ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1813/2012

Ședința publică de la 29 martie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul B.E. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, a solicitat obligarea pârâtului Statutul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași la plata daunelor morale în sumă de 400.000 Euro și să se constate caracterul politic al măsurii administrative ce a fost aplicată tatălui său B.N., acțiunea sa întemeindu-se pe dispozițiile Legii speciale nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic. Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 626 din 14 martie 2011 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca prescrisă cererea, formulată de reclamantul B.E.

în contradictoriu cu pârâtul Statutul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant prin D.G.F.P. Iași. Pentru a se pronunța astfel prima instanță aplicând dispozițiile legale care reglementează instituția prescripției extinctive în materia răspunderii civile delictuale, a constatat că art. 1 al Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958 statuează că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în leg, iar articolul 8 al aceluiași act normativ instituie regula că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că momentul de la care a început să curgă termenul general de 3 ani pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamant prin acțiunile la care a fost supus tatăl său în perioada regimului comunist, se circumscrie datei de 22 decembrie 1989, acesta fiind momentul la care reclamantul a dobândit posibilitatea de a sesiza o instanță de judecată cu o cerere având ca obiect repararea prejudiciului cauzat de acțiunile regimului comunist. Referitor la susținerea reclamantului, în sensul că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 11 iunie 2009 când a intrat în vigoare Legea 221 din 2 iunie 2009, instanța a apreciat-o ca nefondată.

Legiuitorul român a adoptat la data de 2 iunie 2009 Legea nr. 221 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 publicată în M.Of. nr. 396 din 11 iunie 2009. Prin mijlocirea acesteia statul a creat cadrul legislativ menit a asigura repararea prejudiciului moral suferit de victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist. Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a), în redactarea sa în acord cu modificările aduse prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gr.

al II-lea inclusiv pot solicita instanței prev. la art. 4 alin. (4) în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Această prevedere legală a constituit obiectul excepției de neconstituționalitate supusă analizei Curții Constituționale. Prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ambele publicate în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, constatând că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 (ce au fost redate integral) sunt neconstituționale.

Consecințele juridice produse de aceste două decizii ale Curții Constituționale sunt evidențiate în art. 147 alin. (1) din Constituția României: „Dispozițiile din legile […] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval Parlamentul […] după caz nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile constituției. Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”. Inexistența adoptării în intervalul celor 45 de zile a unor noi reglementări în acord cu dispozițiile legii fundamentale face ca art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 să-și înceteze efectele juridice.

Prin urmare, aplicând dispozițiile Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958 privind prescripția extinctivă la susținerea reclamantului în sensul că termenul de prescripție pentru repararea prejudiciului a început să curgă la data de 11 iunie 2009, moment în care a fost publicată Legea nr. 221 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, instanța a constatat reglementarea legii este clară și precisă, în sensul că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, momentul publicării unui act normativ neavând incidență în cauză.

Prin decizia nr. 89/2011 din 7 octombrie 2011 Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.E., reținând, în esență, că, urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate și a constatării că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale, la termenul din 10 ianuarie 2011, reclamantul prin apărător a arătat că înțelege să modifice temeiul de drept al cererii de chemare în judecată în sensul că a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 998 și art. 999 C. civ., apreciind că termenul de prescripție a început să curgă însă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009.

Art. 1 din Decretul nr. 167/1998 statuează că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitată în termenul stabilit de lege, iar art. 8 al aceluiași act normativ instituie regula că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cea care răspunde de ea. Împotriva acestei decizii reclamantul B.E. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în argumentarea căruia, a susținut, în esență, că termenul de prescripție a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, astfel că instanțele în mod nelegal au considerat că, prin schimbarea temeiului de drept a acțiunii, sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Decretul 167/1958.

Totodată, susține recurentul, renunțarea la art. 5 din legea specială a făcut-o pentru că a fost declarat neconstituțional și a invocat dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., fapt ce nu echivalează cu o renunțare la Legea nr. 221/2009, ci la o dispoziție a acestei legi declarată neconstituțională. Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor și pe fond admiterea acțiunii. Recursul este nefondat.

Plasându-se în ipoteza unei acțiuni patrimoniale, prescriptibile, întemeiată pe dispozițiile generale ale art. 998 și art. 999 C. civ., care reglementează condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, cauza juridica invocata si menținută expres de către reclamant, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, iar nu pe dispozițiile legii speciale – Legea nr. 221/2009, acțiunea în despăgubiri promovata de reclamant este supusa, astfel cum, in mod legal, au apreciat și instanțele anterioare, termenului general de prescripție de 3 ani, instituit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Susținerea recurentului conform căreia termenul de prescripție a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 nu va fi reținută întrucât așa cum în mod corect s-a constatat prescripția dreptului la acțiune în ceea ce îl privește pe reclamant se circumscrie datei de 22 decembrie 1989, acesta fiind momentul în care a dobândit posibilitatea de a se adresa unei instanțe de judecată cu o cerere având ca obiect repararea prejudiciului cauzat de acțiunile regimului comunist și nu din momentul apariției Legii nr. 221/2009, lege specială la al cărei beneficiu, de altfel, reclamantul a renunțat. Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.E.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.E. împotriva deciziei nr. 89/2011 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2012.