ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 60/2011

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 37266/3/2007, reclamanta SC H.V.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC R.R. SRL, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la acordarea spațiului publicitar în revista Bolero de 520 pagini sau dacă pârâta nu-și execută această obligație, la plata sumei de 1.627.250 lei, reprezentând contravaloare spațiu publicitar în revista Bolero. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 6818 din 3 iunie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC H.V.R.

SRL (în prezent K.R. SRL) în contradictoriu cu pârâta SC R.R. SRL. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta pretinde 1.627.250 lei contravaloare spațiu publicitar în Revista Bolero, adică 520 pagini de revistă, fără a proba că taloanele au fost anexate în zilele de 30,31 martie și 1 aprilie 2007 și nici că aceste produse, raportate la taloane însumau cel puțin 125 lei per talon. Reclamanta afirmă în cererea de chemare în judecată că a predat pârâtei 22.030 cupoane colectate cu valoare de 1.652.250 lei, ceea ce i-a conferit dreptul la servicii publicitare la această valoare. Dar în raport de cele relevate privind condițiile cumulative contractuale, reclamanta nu putea colecta pur și simplu orice cupoane ca obligație simplă care să presupună acordarea de spațiu publicitar și reducerea din cupoanele colectate.

Cum s-a arătat, reducerea acceptată de pârâtă se calculează în raport de prețurile produselor la vânzare și de valoarea produsului cumpărat prin acea operațiune de vânzare-cumpărare. Așadar, toate aceste elemente și condiții nu au fost probate pentru ca pârâta să fie obligată la plata sumei pretinse în condițiile în care potrivit anexei 2 la contract, aceasta s-a obligat numai la acordarea spațiului publicitar în anumite limite. Prin decizia nr. 203 din 25 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul reclamantei SC K.R. SRL. A schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă să acorde reclamantei 290 pagini de spațiu publicitar în revista Bolero sau contravaloarea spațiului publicitar în sumă de 907.700 lei.

A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 32.051,4 lei cheltuieli de judecată în apel și fond. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a apreciat că din concluziile raportului de expertiză la obiectivul stabilit inițial, rezultă că apelanta – reclamantă a încasat mai puțin cu suma de 1.453.050 lei, valoarea a 19.374 de cupoane (19.374 buc x 75 lei), reținându-se și faptul că din concluziile la obiectivul suplimentar și completarea obiectivului suplimentar, reiese că un număr de 7075 cupoane nu corespund clauzelor contractuale din contractul de barter pct. 1, actul adițional nr. 1 din 5 martie 2007, valoarea acestor cupoane fiind de 530.625 lei, adică 7.075 buc. cupoane x 75 lei/ buc =530.625 lei.

Curtea de apel a mai reținut însă și faptul că în conformitate cu cererea inițială de chemare în judecată, numărul de pagini este calculat în funcție de valoarea cupoanelor predate (22.030 cupoane), sumă de 1.652.250 lei ( fila 2 – dosar fond). A apreciat că, față de petitul acțiunii introductive prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la 520 pagini în revista Bolero sau contravaloarea spațiului publicitar în valoare de 1.627.250 lei, rezultă o contravaloare a spațiului publicitar de 3130 lei/ pagină.

Conform raportului de expertiză valoarea cupoanelor este de 922.125 lei (RON), respectiv 1.453.050 – 530.625.300, având în vedere și faptul că intimata a acordat apelantei numărul total de pagini de spațiu publicitar (12 pagini și nu 8). Astfel, dacă pentru cele 520 de pagini, calculul s-a făcut de reclamantă în funcție de valoarea cupoanelor predate, în sumă de 1.652.250 lei (așa cum s-a menționat și anterior), precizare făcută în considerentele acțiunii introductive, rezultă că față de valoarea cupoanelor stabilită prin raportul de expertiză de 922.125 lei (în condițiile mai sus-expuse), numărul de pagini de spațiu publicitar, corespunzător, este de 290. Pe cale de consecință, contravaloarea spațiului publicitar este de 907.700 lei (290 pagini x 3130 lei/pag.).

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul declarat de către reclamanta SC K.R. SRL, a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă obligând-o pe pârâtă să acorde reclamantei 290 pagini de spațiu publicitar în sumă de 907.700 lei. Instanța de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 32.051,4 lei cheltuieli de judecată în apel și fond. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs ambele părți. Reclamanta SC K.R. SRL își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

și solicită admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării intimatei pârâte SC R.R. SRL și la plata diferenței de 744.550 lei, reprezentând despăgubiri datorate în baza contractului pe care instanța de apel nu le-a acordat, obligând-o pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în recurs. Sunt formulate următoarele critici: Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Recurenta susține că cele 22.030 cupoane însumau 1.652.250 lei, respectiv 520 pagini de publicitate, iar cu toate acestea însă, aceeași instanță, a obligat intimata - pârâtă la plata către ea doar a sumei de 907.700 lei, reprezentând 290 pagini de publicitate, din totalul celor 520 pagini, justificate deplin prin predarea unui număr de 22.030 cupoane de către societatea sa.

Consideră că instanța nu a justificat în nici un fel motivul pentru care. deși a reținut că SC K.R. SRL a predat toate cele 22.030 cupoane (echivalentul a 520 pagini publicitare) către intimata SC R.R. SRL, îndeplinindu-și întocmai obligațiile contractuale pe care aceștia și le-au asumat, aceasta a acordat doar 290 pagini de publicitate, respectiv a obligat intimata să-i achite doar suma de 907.700 lei din totalul de 1.652.250 lei, ca urmare solicită admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În acest context, recurenta arată ca este lesne de observat contradictorialitatea care există în motivarea deciziei, instanța reținând, pe de o parte, faptul că ea a respectat întocmai clauzele Contractului de BARTER încheiat cu SC R.R.

SRL, în sensul că a predat un număr total de 202.030 cupoane, iar pe de altă parte, aceeași instanță reține că intimata - pârâtă datorează reclamantei doar suma de 907.700 lei, adică contravaloarea a numai 12.102.66 cupoane. Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Recurenta susține ca a probat, atât prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cât și prin intermediul expertizei efectuate în cauză, împrejurarea că atât ea, reclamanta cât și intimata pârâtă, au convenit încheierea contractului de BARTER și a actului adițional, în condițiile prevăzute în cuprinsul acestor două înscrisuri. Mai mult decât atât, intimata pârâtă a recunoscut că SC K.R.

SRL a respectat întocmai clauzele contractuale, pe de o parte prin însușirea procesului-verbal de predare primire a unui număr de 22.030 cupoane prin semnătura reprezentantului legal și ștampila societății (fila 16 din dosarul primei instanțe), iar pe de altă parte, prin Notificarea din 16 iulie 2007 prin care intimata-pârâtă afirmă că îi va achita suma de 13.000 lei, constând din contravaloarea amenzilor plătite cu prilejul derulării operațiunii de acordare a reducerilor. Critici subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține ca din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și concluziile expertizei efectuate, rezultă fără nici o îndoială că SC K.R.

SRL și-a îndeplinit obligațiile asumate prin intermediul contractului și a actului adițional, acordând reduceri de preț pe baza a 22.030 cupoane, pe care le-a predat intimatei-pârâte prin proces verbal, iar aceasta le-a acceptat fără nici o obiecție, situație care rezultă inclusiv din faptul că SC R.R. SRL a recunoscut acest aspect, și anume faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate, întrucât le-a acordat anterior spațiu publicitar în revista Bolero. Mai susține că, atâta timp cât instanța de apel nu a precizat motivul pentru care a acordat numai în parte pretențiile solicitate de ea și dovedite cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, hotărârea este lipsită de temei legal, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Mai mult decât atât, legea aplicabilă părților din prezentul litigiu a fost stabilită prin Contractul nr. 1 din 25 martie 2007 și toate actele subsecvente acestuia, asumate de către reprezentanții legali al celor două societăți prin semnătură și ștampilă și necontestate. Recurenta susține ca în mod corect instanța a constatat și reținut că toate operațiunile pe care le-a enunțat anterior au fost recunoscute și însușite de părți, ca urmare este de necontestat că a aplicat în mod greșit dispozițiile legale, reducând neîntemeiat cuantumul despăgubirilor pe care SC R.R. SRL este obligată să le achite către societatea sa, așa încât decizia este dată cu aplicarea greșită a legii, astfel cum prevede art. 304 pct. 9 teza a doua C. proc.

civ. Cu privire la cheltuielile de judecată recurenta solicită să se dispună, de asemenea, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii recursului și obligării intimatei recurente la plata facturii depuse la fila 96 din dosarul primei instanțe, și de asemenea să fie observat faptul că dovada contractului de asistență juridică se poate face (atât timp cât instanța nu solicită în mod expres contractul încheiat între reprezentant și reprezentat), numai cu împuternicirea avocațială, care a fost depusă la dosarul cauzei și în baza căreia, apărătorul ales a reprezentat societatea, în mod legal, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel. Cu cheltuieli de judecată în faza procesuală a recursului.

Pârâta SC R.R. SRL își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. și solicită modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă, cu consecința menținerii sentinței de fond, ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată. În cererea de recurs, pârâta formulează următoarele critici: Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Recurenta susține că, prin decizia recurată, instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut în cadrul prezentei cauze (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), instanța obligând societatea să acorde intimatei 290 de pagini de spațiu publicitar în revista Bolero sau contravaloarea acestui spațiu publicitar în sumă de 907.700 RON.

Mai susține că instanța de apel, stabilind în sarcina sa obligația alternativă de a acorda spațiu publicitar de 290 de pagini sau contravaloarea acestuia în cuantum de 907.700 RON, a încălcat grav principiul disponibilității, acordând intimatei ceea ce aceasta nu a cerut, respectiv acordarea de spațiu publicitar în revista Bolero. Susține recurenta că, admiterea unui capăt de cerere la care, în primul rând intimata nu era îndreptățită, iar în al doilea, la care aceasta a renunțat prin precizarea de acțiune formulată în cauză, denotă modul total nejudicios și superficial în care instanța de apel a analizat și, a soluționat dosarul, fapt ce reclamă cenzurarea în mod corespunzător de către instanța de recurs a deciziei atacate în sensul modificării acesteia, cu consecința respingerii apelului ca neîntemeiat.

Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Recurenta susține că prin contractul încheiat cu intimata K. pârâta și-a asumat exclusiv obligația de a acorda intimatei spațiu publicitar (iar nu contravaloarea acestuia), iar pe cale de consecință prin stabilirea în sarcina sa a unei obligații alternative (de a acorda spațiu publicitar de 290 de pagini sau contravaloarea acestuia, în cuantum de 907.700 RON), instanța de apel a nesocotit grav dispozițiile contractuale, care la nici un moment nu au prevăzut în favoarea intimatei dreptul de a alege între acordarea efectivă a spațiului publicitar în revista Bolero sau contravaloarea acestuia. Mai susține recurenta că instanța de apel a încălcat atât prevederile art. 962 privind obiceiul contractului cât și prevederile art. 977 C. civ.

privind principiul voinței reale a părților. Recurenta susține instanța a încălcat inclusiv principiul executării în natură a obligațiilor, principiu statornicit atât în practica instanțelor, cât și în doctrină, în sensul că, conform prevederilor contractuale, pârâta s-a obligat la executarea unei obligații de a face, respectiv la acordarea spațiului publicitar în revista Bolero, obligație de altfel executată de ea, prin acordarea numărului maxim de pagini de material publicitar (12 pagini) în favoarea intimatei, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Recurenta în al doilea rând, învederează că nu exista nici un temei contractual care să prevadă obligația sa de a acorda spațiu publicitar în modalitatea reclamată de către intimată, respectiv de a acorda spațiu publicitar în mod nelimitat în funcție de valoarea totală a cupoanelor și că instanța în mod judicios a reținut atât în cadrul sentinței pronunțate de către Tribunalul București, cât și în cadrul raportului de expertiză administrat în cauză, chiar în fața instanței de apel, unde se reține, de asemenea, faptul că intimata putea să achiziționeze spațiu publicitar conform ofertei din Anexa 2, ofertă care prevede limita minimă si limita maximă de spațiu publicitar de la 1 la 12 pagini. Mai susține recurenta ca instanța de apel nu a analizat în niciun fel susținerile sale, și a refuzat, practic, să ia în considerare documentele depuse în susținerea apărărilor pe care le-a formulat și în special corespondenta comercială purtată între părți.

Mai mult, instanța de apel s-a mărginit să îmbrățișeze susținerile netemeinice ale intimatei conform cărora numărul de pagini ar fi trebuit calculat în funcție de valoarea cupoanelor predate, fără nicio altă limitare, fapt ce atrage încălcarea înțelesului vădit lămurit al Contractului. Recurenta susține ca în prezenta cauză singura problemă care trebuia să fie în mod efectiv analizata de către instanță se referea la interpretarea clauzei contractuale ce stabilea obligația sa de a acorda spațiu publicitar în maniera prezentată în Anexa 2 la Contract, or tocmai această problemă a fost în mod nejustificat ignorată de către instanța de apel, aceasta mulțumindu-se să redea în mod sumar anumite constatări din cadrul raportului de expertiză (probă care, din punctul său de vedere nici nu fusese administrată în mod temeinic, nefiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei).

Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Recurenta, în susținerea acestui motiv de recurs, menționează hotărâri pronunțate de CEDO în cauza Albina împotriva României, unde instanța europeană a statuat că "dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. I din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi efective și concrete, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Astfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței, "obligația" de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale pârtilor, cel puțin pentru a le aprecia pertinentă". Recurenta solicită a fi avută în vedere și jurisprudența națională unde s-a statuat că o motivare sumară nu corespunde exigențelor prevăzute de art. 261 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia redactarea hotărârii trebuie să arate motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat susținerile pârtilor și aceasta pentru a permite, printre altele exercitarea controlului judiciar. (Decizia nr. 723/2000 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, și Decizia nr. 1974/200 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă).

Recurenta susține ca motivarea deciziei a fost una strict formală și neefectivă, consideră că s-a reținut greșit faptul că, prin petitul acțiunii, s-a solicitat obligarea pârâtei la 520 pagini în revista Bolero sau contravaloarea spațiului publicitar în valoare de 1.652.250 lei. Așa cum s-a menționat anterior, prin cererea precizatoare, reclamanta a investit instanța de fond exclusiv cu o cerere de acordare a sumei de 1.652.250 lei, aspect efectiv neobservat de instanța de apel. Mai susține recurenta că, în mod absolut inadmisibil, instanța concluzionează că având în vedere numărul de pagini solicitat de reclamantă (i.e. 520) și contravaloarea solicitată (i.e. 1.652.250 lei), „rezultă o contravaloare a spațiului publicitar de 3.130 lei-pagina ". Critică de asemenea și faptul că, instanța nici măcar nu a observat că valoarea paginii de material publicitar fusese stabilită de părți prin însăși Anexa 2 la Contract, aceasta fiind nu de 3.130 lei ci de 3.125 lei.

Prin urmare, este evident că această Anexă nici măcar nu a fost verificată de instanță, deși oferea practic cheia soluționării corecte a cauzei. Un alt aspect reținut în mod absolut eronat de către instanță se referă la faptul că „Conform raportului de expertiză, valoarea cupoanelor este de 922.125 RON, această sumă nefiind vehiculată nicăieri în cadrul raportului de expertiză, ci în concluziile scrise pe care ea le-a depus (unde a arătat că numărul de cupoane care îndeplineau condițiile pentru a fi predate pârâtei este mult mai redus decât cel invocat de apelanta reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Instanța de apel nu a prezentat în cadrul deciziei recurate care sunt motivele care au condus la respingerea susținerilor sale invocate atât în cadrul întâmpinării, cât și în cadrul notelor scrise depuse la dosarul cauzei și care aveau o importanță deosebită cu privire la soluționarea cauzei, acestea nefiind arătate în cadrul deciziei recurate, fapt care o îndreptățește să considere că instanța la nici un moment nu s-a aplecat asupra acestora, ignorându-le cu desăvârșire și pronunțând, astfel, o hotărâre nemotivată. În ce privește recursul declarat de pârâta SC R.R. SRL București, se constată următoarele: În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., recurenta susține că, obligând societatea sa să acorde reclamantei 290 de pagini de spațiu publicitar în revista Bolero sau contravaloarea acestui spațiu publicitar în sumă de 907.700 RON, instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut și, mai mult, ceea ce nu se putea acorda conform prevederilor contractuale. Susținerea recurentei este întemeiată. Se constată astfel că în cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la acordarea spațiului publicitar în revista Bolero de 520 pagini sau dacă pârâta nu-și execută această obligație, la plata sumei de 1.627.250 lei reprezentând contravaloare spațiu publicitar în revista mai sus indicată. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea (fila 66 dosar fond) în sensul că solicită obligarea pârâtei la 1.627.250 RON reprezentând contravaloarea spațiului publicitar, renunțând la a mai solicita acordarea spațiului publicitar în revista Bolero, - solicitare menținută și în fața instanței de fond.

Or, stabilind în sarcina pârâtei o obligație alternativă de a acorda reclamantei spațiu publicitar de 290 de pagini sau contravaloarea acestuia, în sumă de 907.700 RON, se constată că, într-adevăr, instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv acordarea de spațiu publicitar în revista Bolero. Prin soluția pronunțată instanța de apel a încălcat și principiul disponibilității, atât timp cât, în primul rând, a admis un capăt de cerere la care reclamanta a renunțat prin precizarea la acțiune, iar în al doilea rând, nu era îndreptățită, astfel cum se va arăta în continuare. Motivele de recurs formulate prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. sunt de asemenea întemeiate.

Examinând actele dosarului, se observă că în conformitate cu prevederile art. 3.3. din contractul de barter încheiat de părți, reclamanta avea posibilitatea de a achiziționa spațiu publicitar, conform ofertei de publicitate din Anexa 2 la contract, iar această anexă a prevăzut o limitare maximă a materialului publicitar de 12 pagini. Prin urmare, se constată că prin contractul încheiat, pârâta și-a asumat exclusiv executarea unei obligații de a face, respectiv de a acorda reclamantei spațiu publicitar și nu contravaloarea acestuia, obligație pe care de altfel pârâta a îndeplinit-o, prin acordarea numărului maxim de pagini de material publicitar, de 12 pagini, în favoarea reclamantei.

Instanța de apel a dispus însă executarea unei obligații alternative (de a se acorda spațiu publicitar de 290 pagini sau contravaloarea acestuia, în cuantum de 907.700 RON), ignorând dispozițiile contractuale care nu au prevăzut niciun moment în favoarea reclamantei dreptul de a alege între acordarea efectivă a spațiului publicitar în revista Bolero sau contravaloarea acestuia, încălcând în acest mod dispozițiile art. 962 C. civ. privind obiectul contractului, cât și pe cele ale art. 977 C. civ., referitoare la voința reală a părților contractante. Se constată totodată că instanța nu a avut în vedere nici principiul executării în natură a obligațiilor potrivit căruia dacă un debitor nu-și execută de bunăvoie obligația de a face asumată, creditorul este îndreptățit să solicite executarea silită, care se face tot în natură, prin obligarea debitorului să execute în mod efectiv și real însuși obiectul obligației.

Prin urmare, în speță, pârâta ar fi putut fi obligată eventual, în măsura în care nu și-ar fi îndeplinit obligația asumată, de a face, la executarea acesteia în natură și nu la plata unui echivalent bănesc în locul ei, nici debitorul, nici creditorul și nici instanța neputând înlocui acest obiect cu o altă prestație, în lipsa unei prevederi contractuale expuse.

Pe de altă parte, curtea de apel nu a avut în vedere că nu există temeiul contractual care să prevadă obligația pârâtei de a acorda spațiul publicitar în modalitatea cerută de reclamantă și anume, de a acorda spațiu publicitar în mod nelimitat, în funcție de valoarea cupoanelor, deoarece așa cum corect a reținut prima instanță obligația pârâtei de a acorda spațiu publicitar trebuie circumscrisă anumitor limite prevăzute în Anexa 2 la contract și, totodată, chiar în raportul de expertiză întocmit în cauză s-a menționat că reclamanta putea să achiziționeze spațiu publicitar conform ofertei din Anexa 2, ofertă care prevede limita minimă și limita maximă de 1 la 12 pagini. În fine, se mai observă că instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns argumentat apărărilor pârâtei în legătură cu aspectele mai sus menționate, ceea ce atrage incidența în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În ce privește recursul declarat de reclamanta SC K.R. SA Dragomirești Deal se constată următoarele: Referitor la criticile subsumate primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că nu sunt întemeiate și vor fi respinse în consecință. Astfel, prin invocarea acestui temei legal, recurenta-reclamantă susține că există contradictorialitate în motivarea hotărârii recurate, în sensul că instanța de apel a reținut pe de-o parte că reclamanta a predat un număr total de 202.030 cupoane, respectând întocmai clauzele contractului de barter, iar pe de altă parte că pârâta datorează reclamantei doar suma de 907.700 lei, adică contravaloarea a numai 12.102,66 cupoane.

Sub acest aspect criticile recurentei-reclamante nu sunt justificate, întrucât în decizia curții de apel au fost indicate motivele pentru care pretențiile acesteia au fost admise în parte, iar motivele expuse nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, numai că Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile recurentei-pârâte, prezentate prin invocarea acestui text legal, astfel cum s-a arătat cu ocazia examinării recursului pârâtei, așa încât orice alte considerații sub acest aspect devin de prisos. Cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea neîntemeiat.

Astfel, recurenta-reclamantă susține în esență că a probat încheierea contractului de barter și a actului adițional, în interpretarea dată de ea clauzelor contractuale, însă instanța de apel a dat o altă interpretare, eronată, prevederilor contractului, raportului de expertiză și procesului verbal de predare primire, însușit de pârâta care a afirmat că-i va achita suma de 13.000 lei, contravaloarea amenzilor plătite cu prilejul derulării operațiunii de acordare a reducerilor. Cum recurenta nu menționează prevederile contractuale care ar fi fost interpretate greșit de instanța de apel și nici în ce constă interpretarea eronată a instanței, limitându-se doar la a critica modul în care instanța a analizat și reținut unele sau altele dintre probele administrate, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se circumscriu motivului de recurs invocat și le va respinge, ca atare.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat. Recurenta-reclamantă susține că întrucât instanța de apel a constatat fără putință de tăgadă că toate operațiunile contractuale au fost recunoscute și însușite de părți, este de necontestat că a aplicat greșit dispozițiile legale, reducând neîntemeiat cuantumul obligațiilor pe care pârâta este obligată să i le achite, așa încât decizia este dată cu aplicarea greșită a legii. Se constată din examinarea susținerilor formulate în cadrul acestui motiv de recurs că recurenta reclamantă nu indică prevederile legale, care au fost încălcate sau greșit interpretate de instanța de apel, prin decizia pronunțată, ci invocă neluarea în considerare a prevederilor contractului, așa cum a fost încheiat de părți, care dacă ar fi fost avute corect în vedere nu ar fi condus la reducerea neîntemeiată a cuantumului pretențiilor aduse.

Or, este știut că în temeiul acestui motiv de recurs, instanța de recurs nu poate analiza decât eventuala încălcare a legii, a unor norme de drept material și nu a unor prevederi contractuale, cum nu poate cenzura nici modul în care instanța de apel a apreciat și interpretat probatoriul administrat în cauză. În fine, în ce privește susținerea privind greșita acordare a cheltuielilor de judecată se constată că nu poate fi primită, neexistând nici un motiv pentru care instanța de recurs să modifice decizia pronunțată de instanța de apel sub acest aspect, critica astfel formulată neîndeplinind de altfel cerințele dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În consecință, față de cele mai sus arătate, se va admite recursul declarat de pârâta SC R.R.

SRL București împotriva deciziei curții de apel, care va fi modificată în sensul că va fi respins apelul reclamantei SC K.R. SRL Dragomirești Deal și se va menține sentința instanței de fond. Se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC K.R. SRL Dragomirești Deal împotriva aceleiași decizii. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-reclamantă la cheltuieli de judecată în sumă de 6599 lei către recurenta-pârâtă SC R.R. SRL București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta

SC R.R. SRL

împotriva deciziei civile nr. 203 din 25 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamantei SC K.R. SRL Dragomirești Deal și menține sentința instanței de fond. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC K.R. SRL Dragomirești Deal împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenta reclamantă SC K.R. SRL Dragomirești Deal la cheltuieli de judecată în sumă de 6599 lei către pârâta SC R.R. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.