ÎCCJ, Decizia nr. 424/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 885 din 21 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul C.A. împotriva rezoluției nr. 820/P/2009 din 8 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de

13 aprilie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

plângerea formulată de petiționarul C.A. împotriva rezoluției nr. 820/P/2009

din 8 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Examinând

actele dosarului, prima instanță a reținut că petentul a formulat plângere la

data de 17 martie 2009 împotriva președintelui Consiliului Superior al

Magistraturii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248

1

C. pen., art. 264 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 189 C. pen.,

arătând că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 lei daune morale

pentru fiecare zi de detenție, începând cu data de 19 septembrie 2008 și până

la data punerii efective în libertate, respectiv până la anularea mandatului de

arestare preventivă nr. 1975/2007.

În

motivarea plângerii s-a arătat că președintele Consiliului Superior al

Magistraturii nu a luat măsurile corespunzătoare față de magistratul judecător R.I.

care a pronunțat încheierea din 2 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza căreia a fost emis un alt mandat cu

același număr, 1975, cu punere în executare începând cu data de 30 noiembrie

1975/2007 este înregistrat pe numele altei persoane și nu figurează în baza de

date a biroului de executări penale a Tribunalului București.

Prin

rezoluția nr. 820/P/2009 din 8 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător V.V.A. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 348

1

C. pen.,

art. 264 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 189 C. pen., întrucât

faptele nu există.

În

considerentele rezoluției atacate s-a argumentat că persoana vătămată a invocat

în susținerea plângerii sale, motive subiective de nemulțumire față de

soluțiile nefavorabile pronunțate de parchet și instanțe, fără însă a argumenta

și proba în fapt și în drept plângerea penală formulată, din situația de fapt

expusă, neconturându-se elementele vreunei infracțiuni.

Prin

rezoluția nr. 999/607/II/2/2010 din 12 februarie 2001 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins ca nefondată plângerea

formulată de către petiționar împotriva rezoluției nr. 820/P/2009 din 8

decembrie 2009.

Împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere la instanță

petiționarul C.A., solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la

procuror pentru a se dispune începerea urmăririi penale față de intimat pentru

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

favorizarea infractorului.

Prima

instanță, examinând actele dosarului, a reținut că plângerea este nefondată.

S-a

constatat că prin sentința penală nr. 1589 din 30 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia nr. 2786 din 15

septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost condamnat

petiționarul C.A. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 -175 lit. a) și f) C. pen.; s-a făcut aplicarea art.

71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În

baza acestei sentințe s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.

1975 din 17 septembrie 2008.

La

data de 6 octombrie 2008 petiționarul a formulat contestație la executare,

solicitând anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii întrucât nu

conține datele sale de identitate, contestație ce a fost respinsă prin sentința

penală nr. 614 din 30 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

În

motivarea acelei sentințe s-a reținut că după emiterea mandatului de executare,

judecătorul delegat la serviciul executări penale, prin încheierea de ședință

din 2 octombrie 2008, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în

mandat, în sensul că locul nașterii petentului este localitatea Păncești,

județul Buzău și nu Păunești, județul Vrancea.

Petiționarul a arătat că

președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător V.V.A. nu a luat

măsurile corespunzătoare față de judecătorul care a pronunțat încheierea de

îndreptare a erorii materiale din 2 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Prima instanță a reținut că din

actele premergătoare efectuate nu rezultă indicii sau probe în sensul

săvârșirii de către intimat a infracțiunilor reclamate, astfel că rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală, persoana vătămată fiind

nemulțumită de încheierea pronunțată la data de 2 octombrie 2008, prin care s-a

dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în mandatul de executare a

pedepsei închisorii, criticile sale sub acest aspect putând fi examinate în

căile de atac prevăzute de lege și nu în procedura instituită de dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petentul, invocând, în cuprinsul concluziilor

orale (consemnate în partea introductivă a acestei decizii) neregularități în

ceea ce privește modul în care s-a derulat judecata în cauza în care a fost

condamnat.

Analizând recursul prin prisma

criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din

interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale

presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența

de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative,

referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile prevăzute

de norma precitată.

În cauza dedusă

judecății în mod just prin rezoluția contestată s-a dispus soluția de

neîncepere a urmăririi penale, faptele pretins comise de către intimat

neexistând în materialitatea lor.

Din verificarea actelor dosarului

se constată că nemulțumirea petentului vizează, în esență, modul de soluționare

a unor cauze în care a avut calitatea de parte, aspect care nu poate constitui

temei pentru angajarea răspunderii penale a intimatului deoarece eventuala reformare

a soluțiilor dispuse de instanțe nu poate fi realizată decât pe calea

promovării căilor de atac reglementate expres și limitativ de legea procesuală,

a căror parcurgere nu poate fi substituită și nici completată prin formularea unor

plângeri penale, instituții juridice cu finalitate distinctă.

Se reține, totodată, că prima instanță,

în baza analizei proprii juste a materialului cauzei, plângerii petentului și

rezoluției contestate, cu respectarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (7)

C. proc. pen. în mod just a menținut soluția de netrimitere în judecată a

intimatului, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Analizând criticile invocate în

recurs se constată că acestea exced cadrului procesual al acestei cauze,

privind aspecte referitoare la modul de soluționare al altei cauze în care

petentul a fost parte și aprecieri de ordin general ale petentului cu privire

la sistemul judiciar, astfel că nu pot fi primite.

Pentru considerentele ce preced,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul C.A. împotriva sentinței nr. 885 din 21

mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 3173/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.