ÎCCJ, Decizia nr. 151/2015
ÎCCJ, Decizia nr. 151/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia
civilă nr. 151/2015
Asupra
admisibilității recursului de față, în conformitate cu
dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele;
La data de 14 mai 2015, a fost
înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,
completul de 5 judecători, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr.
3.957 din 23 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,
în Dosarul nr. x/1/2014, prin care a fost admisă excepția
necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,
ridicată din oficiu și s-a trimis cererea formulată de A., în
contradictoriu cu Inspecția Judiciară, pentru competentă
soluționare, Curții de Apel București, secția a VIII-a de
contencios administrativ și fiscal.
În temeiul
dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C.
proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de
atac deduse judecății în speță.
Analizând
recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele
ce succed.
Potrivit art.
129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor
judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public
pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
Conform art.
457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este
supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în
condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de
mențiunile din dispozitivul ei".
În raport cu
principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei
căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui
control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de
exercitarea acesteia în condițiile legii.
Întrucât, în
speță, recursul vizează o hotărâre prin care Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ
și fiscal, s-a pronunțat asupra propriei competențe și,
având în vedere dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., potrivit
cărora, dacă instanța se declară necompetentă,
hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, în atare
situație, hotărârea atacată fiind, conform art. 634 alin. (1)
pct. 1 C. proc. civ., definitivă, nemaiputând fi supusă
reformării, aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Se
constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca
urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc.
civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de
reformare pe această cale, determinată ca tare de lege.
Recunoașterea
unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea
procesuală, constituie o încălcare a principiului
legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc.
civ., precum și a principiului constituțional al egalității
în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,
apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele
procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și
soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege
sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.
(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată
cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu
nesocotirea lor.
Așadar,
în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la
existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind
susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea
acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.
În
consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge
recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3.957 din 23 octombrie 2015,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr.
x/1/2014.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2015.
Procesat de