ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 214/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 25.10.2018, pe rolul Tribunalul Brăila, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, în calitate de comitent, pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligat la plata sumei de 158.562.727 euro cu titlu de daune materiale, prejudiciu calculat până la data de 31.12.2012, urmare a interdicției în anul 2001, de a-și valorifica produsul cartofi în calitate de producător agricol, de către numitul B.. A solicitat și suma de 2.000.000 euro cu titlu de daune morale, urmare a torturii psihice la care a fost și este supus, având nenumărate căderi psihice, perioadă de 17 ani în care și-a pierdut sănătatea și familia. Prin cererea depusă la data de 6.11.2018, reclamantul a precizat că prin acțiunea pe care a depus-o, a solicitat să fie despăgubit pentru prejudiciile materiale și morale pe care i le-a produs numitul B., prin interdicția de a valorifica produsul cartofi, în calitate de producător agricol, în anul 2001. Prejudiciul material a fost stabilit în baza unei expertize extrajudiciare. Daunele materiale solicitate sunt ca urmare a torturii psihice la care este supus de 17 ani, fiindu-i distrusă sănătatea și afacerea, prin decapitalizare, neavând cu ce să își susțină financiar familia.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 87/13.02.2019, Tribunalul Brăila a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. 87/2019 a Tribunalului Brăila și rejudecarea cauzei pe fond.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 94/A din 14 iunie 2019, Curtea de Apel Galați, secția civilă a respins apelul formulat de apelantul - reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 87 din 13 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă, ca nefondat.

Hotărârea pronunțată în recurs: Prin decizia nr. 1907 din 1 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins ca nefondat recursul reclamantului declarat împotriva deciziei Curții de Apel.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul reclamant invocând, într-un prim motiv, nelegala constituire a completului de judecată de la termenul de judecată în ședință publică a cauzei în condițiile în care unul dintre judecători și magistratul asistent nu au făcut parte completul care a admis în principiu recursul, raportul a fost întocmit de un alt magistrat asistent iar rezoluția de primire a fost semnată de către un alt judecător, neexistând la dosarul cauzei procese-verbale și hotărâri ale Colegiului de conducere care să ateste legalitatea modificărilor aduse completului. Un alt motiv al contestației în anulare este acela că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de casare reprezentat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. indicat în memoriul de recurs, ci doar cu privire la pct. 8 al art. 488 Cpd proc.civilă. În acest sens arată că a criticat în recurs faptul că instanța de apel nu a motivat de ce nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1954, însă instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei critici. Mai susține că a invocat la termenul de judecată din data de 1.10.2020 nulitatea încheierii din 28.05.2020, excepție respinsă în mod abuziv. Cum respectiva încheiere este nulă, și decizia definitivă este lovită de nulitate. Arată că raportul întocmit în procedura de filtrare nu i-a fost comunicat, fiindu-i încălcat dreptul de a formula un punct de vedere, motiv pentru care actele de procedură ulterioare, inclusiv decizia pronunțată în cauză sunt nule. Invocă în drept dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 1,3 și 4 C. proc. civ. Pe fondul cauzei susține că termenul de prescripție este întrerupt întrucât CEDO nu s-a pronunțat încă asupra cererii adresate acestei instanțe. La termenul de judecată din data de 4.02.2021 contestatorul a formulat și o cerere de restituire a taxei judiciare de timbru achitate în prezenta cauză. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, aceasta urmează a fi respinsă întrucât nu se încadrează în cazurile ce reglementează o astfel de posibilitate la dispoziția părții care o achită. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în anumite situații strict determinate în conținutul legii, respectiv: a) când taxa plătită nu era datorată; b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale; d) când acțiunea corect timbrată a fost anulată în condițiile art. 200 alin. (3) din C. proc. civ. sau când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât; e) când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat; f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă; g) în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională, precum și în cazul respingerii cererii, ca nefiind de competența instanțelor române; h) când probele au fost administrate de către avocați sau consilieri juridici; i) în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abține sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă; j) în alte cauze expres prevăzute de lege. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. În cazul admiterii integrale sau parțiale a cererii de reexaminare, instanța va dispune restituirea taxei de timbru total ori, după caz, proporțional cu reducerea sumei contestate. Or, contestatorul a afirmat în sprijinul solicitării sale de restituire a taxei de timbru că pretențiile sale derivă dintr-o cauză penală astfel că litigiul este scutit de plata taxei de timbru. Această solicitare nu poate fi valorificată în maniera procedurală aleasă, întrucât nu se încadrează în cazurile de restituire administrativă a taxei de timbru menționate anterior, ci reprezintă o critică a caracterului timbrabil constatat de instanța de recurs ce putea fi analizată exclusiv pe calea controlului de legalitate exercitat în calea de atac a reexaminării. Neformulând cerere de reexaminare, contestatorul nu poate solicita restituirea taxei de timbru pentru argumentul invocat, motiv pentru care cererea astfel formulată este lipsită de temei legal. Primul motiv al contestației în anulare ce susține nerespectarea principiului continuității completului de judecată se întemeiază pe teza conținută în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. privind încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței. Este de reținut, ca situație premisă a analizării unei atare condiții pe calea contestației în anulare, că nelegala alcătuire a instanței trebuie să fi fost invocată de către partea interesată în fața acelei instanțe, care a omis a se pronunța asupra ei. O astfel de situație nu se regăsește în prezenta cauză în care contestatorul, prezent personal la termenul de dezbatere a recursului, nu s-a prevalat de o astfel de excepție a nelegalei alcătuiri a instanței iar neîndeplinirea acestei condiții nu poate fi înlăturată de justificarea că nu a fost cunoscută compunerea completului de judecată anterior pronunțării hotărârii. Pe de altă parte, noțiunea de alcătuire a instanței vizează orice situație în care instanța nu a fost alcătuită potrivit legii, fie ea de organizare judiciară, fie a celei de procedură iar acest motiv de contestație în anulare reia motivul de casare a hotărârii în recurs prevăzut de art. 488 pct. 1 C. proc. civ. Nerespectarea principiului continuității, reglementat de art. 19 și 214 din C. proc. civ., nu reprezintă un caz de contestație în anulare, întrucât nu intră analiza noțiunii de alcătuire a instanței, fiind un motiv distinct de recurs reglementat de art. 488 pct. 2 C. proc. civ. ("pronunțarea hotărârii de către un complet a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii"), motiv ce nu a fost preluat între cazurile strict prevăzute pentru calea de atac de retractare a contestației în anulare, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. Un alt motiv al contestației în anulare este acela că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra motivului de casare reprezentat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. indicat în memoriul de recurs, ci doar cu privire la pct. 8 al art. 488 Cpd proc.civilă. În acest sens contestatorul susține că ar fi criticat în recurs faptul că instanța de apel nu a motivat de ce nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1954, însă instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra acestei critici. Susținerea contestatorului, întemeiată pe dispozițiile art. 503 pct. 3 C. proc. civ., este eronată întrucât, verificând considerentele deciziei atacate, se reține că instanța de recurs a încadrat criticile formulate în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nefiind ținută de încadrarea efectuată de parte, și s-a pronunțat asupra aplicabilității art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1954 referitor la întreruperea termenului de prescripție. Mai susține contestatorul că a invocat la termenul de judecată din data de 1.10.2020 nulitatea încheierii din 28.05.2020, însă excepția a fost respinsă în mod abuziv. Cum respectiva încheiere este nulă, și decizia definitivă este lovită de nulitate. Arată că raportul întocmit în procedura de filtrare nu i-a fost comunicat, fiindu-i încălcat dreptul de a formula un punct de vedere, motiv pentru care actele de procedură ulterioare, inclusiv decizia pronunțată în cauză sunt nule. Ultimele două critici nu se circumscriu cazurilor reglementate de lege în cazul contestației în anulare în condițiile în care ele au fost supuse dezbaterii instanței de recurs, care a analizat susținerile recurentului, o eventuală cenzură asupra legalității soluției date fiind incompatibilă cu respectiva cale extraordinară de atac de retractare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A..