procurorul a susținut

că faptele reclamate de petiționar nu există în materialitatea lor și că

reclamantul a formulat de fiecare dată plângeri penale împotriva procurorilor

militari care au soluționat dosarele ce au avut ca obiect sesizările sale.

Cu

privire la plângerea formulată împotriva magistratului procuror N.A., s-a

constatat că acesta nu a încălcat prevederile art. 277 C. proc. pen., textul

invocat aplicându-se în ipoteza plângerilor formulate conform art. 275 C. pen.

și nu în ipoteza plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen.,

ca mod de sesizare al organelor de urmărire penală.

S-a

concluzionat în sensul că niciuna dintre infracțiunile la care se face referire

în plângere nu există în materialitatea lor.

Prima

instanță examinând plângerea petiționarului în conformitate cu prevederile art.

278

1

alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, a constatat că aceasta este nefondată.

Astfel,

s-a reținut, că pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

este necesar ca subiectul activ să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu,

fie printr-o inacțiune – neîndeplinirea unui act – fie printr-o acțiune –

îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea

intereselor legale ale unei persoane.

S-a

constatat că intimatul magistrat N.A., învestit cu soluționarea dosarului nr.

79/P/2009, a adoptat soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât actele

premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența unor indicii privind

săvârșirea unei fapte penale de către persoana cercetată, adoptarea unei

soluții care nu a fost favorabilă petiționarului A.I. neconstituind un element

care să permită declanșarea cercetărilor față de magistratul procuror N.A.

Totodată,

s-a apreciat că termenul de 20 de zile la care a făcut referire petiționarul în

plângerea sa vizează, astfel cum corect a reținut procurorul, plângerea formulată

conform art. 275 C. pen., împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală

dispuse de procuror și nu plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 222 C. pen.

S-a

argumentat că nici celelalte infracțiuni la care face referire petiționarul în

plângere – favorizarea infractorului, fals intelectual, fals în înscrisuri

oficiale – nu există în materialitatea lor; magistratul procuror N.A. a motivat

soluția adoptată în dosarul nr. 79/P/2009, pe baza actelor premergătoare

dispuse și efectuate în cauză, astfel încât nu se poate reține că, în

conținutul acesteia, au fost inserate împrejurări necorespunzătoare adevărului.

În

ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, s-a reținut că

referirea, în conținutul rezoluției nr. 79/P/2009, la dispozițiile art. 289 C.

pen. nu reprezintă o modalitate de săvârșire a acestei infracțiuni, fiind în

mod indubitabil o eroare materială; această concluzie rezultă, fără dubiu, din

aceea că prin încheierea nr. 224 din 10 martie 2005 Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a cauzei privind pe J.S., în baza

art. 285 și nu în baza art. 289 C. pen., astfel cum s-a reținut în rezoluția

nr. 79/P/2009.

Astfel,

s-a concluzionat că rezoluția adoptată de procuror este legală și temeinică,

plângerea petentului fiind nefondată.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a

fost motivat.

Analizând

recursul sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., se constată că acesta estre nefondat și va fi respins, pentru considerentele

ce urmează.

Astfel

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții

pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni

și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii

în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu

distincțiile reglementate de norma precitată.

În

cauza de față, din verificarea actelor dosarului, se constată că în mod

întemeiat procurorul, în baza actelor premergătoare realizate potrivit art. 224

C. proc. pen., a concluzionat în sensul inexistenței infracțiunilor reclamate,

ceea ce a determinat adoptarea față de intimatul procuror a soluției de neîncepere

a urmăririi penale.

Nemulțumirile

petentului referitoare la soluțiile dispuse de magistrat nu conferă activității

legal desfășurată de acesta conotații penale, deoarece interpretarea și

aplicarea legii, precum și adoptarea unor soluții într-o cauză instrumentată de

procuror constituie acte de esența profesiei sale, care, prin ele însele, nu

pot fi circumscrise sferei ilicitului penal. Împrejurarea că o soluție legal

dispusă este defavorabilă pentru o parte nu poate constitui decât temei pentru

parcurgerea procedurii de control judiciar a acesteia (în speță, cel

reglementat de dispozițiile art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen.),

procedură care nu poate fi nici completată și nici înlocuită prin formularea de

plângeri penale, care constituie instituții juridice distincte, cu finalitate

diferită.

Așa

fiind, se constată că în mod just prima instanță, dând o evaluare proprie

corectă materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului a

menținut soluția anterior dispusă de către procuror, faptele reclamate

neexistând în materialitatea lor.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 548 din 31

martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 1332/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.