ÎCCJ, Decizia nr. 222/2015

Decizia

civilă nr. 222/2015

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față, în

conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

La data de 11 iunie 2015, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr.

2.406 din 10 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

în Dosarul nr. x/1/2014.

În temeiul

dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C.

proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de

atac deduse judecății în speță.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru

considerentele ce se succed.

Conform art.

457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de

mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei

căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Întrucât, în

speță, recursul vizează o hotărâre prin care Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, s-a pronunțat asupra unei contestații în anulare

și, având în vedere imperative ale art. 508 alin. (4), coroborate cu cele

ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora hotărârea nu

este supusă niciunei căi de atac, în atare situație,

hotărârea atacată nemaiputând fi supusă reformării, aceste

condiții nu sunt îndeplinite.

Se

constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca

urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc.

civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de

reformare pe această cale, determinată ca tare de lege.

Recunoașterea

unor căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală constituie o încălcare a principiului

legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc.

civ., precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege

sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.

(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind

sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar,

în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la

existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2.406 din 10 iunie

2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

Dosarul nr. 3.646/1/2014.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2015.

Procesat de

GGC - N