Decizia nr. 2271/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 422/2019 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 februarie 2018 pe rolul Tribunalului București, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cauzate de acțiunile, inacțiunile sau nesoluționarea la timp ori defectuoasă a problemelor judiciare pe care le-a întâmpinat reclamantul în România, ca investitor străin, respectiv daune materiale constând în actualizarea următoarelor sume: - valoare capital social subscris și vărsat din 1996 în valoare inițială de 18.295.330 RON vechi - actualizat 820.901,09 RON - valoare gard împrejmuitor din 2002: 34.672.445 RON vechi - 23.770,67 RON - branșarea electrică din 2002: 21.618.398 RON vechi - 10.633,72 RON - moara de grâu: 21.266.241 RON vechi - 1.416.137,73 RON - echipament măcinat porumb: 130.359,55 RON - daune morale de 1.000.000 RON.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 422 din 11 martie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a anulat, ca informă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia nr. 1565 A din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 422 din 11 martie 2019 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Calea de atac formulată: Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, reclamantul A. a formulat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că atât instanța de apel, cât și cea de fond au ignorant cu bună știință obiectul cererii de chemare în judecată, care este formulată de un investitor străin, calitate atestată de Certificatul de Investitor Străin nr. 25094 din 08.10.1993, eliberat de Agenda Română de Dezvoltare, document care a fost ignorat de către instanțe, deși este izvorul calității de investitor străin și reprezintă chintesența cauzei supuse judecății. Recurentul-reclamant a mai arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale a secției civile, partea precizând că speța este una de contencios administrativ și fiscal. Apreciază că secția competentă ar fi secția de contencios administrativ a curții de apel, chiar dacă fondul cauzei a fost de competența secției civile a tribunalului. Dacă judecătorul de contencios de la curtea de apel a considerat că se poate pronunța pe competență, înseamnă că a considerat că cererea de chemare în judecată este clară, este completă, argumentată în fapt și în drept și susținută de probele corespunzătoare. A susținut că instanța de apel a falsificat chestiunile discutate în ședința de judecată, a încălcat dispozițiile altui judecător din complet, nu a motivat revenirea asupra unei chestiuni deja dezlegate, nu a motivat refuzul nejustificat de comunicare a cererii precizatoare, sau refuzul de a răspunde cererii reclamantului de lămurire a felului cum a primit spre rezolvare acest dosar, din dovezile existente la dosar reieșind ca repartizarea nu s-a făcut aleatoriu. În continuare, recurentul-reclamant a arătat că în cauză își găsește aplicarea art. 488 pct. 2 C. proc. civ. întrucât "la aceeași instanță un judecător a judecat, iar altul a pronunțat declinarea", respectiv pct. 3 al aceluiași articol, întrucât deși competența aparține secției de contencios, dosarul a fost soluționat de secția civilă. De asemenea, reclamantul a arătat că motivarea instanței este străină de natura cauzei, cum prevede pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., deoarece dovedește că judecătorul nu a citit acțiunea, este de rea-credință și nu a înțeles natura cauzei. Instanța nu a permis avocatului său să pună concluzii, iar dezbaterile în apel au fost extrem de scurte, instanța de apel nerăspunzând criticilor inserate în cuprinsul motivelor de apel.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 17 septembrie 2020 recursul a fost admis în principiu, stabilindu-se termen cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a pronunțat încheierea din data de 18 octombrie 2018, prin care a dispus admisibilitatea în principiu a recursului, fixând termen de judecată la 5 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În ceea ce privește critica din recurs, subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea instanței de apel este nemotivată, se constată că aceasta este nefondată. Instanța de apel, analizând susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de apel, a concluzionat că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 196 C. proc. civ., text de lege care prevede care sunt elementele pe care trebuie să le respecte orice cerere de chemare în judecată, sub sancțiunea nulității. Instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate. Astfel, Curtea, a arătat că printre elementele obligatorii ale cererii de chemare în judecată sunt și cele care i-au fost puse în vedere reclamantului, respectiv să precizeze cererea formulată sub aspectul obiectului și motivelor de fapt și de drept. Lipsa obiectului și lipsa motivelor cererii introductive sunt sancționate cu nulitatea, fără ca partea interesată să fie ținută să facă dovada vreunei vătămări, acesta fiind prezumată de lege (nulitate absolută și expresă). Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de apel a răspuns criticilor formulate în apel, motivând de ce apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 196 C. proc. civ. Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor art. 425 C. proc. civ. Faptul că secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București s-a pronunțat asupra competenței de soluționare a cauzei, stabilind că "cererea de chemare în judecată nu are ca obiect un act administrativ tipic sau asimilat, astfel că nu este de competența instanței de contencios administrativ", nu înseamnă că cererea de chemare în judecată este clară, este completă și este argumentată în fapt și în drept, astfel cum susține recurentul-reclamant. Instanțele sunt obligate, în temeiul art. 131 C. proc. civ., ca la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece cauza. Se reține, totodată, că dreptul de acces la instanță nu este unul absolut și se poate preta la limitări. Procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalității urmărite de către legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele solicitate, precum și la asigurarea celerității procesului, permițând astfel o bună desfășurare a judecății într-un termen optim și previzibil. Instanțele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii. Formularea unei cereri lipsite de orice pretenție concretă care să poată fi dedusă judecății și în raport de care instanța să se poată pronunța, limitată la invocarea unor pretinse drepturi, constituie o manifestare abuzivă a drepturilor procesuale. O atare cerere, privată de elementele de fapt și de drept necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate face obiectul analizei instanței de judecată. Înalta Curte reține că instanța de apel nu era obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de reclamant în susținerea cererii de apel, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut. Criticile referitoare la faptul că există dovezi la dosar din care reiese faptul că repartizarea cauzei nu s-a făcut în mod aleatoriu, că instanța de apel a falsificat chestiunile discutate în ședința de judecată, sunt simple susțineri care nu se pot încadra în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. De asemenea, faptul că "la aceeași instanță un judecător a judecat, iar altul a pronunțat declinarea", nu reprezintă o critică de natură a fi încadrată în prevederile pct. 2 al art. 488 C. proc. civ., cum pretinde recurentul-reclamant, având în vedere că secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București (unul dintre judecători, cum se exprimă recurentul) a declinat competența de soluționare a cauzei, constatând că nu este competentă a soluționa acțiunea, astfel cum a fost formulată, iar mai apoi, aceeași instanță - Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a soluționat apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de Tribunalul București. În același mod formal este indicat și motivul de nelegalitate prevăzut la pct. 3 al aceluiași articol, fiind o simplă apreciere a părții că deși competența aparține secției de contencios, dosarul a fost soluționat de secția civilă. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,