ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 60/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 60/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București

sub nr. 37266/3/2007, reclamanta SC H.V.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC R.R.

SRL, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâtei la acordarea spațiului publicitar în revista Bolero de 520 pagini sau

dacă pârâta nu-și execută această obligație, la plata sumei de 1.627.250 lei,

reprezentând contravaloare spațiu publicitar în revista Bolero.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 6818 din 3 iunie 2008, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamantei SC H.V.R. SRL (în prezent K.R. SRL) în contradictoriu cu pârâta SC R.R.

SRL.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a

reținut că reclamanta pretinde 1.627.250 lei contravaloare spațiu publicitar în

Revista Bolero, adică 520 pagini de revistă, fără a proba că taloanele au fost

anexate în zilele de 30,31 martie și 1 aprilie 2007 și nici că aceste produse,

raportate la taloane însumau cel puțin 125 lei per talon.

Reclamanta afirmă în cererea de chemare în judecată că a

predat pârâtei 22.030 cupoane colectate cu valoare de 1.652.250 lei, ceea ce

i-a conferit dreptul la servicii publicitare la această valoare.

Dar în raport de cele relevate privind condițiile cumulative

contractuale, reclamanta nu putea colecta pur și simplu orice cupoane ca

obligație simplă care să presupună acordarea de spațiu publicitar și reducerea

din cupoanele colectate. Cum s-a arătat, reducerea acceptată de pârâtă se

calculează în raport de prețurile produselor la vânzare și de valoarea

produsului cumpărat prin acea operațiune de vânzare-cumpărare.

Așadar, toate aceste elemente și condiții nu au fost probate

pentru ca pârâta să fie obligată la plata sumei pretinse în condițiile în care

potrivit anexei 2 la contract, aceasta s-a obligat numai la acordarea spațiului

publicitar în anumite limite.

Prin decizia nr. 203 din 25 martie 2010, Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, a admis apelul reclamantei SC K.R. SRL. A

schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată

de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă să acorde reclamantei 290 pagini de

spațiu publicitar în revista Bolero sau contravaloarea spațiului publicitar în

sumă de 907.700 lei. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de

32.051,4 lei cheltuieli de judecată în apel și fond.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a apreciat că

din concluziile raportului de expertiză la obiectivul stabilit inițial, rezultă

că apelanta – reclamantă a încasat mai puțin cu suma de 1.453.050 lei, valoarea

a 19.374 de cupoane (19.374 buc x 75 lei), reținându-se și faptul că din

concluziile la obiectivul suplimentar și completarea obiectivului suplimentar,

reiese că un număr de 7075 cupoane nu corespund clauzelor contractuale din

contractul de barter pct. 1, actul adițional nr. 1 din 5 martie 2007, valoarea

acestor cupoane fiind de 530.625 lei, adică 7.075 buc. cupoane x 75 lei/ buc

=530.625 lei.

Curtea de apel a mai reținut însă și faptul că în

conformitate cu cererea inițială de chemare în judecată, numărul de pagini este

calculat în funcție de valoarea cupoanelor predate (22.030 cupoane), sumă de

1.652.250 lei ( fila 2 – dosar fond).

A apreciat că, față de petitul acțiunii introductive prin

care s-a solicitat obligarea pârâtei la 520 pagini în revista Bolero sau

contravaloarea spațiului publicitar în valoare de 1.627.250 lei, rezultă o

contravaloare a spațiului publicitar de 3130 lei/ pagină.

Conform raportului de expertiză valoarea cupoanelor este de

922.125 lei (RON), respectiv 1.453.050 – 530.625.300, având în vedere și faptul

că intimata a acordat apelantei numărul total de pagini de spațiu publicitar

(12 pagini și nu 8).

Astfel, dacă pentru cele 520 de pagini, calculul s-a făcut

de reclamantă în funcție de valoarea cupoanelor predate, în sumă de 1.652.250

lei (așa cum s-a menționat și anterior), precizare făcută în considerentele

acțiunii introductive, rezultă că față de valoarea cupoanelor stabilită prin

raportul de expertiză de 922.125 lei (în condițiile mai sus-expuse), numărul de

pagini de spațiu publicitar, corespunzător, este de 290.

Pe cale de consecință, contravaloarea spațiului publicitar

este de 907.700 lei (290 pagini x 3130 lei/pag.).

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 296

C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul declarat de către reclamanta SC K.R.

SRL, a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantă obligând-o pe pârâtă să acorde reclamantei 290 pagini

de spațiu publicitar în sumă de 907.700 lei.

Instanța de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 32.051,4

lei cheltuieli de judecată în apel și fond.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs ambele

părți.

Reclamanta SC K.R. SRL își întemeiază recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea

recursului și modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării intimatei

pârâte SC R.R. SRL și la plata diferenței de 744.550 lei, reprezentând

despăgubiri datorate în baza contractului pe care instanța de apel nu le-a

acordat, obligând-o pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Sunt formulate următoarele critici:

Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta susține că cele 22.030 cupoane însumau 1.652.250

lei, respectiv 520 pagini de publicitate, iar cu toate acestea însă, aceeași

instanță, a obligat intimata - pârâtă la plata către ea doar a sumei de 907.700

lei, reprezentând 290 pagini de publicitate, din totalul celor 520 pagini,

justificate deplin prin predarea unui număr de 22.030 cupoane de către

societatea sa.

Consideră că instanța nu a justificat în nici un fel motivul

pentru care. deși a reținut că SC K.R. SRL a predat toate cele 22.030 cupoane

(echivalentul a 520 pagini publicitare) către intimata SC R.R. SRL,

îndeplinindu-și întocmai obligațiile contractuale pe care aceștia și le-au

asumat, aceasta a acordat doar 290 pagini de publicitate, respectiv a obligat

intimata să-i achite doar suma de 907.700 lei din totalul de 1.652.250 lei, ca

urmare solicită admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În acest context, recurenta arată ca este lesne de observat

contradictorialitatea care există în motivarea deciziei, instanța reținând, pe

de o parte, faptul că ea a respectat întocmai clauzele Contractului de BARTER

încheiat cu SC R.R. SRL, în sensul că a predat un număr total de 202.030

cupoane, iar pe de altă parte, aceeași instanță reține că intimata - pârâtă

datorează reclamantei doar suma de 907.700 lei, adică contravaloarea a numai

12.102.66 cupoane.

Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta susține ca a probat, atât prin înscrisurile depuse

la dosarul cauzei, cât și prin intermediul expertizei efectuate în cauză,

împrejurarea că atât ea, reclamanta cât și intimata pârâtă, au convenit

încheierea contractului de BARTER și a actului adițional, în condițiile

prevăzute în cuprinsul acestor două înscrisuri.

Mai mult decât atât, intimata pârâtă a recunoscut că SC K.R.

SRL a respectat întocmai clauzele contractuale, pe de o parte prin însușirea

procesului-verbal de predare primire a unui număr de 22.030 cupoane prin

semnătura reprezentantului legal și ștampila societății (fila 16 din dosarul

primei instanțe), iar pe de altă parte, prin Notificarea din 16 iulie 2007 prin

care intimata-pârâtă afirmă că îi va achita suma de 13.000 lei, constând din

contravaloarea amenzilor plătite cu prilejul derulării operațiunii de acordare

a reducerilor.

Critici subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține ca din înscrisurile depuse la dosarul

cauzei și concluziile expertizei efectuate, rezultă fără nici o îndoială că SC K.R.

SRL și-a îndeplinit obligațiile asumate prin intermediul contractului și a

actului adițional, acordând reduceri de preț pe baza a 22.030 cupoane, pe care

le-a predat intimatei-pârâte prin proces verbal, iar aceasta le-a acceptat fără

nici o obiecție, situație care rezultă inclusiv din faptul că SC R.R. SRL a

recunoscut acest aspect, și anume faptul că reclamanta și-a îndeplinit

obligațiile asumate, întrucât le-a acordat anterior spațiu publicitar în

revista Bolero.

Mai susține că, atâta timp cât instanța de apel nu a

precizat motivul pentru care a acordat numai în parte pretențiile

solicitate

de ea și dovedite cu înscrisurile

existente la dosarul cauzei, hotărârea este lipsită de temei legal, în sensul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, legea aplicabilă părților

din

prezentul litigiu a fost

stabilită

prin Contractul nr. 1 din 25

martie 2007 și toate actele subsecvente acestuia, asumate de către

reprezentanții legali al celor două societăți prin semnătură și ștampilă și

necontestate.

Recurenta susține ca în mod corect instanța a constatat și

reținut că toate operațiunile pe care le-a enunțat anterior au fost recunoscute

și însușite de părți, ca urmare este de necontestat că a aplicat în mod greșit

dispozițiile legale, reducând neîntemeiat cuantumul despăgubirilor pe care SC R.R.

SRL este obligată să le achite către societatea sa, așa încât decizia este dată

cu aplicarea greșită a legii, astfel cum prevede art. 304 pct. 9 teza a doua C.

proc. civ.

Cu privire la cheltuielile de judecată recurenta solicită să

se dispună, de asemenea, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul

admiterii recursului și obligării intimatei recurente la plata facturii depuse

la fila 96 din dosarul primei instanțe, și de asemenea să fie observat faptul

că dovada contractului de asistență juridică se poate face (atât timp cât

instanța nu solicită în mod expres contractul încheiat între reprezentant și

reprezentat), numai cu împuternicirea avocațială, care a fost depusă la dosarul

cauzei și în baza căreia, apărătorul ales a reprezentat societatea, în mod

legal, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel. Cu

cheltuieli

de judecată în faza procesuală

a recursului.

Pârâta SC R.R. SRL își întemeiază recursul pe dispozițiile

art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. și solicită modificarea deciziei

recurate, în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă, cu consecința

menținerii sentinței de fond, ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de

judecată.

În cererea de recurs, pârâta formulează următoarele critici:

Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta

susține

că, prin decizia recurată, instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut în cadrul

prezentei cauze (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.),

instanța obligând societatea să acorde intimatei 290 de pagini de spațiu

publicitar în revista Bolero sau contravaloarea acestui spațiu publicitar în

sumă de 907.700 RON.

Mai susține că instanța de apel,

stabilind

în sarcina sa obligația alternativă de a acorda spațiu

publicitar de 290 de pagini sau contravaloarea acestuia în cuantum de 907.700

RON, a încălcat grav principiul

disponibilității,

acordând intimatei ceea ce aceasta nu a cerut, respectiv acordarea de spațiu

publicitar în revista Bolero.

Susține recurenta că, admiterea unui capăt de cerere la

care, în primul rând intimata nu era îndreptățită, iar în al doilea, la care

aceasta a renunțat prin precizarea de acțiune formulată în cauză, denotă modul

total nejudicios și superficial în care instanța de apel a analizat și, a

soluționat dosarul, fapt ce reclamă cenzurarea în mod corespunzător de către

instanța de recurs a deciziei atacate în sensul modificării acesteia, cu

consecința respingerii apelului ca neîntemeiat.

Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta

susține

că

prin

contractul încheiat

cu

intimata K. pârâta și-a asumat exclusiv

obligația de a acorda intimatei spațiu publicitar (iar nu contravaloarea

acestuia), iar pe cale de consecință prin

stabilirea

în sarcina sa a unei obligații alternative (de a acorda spațiu publicitar de

290 de pagini sau contravaloarea acestuia, în cuantum de 907.700 RON), instanța

de apel a nesocotit grav

dispozițiile

contractuale, care la nici un moment nu au prevăzut în favoarea intimatei

dreptul de a alege între acordarea efectivă a spațiului publicitar în revista

Bolero sau contravaloarea acestuia.

Mai susține recurenta că instanța de apel a încălcat atât

prevederile art. 962 privind obiceiul contractului cât și prevederile art. 977

C. civ.

privind principiul voinței reale a

părților.

Recurenta susține instanța a încălcat inclusiv principiul executării

în natură a obligațiilor, principiu statornicit atât în practica instanțelor,

cât și în doctrină, în sensul că, conform prevederilor contractuale, pârâta s-a

obligat la executarea unei obligații de a face, respectiv la acordarea

spațiului publicitar în revista Bolero, obligație de altfel executată de ea,

prin acordarea numărului maxim de pagini de material publicitar (12 pagini) în

favoarea intimatei, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul

cauzei.

Recurenta în al doilea rând, învederează că nu exista nici

un temei contractual care să prevadă obligația sa de a acorda spațiu publicitar

în modalitatea reclamată de către intimată, respectiv de a acorda spațiu

publicitar în mod nelimitat în funcție de valoarea totală a cupoanelor și că

instanța în mod judicios a reținut atât în cadrul sentinței pronunțate de către

Tribunalul București, cât și în cadrul raportului de expertiză administrat în

cauză, chiar în fața instanței de apel, unde se reține, de asemenea, faptul că

intimata putea să achiziționeze spațiu publicitar conform ofertei din Anexa 2,

ofertă care prevede limita minimă si limita maximă de spațiu publicitar de la 1

la 12 pagini.

Mai susține recurenta ca instanța de apel nu a analizat în

niciun fel susținerile sale, și a refuzat, practic, să ia în considerare

documentele depuse în susținerea apărărilor pe care le-a formulat și în special

corespondenta comercială purtată între părți. Mai mult, instanța de apel s-a

mărginit să îmbrățișeze susținerile netemeinice ale intimatei conform cărora

numărul de pagini ar fi trebuit calculat în funcție de valoarea cupoanelor

predate, fără nicio altă limitare, fapt ce atrage încălcarea înțelesului vădit

lămurit al Contractului.

Recurenta susține ca în prezenta cauză singura problemă care

trebuia să fie în mod efectiv analizata de către instanță se referea la

interpretarea clauzei contractuale ce stabilea obligația sa de a acorda spațiu

publicitar în maniera prezentată în Anexa 2 la Contract, or tocmai această

problemă a fost în mod nejustificat ignorată de către instanța de apel, aceasta

mulțumindu-se să redea în mod sumar anumite constatări din cadrul raportului de

expertiză (probă care, din punctul său de vedere nici nu fusese administrată în

mod temeinic, nefiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei).

Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta, în susținerea acestui motiv de recurs,

menționează hotărâri pronunțate de CEDO în cauza Albina împotriva României,

unde instanța europeană a statuat că "dreptul la un proces echitabil

garantat de art. 6 par. I din Convenție, include printre altele dreptul

părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru

cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi efective și concrete, acest drept nu poate

fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real

"ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța

sesizată. Astfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței,

"obligația" de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

argumentelor și al elementelor de probă ale pârtilor, cel puțin pentru a le aprecia

pertinentă".

Recurenta solicită a fi avută în vedere și jurisprudența

națională unde s-a statuat că o motivare sumară nu corespunde exigențelor

prevăzute de art. 261 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia redactarea

hotărârii trebuie să arate motivele de fapt și de drept pentru care s-au

înlăturat susținerile pârtilor și aceasta pentru a permite, printre altele

exercitarea controlului judiciar. (Decizia nr. 723/2000 Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ, și Decizia nr. 1974/200 Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă).

Recurenta susține ca motivarea deciziei a fost una strict

formală și neefectivă, consideră că s-a reținut greșit faptul că, prin petitul

acțiunii, s-a solicitat obligarea pârâtei la 520 pagini în revista Bolero sau

contravaloarea spațiului publicitar în valoare de 1.652.250 lei. Așa cum s-a

menționat anterior, prin cererea precizatoare, reclamanta a investit instanța

de fond exclusiv cu o cerere de acordare a sumei de 1.652.250 lei, aspect

efectiv neobservat de instanța de apel.

Mai susține recurenta că, în mod absolut inadmisibil,

instanța concluzionează că având în vedere numărul de pagini solicitat de

reclamantă (i.e. 520) și contravaloarea solicitată (i.e. 1.652.250 lei),

„rezultă o contravaloare a spațiului publicitar de 3.130 lei-pagina ".

Critică de asemenea și faptul că, instanța nici măcar nu a

observat că valoarea paginii de material publicitar fusese stabilită de părți

prin însăși Anexa 2 la Contract, aceasta fiind nu de 3.130 lei ci de 3.125 lei.

Prin urmare, este evident că această Anexă nici măcar nu a fost verificată de

instanță, deși oferea practic cheia soluționării corecte a cauzei.

Un alt aspect reținut în mod absolut eronat de către instanță

se referă la faptul că „Conform raportului de expertiză, valoarea cupoanelor

este de 922.125 RON, această sumă nefiind vehiculată nicăieri în cadrul

raportului de expertiză, ci în concluziile scrise pe care ea le-a depus (unde a

arătat că numărul de cupoane care îndeplineau condițiile pentru a fi predate

pârâtei este mult mai redus decât cel invocat de apelanta reclamantă prin

cererea de chemare în judecată.

Instanța de apel nu a prezentat în cadrul deciziei recurate

care sunt motivele care au condus la respingerea susținerilor sale invocate atât

în cadrul întâmpinării, cât și în cadrul notelor scrise depuse la dosarul

cauzei și care aveau o importanță deosebită cu privire la soluționarea cauzei,

acestea nefiind arătate în cadrul deciziei recurate, fapt care o îndreptățește

să considere că instanța la nici un moment nu s-a aplecat asupra acestora,

ignorându-le cu desăvârșire și pronunțând, astfel, o hotărâre nemotivată.

În ce privește recursul declarat de pârâta SC R.R. SRL

București, se constată următoarele:

În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

recurenta susține că, obligând societatea sa să acorde reclamantei 290 de

pagini de spațiu publicitar în revista Bolero sau contravaloarea acestui spațiu

publicitar în sumă de 907.700 RON, instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a

cerut și, mai mult, ceea ce nu se putea acorda conform prevederilor contractuale.

Susținerea recurentei este întemeiată.

Se constată astfel că în cererea introductivă de instanță

reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la acordarea spațiului publicitar în

revista Bolero de 520 pagini sau dacă pârâta nu-și execută această obligație,

la plata sumei de 1.627.250 lei reprezentând contravaloare spațiu publicitar în

revista mai sus indicată.

Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea (fila 66 dosar

fond) în sensul că solicită obligarea pârâtei la 1.627.250 RON reprezentând contravaloarea

spațiului publicitar, renunțând la a mai solicita acordarea spațiului

publicitar în revista Bolero, - solicitare menținută și în fața instanței de

fond.

Or, stabilind în sarcina pârâtei o obligație alternativă de

a acorda reclamantei spațiu publicitar de 290 de pagini sau contravaloarea

acestuia, în sumă de 907.700 RON, se constată că, într-adevăr, instanța de apel

a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv acordarea de spațiu publicitar în revista

Bolero. Prin soluția pronunțată instanța de apel a încălcat și principiul

disponibilității, atât timp cât, în primul rând, a admis un capăt de cerere la

care reclamanta a renunțat prin precizarea la acțiune, iar în al doilea rând,

nu era îndreptățită, astfel cum se va arăta în continuare.

Motivele de recurs formulate prin invocarea dispozițiilor

art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. sunt de asemenea întemeiate.

Examinând actele dosarului, se observă că în conformitate cu

prevederile art. 3.3. din contractul de barter încheiat de părți, reclamanta

avea posibilitatea de a achiziționa spațiu publicitar, conform ofertei de

publicitate din Anexa 2 la contract, iar această anexă a prevăzut o limitare

maximă a materialului publicitar de 12 pagini.

Prin urmare, se constată că prin contractul încheiat, pârâta

și-a asumat exclusiv executarea unei obligații de a face, respectiv de a acorda

reclamantei spațiu publicitar și nu contravaloarea acestuia, obligație pe care

de altfel pârâta a îndeplinit-o, prin acordarea numărului maxim de pagini de

material publicitar, de 12 pagini, în favoarea reclamantei.

Instanța de apel a dispus însă executarea unei obligații

alternative (de a se acorda spațiu publicitar de 290 pagini sau contravaloarea

acestuia, în cuantum de 907.700 RON), ignorând dispozițiile contractuale care

nu au prevăzut niciun moment în favoarea reclamantei dreptul de a alege între acordarea

efectivă a spațiului publicitar în revista Bolero sau contravaloarea acestuia,

încălcând în acest mod dispozițiile art. 962 C. civ. privind obiectul

contractului, cât și pe cele ale art. 977 C. civ., referitoare la voința reală

a părților contractante.

Se constată totodată că instanța nu a avut în vedere nici

principiul executării în natură a obligațiilor potrivit căruia dacă un debitor nu-și

execută de bunăvoie obligația de a face asumată, creditorul este îndreptățit să

solicite executarea silită, care se face tot în natură, prin obligarea

debitorului să execute în mod efectiv și real însuși obiectul obligației.

Prin urmare, în speță, pârâta ar fi putut fi obligată

eventual, în măsura în care nu și-ar fi îndeplinit obligația asumată, de a

face, la executarea acesteia în natură și nu la plata unui echivalent bănesc în

locul ei, nici debitorul, nici creditorul și nici instanța neputând înlocui acest

obiect cu o altă prestație, în lipsa unei prevederi contractuale expuse.

Pe de altă parte, curtea de apel nu a avut în vedere că nu

există temeiul contractual care să prevadă obligația pârâtei de a acorda

spațiul publicitar în modalitatea cerută de reclamantă și anume, de a acorda

spațiu publicitar în mod nelimitat, în funcție de valoarea cupoanelor, deoarece

așa cum corect a reținut prima instanță obligația pârâtei de a acorda spațiu

publicitar trebuie circumscrisă anumitor limite prevăzute în Anexa 2 la

contract și, totodată, chiar în raportul de expertiză întocmit în cauză s-a

menționat că reclamanta putea să achiziționeze spațiu publicitar conform

ofertei din Anexa 2, ofertă care prevede limita minimă și limita maximă de 1 la

12 pagini.

În fine, se mai observă că instanța de apel nu a analizat și

nu a răspuns argumentat apărărilor pârâtei în legătură cu aspectele mai sus

menționate, ceea ce atrage incidența în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct.

7 C. proc. civ.

În ce privește recursul declarat de reclamanta SC K.R. SA

Dragomirești Deal se constată următoarele:

Referitor la criticile subsumate primului motiv de recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că nu sunt

întemeiate și vor fi respinse în consecință.

Astfel, prin invocarea acestui temei legal, recurenta-reclamantă

susține că există contradictorialitate în motivarea hotărârii recurate, în

sensul că instanța de apel a reținut pe de-o parte că reclamanta a predat un

număr total de 202.030 cupoane, respectând întocmai clauzele contractului de

barter, iar pe de altă parte că pârâta datorează reclamantei doar suma de

907.700 lei, adică contravaloarea a numai 12.102,66 cupoane.

Sub acest aspect criticile recurentei-reclamante nu sunt

justificate, întrucât în decizia curții de apel au fost indicate motivele pentru

care pretențiile acesteia au fost admise în parte, iar motivele expuse nu sunt

contradictorii ori străine de natura pricinii, numai că Înalta Curte apreciază

ca fiind întemeiate criticile recurentei-pârâte, prezentate prin invocarea

acestui text legal, astfel cum s-a arătat cu ocazia examinării recursului

pârâtei, așa încât orice alte considerații sub acest aspect devin de prisos.

Cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea neîntemeiat.

Astfel, recurenta-reclamantă susține în esență că a probat încheierea

contractului de barter și a actului adițional, în interpretarea dată de ea

clauzelor contractuale, însă instanța de apel a dat o altă interpretare,

eronată, prevederilor contractului, raportului de expertiză și procesului

verbal de predare primire, însușit de pârâta care a afirmat că-i va achita suma

de 13.000 lei, contravaloarea amenzilor plătite cu prilejul derulării

operațiunii de acordare a reducerilor.

Cum recurenta nu menționează prevederile contractuale care

ar fi fost interpretate greșit de instanța de apel și nici în ce constă interpretarea

eronată a instanței, limitându-se doar la a critica modul în care instanța a

analizat și reținut unele sau altele dintre probele administrate, se constată

că susținerile recurentei-reclamante nu se circumscriu motivului de recurs invocat

și le va respinge, ca atare.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Recurenta-reclamantă susține că întrucât instanța de apel a

constatat fără putință de tăgadă că toate operațiunile contractuale au fost

recunoscute și însușite de părți, este de necontestat că a aplicat greșit

dispozițiile legale, reducând neîntemeiat cuantumul obligațiilor pe care pârâta

este obligată să i le achite, așa încât decizia este dată cu aplicarea greșită

a legii.

Se constată din examinarea susținerilor formulate în cadrul

acestui motiv de recurs că recurenta reclamantă nu indică prevederile legale,

care au fost încălcate sau greșit interpretate de instanța de apel, prin

decizia pronunțată, ci invocă neluarea în considerare a prevederilor

contractului, așa cum a fost încheiat de părți, care dacă ar fi fost avute

corect în vedere nu ar fi condus la reducerea neîntemeiată a cuantumului

pretențiilor aduse.

Or, este știut că în temeiul acestui motiv de recurs,

instanța de recurs nu poate analiza decât eventuala încălcare a legii, a unor

norme de drept material și nu a unor prevederi contractuale, cum nu poate

cenzura nici modul în care instanța de apel a apreciat și interpretat

probatoriul administrat în cauză.

În fine, în ce privește susținerea privind greșita acordare

a cheltuielilor de judecată se constată că nu poate fi primită, neexistând nici

un motiv pentru care instanța de recurs să modifice decizia pronunțată de

instanța de apel sub acest aspect, critica astfel formulată neîndeplinind de

altfel cerințele dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În consecință, față de cele mai sus arătate, se va admite

recursul declarat de pârâta SC R.R. SRL București împotriva deciziei curții de

apel, care va fi modificată în sensul că va fi respins apelul reclamantei SC K.R.

SRL Dragomirești Deal și se va menține sentința instanței de fond.

Se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

SC K.R. SRL Dragomirești Deal împotriva aceleiași decizii.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va

fi obligată recurenta-reclamantă la cheltuieli de judecată în sumă de 6599 lei

către recurenta-pârâtă SC R.R. SRL București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC R.R. SRL

împotriva

deciziei civile nr. 203 din 25 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a

V-a comercială.

Modifică decizia recurată în sensul

că respinge apelul reclamantei SC K.R. SRL Dragomirești Deal și menține

sentința instanței de fond.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC K.R. SRL Dragomirești Deal împotriva aceleiași

decizii.

Obligă recurenta reclamantă SC K.R. SRL

Dragomirești Deal la cheltuieli de judecată în sumă de 6599 lei către pârâta SC

R.R. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 ianuarie 2011.