ÎCCJ, Decizia nr. 223/2015

ÎCCJ, Decizia nr. 223/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia

civilă nr. 223/2015

Asupra

recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C.

proc. civ., constată următoarele:

La data de 3 iulie 2015, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători recursul declarat de A. împotriva Deciziei

civile nr. 792 din 11 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul

nr. x/1/2015.

Cererea de

recurs este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin.

(1) C. proc. civ.

Recurentul a indicat motivele de fapt

și de drept pe care își fundamentează cererea și a criticat

decizia atacată din perspectiva nulității absolute și a

nelegalității, considerentele învederate vizând motivele de casare

prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C.

proc. civ.

Sub un prim

aspect, recurentul a invocat nulitatea absolută a deciziei recurate,

susținând că, din considerentele hotărârii, ar reieși

că aceasta ar fi dată cu încălcarea competenței altei

instanțe, respectiv a Curții de Apel Suceava, ca instanță

superioară Tribunalului Botoșani. Tot astfel, recurentul a invocat

și o serie de aspecte de fond și procedurale ce ar atrage nulitatea

absolută a hotărârilor judecătorești pronunțate în

Dosarul nr. x/222/2014, care, în opinia sa, ar trebui, de asemenea,

constatată în prezenta cale de atac.

Cu referire

punctuală la hotărârile judecătorești irevocabile

anterioare invocate, recurentul consideră că instanța de

revizuire ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a acestora.

După

expunerea circumstanțelor cauzei, recurentul a criticat hotărârea

atacată din perspectiva unor pretinse vicii de motivare, menționând,

în esență, că aceasta ar fi nemotivată, neexistând

concordanță între considerente și dispozitiv și nefiind

analizate toate susținerile formulate și toate aspectele cauzei.

În

privința dezlegării date cererii de revizuire, recurentul

apreciază, în esență, că soluția ar fi

pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a

legii, precum și a întregului cadru procesual, în opinia autorului

recursului instanța stabilind în mod eronat raporturile juridice și

drepturile părților, față de probele administrate.

În cauză

nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art.

489 alin. (3) din C. proc. civ.

Recursul a

fost comunicat intimatei, care a depus întâmpinare, solicitând motivat, în

esență, respingerea recursului, ca nefondat.

După ce

i-au fost comunicate apărările intimatei, recurentul a atașat la

dosar răspuns la întâmpinare, solicitând punctual respingerea acestora

și învederând, în esență, că își menține cererea

de recurs astfel cum a fost formulată și motivată.

Constatând

că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă

prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de

admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ.,

completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în

cauză.

Analizând

hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările

intimatei, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor

expune în continuare.

În

speță, prin hotărârea atacată pe calea recursului, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a

respins cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct.

8 C. proc. civ. de A. împotriva Deciziei nr. 50 din 15 ianuarie 2015,

pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a

civilă.

Anterior

analizării recursului dedus judecății, Înalta Curte

precizează că, în actualul cadru de procedură, nu se pot examina

aspecte legate de fondul cauzei sau critici formulate din perspectiva

netemeiniciei deciziei recurate.

Astfel, din

interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc.

civ., care reglementează obiectul și scopul recursului în

accepțiunea noului Cod, rezultă că recursul este o cale de atac

care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, nu și de

netemeinicie.

Faptul

că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea

hotărârii atacate se deduce și din prevederile art. 486 alin. (1)

lit. d) și alin (3) C. proc. civ., care dispun că cererea de recurs

va cuprinde, sub sancțiunea nulității, printre celelalte

mențiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor.

De asemenea,

această concluzie rezultă din structura art. 488 din codul menționat,

care prevede expres și limitativ motivele de casare, niciunul dintre

acestea nefiind reglementat astfel încât să permită instanței de

recurs reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt.

În

același sens, se reține că dispozițiile art. 489 alin. (2)

C. proc. civ. consacră sancțiunea nulității, aplicată

recursului, în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488.

Prin urmare,

rolul controlului exercitat de instanța de recurs este limitat la

verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept

aplicabile, astfel încât criticile vizând modul de apreciere a probelor și

stabilirea situației de fapt nu pot fi examinate în actualul cadru

procesual.

Tot în

limitele cenzurii de legalitate impuse instanței de control judiciar prin

dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot examina, pe calea

recursului, aspectele și argumentele învederate de recurent în ceea ce

privește pretinsa nulitate absolută a hotărârilor

judecătorești anterioare, în actualul cadru de procedură

neputându-se examina cauza sub toate aspectele.

Se vor

examina, prin urmare, exclusiv criticile de nelegalitate.

Sub un prim

aspect, se constată că nu se poate reține nulitatea

absolută a deciziei atacate. Motivul invocat de autorul recursului din

această perspectivă vizează încălcarea dispozițiilor

imperative privitoare la competență. Or, o asemenea ipoteză nu

se regăsește în speță.

Recurentul

revizuent A. a învestit instanța cu o cerere de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 510 alin. (2) din Codul menționat, în cazul

prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire se

va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța

care a dat prima hotărâre.

În atare

situație și ținând cont de faptul că Decizia nr. 910 din 18

decembrie 2003, invocată, a fost pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, se constată că soluționarea cererii de revizuire de

către Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație

și Justiție s-a realizat cu respectarea normei de

competență menționate, neavând relevanță faptul

că hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, respectiv Decizia nr.

50/2015, este pronunțată de Tribunalul Botoșani, câtă vreme

prima hotărârea este cea a Curții de Apel Suceava, anterior

menționată.

Primul motiv

de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 6 C.

proc. civ., are în vedere situația în care hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori

numai motive străine de natura cauzei.

Afirmația

recurentului referitoare la neanalizarea tuturor aspectelor și

argumentelor expuse în susținerea cererii de revizuire nu poate fi

reținută.

Pe de o

parte, se observă că amploarea și consistența

motivării hotărârii atacate exclud ideea lipsei considerentelor de

fapt ce au stat la baza respingerii excepției respective sau a

insuficienței clarități a argumentării.

Pe de

altă parte, expunând considerentele ce au fundamentat soluția adoptată

se constată că acestea sunt în concordanță cu

hotărârea pronunțată.

Împrejurarea

că Secția a II-a civilă a Înaltei Curți a examinat cu

prioritate îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a căii de atac

deduse judecății sale nu poate fi reținut ca un aspect de

motivare confuz sau contradictoriu, dat fiind faptul că, în conformitate

cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile sunt limitate

la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază,

iar potrivit prevederilor art. 248 alin. (1) din același Cod aspectele de

admisibilitate se soluționează cu prioritate.

Cât

privește pretinsa nelegalitate a modului de stabilire a raporturilor

juridice dintre părți sau a drepturilor acestora, invocată de

recurent în acest context, nici acest argument nu poate fi reproșat

instanței de fond din perspectiva unor vicii de motivare a soluției

adoptate.

Și în

privința hotărârii pronunțate pe fondul cauzei, se reține

că sunt îndeplinite exigențele unei motivări

corespunzătoare.

Examinând modul

în care instanța de revizuire a analizat cererea dedusă

judecății și apărările formulate, Înalta Curte

constată că hotărârea atacată respectă

dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privitoare la

expunerea situației de fapt, motivele de fapt și de drept pe care se

întemeiază soluția, astfel că nu se poate reține o

nemotivare a acesteia.

Chiar și

aspectele expuse, vizând pretinsa motivare contradictorie sunt contrazise de

conținutul hotărârii, în care se regăsesc considerentele de fapt

și de drept care susțin soluția instanței, cu referire

punctuală la argumentele care justifică respectiva hotărâre,

argumentarea fiind, contrar afirmațiilor recurentului, logică și

coerentă, precum și în acord cu normele legale incidente.

Este de

relevat că, din examinarea hotărârii atacate, rezultă că

aspectele reținute au fost analizate în suficientă măsură,

dând posibilitatea să fie trase concluzii în raport cu prevederile

textelor de lege ce reglementează chestiunile supuse examinării în

speță.

De asemenea,

din conținutul hotărârii, se constată că împrejurările

de fapt au fost examinate prin prisma celor rezultate din materialul probator

administrat, fiind avute în vedere aspecte esențiale pentru

pronunțarea soluției.

Ca urmare, se

constată că nu este incident cazul de casare întemeiat pe

dispozițiile art. 488 alin (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea

corespunzătoare permițând verificarea conformității

hotărârii atacate, cu legea.

În mod

nejustificat se susține de către recurentă că ar fi

incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ.

Rațiunea

reglementării cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1)

pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura

nesocotirea principiului autorității de lucru judecat.

Acest text nu

poate justifica examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de

revizuire, cu referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate

drept temei al revizuirii.

Legiuitorul a

urmărit ca, prin decizia supusă cenzurii instanței de control

judiciar, să nu se pronunțe o soluție contrară unei alte

hotărâri pronunțate într-o cauză identică.

În

speță, acest principiu nu este însă încălcat, având în

vedere că recurentul nu a dovedit faptul că, relativ la întrunirea

condițiilor de admisibilitate a cererii sale de revizuire împotriva

Deciziei civile nr. 792 din 11 martie 2015, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în

Dosarul nr. x/1/2015, singurul aspect examinat de către instanța de

revizuire, s-ar fi pronunțat vreo soluție contrară, a cărei

autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată de Secția

a II-a civilă a Înaltei Curții de Casație și Justiție.

În atare

situație, se reține că nu sunt îndeplinite cerințele

textului legal invocat.

Și în

ceea ce privește criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs

prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate.

Astfel, se

observă că, argumentele dezvoltate de recurent în susținerea

acestui motiv vizează încălcarea legii de drept substanțial, mai

precis a condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire în cazul

prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Această

ipoteză nu se regăsește, însă, în considerentele hotărârii

atacate.

În ceea ce

privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate

asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă

există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același

grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a

primei hotărâri.

În ceea ce

privește existența condițiilor de admisibilitate a cererii de

revizuire formulate în cauză de A., în cadrul controlului exercitat pe calea

recursului, se constată că Secția a II-a civilă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, ca instanță de

revizuire, a stabilit în mod just faptul că cele două dosare în care

s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu au același

obiect și cauză, neputându-se stabili, astfel, o încălcare a

autorității de lucru judecat.

Astfel, una

dintre cauze a avut drept obiect o contestație la executare, iar

cealaltă a vizat obligarea la plata unor daune.

În atare

situație, se reține că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele

de admisibilitate a căii de atac în discuție, prevăzute de

textul legal invocat.

Cât

privește dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, se

constată că acestea este conformă dispozițiilor legale

incidente.

În raport cu

considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate

și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de

recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în

cauză.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 792 din 11

martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2015.

Procesat de GGC - NN