ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2102/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2102/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2118 din 30 septembrie 2014, Tribunalul Argeș a respins contestația în anulare formulată de contestatorul P.N.C., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală Lunca Corbului și Județeană Argeș pentru aplicarea legii fondului funciar împotriva Deciziei civile nr. 376 din 13 februarie 2014, prin care același tribunal, ca instanță de recurs, a respins criticile aduse prin recursul său declarat împotriva Sentinței nr. 382 din 12 martie 2013, dată de Judecătoria Costești, în materia fondului funciar, în procedura reglementată de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare.
Împotriva acestei decizii contestatorul P.N.C. a declarat recurs. Prin Decizia civilă nr. 148 din 7 aprilie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins recursul, ca inadmisibil. În motivarea soluției sale, Curtea de Apel a reținut următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, aplicabile litigiului de față, inițiat anterior intrării în vigoare a noilor dispoziții de procedură, hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Cum contestația a fost formulată împotriva unei decizii dată de instanța de recurs, nesusceptibilă de alte căi de atac de reformare, nici cea dată asupra contestației nu poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care, recursul declarat de către contestator, s-a constatat a fi inadmisibil, sens în care va fi respins.
Împotriva acestei decizii a declarat din nou recurs contestatorul P.N.C. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 17 iunie 2015, stabilindu-se termen la 8 octombrie 2015. Înalta Curte, la termenul din 8 octombrie 2015, a invocat excepția inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. În speță, Curtea de apel a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestator împotriva Deciziei civile nr. 2118 din 30 septembrie 2014 a Tribunalului Argeș, față de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., întrucât a fost formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat contestația în anulare exercitată împotriva unei decizii de recurs. Având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunțată în soluționarea unui recurs, ea este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 din același cod.
Prin urmare, reținându-se că Decizia nr. 148 din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă este irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul P.N.C. împotriva Deciziei nr. 148 din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2015. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.