Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2015/2012

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2015/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de fa ță; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentin ța penală nr. 517 din 15 noiembrie 2011, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul P.I.B. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu referire la art. 320 1 C. proc. pen. A interzis inculpatului exerci țiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pentru o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare, conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) s ă se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași conform programului stabilit de această instituție; b) s ă anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) s ă comunice și să justifice schimbare locului de muncă; d) s ă comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a dispus ca datele prev ăzute la lit. b)-d) să se comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași. S-a atras aten ția inculpatului asupra art. 86 4 C. pen. în baza art. 350 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 23 august 2011 la zi. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 181,55 g cannabis. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să achite suma de 1.400 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat. S-a respins, ca ne întemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul H.D., deținut în Penitenciarul Iași.

În baza art. 160 b raportat la art. 300 2 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și, în consecință, s-a menținut starea de arest. S-a disjuns solu ționarea cauzei pe fond privind pe inculpatul H.D. S-a fixat termen la data de 08 decembrie 2011, pentru începerea cercetării judecătorești. Pentru a hot ărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, aceeași situație redată și în actul de sesizare, respectiv următoarele împrejurări: la data de 18 august 2011, organele de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași s-au sesizat cu privire la faptul că inculpatul H.D., comercializează importante cantități de droguri de risc, respectiv cannabis pe raza Municipiului lași, cu predilecție în zona cartierului D., la prețuri cuprinse între 30 și 70 RON/doză, în funcție de cantitatea cumpărată de client.

În acest context, s-a procedat la verificări informativ-operative cu privire la activitatea desfășurată de acesta. Av ând în vedere datele obținute, prin Ordonanța nr. 35/A/2011 din data de 18 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, s-a dispus autorizarea investigatorilor acoperiți R. - nume de cod și P. - nume de cod și a colaboratorului acestora, C. - nume de cod, în vederea desfășurării activităților specifice prevăzute de lege. Totodat ă, la data de 19 august 2011, ora 14.00, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul H.D. pe considerentul că la data de 19 august 2011 a comercializat cantitatea de 3,9 grame de cannabis conform raportului de constatare tehnico- științifică cu nr. 562621 din 19 august 2011 către investigatorul acoperit R. - nume de cod.

Prin ordonan ța din data de 19 august 2011, ora 14.10 s-a dispus cu titlu provizoriu interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de către inculpatul H.D. După punerea în executare a ordonanței, au rezultat elemente relevante cu privire la implicarea în activitatea de trafic de droguri sub coordonarea directă a inculpatului H.D. a unei persoane numită U. Prin ordonan ța din data de 22 august 2011 ora 11.00, s-a dispus cu titlu provizoriu interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de către persoana cunoscută cu porecla U., iar după punerea în executare a acestei ordonanțe, aceasta a fost identificată ca fiind inculpatul P.l.B. În continuarea urmăririi penale, în baza autorizației 35/A/2011 din data de 19 august 2011, a fost cumpărată de la inculpatul H.D.

de către investigatorul acoperit R. - nume de cod, prin intermediul colaboratorului acoperit C. - nume de cod, cantitatea de 0,90 grame cannabis. De asemenea, la data de 23 august 2011, în baza autorizației 35/A/2011 din data de 19 august 2011, a fost cumpărată de la inculpații H.D., P.l.B., de către investigatorul acoperit R. - nume de cod, prin intermediul colaboratorului acoperit C. - nume de cod, cantitatea de 1,24 grame cannabis. Av ând în vedere aceste elemente, precum și faptul că din conținutul convorbirilor telefonice interceptate în cauză rezultau date certe că inculpații H.D. și P.l.B. urmează, la data de 23 august 2011, să comercializeze o cantitate importantă de cannabis, s-a solicitat Tribunalului Iași emiterea de autorizații de percheziție la domiciliile acestora.

La aceeași dată, în cadrul operațiunilor de supraveghere operativă a inculpatului P.l.B. și având în vedere și conținutul convorbirilor telefonice dintre acesta și inculpatul H.D., s-a procedat la prinderea în flagrant a inculpatului P.l.B., după ce acesta a părăsit domiciliul. Cu ocazia prinderii în flagrant, asupra acestuia s-a găsit cantitatea totală de 42,1 grame de cannabis, pe care urma să o comercializeze împreună cu inculpatul H.D. În baza autorizațiilor emise de către Tribunalul lași, s-a procedat la efectuarea perchezițiilor domiciliare la locuințele inculpaților. Cu această ocazie, la locuința inculpatului P.I.B. s-a descoperit cantitatea de 150,45 grame cannabis. De asemenea, la locuin ța acestuia a fost găsită o plantă în stare naturală cu rădăcină și tulpină sădită într-un ghiveci în greutate de 153,4 grame, în care s-a pus în evidență tetrahidrocanabinol, substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis.

Totodat ă, la domiciliul acestuia a fost găsit și un cântar electronic pe care s-a pus în evidență tetrahidrocanabinol, substanță psihotropa biosintetizată de planta cannabis. Cu ocazia perchezi ției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului H.D., a fost găsită cantitatea de 2,5 grame cannabis, așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științific nr. 562626 din 23 august 2011 întocmit de către Laboratorul de analiză și profil al drogurilor, Precursori Iași. La data de 24 august 2011, organele de poli ție judiciară au fost contactate de către martorul T.I., care le-a comunicat că la aceeași dată, în timp ce făcea curățenie în autoturism, după ce a ridicat bancheta din spate, a observat sub aceasta mai multe pliculețe autosigilante conținând un produs vegetal.

S-a reținut că martorul T.I. este conducătorul autoturismului taxi în care a fost surprins la data de 23 septembrie 2011 inculpatul P.I.B. având drogurile asupra sa. În continuare, martorul T.I. s-a prezentat la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași și a pus la dispoziția organelor de poliție pliculețele găsite în autoturism. Cu ocazia analizelor de laborator - Raportul de constatare tehnico- științifică nr. 562629 din 25 august 2011, întocmit de către Laboratorul de analiză și profil al drogurilor, Precursori Iași, s-a constatat că în produsul vegetal - cântărind 8,69 grame, ridicat din autoturismul martorului, s-a pus în evidență tetrahidrocanabinol, substanță psihotropă care face parte din tabelul anexă III din Legea nr. 143/2000 modificată și completată de Legea nr. 52 /2004, O.U.G.

nr. 6/2010 și H.G. nr. 575 /2010. Înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul P.I.B. a precizat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., text introdus prin Legea nr. 202/2010, declarând că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea altor probe, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește. În urma examinării materialului probator administrat în cauză, instanța a constatat că vinovăția inculpatului cu privire la fapta pentru care este cercetat este pe deplin dovedită.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului P.I.B., care în perioada 19 august 2011 - 23 august 2011 a cultivat, a comercializat și a deținut în vederea comercializării cantitatea de 355,88 grame cannabis, activitate desfășurată în mod coordonat împreună cu inculpatul H.D., realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările ulterioare și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, au fost avute în vedere atât gradul de pericol social ridicat al faptei comise, prin care s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare la regimul substanțelor aflate sub control național, concretizat și în limitele de pedeapsă prevăzute de norma penală specială, dar și împrejurarea că inculpatul a manifestat capacitatea de a persevera în comiterea aceleiași fapte cu caracter antisocial.

S-a re ținut că operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege. În cauza de față, inculpatul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile legii noi mai favorabile, renunțând la administrarea oricăror probe și recunoscând integral învinuirea. Astfel, instanța a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, asumându-și înainte de începerea cercetării judecătorești, fără rezerve, întreaga responsabilitate pentru fapta comisă. În consecință, ținând cont și de consecințele faptei inculpatului, dar și de cele potențiale, instanța s-a orientat în aplicarea pedepsei peste limita minimă specială stabilită potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. Astfel fiind, s-a apreciat c ă scopul pedepsei de prevenție generală și de reeducare a făptuitorului poate fi atins doar prin aplicarea sancțiunii penale a închisorii într-un cuantum mediu, dar a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe întreaga perioadă a executării pedepsei cu închisoarea ca și pedeapsă accesorie și ulterior executării, pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, ce se impune a fi aplicată „ope legis". În termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea primei instanțe a fost apelată de inculpatul P.l.B.

, care a criticat-o sub aspectul modalități de executare a pedepsei, solicitând aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. în loc de art. 86 C. pen., pentru a putea merge la muncă în străinătate. Prin decizia penal ă nr. 41 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel Iași , secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.l.B. împotriva sentinței penale nr. 517 din 15 noiembrie 2011 a Tribunalului Iași. A fost obligat apelantul s ă achite statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare. Instan ța de apel a constatat din analiza coroborată a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, pe care inculpatul și l-a însușit conform prevederilor art. 320 1 C. proc.

pen. - respectiv: procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de supraveghere operativă a inculpatului H.D., Ordonanța nr. 35/A/2011 de autorizare a investigatorului acoperit și a colaboratorului acestuia, procesul verbal de prindere în flagrant a inculpatului P.l.B., asupra căruia s-a găsit cantitatea de 42,1 grame de cannabis, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de cei doi inculpați ce au fost interceptate în cauză, rapoartele de constatare tehnico-științifîca a substanțelor găsite la percheziția domiciliară efectuată la domiciliile inculpaților, a celor comercializate și găsite asupra inculpatului P.l., care au stabilit că acestea sunt constituite din cannabis, în care s-a pus în evidență tetrahidrocanabinol, substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis, declarațiile martorilor T.l., P.V., A.I., P.F.

și L.A. și declarațiile inculpaților - că în mod judicios și temeinic argumentat instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului P.l.B. în săvârșirea faptelor, în raport de situația de fapt reținută. Sub aspectul tratamentului sanc ționator aplicat de prima instanță și criticat de inculpat prin apelul declarat, instanța de prim control judiciar a reținut că instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

S-a constatat c ă la stabilirea modalității de executare a pedepsei, instanța a avut în vedere persoana inculpatului și posibilitatea de reeducare a lui prin stabilirea unor măsuri de supraveghere, suspendarea condiționată a executării pedepsei nefiind în măsură să asigure rolul constrângerii corespunzătoare încălcării legii penale și convingerea inculpatului de necesitatea respectări legii penale, precum și evitarea săvârșirii unor fapte penale similare, apreciindu-se astfel că pedeapsa aplicată este singura în măsură să asigure realizarea scopului acesteia. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I.B., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate și schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen.

în loc de art. 86 1 C. pen., în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Situa ția de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc reținută în sarcina sa, de altfel acesta recunoscând comiterea faptei în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. Sub aspectul individualiz ării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat, care a cultivat, a comercializat și a deținut în vederea comercializării cantitatea de 355,88 grame cannabis, în cauză fiind reținute multiple modalități de săvârșire a infracțiunii, mai multe acte materiale săvârșite într-o perioadă scurtă de timp, cu scopul de a se obține beneficii de natură materială.

De altfel, ca să -și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie s ă corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Func țiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cu cea de prim control judiciar, constată că nu se impune schimbarea modalit ății de executare pedepsei, având în vedere că, astfel cum a fost stabilit ă, pedeapsa aplicată este aptă să r ăspundă scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozi țiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

Inculpatul, comi țând fapta în circumstanțele anterior men ționate, dovedește un comportament ce nu permite presupunerea c ă aplicarea unei pedepse cu suspendarea condi ționată a executării pedepsei este suficientă pentru a se realiza reeducarea sa și prevenirea comiterii de noi infracțiuni În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexist ând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hot ărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.l.B. împotriva deciziei penale nr. 41 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Oblig ă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezent ând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitiv ă. Pronun țată în ședință publică, azi 11 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 844/2012
. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul T.A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, potrivit programului întocmit de aceast
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1907/2013
același inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu. În baza art. 71 C. pen. a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
ÎCCJ 2013-06-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1961/2013
Asupra recursurilor de față; În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 156 din 19 aprilie 2012 a Tribunalului lași s-au hotărât următoarele: Condamnă inculpații: 1. B.F., fără antecedente penale
ÎCCJ 2012-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 81/2012
Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 117 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a condamnat pe inculpatul C.L.C. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea in
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1220/2014
, a fost condamnat inculpatul B.L.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic ilicit de droguri de risc. În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă