ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 81/2012

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 117 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a condamnat pe inculpatul C.L.C. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de influență „ prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. In baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. In baza art. 86 alin. (2) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare. In baza art. 86 C. pen. a stabilit un termen de încercare pentru inculpat de 5 ani. In baza art. 86 C. pen.

a obligat inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, la datele fixate, organ însărcinat cu aceste masuri de supraveghere; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință ori locuință si orice deplasare, care depășește 8 zile , precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele de existență. A învederat inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. In baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii, privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen., luata in baza art. 71 C. pen.

In baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de la data de 22 septembrie 2010, până la data de 23 septembrie 2010. S-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată în cursul urmăririi penale de către denunțătorul P.D. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, din 23 noiembrie 2010, a fost trimis în judecată inculpatul C.L.C. pentru săvârșirea infracțiunii „trafic de influență „ prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. Î n actul de sesizare a instanței s-a reținut în esență că inculpatul C.L.C. , în calitate de ofițer de poliție judiciară cu gradul de inspector în cadrul Serviciului de Ordine Publică al I.PJ.

Iași - cu atribuții potrivit fișei postului de constatare/sancționare a contravențiilor, și, respectiv constatare/urmărire a infracțiunilor, a pretins suma de 3.000 lei, acceptând în final 2.000 lei de la denunțătorul P.D., promițându-i acestuia obținerea în regim de urgență, a licenței de funcționare pentru activitatea de pază și protecție solicitată de acesta în calitate de reprezentant legal al SC K.N.I.S. SRL Proselnici, comuna Miroslava, județul Iași, lăsând să se înțeleagă că acționează în calitate de interpus al ofițerului din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române ce trebuia să elibereze, în schimbul respectivei sume de bani, licența în cauză - activitate infracțională depistată în condiții de flagrantă de către organele de.

urmărire .penală, la data de 22 septembrie 2010. Fiind audiat în instanță, inculpatul nu a recunoscut fapta penală reținută în actul de inculpare, susținând că nu a vorbit niciodată cu denunțătorul despre vreo sumă de bani și că despre banii găsiți, de organele de anchetă, în plicul din biroul său, nu știe nimic. A susținut inculpatul că P.D. a făcut acel denunț deoarece era supărat că primise o amendă și că nu primise licența solicitată, deși depusese documentele de aproximativ două luni. Au fost audiați martorii din lucrările dosarului: P.D., P.M., G.G. și R.M. Inculpatul, în apărarea, sa a solicitat în circumstanțiere, proba cu înscrisuri și audierea martorului C.V. Deoarece martorul nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, acesta nu a putut fi audiat, și, în final apărarea inculpatului a depus la dosar înscrisuri în circumstanțierea profilului sau socio- moral.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut ca temeinic dovedită următoarea situație de fapt: Inculpatul C.L.C. l-a cunoscut în cursul lunii iulie 2010 pe denunțătorul P.D. - consilier de comunicare în cadrul firmei SC K.N.I.S. SRL având cu acesta mai multe întâlniri - atât la domiciliul familiei P. din satul Proselnic, comuna Miroslava, județul Iași, cât și la restaurantul "E.R." din zona Tâtârași, împrejurări în care, potrivit susținerilor neconfirmate însă de alte probe ale denunțătorului, inculpatul i-a pretins, inițial: 1.000 RON - sub pretextul necesității de ași achiziționa un laptop performant pentru rularea aplicațiilor specifice activităților sale profesionale, iar ulterior: 3.000 RON - pentru ai remite ofițerului din cadrul I.G.P.R.

ce urma să aprobe licențierea societății - primind de la acesta, în cursul lunii august 2010, suma de 2.000 RON pe care inculpatul i-a returnat-o parțial (1.900 RON), fără explicații, după doar câteva zile. Cert este faptul că, urmare a acestor demersuri, inculpatul C.L.C. a finalizat procedura de avizare întocmind raportul final FN din 03 septembrie 2010, în care a propus "acordarea licenței de funcționare pentru SC K.N.I.S. SRL Iași - CUI: în domeniul pazei, protecției obiectivelor, bunurilor, valorilor și al persoanelor"- raport pe care, împreună cu documentația justificativă, l-a depus personal la data de 08 septembrie 2010, la limita regulilor procedurale, la secretariatul I.G.P.R. Deși formal, rolul său în licențierea respectivei firme se încheiase la data de 16 septembrie 2010 inculpatul l-a contactat telefonic pe denunțătorul P.D.

cerându-i să vină la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Iași sub pretextul necesității de a completa documentația depusă de firmă, solicitare căreia denunțătorul nu i-a dat curs - aspect pe care inculpatul l-a raportat și șefului de serviciu G.G., ascunzându-i însă acestuia faptul că documentația de licențiere fusese deja înaintată la I.G.P.R. Urmare acestui demers, după ce a aflat de la martorul G.G. că acesta nu se află într-o relație apropiată cu denunțătorul P.D., inculpatul l-a contactat din nou telefonic pe acesta cerându-i să se prezinte la biroul său din sediul I.P.J. Iași - solicitare acceptată de denunțător urmare a faptului că fusese sunat în prealabil de martorul G.G. - care i-a reproșat aspectul nedepunerii documentației în termen.

In aceste condiții, la data de 21 septembrie 2010, în jurul orelor 12.00, denunțătorul P.D. s-a prezentat la biroul inculpatului iar acesta, fără a-i cere vreun document suplimentar, i-a cerut să semneze un proces-verbal pe care l-a introdus într-un plic în care se mai aflau niște documente - plic pe care inculpatul i l-a arătat spunându-i textual: "de aici mai lipsește plicul cu bani", făcându-i trimitere evidentă la suma de 2.000 RON convenită anterior pentru a o remite ofițerului din cadrul I.G.P.R. ce urma să aprobe licențierea societății și cerându-i să-i aducă acești bani, în aceeași zi, până la ora 16. Lăsându-1 să creadă că va da curs cererii sale, denunțătorul l-a contactat în cursul aceleiași zile pe martorul G.G., căruia i-a adus la cunoștință aspectul condiționării materiale primite din partea inculpatului - acesta recomandându-i să sesizeze Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție - recomandare căreia acesta i-a dat curs a doua zi.

Urmare acestui fapt, la data de 22 septembrie 2010 denunțătorul P.D., s-a prezentat la sediul acestei din urmă unități punând la dispoziția organelor de anchetă suma de 2.000 lei în bancnote din cupiura de 100 lei pentru a fi consemnate seriilor acestora. A reintrat apoi în posesia bancnotelor după care s-a deplasat la biroul inculpatului C.L.C., din sediul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, a scos din buzunarul hainei cele 20(douăzeci) de bancnote și le-a numărat de câteva ori în fața acestuia introducându-le apoi într-un plic pus la dispoziție de inculpat - plic pe care l-a așezat apoi pe biroul din fața sa - acolo unde a fost găsit de către membrii echipei ce au organizat flagrantul la doar câteva minute după ce denunțătorul, condus de inculpat, a părăsit sediul Inspectoratului Județean de Poliție Iași.

Instanța a înlăturat apărarea inculpatului, cu motivarea că aceasta nu se coroborează cu nici una din declarațiile celorlalți martori și nici cu procedurile din faza organizării flagrantului. Pe cale de consecință, s-a apreciat că varianta prezentată de inculpat, nu este veridică. In motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a precizat că existența infracțiunii de trafic de influenta prevăzuta în art. 257 C. pen. nu presupune existența unei influențe reale a făptuitorului asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori sa nu facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu, însă, pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca influența pe care o are sau lasă să se creadă ca o are făptuitorul, să privească un funcționar care ar avea atribuții în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase.

In speța de față, așa cum a acționat inculpatul C.L.C., este îndeplinită cerința pentru existența infracțiunii de trafic de influență care, presupune ca autorul să acționeze prevalându-se de influența reală sau presupusă pe care o are sau lasă să se înțeleagă că o are pe lângă funcționar, precum si cerința esențială, ca persoana juridică din care face parte funcționarul asupra căruia făptuitorul are sau pretinde că are influență să aibă competența de a efectua actul în vederea căruia este traficată influența și, de asemenea, funcționarul, făcând parte din acest organ, să aibă competența de a efectua actul solicitat. In aceeași ordine de idei, s-a considerat că este îndeplinită și condiția ca acțiunea care constituie elementul material să fie săvârșită mai înainte ca funcționarul să fi îndeplinit actul care intră în atribuțiile sale de serviciu și care este cerut.

Prima instanță a arătat că, chiar dacă inculpatul nu a indicat numele funcționarului de la I.G.P.R., l-a determinat prin competență, prin calitatea de a emite licența solicitată, făcând astfel ca interesul denunțătorului să fie efectiv, real și nelegitim. Stabilindu-se vinovăția inculpatului, instanța de fond a constatat că inculpatul urmează să răspundă penal, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, în limitele prevăzute de textul de lege și având în vedere disp. art. 72 C. pen. care prevede că: „la stabilirea și aplicarea pedepselor se tine seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală", precum si disp.

art. 52 C. pen., care stipulează că: „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și că prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de munca si ordinea de drept". Instanța constată că în cadrul sancțiunilor de drept penal un loc important ocupă pedeapsa, care e singura sancțiune penală și este menită să asigure restabilirea ordinii de drept încălcata prin săvârșirea de infracțiuni. Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare, prevăzută de lege, aplicată de instanța judecătoreasca infractorului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni se realizează și pentru cei căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea și reeducarea infractorului - prevenție specială.

Adaptarea pedepsei concrete realizată de instanța judecătorească are ioc cu respectarea criteriilor de individualizare legală, între limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, limite ale căror depășire este posibilă în funcție de stările si circumstanțele de agravare sau de atenuare și al căror efect este prevăzut de lege. Adaptarea pedepsei se face având ca obiectiv principal constrângerea, reeducarea și reinserția socială a infractorului.

Aceasta presupune că instanța de judecată trebuie să aibă în vedere dezvoltarea psiho-fizică a infractorului, pregătirea profesională, condițiile de viață, atitudinea în societate, în familie, la locul de muncă, atitudinea avută după săvârșirea infracțiunii, în fata organelor de urmărire penală etc. În speță, față de profilul socio-moral al inculpatului, care este fără antecedente penale, este tânăr, a avut un comportament bun în familie si societate până la comiterea faptei penale, are pregătire superioară, instanța de fond a apreciat că se justifică suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate. Î mpotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.L.C. care a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc.

pen. deoarece nu a pretins, primit ori acceptat suma de 2000 lei de la denunțătorul P.D.. In motivarea cererii, inculpatul a susținut că soluția de condamnare se bazează numai pe declarația denunțătorului, că instanța nu a analizat prin coroborare probele administrate în acuzarea și în apărarea sa. A menționat că lipsa sa de reacție, atunci când l-a văzut pe denunțător că a scos niște bani pe care îi tot număra, nu poate fi interpretată ca o "acceptare" în sensul modalității de săvârșire a infracțiunii prev. de art. 257 C. pen., întrucât a considerat că sunt banii personali ai acestuia. A mai învederat că, fiind în biroul său, a mers la fișet și i-a dat denunțătorului un plic, peste umăr, dar nu a văzut dacă mai avea sau nu banii în mână.

A susținut că au fost încălcate dispozițiile legale privind procedura flagrantului deoarece martorii asistenți au fost chemați în birou după începerea procedurilor specific flagrantului, iar în procesul verbal de flagrant nu s-au consemnat declarațiile acestor martori. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de inculpat, precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Analizând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că inculpatul C.L.C., în calitate de ofițer de poliție judiciară, cu gradul de inspector, în cadrul Serviciului de Ordine Publică al IPJ Iași, a pretins suma de 3000 lei și a primit 2000 lei, de la denunțătorul P.D.

căruia i-a promis că va interveni pe lângă ofițerul competent din cadrul I.G.P.R. pentru a-i elibera, în regim de urgență, licența de funcționare pentru activitatea de pază și protecție solicitată pentru SC K.N.I.S. SRL. În drept, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000. Vinovăția recurentului inculpat C.L.C. este dovedită prin mijloacele de probă administrate, respectiv: denunțul și declarațiile denunțătorului P.D., procesul verbal de surprindere a infracțiunii flagrante, procesul verbal de consemnare a datelor de identificare a bancnotelor ce au compus suma de 2000 lei remisă inculpatului, declarațiile martorilor A.S.I.C., R.M.

și P.M., fotografiile judiciare, procesul verbal de redare rezumativă a convorbirii dintre inculpat și denunțător înregistrată în mediu ambiental. Astfel, denunțătorul P.D. a relatat că recurentul inculpat, la începutul lunii august 2010, i-a solicitat suma de 3000 lei pe care să-i trimită unui coleg al său de la București, de la I.G.P.R., care avea atribuții pe linia acordării licenței pentru SC K.N.I.S. SRL. La 16 septembrie 2010 a fost sunat de inculpat care l-a invitat la sediul IPJ Iași pentru a completa documentația pentru licență, iar la 21 septembrie 2010 când s-a prezentat la biroul inculpatului, acesta i-a dat să semneze un proces verbal pe care l-a pus într-un plic de unde i-a spus că „mai lipsește plicul cu bani". Denunțătorul a menționat că l-a anunțat de cele petrecute, pe șeful inculpatului, pe martorul G.G.

Martorul G.G. a relatat că, la 21 septembrie 2010, în calitate de șef Serviciu Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Județean Iași, a aflat de la denunțătorul P.D. că inculpatul Cernat Costel i-a solicitat 2000 lei pentru a-i trimite, prin poștă, unui prieten din cadrul IGPR, ce avea atribuții în ceea ce privește eliberarea licenței pentru firma SC K.N.I.S. SRL. Martorul a menționat că a întocmit un proces verbal în legătură cu cele relatate de denunțător, pe care l-a prezentat conducerii inspectoratului, iar denunțătorul a afirmat că este de acord să formuleze un denunț. Conform procesului verbal de surprindere în flagrant, la 22 septembrie 2010, ora 13,32, echipa operativă s-a deplasat la sediul IPJ Iași, unde inculpatul C.L.C.

avea biroul, în care denunțătorul a intrat și i-a lăsat inculpatului suma de 2000 lei, într-un plic primit de la acesta, după ce în prealabil i-a numărat în prezența inculpatului. Fiind întrebat, la momentul flagrantului, de proveniența sumei de bani, inculpatul a menționat că aceștia nu-i aparțin și că la cererea denunțătorului i-a dat plicul în cauză, dar că nu a văzut când i-a lăsat plicul cu bani. Martorul asistent A.S.I.C. a declarat că a fost invitat de organele de urmărire penală în biroul unde se aflau inculpatul și denunțătorul, că în prezența sa banii au fost numărați și s-a constatat că sunt 2000 lei și că inculpatul a precizat că nu cunoaște proveniența lor, dar că P.D. a lăsat plicul și când s-a întors, în birou, i-a găsit acolo.

Martorul asistent R.M. a declarat că banii, în sumă de 2000 lei, care erau pe birou, i-a numărat împreună cu martorul A.S.I.C., iar inculpatul nu a răspuns nimic când a fost întrebat de proveniența acestora. Conform procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, a procesului verbal de consemnare a seriilor celor 20 de bancnote din cupiura de 100 de lei și a fotografiilor judiciare, rezultă că seria și numărul bancnotelor găsite în plicul din biroul inculpatului sunt identice cu cele ale bancnotelor consemnate în procesul verbal de consemnare a datelor de identificare a bancnotelor, întocmit înainte de realizarea flagrantului (fila 133 dosar urm. pen.). Înalta Curte precizează că procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante reprezintă un mijloc de probă care produce efecte juridice sub aspectul probațiunii întrucât criticile aduse acestuia de recurentul inculpat nu au fost invocate în termenul prevăzut de art. 197 alin. (4) C. proc.

pen., specific nulităților relative. Această posibilitate exista cu atât mai mult cu cât procesul verbal a fost semnat atât de inculpat, dar și de apărătorul ales (fila 140 dosar urm. pen.). Pe de altă parte, se constată că martorii asistenți R.M. și A.S.I.C. au semnat procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, iar aceștia au fost audiați de procuror, în aceeași zi în care s-a realizat flagrantul, în data de 22 septembrie 2010, la orele 14,45, respectiv 14,45 (file 35, 37 dosar urm. pen.). Declarațiile inculpatului că nu a solicitat vreo sumă de bani sub pretextul că va interveni pe lângă persoana competentă pentru a obține licența necesară SC K.N.I.S. SRL, precum și susținerea că nu a avut cunoștință de faptul că denunțătorul i-a lăsat plicul cu bani în birou, nu reflectă adevărul.

Aceste susțineri sunt contrazise de toate celelalte probe administrate în cauză, iar pe de altă parte, nu este verosimilă apărarea inculpatului atâta timp cât suma de bani a fost numărată de denunțător în prezența sa, în biroul unde inculpatul își desfășura activitatea, și mai mult, inculpatul i-a dat denunțătorului un plic în care să introducă banii respectivi. Prin urmare, din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă iară nici un dubiu că inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunii pentru care instanța de fond a dispus condamnarea acestuia, astfel încât solicitarea acestuia de a fi achitat, nu poate fi primită. Referitor la individualizarea pedepsei, instanța de recurs constată că aceasta s-a realizat în mod just, atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, cat și al modalității de executare.

Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriilor generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține cont de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este sancționată cu închisoare de la 2 la 10 de ani. Pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de apel este orientată către limita minimă a textului incriminator al faptei, în condițiile în care acesta a manifestat nesinceritate în fața organelor judiciare.

Reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege ar fi fost posibilă numai prin reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante, însă instanța de recurs nu identifică împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. Înalta Curte reține că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, dar acest fapt singular, care era de altfel și obligatoriu, în raport de profesia pe care o desfășura, nu poate constitui o circumstanță atât de puternicei încât să impună coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Apoi, trebuia menționat că toate împrejurările enumerate de art. 7 C. pen. au doar o aptitudine potențială de a constitui circumstanțe atenuante, fiind necesar ca acestea să fie analizate prin raportare la ansamblul faptei concrete și la persoana inculpatului.

Din această perspectivă, se constată că s-a realizat o corectă individualizare prin aplicarea pedepsei de 3 ani închisoare, în funcție de natura infracțiunii comise - infracțiune de corupție, amploarea acestui fenomen, relațiile sociale cărora li s-a adus atingere, urmările socialmente periculoase ale faptei, atitudinea procesuală a inculpatului, care a negat acuzațiile aduse în pofida probelor de vinovăție administrate împotriva sa și a surprinderii sale în flagrant. Având în vedere însă, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că inculpatul este bine integrat în societate și că are o pregătire profesională, instanța de recurs apreciază că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este aptă să asigure scopul preventiv educativ al acesteia, ca de altfel și măsurile de supraveghere, la care inculpatul va fi suspus pe o perioadă de 5 ani, prin intermediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.

De asemenea, revocarea acestei modalități de executare, în ipoteza în care inculpatul ar comite o nouă infracțiune, în intervalul celor 5 ani, stabilit ca termen de încercare, constituie o garanție a faptului că inculpatul nu va mai intra în conflict cu legea penală. Schimbarea modalității de executare a pedepsei cu suspendarea condiționată a executării, nu ar fi în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al infracțiunii comise și atitudinea procesuală a recurentului inculpat, manifestată pe parcursul procesului. In consecință, în temeiul art. 385/15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L.C. împotriva sentinței penale nr. 117 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. P ENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L.C. împotriva sentinței penale nr. 117 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.