ÎCCJ, Decizia nr. 424/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 885 din 21 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.A. împotriva rezoluției nr. 820/P/2009 din 8 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 13 aprilie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată de petiționarul C.A.

împotriva rezoluției nr. 820/P/2009 din 8 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Examinând actele dosarului, prima instanță a reținut că petentul a formulat plângere la data de 17 martie 2009 împotriva președintelui Consiliului Superior al Magistraturii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248 1 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 189 C. pen., arătând că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 lei daune morale pentru fiecare zi de detenție, începând cu data de 19 septembrie 2008 și până la data punerii efective în libertate, respectiv până la anularea mandatului de arestare preventivă nr. 1975/2007.

În motivarea plângerii s-a arătat că președintele Consiliului Superior al Magistraturii nu a luat măsurile corespunzătoare față de magistratul judecător R.I. care a pronunțat încheierea din 2 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza căreia a fost emis un alt mandat cu același număr, 1975, cu punere în executare începând cu data de 30 noiembrie 2008. Petiționarul a arătat că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1975/2007 este înregistrat pe numele altei persoane și nu figurează în baza de date a biroului de executări penale a Tribunalului București. Prin rezoluția nr. 820/P/2009 din 8 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător V.V.A.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 348 1 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 189 C. pen., întrucât faptele nu există. În considerentele rezoluției atacate s-a argumentat că persoana vătămată a invocat în susținerea plângerii sale, motive subiective de nemulțumire față de soluțiile nefavorabile pronunțate de parchet și instanțe, fără însă a argumenta și proba în fapt și în drept plângerea penală formulată, din situația de fapt expusă, neconturându-se elementele vreunei infracțiuni.

Prin rezoluția nr. 999/607/II/2/2010 din 12 februarie 2001 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins ca nefondată plângerea formulată de către petiționar împotriva rezoluției nr. 820/P/2009 din 8 decembrie 2009. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere la instanță petiționarul C.A., solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru a se dispune începerea urmăririi penale față de intimat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului. Prima instanță, examinând actele dosarului, a reținut că plângerea este nefondată.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 1589 din 30 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia nr. 2786 din 15 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost condamnat petiționarul C.A. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 -175 lit. a) și f) C. pen.; s-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza acestei sentințe s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1975 din 17 septembrie 2008. La data de 6 octombrie 2008 petiționarul a formulat contestație la executare, solicitând anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii întrucât nu conține datele sale de identitate, contestație ce a fost respinsă prin sentința penală nr. 614 din 30 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală. În motivarea acelei sentințe s-a reținut că după emiterea mandatului de executare, judecătorul delegat la serviciul executări penale, prin încheierea de ședință din 2 octombrie 2008, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în mandat, în sensul că locul nașterii petentului este localitatea Păncești, județul Buzău și nu Păunești, județul Vrancea.

Petiționarul a arătat că președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător V.V.A. nu a luat măsurile corespunzătoare față de judecătorul care a pronunțat încheierea de îndreptare a erorii materiale din 2 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Prima instanță a reținut că din actele premergătoare efectuate nu rezultă indicii sau probe în sensul săvârșirii de către intimat a infracțiunilor reclamate, astfel că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală, persoana vătămată fiind nemulțumită de încheierea pronunțată la data de 2 octombrie 2008, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în mandatul de executare a pedepsei închisorii, criticile sale sub acest aspect putând fi examinate în căile de atac prevăzute de lege și nu în procedura instituită de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, invocând, în cuprinsul concluziilor orale (consemnate în partea introductivă a acestei decizii) neregularități în ceea ce privește modul în care s-a derulat judecata în cauza în care a fost condamnat. Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc.

pen., cu distincțiile prevăzute de norma precitată. În cauza dedusă judecății în mod just prin rezoluția contestată s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale, faptele pretins comise de către intimat neexistând în materialitatea lor. Din verificarea actelor dosarului se constată că nemulțumirea petentului vizează, în esență, modul de soluționare a unor cauze în care a avut calitatea de parte, aspect care nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii penale a intimatului deoarece eventuala reformare a soluțiilor dispuse de instanțe nu poate fi realizată decât pe calea promovării căilor de atac reglementate expres și limitativ de legea procesuală, a căror parcurgere nu poate fi substituită și nici completată prin formularea unor plângeri penale, instituții juridice cu finalitate distinctă.

Se reține, totodată, că prima instanță, în baza analizei proprii juste a materialului cauzei, plângerii petentului și rezoluției contestate, cu respectarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. în mod just a menținut soluția de netrimitere în judecată a intimatului, soluția pronunțată fiind legală și temeinică. Analizând criticile invocate în recurs se constată că acestea exced cadrului procesual al acestei cauze, privind aspecte referitoare la modul de soluționare al altei cauze în care petentul a fost parte și aprecieri de ordin general ale petentului cu privire la sistemul judiciar, astfel că nu pot fi primite. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.A. împotriva sentinței nr. 885 din 21 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3173/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.