ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1209/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1209/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Mehedinți sub nr. 2167/101/2008, reclamanta

R.A.A.N.T.S., în calitate de expropriator, a formulat cerere de expropriere a

imobilelor deținute de pârâții proprietari Primăria Comunei Izvorul Bîrzii,

Județul Mehedinți și G.A.M.

În motivarea cererii

reclamanta a enumerat imobilele deținute de Primăria Izvorul Bîrzii, a căror

expropriere a solicitat-o, arătând că sunt situate în extravilanul comunei,

limitrofe depozitului de zgură și cenușă aflat în folosința R.A.A.N.T.S. De

asemenea, au fost enumerate imobilele deținute de proprietara G.A.M., situate

în extravilanul Comunei Izvorul Bîrzii, limitrofe depozitului de zgură și

cenușă, aflat în folosința R.A.A.N.B.

Reclamanta a mai

arătat că, prin H.G. nr. 586 din 13 iulie 2007, publicată în M. Of. al

României, Partea I nr. 416 din 21 iunie 2007, lucrarea de interes național

„Extindere și supraînălțare depozit de zgură și cenușă la R.O.M.A.G.T. etapa a

III-a, a fost declarată de utilitate publică.

S-a precizat că, în

conformitate cu art. 2 din actul normativ menționat, calitatea de expropriator

în vederea realizării acestei lucrări o are Statul Român, iar, în conformitate

cu art. 12 din Legea nr. 33/1994, s-a procedat la întocmirea documentației

cuprinzând imobilele propuse pentru expropriere.

S-a arătat că pârâții

proprietari au fost notificați în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, fiindu-le

înaintate notificările din 6 iulie 2007 și oferta de despăgubiri în sumă de

122.156,87 lei și din 6 iulie 2007 și oferta de despăgubiri în sumă de

126.173,18 lei, pârâtei G.A.M.

Față de împrejurarea

că ofertele de despăgubire înaintate proprietarilor imobilelor supuse

exproprierii nu au fost confirmate de către aceștia, prin adresele din 16

august 2007, au fost invitați la negociere, convenindu-se asupra cuantumului

despăgubirilor conform mențiunilor proceselor verbale din 10 septembrie 2007 și

13 septembrie 2007.

În ședința publică de

la 17 aprilie 2008, Primăria Izvorul Bîrzii prin primar și G.A.M. au declarat

că sunt de acord cu exproprierea terenurilor însă nu și cu despăgubirile

propuse.

Astfel, proprietara

G.A.M. a apreciat valoarea terenurilor forestiere la suma de 20.000.000 lei,

iar Primăria Izvorul Bîrzii a apreciat valoarea terenurilor forestiere la

15.600.000 lei, iar a celorlalte categorii de teren la echivalentul de 4

euro/mp.

Conform art. 24 din

Legea nr. 33/1994, instanța de fond a luat act de învoiala părților doar cu

privire la expropriere, pentru stabilirea despăgubirilor dispunând, la cererea

pârâților, efectuarea unei expertize de către o comisie constituită din trei

experți.

În raport de

dispozițiile art. 36 alin. (2) lit. c) și art. 62 din Legea nr. 215/2001,

Tribunalul Mehedinți a dispus prin încheiere introducerea în cauză a primarului

Comunei Izvorul Bîrzii și a Consiliului Local Izvorul Bîrzii.

Prin sentința civilă

nr. 194 din 18 septembrie 2008, Tribunalul Mehedinți a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a Primăriei Izvorul Bîrzii.

Prin aceeași hotărâre

s-au admis cererile de expropriere a terenurilor menționate în cuprinsul

cererii introductive și a fost stabilit cuantumul despăgubirilor după cum

urmează:

Primăriei Izvorul

Bîrzii, reprezentată prin primar - 67.884 euro (249.510 lei) și 4820 lei; iar

pârâtei G.A.M. - 106.199 euro (390.334 lei) și 14.668 lei.

A fost obligată

reclamanta să plătească pârâtelor sumele menționate, în termen de 15 zile de la

data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că întreaga documentație a fost întocmită

pentru expropriere și nu pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul

forestier național, nefiind incidente dispozițiilor Codului Silvic.

S-a apreciat ca fiind

nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Comunei Izvorul

Bîrzii, în raport de prevederile art. 77 din Lege nr. 215/2001, cuvenite

proprietarilor expropriați, fiind avute în vedere proba cu expertiză tehnică

administrată în cauză.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâții G.A.M. și Consiliul Local al Comunei Izvoru

Bîrzii, Primăria Comunei Izvoru Bîrzii și Primarul Comunei Izvoru Bîrzii,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâta G.A.M. a

susținut că, în mod eronat, instanța de fond a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a primăriei nefiind respectate prevederile art. 21

din Legea nr. 286/2006 și art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.

Celelalte critici

formulate prin motivele de apel au vizat respingerea eronată a cererii de

refacere a rapoartelor de expertiză sau de efectuare a unor contraexpertize și

calcularea valorii terenurilor agricole în baza unor acte normative abrogate,

precum și evaluarea terenului forestier fără aplicarea prevederilor art. 41 C.

silvic.

Apelanții Consiliului

Local al Comunei Izvoru Bîrzii, Primăria Comunei Izvoru Bîrzii și Primarul

Comunei Izvoru Bîrzii au criticat hotărârea pentru greșita respingere a

excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Comunei Izvoru Bîrzii

și subevaluarea terenurilor în litigiu de către experți fără competențe în

acest sens și în baza unor acte normative abrogate, respectiv O.G. nr. 8/2001,

respinsă prin Legea nr. 454/2002 și Metodologia de evaluare conform H.G. nr.

834/1991.

La data de 6 ianuarie

2009, apelanta pârâtă G.A.M. a depus o completare a motivelor de apel,

susținând că hotărârea a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești și cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care instanța a

omologat rapoartele de expertiză întocmite în baza unor acte normative

abrogate.

S-a arătat că prin

administrarea probelor înainte de introducerea în cauză a instituției

Primarului și a Consiliului Local s-au încălcat principiile

contradictorialității, al dreptului de apărare, al egalității părților și

dreptul la un proces echitabil.

S-a criticat sentința

și în privința neacordării cheltuielilor efectuate pentru realizarea

procedurilor de expropriere, în raport de prevederile art. 38 din Legea nr.

33/1994.

Prin decizia nr. 264

din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelurile pârâților și a schimbat în parte

sentința atacată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite

Primăriei Izvoru Bîrzii prin primar, pentru terenul agricol, în sumă de 42.183

lei, menținând cuantumul despăgubirilor cuvenite primăriei pentru terenul

forestier, în sumă de 249.510 lei și a stabilit cuantumul despăgubirilor

cuvenite pârâtei G.A.M. pentru terenul agricol în sumă de 262.305 lei,

menținând cuantumul despăgubirilor cuvenite acestei pârâte pentru terenul

forestier, în sumă de 390.334 lei.

A fost obligată

reclamanta să plătească celor două pârâte sumele menționate.

Au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței.

A fost obligată

reclamanta R.A.A.N.D.T.S. la 20.173,50 lei cheltuieli de judecată către pârâta

G.A.M. și la 3000 lei cheltuieli de judecată către pârâții Consiliul Local al

Comunei Izvoru Bîrzii și Primăria Comunei Izvoru Bîrzii.

Decizia menționată a

fost îndreptată, la cererea pârâților apelanți, prin încheierea ședinței din

Camera de Consiliu din 24 noiembrie 2009, în sensul că în loc de 249.510 lei,

se va menționa 67.884 euro (249.510 lei), iar în loc de 390.334 lei se va

menționa 106.199 euro (390.334 lei).

Prin considerentele

deciziei menționate, instanța de apel a reținut că sunt neavenite criticile

referitoare la nulitatea rapoartelor de expertiză întocmite în primă instanță,

în condițiile în care în apel s-a suplimentat proba cu expertiză tehnică.

S-a apreciat ca

neîntemeiat și primul motiv de apel formulat de pârâți, în care se invocă

excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Izvoru Birzii, având în

vedere că tribunalul a aplicat corect dispozițiile art. 77 din Legea nr.

215/2001.

S-a constatat că, în

speță, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 33/1994, în raport de obiectul

cererii de chemare în judecată, nefiind, astfel primite criticile din apel prin

care s-a invocat incidența dispozițiilor Codului Silvic sau ale Ordinului nr.

58/2003, modificat și completat prin Ordinul nr. 401/2006.

În privința terenului

forestier propus pentru expropriere, s-a considerat că nu sunt relevante

valorile stabilite de expertul M.G.V. pentru despăgubirile cuvenite pârâților,

în condițiile în care acesta se raportează la evaluarea făcută inițial de către

cei trei experți de specialitate evaluare teren agricol, bazată pe tranzacții

intervenite în urmă cu doi ani, pentru terenuri situate în alte zone.

În același timp,

instanța de apel nu a reținut valorile stabilite (în apel) de către ceilalți

doi experți de specialitate evaluare teren forestier, respectiv suma de

144.051,60 lei pentru Primăria Izvoru Bîrzii și suma de 237.855,05 lei pentru

pârâta G.A.M., în condițiile în care aceste sume sunt inferioare celor

stabilite prin sentința apelată, ce nu au fost contestate de reclamanta

intimată, pârâților apelanți neputând să li se înrăutățească situația în

propria cale de atac.

În privința

terenurilor agricole în litigiu, s-a considerat că suma stabilită prin

expertizele tehnice de specialitate reprezintă o dreaptă și prealabilă

despăgubire pentru bunul expropriat, în sensul art. 481 C. civ. și art. l din

Legea nr. 33/1994, păstrându-se justul echilibru între interesul general

urmărit prin scopul exproprierii și interesul individual al persoanelor

expropriate.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs, în termenul legal, pârâta G.A.M. și Primarul

Comunei Izvoru Bîrzii.

Prin motivele sale de

recurs, pârâta G.A.M., a criticat decizia atacată pentru motivele prevăzute de

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., invocând, cu privire la terenul arabil,

ignorarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv

cerința legală a stabilirii despăgubirii în funcție de valoarea de piață, și

omologând eronat o expertiză ce a avut la bază metoda de calcul pe baza rentei.

S-a solicitat,

astfel, să se dea prioritate principiului instituit de art. 44 pct. 3 din

Constituție și să se dispună obligarea expropriatorului la plata către

recurentă a unei despăgubiri de 10 euro/mp. de teren arabil și, în subsidiar,

dacă se va aprecia că, indiferent de valoarea tranzacțiilor efectuate în

aceeași zonă despăgubirea ar trebui stabilită doar în raport de concluziile

expertizei, obligarea reclamantei la 6,20 euro/mp.

În ceea ce privește

terenul forestier, recurenta G.A.M. a criticat decizia recurată pentru

ignorarea prevederilor Legii nr. 33/1994 și a celor constituționale, prin

neargumentarea înlăturării concluziilor expertului M.V.G., desemnat de

expropriați și omologarea unui raport de expertiză care nu a ținut seama de

clasa de productivitate a acestui teren.

Critica formulată

prin ultimul motiv de recurs a avut ca obiect nemotivarea hotărârii instanței

de apel în ce privește diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată

reprezentând onorariul de avocat.

Dezvoltând motivele

de recurs, recurentul pârât Primarul Comunei Izvoru Bîrzii a criticat decizia

ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.,

susținând că nu s-a lămurit cine are calitate procesuală într-un litigiu

privind exproprierea unui teren aparținând domeniului privat al unității

administrativ teritoriale.

De asemenea, s-a

criticat decizia recurată pentru omologarea unui raport de expertiză întocmit

cu nerespectarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității în

conformitate cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ce a avut la bază acte

normative abrogate sau neincidente în speță și a ignorat dispozițiile Legii nr.

33/1994 cu referire la valoarea de circulație a terenurilor.

S-a invocat

subevaluarea terenului forestier, căreia i s-a stabilit o valoare mai mică

decât cea a terenului agricol, ignorându-se astfel încălcarea dispozițiilor

art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, dar și dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Ultimul motiv de

recurs al pârâtului a vizat neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând

onorariul de avocat, fără a se motiva soluția sub acest aspect.

Intimata reclamantă R.A.A.N.D.T.S.

a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

Prin decizia civilă

nr. 5156 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală au fost admise

recursurile declarate de pârâții G.A.M. și Primarul Comunei Izvoru Bârzii,

împotriva deciziei civile nr. 264 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel

Craiova, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe de apel, reținând în considerentele deciziei următoarele:

Instanțele de fond și

apel au stabilit corect, în raport de dispozițiile art. 77 din Legea nr.

215/2001 a administrației publice locale, că Primăria Comunei Izvorul Bîrzii

are calitate procesuală pasivă, aplicând corect dispozițiile legale menționate,

potrivit cărora primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ

teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură

funcțională cu activitate permanentă denumită Primăria comunei, orașului sau

municipiului.

De altfel, întreaga

documentație pentru expropriere a fost întocmită în contradictoriu cu Primăria

Comunei Izvorul Bîrzii, primarul acesteia fiind prezent, la efectuarea

expertizelor judiciare în calitate de reprezentant legal.

Criticile referitoare

la stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarilor pentru

terenurile forestiere sunt întemeiate.

Instanța de apel,

prin încheierea din 3 februarie 2009, a constatat că proba cu expertiză tehnică

de specialitate nu a fost administrată în contradictoriu cu toate părțile în

litigiu și a dispus efectuarea altor expertize tehnice.

Contrar motivării cu

care a fost încuviințată această probă, prin' decizia recurată s-a valorificat

tocmai raportul de expertiză considerat nul pentru neîntocmirea în

contradictoriu cu toate părțile și neopozabil tuturor părților.

Totodată, s-a reținut

că raportul de expertiză în discuție a avut la bază Norma tehnică aprobată prin

O.M. nr. 444/1996, ordin aprobat expres prin Ordinul M.A.P.P.M. nr. 1672 din 7

noiembrie 2000 și H.G. nr. 796/2002, modificată prin H.G. nr. 1543/2004, în ce

privește modul de evaluare și relația de calcul.

Expertiza efectuată

în apel a avut două opinii distincte: una a experților desemnați de instanță și

de expropriată și alta a expertului desemnat de expropriați.

Instanța de apel a

omologat concluziile primilor doi experți, constatând că în zonă nu există

tranzacții pentru terenuri forestiere, fără, însă, să fie înlăturate motivat

concluziile expertului M.V.G.

Având în vedere că,

referitor la terenul forestier, experții desemnați de instanță și expropriator

au indicat valori inferioare celor stabilite de prima instanță, pentru a nu

înrăutăți situația pârâților în propria cale de atac, curtea de apel a păstrat

valoarea despăgubirii stabilită de tribunal.

Instanța de apel a

ignorat însă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impune

ca la stabilirea despăgubirii să fie avute în vedere și prejudiciile provocate

de măsura exproprierii și și-a însușit o valoare mai mică, ce îi defavorizează

pe recurenții pârâți, nu poate fi, însă, omologată nici soluția propusă de

expertul M.V.G., care pornește în stabilirea despăgubirilor pentru terenurile

forestiere de la valoarea de piață a terenului agricol, la care adaugă valoarea

de piață a celorlalte componente (lemn, plante medicinale, fructe de pădure,

etc.).

Valoarea terenurilor

cu vegetație forestieră este dată de grupa de specii, clasă de vârstă și clasa

de producție, elemente rezultate din amenajările silvice, conform Metodologiei

aprobate prin H.G. nr. 1546/2004, cu modificările ulterioare și nu de faptul că

terenurile forestiere se află în prelungirea terenurilor agricole.

De altfel, la

obiecțiunile formulate de reclamantă cu privire la asocierea terenului

forestier cu terenul agricol neplantat, expertul M.V.G. nu a răspuns.

Pentru aceste

considerente, Curtea va constata că se impune completarea probatoriului prin

efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a terenului forestier cu

respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a Normelor

metodologice de evaluare aprobate prin H.G. nr. 1546/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Se va avea în vedere

faptul că terenurile forestiere ce fac obiectul expertizei nu sunt terenuri

agricole neplantate, ci terenuri cu categorii de folosință distincte, încadrare

dovedită prin documentațiile cadastrale și de expropriere.

Se va aprecia, însă,

ca neîntemeiată susținerea recurenților referitoare la încălcarea principiilor

Legii nr. 247/2005, acestea nefiind aplicabile în cauză, întrucât reglementează

sursele de finanțare, cuantumul și despăgubirile cuvenite pentru imobilele ce

intră în sfera de incidență a Legii nr. 10/2001.

Criticile referitoare

la despăgubirile stabilite pentru terenurile agricole au fost respinse ca

nefondate.

Instanța de apel a

reținut motivat că terenurile comparabile în raport de care experții desemnați

de instanță și expropriator au stabilit valoarea despăgubirilor nu sunt de

același fel cu terenurile agricole în litigiu, atât din punct de vedere al

amplasamentului, cât și al perioadei în care au fost încheiate tranzacțiile,

respectiv 2007 - 2008.

Înscrisurile invocate

de pârâții recurenți în acest sens nu privesc aceeași categorie de teren,

extravilan, situat în aceeași zonă cu terenurile în litigiu, așa cum stabilesc

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora la calculul

cuantumului despăgubirilor se ține seama de prețurile cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la

data întocmirii raportului de expertiză.

Comparabilele folosite

pentru terenurile A și B nu răspund cerințelor legale menționate, care au

constituit și obiective ale expertizei, în sensul că nu sunt terenuri de

același fel cu cele supuse exproprierii, nu sunt situate în aceeași unitate

administrativ-teritorială, iar tranzacționarea nu s-a făcut la data întocmirii

raportului sau la o dată apropriată.

Actele doveditoare

pentru comparabilele C și D nu au fost depuse la raport, deși s-a făcut

referire la ele.

Urmare a

obiecțiunilor formulate de intimata reclamantă expertul C.S. și-a reconsiderat

opinia din raportul inițial, având în vedere și constatările efectuate cu

ocazia deplasării în teren, pentru care nu se impunea citarea părților, astfel

că nu au fost încălcate, dispozițiile art. 208 C. proc. civ., cum se susține de

recurentul Primarul comunei Izvorul Bîrzii.

Contractul de

vânzare-cumpărare din 27 mai 2009, depus și în recurs nu a fost luat în

considerare, deoarece are ca obiect un teren arabil, pe când terenurile supuse

exproprierii sunt terenuri cu categorie de folosință arabil, livezi, pășuni.

Sentința nr.

6618/2007 a Judecătoriei Târgu Jiu, depusă în copie la dosar, nu a fost avută

în vedere pentru că terenul ce a constituit obiectul acelui litigiu este

amplasat într-o altă unitate administrativ-teritorială.

Față de

considerentele expuse, a constatat că nu se impune a fi analizate și criticile

referitoare la cheltuielile de judecată.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

și 313 C. proc. civ. reținând că este necesară suplimentarea probatoriului în

ce privește terenurile forestiere, a admis recursurile pârâților și a casat

decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

La data de 24

decembrie 2010, G.A.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei

civile nr. 5156 din 12 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

În motivarea

contestației în anulare, contestatoarea sa susținut că, primul caz prevăzut de

art. 318 C. proc. civ. (greșeală materială) vizează două aspecte, ambele cu

referire la soluționarea motivelor de recurs privind omologarea variantei

propusă de expert C., în răspunsul la obiecțiuni (variantă prin care revine

asupra opiniei exprimată inițial), pentru terenurile agricole:

- în mod eronat

instanța a reținut că cei trei experți au avut în vedere comparabile (A și B)

care nu sunt în aceeași unitate administrativ - teritorială, că nu sunt

terenuri de același fel și că nu au fost depuse acte doveditoare pentru

comparabilele C și D;

- deși părțile au

fost citate pentru a participa la identificarea terenurilor, efectuarea

măsurătorilor și culegerea datelor pe teren, la fiecare expertiză, instanța

reține în mod eronat că în cazul variantei propuse de expert C. nu era necesară

citarea părților.

Cel de-al doilea

motiv, omisiunea cercetării tuturor motivelor de recurs se referă la faptul că

instanța nu a răspuns care sunt considerentele pentru care s-a omologat o

variantă a expertizei care nu respectă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legii

nr. 33/1994.

Contestația în

anulare este nefondată.

Conform art. 318

alin. (1) teza I C. proc. civ. hotărârea instanței de recurs poate fi atacată

cu contestație în anulare dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Instituind acest

motiv de contestație în anulare, legiuitorul a avut în vedere greșelile

materiale cu caracter procedurale pe care instanța le-a comis prin emiterea ori

confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante.

În speță, contestatoarea

nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele

formale ale judecății în recurs, ci critică modul în care instanța a omologat o

variantă propusă de expert C., faptul că, experții desemnați au avut în vedere

comparabilele A și B care nu sunt în aceeași unitate administrativ –

teritorială și că nu au fost depuse acte doveditoare pentru comparabilele C și

D, adică aspecte legate de aprecierea probelor.

Cel de-al doilea

motiv, omisiunea cercetării tuturor motivelor de recurs se referă de fapt, la

nemulțumirea contestatoarei de modul în care instanța de recurs a răspuns

acestor motive.

Or, instanța de

recurs a analizat motivele de recurs, ea neavând obligația de a analiza fiecare

argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de

casare.

Față de cele expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea G.A.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea G.A.M. împotriva deciziei civile nr.

5156 din 12 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2012.