ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 81/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 81/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința
penală nr. 117 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Iași,
secția penală și pentru cauze cu
minori, a condamnat pe inculpatul C.L.C. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare
pentru săvârșirea
infracțiunii de „trafic
de influență „ prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la
art. 7
alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
In baza art. 71 C. pen. a interzis
inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și
b) C. pen.
In baza art. 86 alin. (2) C. pen. a
dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare.
In baza art. 86 C. pen. a stabilit un
termen de încercare pentru inculpat de 5 ani.
In baza art. 86 C. pen. a obligat
inculpatul să se supună pe durata
termenului
de încercare următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de
Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, la
datele
fixate, organ însărcinat cu aceste masuri de supraveghere;
- să anunțe, în prealabil, orice
schimbare de domiciliu, reședință ori
locuință
si orice deplasare, care depășește 8 zile , precum și întoarcerea;
- să comunice și
să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natura a
putea fi controlate mijloacele de existență.
A învederat
inculpatului dispozițiile art. 86
4
C. pen.
In baza art. 71
alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii,
privind interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen., luata in baza art. 71 C.
pen.
In baza art. 88 C. pen. s-a dedus din
pedeapsa aplicată inculpatului
durata
reținerii de la data de 22 septembrie 2010, până la data de 23 septembrie 2010.
S-a respins ca nefondată acțiunea
civilă formulată în cursul urmăririi penale de către denunțătorul P.D.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță
a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție -
Serviciul Teritorial Iași, din 23 noiembrie 2010, a fost trimis în judecată
inculpatul C.L.C. pentru săvârșirea infracțiunii „trafic de influență „ prev.
de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr.
78/2000.
Î
n
actul de sesizare a instanței s-a reținut în esență că inculpatul C.L.C.
,
în calitate de ofițer de poliție judiciară cu gradul de inspector în cadrul
Serviciului de Ordine Publică al I.PJ. Iași - cu atribuții potrivit fișei
postului de constatare/sancționare a contravențiilor, și, respectiv
constatare/urmărire a infracțiunilor, a pretins suma de 3.000 lei, acceptând în
final 2.000 lei de la denunțătorul P.D., promițându-i acestuia obținerea în
regim de urgență, a licenței de funcționare pentru activitatea de pază și
protecție solicitată de acesta în calitate de reprezentant legal al SC K.N.I.S.
SRL Proselnici, comuna Miroslava, județul Iași,
lăsând să se înțeleagă
că acționează în calitate de interpus al
ofițerului din cadrul Inspectoratului
General
al Poliției Române ce trebuia să elibereze, în schimbul respectivei sume
de
bani, licența în cauză - activitate infracțională depistată în condiții de
flagrantă de către organele de. urmărire .penală, la data de 22 septembrie
2010.
Fiind audiat în instanță, inculpatul
nu a recunoscut fapta penală reținută în actul de inculpare, susținând că nu a
vorbit niciodată cu denunțătorul despre
vreo
sumă de bani și că despre banii găsiți, de organele de anchetă, în plicul din
biroul
său, nu știe nimic.
A susținut
inculpatul că P.D. a făcut acel denunț deoarece era supărat
că primise o amendă și că nu primise
licența solicitată, deși depusese documentele de aproximativ două luni.
Au fost audiați
martorii din lucrările dosarului: P.D., P.M.,
G.G. și R.M.
Inculpatul, în apărarea, sa a
solicitat în circumstanțiere, proba cu înscrisuri
și audierea martorului C.V. Deoarece martorul nu s-a prezentat la nici
un
termen de judecată, acesta nu a putut fi audiat, și, în final apărarea
inculpatului a depus la dosar înscrisuri în
circumstanțierea profilului sau socio-
moral.
Examinând actele și lucrările
dosarului, instanța a reținut ca temeinic dovedită următoarea situație de fapt:
Inculpatul
C.L.C. l-a cunoscut în cursul lunii iulie 2010 pe
denunțătorul P.D. - consilier de
comunicare în cadrul firmei SC K.N.I.S. SRL având cu acesta mai multe întâlniri
- atât la domiciliul familiei P. din satul Proselnic, comuna Miroslava, județul
Iași, cât și la restaurantul "E.R." din zona Tâtârași, împrejurări în
care, potrivit susținerilor neconfirmate însă de alte probe ale denunțătorului,
inculpatul i-a pretins, inițial: 1.000 RON - sub pretextul necesității de ași
achiziționa un laptop performant pentru rularea aplicațiilor specifice
activităților sale profesionale, iar ulterior: 3.000 RON - pentru ai remite
ofițerului din cadrul I.G.P.R. ce urma să aprobe licențierea societății -
primind de la acesta, în cursul lunii august 2010, suma de 2.000 RON pe care
inculpatul i-a returnat-o parțial (1.900 RON), fără explicații, după doar
câteva zile.
Cert este faptul că, urmare a acestor
demersuri, inculpatul C.L.C.
a finalizat
procedura de avizare întocmind raportul final FN din 03 septembrie 2010,
în
care a propus "acordarea licenței de funcționare pentru SC K.N.I.S.
SRL Iași - CUI: în domeniul pazei, protecției
obiectivelor,
bunurilor, valorilor și
al persoanelor"- raport pe care, împreună cu documentația
justificativă,
l-a depus personal la data de 08 septembrie 2010, la limita regulilor
procedurale, la secretariatul I.G.P.R.
Deși formal,
rolul său în licențierea respectivei firme se încheiase la data
de 16 septembrie 2010 inculpatul l-a
contactat telefonic pe denunțătorul P.D.
cerându-i
să vină la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Iași sub pretextul
necesității
de a completa documentația depusă de firmă, solicitare căreia denunțătorul nu
i-a dat curs - aspect pe care inculpatul l-a raportat și șefului
de serviciu G.G., ascunzându-i însă acestuia
faptul că documentația
de licențiere fusese deja înaintată la I.G.P.R.
Urmare acestui
demers, după ce a aflat de la martorul G.G. că
acesta nu se află într-o relație apropiată cu
denunțătorul P.D., inculpatul l-a contactat din nou telefonic pe acesta
cerându-i să se prezinte la biroul său din sediul I.P.J. Iași - solicitare
acceptată de denunțător urmare a faptului că fusese sunat în prealabil de
martorul G.G. - care i-a reproșat aspectul nedepunerii documentației în termen.
In aceste
condiții, la data de 21 septembrie 2010, în jurul orelor 12.00, denunțătorul
P.D. s-a prezentat la biroul
inculpatului iar acesta, fără a-i cere vreun document suplimentar, i-a cerut să
semneze un proces-verbal pe care l-a introdus într-un plic în care se mai aflau
niște documente - plic pe care
inculpatul i
l-a arătat spunându-i textual: "de aici mai lipsește plicul cu bani",
făcându-i trimitere evidentă la suma de 2.000 RON convenită anterior
pentru a
o remite ofițerului din cadrul
I.G.P.R. ce urma să aprobe licențierea societății și
cerându-i să-i
aducă acești bani, în aceeași zi, până la ora 16.
Lăsându-1 să creadă că va da curs
cererii sale, denunțătorul l-a contactat în cursul aceleiași zile pe martorul
G.G., căruia i-a adus la cunoștință aspectul condiționării materiale primite
din partea inculpatului - acesta recomandându-i să sesizeze Serviciul
Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție - recomandare căreia acesta
i-a dat curs a doua zi.
Urmare acestui
fapt, la data de 22 septembrie 2010 denunțătorul P.D., s-a
prezentat la sediul acestei din urmă
unități punând la dispoziția organelor de anchetă suma de 2.000 lei în bancnote
din cupiura de 100 lei pentru a fi consemnate seriilor acestora. A reintrat
apoi în posesia bancnotelor după care
s-a
deplasat la biroul inculpatului C.L.C., din sediul Inspectoratului
de
Poliție Județean Iași, a scos din buzunarul hainei cele 20(douăzeci) de
bancnote și le-a numărat de câteva ori în fața acestuia introducându-le apoi
într-un plic pus la dispoziție de inculpat - plic pe care l-a așezat apoi pe
biroul
din fața sa - acolo unde a fost
găsit de către membrii echipei ce au organizat
flagrantul la doar câteva
minute după ce denunțătorul, condus de inculpat, a părăsit sediul
Inspectoratului Județean de Poliție Iași.
Instanța a
înlăturat apărarea inculpatului, cu motivarea că aceasta nu se
coroborează cu nici una din
declarațiile celorlalți martori și nici cu procedurile din faza organizării
flagrantului.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că
varianta prezentată de inculpat, nu este veridică.
In motivarea soluției pronunțate,
instanța de fond a precizat că existența infracțiunii de trafic de influenta
prevăzuta în art. 257 C. pen. nu presupune
existența
unei influențe reale a făptuitorului asupra unui funcționar pentru a-l
determina
să facă ori sa nu facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu, însă,
pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca influența pe care o are
sau lasă să se creadă ca o are făptuitorul, să
privească un funcționar care ar avea atribuții în îndeplinirea actului pentru
care făptuitorul a primit sau a pretins bani
ori alte foloase.
In speța de față, așa cum a acționat
inculpatul C.L.C., este îndeplinită cerința pentru existența infracțiunii de
trafic de influență care,
presupune ca
autorul să acționeze prevalându-se de influența reală sau presupusă
pe
care o are sau lasă să se înțeleagă că o are pe lângă funcționar, precum si
cerința esențială, ca persoana juridică din care face parte funcționarul asupra
căruia făptuitorul are sau pretinde că are influență să aibă competența de a
efectua actul în vederea căruia este traficată influența și, de asemenea,
funcționarul, făcând parte din acest organ, să
aibă competența de a efectua actul
solicitat. In aceeași ordine de idei,
s-a considerat că este îndeplinită și condiția ca acțiunea care constituie
elementul material să fie săvârșită mai înainte ca funcționarul să fi
îndeplinit actul care intră în atribuțiile sale de serviciu și care este cerut.
Prima instanță a arătat că, chiar dacă
inculpatul nu a indicat numele funcționarului de la I.G.P.R., l-a determinat
prin competență, prin calitatea de a emite licența solicitată, făcând astfel ca
interesul denunțătorului să fie efectiv, real și nelegitim.
Stabilindu-se vinovăția inculpatului,
instanța de fond a constatat că inculpatul urmează să răspundă penal, prin
aplicarea unei pedepse cu
închisoarea, în
limitele prevăzute de textul de lege și având în vedere disp. art. 72
C.
pen. care prevede că: „la stabilirea și aplicarea pedepselor se tine seama de
dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în
partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana
infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea
penală", precum si disp. art. 52 C. pen., care stipulează că: „scopul
pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și că prin executarea
pedepsei se
urmărește formarea unei atitudini
corecte față de munca si ordinea de drept".
Instanța
constată că în cadrul sancțiunilor de drept penal un loc important
ocupă pedeapsa, care e singura
sancțiune penală și este menită să asigure
restabilirea
ordinii de drept încălcata prin săvârșirea de infracțiuni. Pedeapsa este
o
măsură de constrângere și un mijloc de reeducare, prevăzută de lege, aplicată de
instanța judecătoreasca infractorului în scopul prevenirii săvârșirii de
infracțiuni.
Prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni se realizează și pentru cei căruia i se
aplică o pedeapsă care este menită să
asigure constrângerea și reeducarea infractorului - prevenție specială.
Adaptarea
pedepsei concrete realizată de instanța judecătorească are ioc cu
respectarea criteriilor de
individualizare legală, între limitele speciale de
pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, limite ale căror
depășire este posibilă în funcție de stările si circumstanțele de agravare sau
de atenuare și
al căror efect este prevăzut de lege.
Adaptarea pedepsei se face având ca
obiectiv principal constrângerea,
reeducarea
și reinserția socială a infractorului. Aceasta presupune că instanța de
judecată
trebuie să aibă în vedere dezvoltarea psiho-fizică a infractorului, pregătirea
profesională, condițiile de viață, atitudinea în societate, în familie, la
locul de muncă, atitudinea avută după săvârșirea
infracțiunii, în fata organelor de
urmărire penală etc.
În speță, față de profilul socio-moral
al inculpatului, care este fără antecedente penale, este tânăr, a avut un
comportament bun în familie si societate până la comiterea faptei penale, are
pregătire superioară, instanța de
fond a
apreciat că se justifică suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate. Î
mpotriva
acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.L.C. care a
solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. deoarece
nu a pretins, primit ori acceptat suma de 2000 lei de la denunțătorul P.D.. In
motivarea cererii, inculpatul a susținut că soluția
de condamnare se bazează numai pe declarația denunțătorului, că
instanța nu a
analizat prin coroborare probele administrate în acuzarea
și în apărarea sa. A menționat că lipsa sa de reacție, atunci când l-a văzut pe
denunțător că a scos niște bani pe care îi tot număra, nu poate fi interpretată
ca o "acceptare" în sensul modalității de săvârșire a infracțiunii
prev. de art. 257 C. pen., întrucât a
considerat
că sunt banii personali ai acestuia. A mai învederat că, fiind în biroul
său,
a mers la fișet și i-a dat denunțătorului un plic, peste umăr, dar nu a văzut
dacă mai avea sau nu banii în mână. A susținut că
au fost încălcate dispozițiile legale privind procedura flagrantului deoarece
martorii asistenți au fost chemați în birou după începerea procedurilor
specific flagrantului, iar în procesul verbal
de flagrant nu s-au
consemnat declarațiile acestor martori.
Examinând hotărârea atacată prin
prisma criticilor invocate de
inculpat,
precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385/9 alin. (3)
C.
proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Analizând
materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte reține, în acord cu
instanța de fond, că inculpatul C.L.C., în calitate de ofițer
de poliție judiciară, cu gradul de
inspector, în cadrul Serviciului de Ordine Publică al IPJ Iași, a pretins suma
de 3000 lei și a primit 2000 lei, de la denunțătorul P.D. căruia i-a promis că
va interveni pe lângă ofițerul
competent
din cadrul I.G.P.R. pentru a-i elibera, în regim de urgență, licența de
funcționare pentru activitatea de pază și protecție solicitată pentru SC K.N.I.S.
SRL.
În drept, fapta întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin.
(1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000.
Vinovăția recurentului inculpat C.L.C.
este dovedită prin mijloacele de probă administrate, respectiv: denunțul și
declarațiile denunțătorului P.D., procesul verbal de surprindere a infracțiunii
flagrante, procesul verbal de consemnare a datelor de identificare a
bancnotelor ce au compus suma de 2000 lei remisă inculpatului, declarațiile
martorilor A.S.I.C., R.M. și P.M., fotografiile judiciare, procesul verbal de
redare rezumativă a convorbirii dintre inculpat și denunțător înregistrată în
mediu ambiental.
Astfel, denunțătorul P.D. a relatat că
recurentul inculpat, la începutul lunii august 2010, i-a solicitat suma de 3000
lei pe care să-i trimită unui coleg al său de la București, de la I.G.P.R.,
care avea atribuții pe linia acordării licenței pentru SC
K.N.I.S.
SRL. La 16 septembrie 2010 a fost
sunat de inculpat care l-a invitat la sediul IPJ Iași pentru a completa
documentația pentru licență, iar la 21 septembrie 2010 când s-a prezentat la
biroul inculpatului, acesta i-a dat să semneze un proces verbal pe care l-a pus
într-un plic de unde i-a spus
că „mai
lipsește plicul cu bani". Denunțătorul a menționat că l-a anunțat de cele
petrecute, pe șeful inculpatului, pe martorul G.G.
Martorul G.G. a relatat că, la 21
septembrie 2010, în calitate de șef Serviciu Ordine Publică din cadrul
Inspectoratului Județean Iași, a aflat de la denunțătorul P.D. că inculpatul
Cernat Costel i-a solicitat 2000 lei pentru
a-i
trimite, prin poștă, unui prieten din cadrul IGPR, ce avea atribuții în ceea ce
privește eliberarea licenței pentru firma SC
K.N.I.S.
SRL. Martorul a menționat că a întocmit un proces
verbal în legătură cu cele relatate de denunțător, pe care l-a prezentat
conducerii inspectoratului, iar denunțătorul a afirmat că este de acord să
formuleze un denunț.
Conform procesului verbal de
surprindere în flagrant, la 22 septembrie 2010, ora 13,32, echipa operativă s-a
deplasat la sediul IPJ Iași, unde inculpatul C.L.C. avea biroul, în care
denunțătorul a intrat și i-a lăsat inculpatului suma de 2000 lei, într-un plic
primit de la acesta, după ce în prealabil i-a numărat în prezența inculpatului.
Fiind întrebat,
la momentul flagrantului, de proveniența sumei de bani,
inculpatul a menționat că aceștia nu-i
aparțin și că la cererea denunțătorului i-a
dat
plicul în cauză, dar că nu a văzut când i-a lăsat plicul cu bani.
Martorul asistent A.S.I.C. a declarat
că a fost invitat de
organele de urmărire
penală în biroul unde se aflau inculpatul și denunțătorul, că
în
prezența sa banii au fost numărați și s-a constatat că sunt 2000 lei și că inculpatul
a precizat că nu cunoaște proveniența lor, dar că P.D. a lăsat plicul și când
s-a întors, în birou, i-a găsit acolo.
Martorul asistent R.M. a declarat că
banii, în sumă de 2000 lei,
care erau pe
birou, i-a numărat împreună cu martorul A.S.I.C.,
iar inculpatul nu a răspuns nimic când a fost
întrebat de proveniența acestora.
Conform procesului verbal de
constatare a infracțiunii flagrante, a procesului verbal de consemnare a
seriilor celor 20 de bancnote din cupiura de 100 de lei și a fotografiilor
judiciare, rezultă că seria și numărul bancnotelor găsite în plicul din biroul
inculpatului sunt identice cu cele ale bancnotelor consemnate în procesul
verbal de consemnare a datelor de identificare a bancnotelor, întocmit înainte
de realizarea flagrantului (fila 133 dosar urm. pen.).
Înalta Curte precizează că procesul
verbal de constatare a infracțiunii
flagrante
reprezintă un mijloc de probă care produce efecte juridice sub aspectul
probațiunii
întrucât criticile aduse acestuia de recurentul inculpat nu au fost invocate în
termenul prevăzut de art. 197 alin. (4) C. proc. pen., specific nulităților
relative. Această posibilitate exista cu atât mai
mult cu cât procesul verbal a fost
semnat
atât de inculpat, dar și de apărătorul ales (fila 140 dosar urm. pen.).
Pe de altă
parte, se constată că martorii asistenți R.M. și A.S.I.C.
au semnat procesul verbal de
constatare a infracțiunii
flagrante, iar
aceștia au fost audiați de procuror, în aceeași zi în care s-a realizat
flagrantul,
în data de 22 septembrie 2010, la orele 14,45, respectiv 14,45 (file 35, 37
dosar urm. pen.).
Declarațiile
inculpatului că nu a solicitat vreo sumă de bani sub pretextul
că va interveni pe lângă persoana
competentă pentru a obține licența necesară SC
K.N.I.S.
SRL, precum și susținerea că nu a avut cunoștință de
faptul că denunțătorul i-a lăsat plicul cu bani în birou, nu reflectă adevărul.
Aceste susțineri sunt contrazise de toate
celelalte probe administrate în cauză, iar
pe de altă parte, nu este verosimilă apărarea inculpatului atâta timp
cât suma de
bani a fost numărată de denunțător în prezența sa, în biroul
unde inculpatul își desfășura activitatea, și mai mult, inculpatul i-a dat
denunțătorului un plic în care să introducă banii respectivi.
Prin urmare, din coroborarea probelor
administrate în cauză rezultă iară nici un dubiu că inculpatul este vinovat de
comiterea infracțiunii pentru care instanța de fond a dispus condamnarea
acestuia, astfel încât solicitarea acestuia de a fi achitat, nu poate fi
primită.
Referitor la individualizarea
pedepsei, instanța de recurs constată că
aceasta
s-a realizat în mod just, atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate,
cat
și al modalității de executare.
Potrivit art. 72 C. pen., care
reglementează criteriilor generale de individualizare, la stabilirea și
aplicarea pedepselor se ține cont de dispozițiile
părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de
partea specială,
de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de
persoana infractorului și de
împrejurările
care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Infracțiunea pentru care inculpatul a
fost trimis în judecată este sancționată cu închisoare de la 2 la 10 de ani.
Pedeapsa
aplicată inculpatului de către instanța de apel este orientată către
limita minimă a textului incriminator
al faptei, în condițiile în care acesta a manifestat nesinceritate în fața
organelor judiciare.
Reducerea pedepsei sub minimul special
prevăzut de lege ar fi fost posibilă numai prin reținerea în favoarea
inculpatului a unor circumstanțe atenuante, însă instanța de recurs nu
identifică împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen.
Înalta Curte reține că inculpatul nu
este cunoscut cu antecedente penale, dar acest fapt singular, care era de
altfel și obligatoriu, în raport de profesia pe care o desfășura, nu poate
constitui o circumstanță atât de puternicei încât să
impună coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Apoi, trebuia menționat că toate împrejurările
enumerate de art. 7 C. pen. au doar o aptitudine potențială de a constitui
circumstanțe atenuante, fiind necesar ca acestea să fie analizate prin raportare
la ansamblul faptei concrete și la
persoana
inculpatului.
Din această perspectivă, se constată
că s-a realizat o corectă
individualizare
prin aplicarea pedepsei de 3 ani închisoare, în funcție de natura infracțiunii
comise - infracțiune de corupție, amploarea acestui fenomen, relațiile
sociale
cărora li s-a adus atingere, urmările socialmente periculoase ale faptei,
atitudinea procesuală a inculpatului, care a negat acuzațiile aduse în pofida
probelor de vinovăție administrate împotriva sa
și a surprinderii sale în flagrant.
Având în vedere însă, lipsa
antecedentelor penale, împrejurarea că inculpatul este bine integrat în
societate și că are o pregătire profesională, instanța de recurs apreciază că
suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei
este aptă să asigure scopul preventiv educativ al acesteia, ca de altfel și
măsurile
de supraveghere, la care inculpatul va fi suspus pe o perioadă de 5 ani,
prin intermediul Serviciului de Probațiune de pe
lângă Tribunalul Iași.
De asemenea,
revocarea acestei modalități de executare, în ipoteza în care
inculpatul ar comite o nouă
infracțiune, în intervalul celor 5 ani, stabilit ca
termen de încercare, constituie o garanție a faptului că inculpatul nu
va mai intra
în conflict cu legea penală.
Schimbarea modalității de executare a
pedepsei cu suspendarea
condiționată a
executării, nu ar fi în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al
infracțiunii comise și atitudinea procesuală a recurentului inculpat,
manifestată
pe parcursul procesului.
In consecință,
în temeiul art. 385/15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,
Înalta Curte va
respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul C.L.C. împotriva sentinței penale nr. 117 din 15
septembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.
pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli
judiciare către stat.
P
ENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L.C.
împotriva sentinței penale nr. 117
din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași,
secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei
de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 17
ianuarie 2012.