ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2856/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2856/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Judecata în primă

instanță

Prin acțiunea înregistrată la 19 aprilie

2007, reclamanta SC H.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC G.M.M.C. SRL,

solicitând instanței să constatate că folosirea neautorizată a cuvintelor h., h.ro,

h.r., h.ro, SC H.I. SRL, h.ro, cabine h., în codul sursă al paginii web g.ro a

încălcat și încalcă dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcii naționale

H.R.I. SRL, înregistrată conform certificatului din 16 septembrie 2004, având

ca titular pe reclamantă, să constatate că folosirea cuvintelor sus-menționate

a reprezentat și reprezintă un act de concurență neloială prin imitarea numelui

comercial al reclamantei și al numelor de domeniu, să o oblige pârâtă să

înceteze de îndată folosirea neautorizată a acestor cuvinte, precum și a altor

cuvinte similare, în codul sursă al paginii web și să o oblige pe pârâta la

plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a depus

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și, totodată a formulat cerere

reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de

500 euro daune materiale și 500 euro daune morale, pentru prejudiciul creat de

reclamantă prin acte de concurență neloială, constând în acțiunile reclamantei

de recrutare a personalului aparținând pârâtei, astfel cum s-a ratat prin

întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.

558 din 18 martie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC H.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC G.M.M.C.

SRL, a constatat că folosirea neautorizată a cuvintelor h., h.ro, h.r., h.ro, SC

H.I. SRL, h.ro, cabine h., în codul sursă al paginii web g.ro a încălcat și

încalcă dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcii naționale din 16

septembrie 2004, al cărei titular este reclamanta, a constatat că folosirea

cuvintelor menționate în codul sursă al paginii web g.ro reprezintă un act de

concurență neloială săvârșit de pârâtă, a respins ca rămasă fără obiect cererea

de obligare a pârâtei la încetarea de îndată a folosirii neautorizată acestor

cuvinte și a altora similare în codul sursă al paginii web g.ro și a obligat pe

pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 39

lei.

Tribunalul a respins

cererea reconvențională prin admiterea excepției prescripției dreptului

material la acțiune, excepție soluționată prin încheierea din data de 2

februarie 2008, pentru motivele acolo arătate.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta SC H.I. S.R.L.

a fost înființată în anul 2001 pentru a promova și comercializa, în mod direct,

de la R.Y. din Turcia - producătorul cabinelor h. și titularul mărcii H.,

cabine modulare H. în România, prezente deja pe piața din România și apreciate

pentru calitățile lor.

Pentru promovarea

acestora au fost înregistrate și mai multe nume de domeniu: h.ro, c.ro și t.ro.

Astfel, piața pe

care acționează reclamanta este cea a cabinelor modulare, care pot fi folosite

în diverse domenii, inclusiv tonete, cabine pentru stații de benzină, cabine de

pază, containere, wc-uri ecologice, produse în diverse dimensiuni și utilizate

în construcții, produse care fac parte din clasa 19.

Pentru a proteja în

mod eficient produsele H. în România împotriva actelor de contrafacere și

concurență neloială, reclamanta a înregistrat marca din 16 septembrie 2004,

marcă figurativă combinată, constând în denumirea H.I. SRL, scrisă în așa fel

încât elementul dominant este cuvântul H., pentru clasa de produse 19,

construcții transportabile nemetalice (cabine modulare din poliester armat cu

fibra de sticlă).

Pârâta este o

societate comercială care acționează pe aceeași piață a construcțiilor

transportabile, fiind în perioada 2002 - aprilie 2003 singurul beneficiar de

cabine H. al SC H.I. SRL. La sfârșitul anului 2003 colaborarea cu aceasta

societate a încetat, cele două coexistând însă pe piață în relații de

concurență, pârâta distribuind din acel moment doar cabine modulare care nu

purtau marca H. și nu proveneau sub nici o formă de la reclamantă sau H.Y. din

Turcia.

Pârâta promovează și

comercializează aceste produse și prin intermediul unei pagini web, g.ro, unde

pot fi regăsite același tip de produse, respectiv cabine modulare din poliester

armat cu fibra de sticla, containere și wc-uri ecologice.

Fiecare pagină web

are un cod sursă, respectiv traducerea paginii în limbajul de programare,

folosind regulile acelui limbaj. Un specialist folosește acest limbaj pentru a

construi pagina web așa cum apare ea pentru o persoană obișnuită. Astfel, codul

sursă conține informații privind modul în care informațiile sunt distribuite pe

pagină, dimensiunile la care se văd, modul în care se integrează eventualele

fotografii și anumite cuvinte cheie. Aceste cuvinte reprezintă o scurtă

descriere a paginii web, fiind cuvintele ce vor ajuta la aducerea de vizitatori

prin intermediul motoarelor de căutare (cum ar fi G., de exemplu).

Cuvintele-cheie sunt

cuvintele folosite în cadrul unui motor de căutare pentru a obține rezultate ce

au relevanță pentru căutarea făcută, motoarele de căutare sortând rezultatele

după aceasta relevanță. Aceste cuvinte au menirea de a conduce utilizatorii

Internetului, prin intermediul motoarelor de căutare, la paginile web care sunt

cele mai relevante pentru utilizator. Această procedură, de a trece în codul

sursă anumite cuvinte, face mai ușoară căutarea și găsirea paginii respective.

Astfel, o cerere adresată unui motor de căutare conținând unul din

cuvintele-cheie face să apară adresa paginii web care le conține.

Cuvintele-cheie nu sunt întotdeauna vizibile pe pagina web pentru un utilizator

obișnuit, dar pot fi ușor identificate în codul sursă și, mai ales, au o

importanță covârșitoare în promovarea acelei pagini web. Prezența anumitor

cuvinte într-un cod sursă nu este întâmplătoare.

Astfel, proprietarul

paginii web, cel care beneficiază de promovare prin intermediul acesteia, este

în măsură să admită sau să respingă introducerea în codul web a anumitor

cuvinte-cheie. Programatorul, cel care a construit pagina web, nu este de

specialitate, astfel că nu poate decide singur ce cuvinte trebuie introduse în

codul sursă drept cuvinte-cheie. Singurul care o poate face este cel care

lucrează în domeniu, respectiv cel care beneficiază de promovare prin pagina

web respectivă.

Astfel cum rezultă

din probele atașate - respectiv copii ale codului sursă al paginii web

aparținând pârâtei, așa cum acesta apărea în data de 03 septembrie 2007 și de

16 aprilie 2007 - acesta conține cuvinte relevante pentru acest domeniu de

activitate (oferta cabine, cabine de vânzare, gherete, dușuri mobile, toaletă

ecologica etc), precum și numele unor orașe din România. Pe lângă aceste

cuvinte, relevante de altfel în activitatea acesteia, se află și anumite

cuvinte identice sau similare cu marca înregistrată, precum și cu numele

comercial și cu numele de domeniu: h., h.ro, h., h.ro, s., h.ro. cabine h.,

c.ro, t.ro.

Astfel, din orice

căutare după aceste cuvinte va rezulta și pagina web aparținând pârâtei.

După cum se poate

observa din aceleași probe prezentate, care arată în mod evident folosirea de

către pârâtă a cuvintelor menționate în acțiune, în codul sursă al paginii sale

web în perioada martie-aprilie 2007 doar produsele acesteia sunt identificate

printr-o anumită marcă. Deși există, în mod evident, și alte societății care

produc și comercializează astfel de cabine, totuși, nici una din competitoarele

sale nu este trecută sub formă de cuvânt cheie în pagina web a pârâtei, ci doar

produsele comercializate sub marca H., protejată pe teritoriul României

printr-un certificat de înregistrare emis de O.S.I.M.

Astfel, dacă un

consumator a aflat despre produsele H., va dori în mod normal să ia contact cu

cel care le distribuie în România, astfel că va căuta pe Internet site-ul

acestuia.

Au fost efectuate

căutări folosind cuvinte identice sau similare cu marca înregistrată, astfel

cum arată copii ale paginilor de internet t.ro, căutări care au dat ca rezultat

tocmai pagina web aparținând pârâtei. Astfel, riscul de confuzie și prejudiciul

sunt foarte reale, fiind evidente în cazul în care vorbim de un consumator

mediu.

Existența acestor

cuvinte în codul sursă al paginii web aparținând pârâtei au fost certificate și

prin executor judecătoresc, care a constatat, cu propriile sale simțuri,

existența unor cuvinte identice sau similare cu marca înregistrată.

Executorul a arătat

faptul că o căutare pe motorul de căutare g.ro după cuvintele h.r. și h.r.r. arăta

printre primele rezultate tocmai pagina web aparținând pârâtei, iar în codul

sursă se regăseau, cel puțin la data de 26 februarie 2007, o parte din

cuvintele precizate în acțiune (h., h.ro, h.r., h.ro). De asemenea, la căutarea

cuvântului h. a fost evidențiat acest cuvânt tocmai din numele comercial al

reclamantei: SC H.I. SRL (anexa 11 din procesul verbal al executorului

judecătoresc), înregistrat ca marcă protejată pe teritoriul României și folosit

ca atare de către pârâtă.

Toate aceste însemne

sunt folosite fără drept, în condițiile în care societatea menționată se ocupă

tot cu comercializarea de cabine modulare, dar care nu poartă marca ei

înregistrată, sau marca partenerilor din Turcia.

Pârâta motivează

folosirea cuvintelor identice sau similare cu marca înregistrată în codul sursă

al paginii sale web, prin faptul că a fost distribuitorul produselor purtând

această marcă. Dar contractul încheiat cu pârâta în anul 2003, contract care

însă nu mai este în vigoare în acest moment, nu îi dă și dreptul să folosească

marca și cuvinte similare cu acestea fără acordul ei în codul sursă al paginii

sale web, încercând, prin mijloace ilicite, să profite de publicitatea și

distinctivitatea mărcii sale.

Chiar dacă ar fi

existat un contract de distribuție în vigoare, acesta nu ar fi avut asupra

dreptului asupra mărcii decât efecte juridice limitate astfel cum prevede art. 37

din Legea nr. 84/1998 privind epuizarea dreptului asupra mărcii.

Astfel, pârâta ar fi

putut să folosească în comerțul său marca H. doar pe produsele marcate și puse

în comerț de titularul mărcii sau de o terță persoană cu acordul acestuia. Or,

în speță, situația este complet diferită, deoarece pârâta folosește marca H. exclusiv

în legătură cu produse și servicii care nu au nimic în comun cu titularul

mărcii.

Pârâta încearcă să

deplaseze răspunderea pe care o are privind folosirea, în codul sursă al

paginii sale web, a unor cuvinte identice sau similare cu marca înregistrata

către creatorul paginii web, respectiv SC N.R.B. SRL.

Faptul că acesta își

rezervă toate drepturile de autor asupra creației sale nu influențează în nici

un fel răspunderea pentru încălcarea dreptului la marcă de către deținătorul

paginii web, respectiv pârâta.

Pârâta este un

comerciant care răspunde cu privire la toate aspectele legate de activitatea

sa, inclusiv în privința modului în care înțelege să facă publicitate

produselor sale.

Folosirea de către

pârâta în codul sursă de cuvinte identice sau similare cu marca înregistrată

este de natură a crea un risc de confuzie în rândul consumatorilor cu privire

la proveniența acelor produse, și de aceea reprezintă un act de încălcare a

mărcii reclamantei.

În cazul de față,

marca din 16 septembrie 2006 este înregistrată și folosită pentru clasa de

produse 19, respectiv pentru construcții transportabile nemetalice - cabine

modulare din poliester armat cu fibră de sticlă.

De cealaltă parte,

pârâta comercializează prin intermediul paginii sale web produse identice,

respectiv cabine modulare din poliester armat cu fibra de sticla.

Atât în doctrină,

cât și în jurisprudență, s-a stabilit cu valoare de principiu faptul că, pentru

a stabili similaritatea între o marcă și un însemn, se ia în considerare atât

impresia de ansamblu lăsată consumatorilor, cât și analiza tuturor factorilor

relevanți și a modului în care aceștia interacționează între ei.

De asemenea, se

analizează asemănările și nu diferențele, iar în cazul în care acestea,

combinate, dau o imagine globală similară, atunci există similaritate între

marcă și însemnul folosit de celălalt comerciant.

Elementul dominant în

marca înregistrată, este elementul verbal cu un puternic caracter distinctiv,

respectiv cuvântul H. Celelalte semne din compoziția mărcii sunt cuvinte

uzuale, fiind mai greu de reținut de către un consumator obișnuit.

În codul sursă al

paginii web aparținând pârâtei se află nu numai un însemn identic cu elementul

verbal din marca înregistrată, care reprezintă și numele comercial, respectiv H.I.

SRL, dar și semne identice cu elementul dominant al mărcii: h., cabine h.,

h.ro. De asemenea, sunt preluate și alte cuvinte din marcă: h.r., h.r.ro,

cuvinte care sunt identice cu numele de domeniu aparținând societății lor sau

preiau cuvântul dominant din numele de domeniu.

Este astfel evidentă

similaritatea între însemnele folosite de către pârâta în codul sursă al

paginii sale web și marca înregistrată, similaritate de care aceasta profita

pentru a induce un risc de confuzie cu privire la proveniența bunurilor pe care

le comercializează prin intermediul acestei pagini web, consumatorul, datorită

similarității între însemn și marcă, are impresia ca există o legătură fie

intre produsele pe care se aplică, în sensul că aparțin aceluiași producător,

fie între titularul mărcii și concurent, în sensul că există cel puțin o

autorizare pentru a comercializa produse sub aceeași marcă.

Riscul de asociere și

de confuzie nu trebuie să se producă efectiv în mintea consumatorilor, fiind

suficient ca acesta să fie apt să se producă.

Strict în privința

cuvintelor din codul sursă identice sau similare cu o marca înregistrată,

jurisprudența a arătat faptul că există contrafacere în cazul în care se

folosesc în codul sursă al unei pagini web cuvinte identice sau similare cu

mărci înregistrate, chiar în lipsa unei identități între produsele și

serviciile pentru care este înregistrată marca, respectiv pentru care este

folosită pagina web respectivă.

Legea nr. 11/1991

stabilește în sarcina oricărui comerciant obligația de a îndeplini în

conformitate cu dispozițiile legale și cu uzanțele comerciale orice fapte de

comerț, fără a încălca în nici un fel concurența loială existentă pe piață.

Art. 5 din lege

reglementează, la lit. a), situația în care un comerciant folosește, în

activitatea sa comercială, firma sau marca aparținând altui comerciant,

folosire de natură să producă confuzie cu cele folosite în mod legitim de alt

comerciant.

Enumerarea faptelor

de concurență neloială din art. 4 și art. 5 din Legea nr. 11/1991 este

exemplificativă. Din faptele prevăzute de art. 5 ca reprezentând concurența

neloială se poate observa că se interzice de fapt însușirea pe nedrept a

oricărui însemn folosit de un comerciant; deși enumerarea se oprește la firme,

însemne protejate prin drepturi de proprietate intelectuală, ambalaje, embleme,

se poate observa că se încearcă protejarea, în general, a oricărui însemn folosit

în mod legitim de un comerciant. Deficiențele acestui articol sunt rezolvate de

art. 2, care acoperă orice alt act sau fapt contrar uzanțelor cinstite, deci și

cele prin care sunt folosite fără drept însemnele unui comerciant, neprotejate

prin articolele următore în mod special.

De aceea, în acest

articol, se încadrează inclusiv folosirea numelui de domeniu aparținând unui

comerciant de către un alt comerciant, fără acordul primului. Pârâta folosește

toate aceste elemente pentru a îndepărta în mod neloial clientela câștigată

deja de reclamantă.

Așa fiind, sunt

întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, elemente

care permit recuperarea prejudiciului cauzat prin faptele paratei. Forma de

vinovăție cu care a fost săvârșită fapta rezultă din prezentarea acesteia,

pârâta cunoscând concurenții de pe piață și folosind în mod voit, în codul

sursă, cuvinte identice sau similare cu denumirea societății reclamante, pentru

a atrage clientela de pe piață, fără a nominaliza măcar alte societăți concurente.

Raportul de

cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă „ex re”, dispozițiile Ordonanței

de Urgență a Guvernului nr. 100/2005 specificând în mod expres, în art. 14,

posibilitatea pentru titularul dreptului încălcat de a solicita despăgubiri pentru

prejudiciile suferite ca urmare a actelor de contrafacere.

Prejudiciul este și

el evident, rezultând din folosirea în codul sursă a unor cuvinte identice sau

similare cu marca înregistrată, folosire care leagă societatea reclamantă de

produsele pârâtei, oferindu-i acesteia profit obținut în mod nejustificat.

Vânzările acesteia au

crescut în mod nejustificat prin folosirea unor cuvinte identice sau similare

cu marca înregistrată în codul sursă, prejudiciind în mod direct societatea

reclamantă.

Prejudiciul material

se referă la contractele de publicitate încheiate pentru promovarea mărcii H. în

România, publicitate de care a beneficiat în mod direct pârâta, prin folosirea

în codul sursă al paginii sale web a unor cuvinte identice sau similare cu

numele lor comercial și cu marca lor, adică exact cuvintele care au fost

promovate prin publicitate. Facturile plătite de către SC H.I. SRL către

furnizorii de publicitate (SC I.M.A. SRL, SC I. SRL, SC R. SA) în perioada

2005-2007 ajung la un total de aproximativ 56.000 euro, conform facturilor de

la dosar.

Modul în care pârâta

a profitat de publicitatea făcută de către societatea reclamantă, se ridica la

un prejudiciu material de 14.000 euro, estimat pe baza facturilor atașate la

dosar.

Prejudiciul moral a

fost estimat la suma de 16.000 euro, reprezentând atingerea adusă prestigiului

reclamantei, ca urmare a folosirii în mod nelegal de către pârâtă a unor

cuvinte identice sau similare cu marca înregistrată a reclamantei și cu numele

său comercial. Astfel, pârâta și-a legat produsele sale de produsele

reclamantei cunoscute pentru calitatea și fiabilitatea lor, fără ca această

legătura să mai existe între cele doua societăți. Pârâta s-a folosit astfel în

mod nelegal de prestigiul societarii SC H.I. SRL pentru a vinde produse

aparținând altor producători și distribuitori, prestigiu care s-a „diluat” ca

urmare a acestor fapte. Tocmai această diluare trebuie acoperită prin

prejudiciul morale menționat anterior.

Astfel, fără a face

nici un fel de investiții în publicitate și fără a depune efort de a câștiga

clientela, pârâta obține comenzi care în mod normal erau destinate reclamantei.

Vânzările acesteia au

crescut în mod nejustificat prin folosirea unor cuvinte identice sau similare

cu marca reclamantei înregistrată în codul sursa, prejudiciind în mod direct pe

aceasta.

Consumatorii au fost

încredințați ca ceea ce primesc sunt cabine tip H., respectiv produsele pe care

le distribuie reclamanta, deoarece căutările pe Internet dădeau ca rezultat

pagina web a pârâtei.

Aceasta creștere

nejustificată în vânzări ca urmare a folosirii cuvintelor identice sau similare

cu marca reclamantei, creștere care s-ar fi cuvenit să aparțină reclamantei și

care a avut ca punct de pornire și publicitatea în care a investit sume

importante, reprezintă un prejudiciu cert care poate fi recuperat de la pârâtă.

În drept tribunalul a

avut în vedere și prevederile art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005.

Prin sentința civilă nr.

1360 din 9 septembrie 2008 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis

cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 558 din 18 martie

2008, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de

30.000 euro cu titlul de despăgubiri, din care 14.000 euro daune materiale și

16.000 euro daune morale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că cererea este întemeiată, deoarece

respectivul capăt de cerere a fost analizat de către instanță prin sentința

civilă nr. 558 din 18 martie 2008, dar că, dintr-o eroare regretabilă, soluția

nu a fost trecută și în dispozitiv.

Judecata în apel.

Prin Decizia civilă nr.

118/ A din 9 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței civile nr. 558 din 18 martie 2008 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței civile nr. 1360 din 9 septembrie 2008 a Tribunalului București,

secția a IV-a civilă; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței civile nr. 558 din 19 martie 2008 a Tribunalului București,

secția a IV-a civilă; a schimbat în parte sentința civilă nr. 558/2008, în

sensul că: a admis în parte capătul al treilea din cererea introductivă și a

obligat pe pârâtă să înceteze de îndată folosirea neautorizată în codul sursă

al paginii web g.ro a cuvintelor sau expresiilor ce conțin sintagma h.; a

păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 558/2008; a schimbat în

parte sentința civilă nr. 1360/2008, în sensul că: a respins cererea

reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 16.000 cu titlu de

daune morale, ca nefondată; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile

nr. 1360/2008 și a compensat cheltuielile de judecată efectuate în apel.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

După cum în mod

corect a constatat tribunalul, reclamanta se bucură de protecția prevăzută de art.

35 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice pentru marca

individuală combinată, cu element figurativ, cu nr. de depozit M., constând în

denumirea H.R.I. SRL, dreptul exclusiv revendicat privind denumirea H., pentru

clasa de produse sau servicii 19: construcții transportabile nemetalice (cabine

modulare din poliester armat cu fibră de sticlă.)

Prin sentința civilă nr.

626 din 27 martie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 484/ R din 18 noiembrie 2008, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, s-a admis cererea formulată de reclamanta din cauza

de față în contradictoriu cu aceeași pârâtă și s-a dispus constatarea prin

executor judecătoresc existența sau inexistența în codul sursă al pârâtei g.ro

a cuvintelor h., h.ro, h., h.r.ro, SC H.I. SRL, h.ro, cabine h, precum și al

câtelea rezultat apare pârâta pagina de căutare g.ro în urma căutării după

cuvintele h.r. și h.r.r.

Prin procesul-verbal

întocmit la data de 9 mai 2007 în Dosarul de executare nr. 251/2007 de

executorul judecătoresc M.C., s-a constatat că la momentul efectuării

procedurii în codul sursă al paginii web a pârâtei nu se regăsesc cuvintele

menționate mai sus, iar la căutarea după cuvântul h.r. pagina de web a pârâtei apare

la poziția a șaptea, în timp ce la căutarea după h.r.r. aceeași pagină se găsea

la poziția a șaisprezecea între rezultatele căutării.

Totodată,

procesul-verbal consemnează că s-a procedat la căutarea acelorași cuvinte în

codul sursă al paginii web a pârâtei în varianta existentă la data de 26

februarie 2007, iar la acea dată în codul sursă verificat existau cuvintele h.,

h.r.ro, h.r., SC H.I. SRL și cabine h., împrejurări confirmate prin anexele

procesului-verbal în discuție.

Astfel cum însăși

apelanta pârâtă a arătat și cum rezultă și din înscrisurile de la dosar,

aceasta are ca obiect de activitate principal comercializarea de cabine

modulare, produsele fiind identice cu cele din clasa 19, pentru care este

protejată marca reclamantei, iar pagina sa web promovează produsele pe care

pârâta le comercializează.

Această situație de

fapt deschide titularului mărcii calea procedurală reglementată de art. 35 din

Legea nr. 84/1998 pentru a solicita și obține protecția dreptului său.

Este nefondată

susținerea apelantei pârâte în sensul că nu s-a justificat legitimarea sa

procesuală pasivă, pe considerentul că răspunderea pentru modalitatea de

constituire a codului sursă al unei pagini web revine celui care l-a creat.

Determinant pentru existența faptei ilicite constând încălcarea dreptului de

proprietate industrială este subiectul de drept care folosește denumirea

protejată și din acest punct de vedere este lipsit de relevanță dacă pagina (și

implicit, codul sursă al acesteia) a fost creată de un terț și nu de apelanta

pârâtă, câtă vreme aceasta a fost beneficiarul paginii web și o folosește în

mod constant pentru inovarea activității sale.

Mai mult, în

contractul de prestări servicii încheiat între pârâtă și SC R.B. SRL se prevede

că dreptul de proprietate și de utilizare asupra paginii web va reveni

beneficiarului, deci apelantei pârâte. Existența unui drept de autor al

creatorului paginii cu privire la programul soft utilizat nu exclude

posibilitatea cel ce folosește pagina să răspundă, dacă în acest mod săvârșește

o faptă ilicită.

Odată cu apărarea în

sensul lipsei calității sale procesuale pasive, apelanta pârâtă a susținut că

formulează și cerere de arătare a titularului dreptului, dar o asemenea cerere

putea fi formulată potrivit art. 65 C. proc. civ. numai în fața primei instanțe

până la prima zi de înfățișare, astfel că nu poate fi primită direct apel.

Curtea a constatat că

celelalte argumente legate de temeinicia soluției dată de tribunal cererii

principale prin sentința civilă nr. 558/2008 sunt străine cauzei și nu vor fi

analizate punctual, urmând a fi înlăturate printr-un argument unic.

Astfel, nu

interesează pentru raportul juridic litigios care este istoricul relațiilor

comerciale dintre cele două părți din proces, susținerile referitoare la

pretinse fapte de concurență neloială săvârșite de apelanta-reclamantă -

acestea au făcut obiectul cererii reconvenționale respinse de prima instanță

pentru prescripția dreptului la acțiune, măsură ce nu a fost contestată prin

apel de către apelanta pârâtă - după cum nu interesează nici publicitatea

gratuită efectuată pe cheltuiala apelantei pârâte sau cheltuielile cu

amenajarea spațiului unde aceasta din urmă își desfășoară activitatea.

Toate aceste

împrejurări de fapt sunt străine de raportul juridic ce privește protecția

mărcii și ar fi prezentat relevanță numai dacă puteau dovedi existența unui

drept al apelantei pârâte de a folosi denumirea protejată, ceea ce nu s-a

verificat în cauză.

Curtea a găsit însă

întemeiat apelul declarat de pârâtă în ceea ce privește întinderea

prejudiciului moral suferit de reclamantă, cu referire directă la cuantificarea

despăgubirilor acordate pentru repararea acestui prejudiciu, iar acest apel

privește sentința civilă nr. 1360/2008, prin care a fost admis capătul de

cerere în despăgubiri, în urma formulării cererii de completare a

dispozitivului conform art. 281

2

C. proc. civ. de către apelanta

reclamantă.

Legat de acest capăt

de cerere curtea a constatat că, deși în dispozitivul sentinței civile nr. 558/2008

nu există nicio dispoziție în sensul acordării de despăgubiri, în

considerentele acestei hotărâri instanța de fond a analizat și temeinicia

acestui capăt de cerere, reținându-l ca fondat.

Cu toate acestea,

considerentele hotărârii judecătorești nu pot avea efecte juridice dacă nu se

reflectă în dispozitiv și din această perspectivă este lipsită de eficacitate

analizarea unei cereri, dacă analiza nu este însoțită și de pronunțarea

instanței în dispozitiv.

Prin urmare, curtea a

examinat criticile pârâtei sub aspectul cererii în despăgubiri prin raportare

la sentința civilă nr. 1360/2008, care a soluționat în concret acest capăt de

cerere, reținând totodată că, oricum, considerentele primei sentințe în această

privință nu au niciun efect.

Astfel, se reține că

folosirea semnului protejat de către apelanta pârâtă a cauzat un prejudiciu

material apelantei reclamante, prin aceea că, așa cum s-a arătat mai sus,

consumatorul ce urmărea un produs marca H. a fost condus către pagina web a

apelantei pârâte, unde se promovau produse din aceeași clasă, ce nu purtau

aceeași marcă, rezultând astfel pierderea unei părți din clientelă.

Reclamanta nu avea la

îndemână mijloace de a dovedi în ce măsură fapta pârâtei i-a cauzat diminuarea

profitului obținut din activitatea sa comercială - neputând dovedi, spre

exemplu, în câte cazuri consumatorul a fost indus în eroare prin căutarea după

cuvântul h. care l-a condus la pagina web a pârâtei - mai ales că, în privința

modalității de cuantificare a acestui prejudiciu material, după cum în mod

corect arată reclamanta, legea nu oferă un criteriu obiectiv de apreciere.

În această

împrejurare, față de solicitarea reclamantei de a fi despăgubită cu o treime

din suma cheltuită pentru promovarea propriilor produse marca H., prin

publicitate, se impunea ca pârâta să aducă argumente contrare și să combată o

asemenea poziție procesuală, ceea ce nu s-a întâmplat.

Contrar susținerilor

apelantei pârâte, cuantumul sumei de 14.000 euro pentru prejudiciul material

suferit de reclamantă nu a fost aproximat, ci a rezultat din înscrisurile

depuse la dosar de aceasta din urmă, ce atestă suma cheltuită de ea în scopul

promovării produselor marca H. prin publicitate, din care a solicitat

despăgubirea sa cu o treime din aceste cheltuieli.

Nu este fondată

susținerea în sensul că tribunalul a soluționat cauza prin sortare la prezumții

și nu la probe, deoarece prezumțiile sunt și ele mijloace de probe aflate la

îndemâna judecătorului, fiind posibilă și legală reținerea unei situații de

fapt pe baza prezumțiilor (legale sau judecătorești), atunci când celelalte

mijloace de probă administrate de regulă într-un proces civil nu sunt apte a

forma convingerea judecătorului.

În schimb, curtea

constată că apelanta reclamantă nu a dovedit prin probele administrate

existența și întinderea prejudiciului moral suferit.

Astfel, simpla

încălcare de către un terț a dreptului său la marcă nu implică, de plano,

existența unui prejudiciu moral.

Un astfel de

prejudiciu ar fi constat în atingerea directă dusă imaginii sale prin folosirea

neautorizată a semnului identic cu marca sa, deoarece acesta este specificul

prejudiciului moral, or o asemenea atingere nu a fost nici susținută, nici

dovedită de reclamantă în prezentul litigiu.

Reclamanta a susținut

că prejudiciul cel mai important suferit ca urmare a faptei ilicite a pârâtei

este pierderea distinctivității mărcii, însă aceasta este o consecință cu

caracter economic a încălcării produse, reflectată în diminuarea profiturilor

acesteia și face obiectul reparației prin acordarea de daune materiale.

Dimpotrivă, din împrejurările

concrete ale cauzei nu rezultă vreo atingere adusă imaginii apelantei

reclamante și, chiar și față de dispozițiile invocate ale O.U.G. nr. 100/2005,

reparația morală nu poate fi una arbitrară, nefundamentată pe împrejurări

concrete, care să ateste paguba suferită sub aspect moral.

În privința apelului

declarat de reclamantă, curtea de apel a constat că acesta privește în mod

exclusiv respingerea de către tribunal, prin sentința civilă nr. 558/2008, a

capătului de cerere privind obligarea pârâtei la a înceta de îndată folosirea

neautorizată a cuvintelor menționate în acțiune, precum și a altor cuvinte

similare, în codul sursă al paginii sale web și că este fondat.

Chiar dacă este

corectă constatarea primei instanțe în sensul că la momentul pronunțării

hotărârii folosirea neautorizată a cuvântului h. a încetat, aceasta nu duce la

rămânerea fără obiect a solicitării reclamantei.

Prin capătul de

cerere amintit reclamanta solicită protecția mărcii, în sensul de a împiedica

pe pârâtă să comită pe viitor fapta ilicită a cărei săvârșirea anterioară a

fost reținută, ținând cont de împrejurările cauzei și de particularitatea

faptei ilicite, care poate fi reluată la orice moment prin schimbarea codului

sursă al paginii web.

Judecata în recurs.

Împotriva acestei

deciziei curții de apel au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.

decizia pentru nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., numai în

ceea ce privește dispoziția de respingere a capătului de cerere privind acordarea

despăgubirilor morale, ca fiind dată cu aplicarea greșita a art. 14 alin. (2)

din O.U.G. nr. 100/2005 și cu încălcarea jurisprudenței constante a C.E.D.O. în

materia daunelor morale.

În dezvoltarea

motivului de recurs invocat, recurenta susține următoarele:

Jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului este obligatorie pentru instanțele naționale în

egală măsură ca și normele Convenției. Odată pronunțate, hotărârile Curții

dobândesc statutul de precedent și leagă instanțele naționale de principiile

statuate în cuprinsul lor. Deciziile Curții Europene au un rol important pentru

asigurarea unei practici unitare și constituie practic izvor de drept, făcând

parte din legislația internă odată cu ratificarea Convenției.

Cu titlu

exemplificativ, recurenta face referire la o parte din hotărârile pronunțate de

Curte împotriva României, prin care au fost acordate daune morale pentru

prejudiciile suferite de cetățenii romani prin atingeri aduse drepturilor lor

de proprietate asupra unor bunuri.

Astfel, în cauza

Străin și alții împotriva României, Curtea a considerat că evenimentele în

cauză au adus atingeri grave dreptului de proprietate al reclamanților asupra

bunului lor și dreptului la soluționarea într-un termen rezonabil a procedurii,

atingeri pentru care suma de 5.000 euro ar reprezenta o reparație echitabilă

pentru prejudiciul moral suferit.

Mai mult, Curtea

reține ca „în afară de aceasta, acolo unde diferitele elemente constituind

prejudiciul nu se pretează unui calcul exact sau acolo unde distincția dintre

prejudiciul material și prejudiciul moral se dovedește a fi dificilă, Curtea le

poate examina global”.

În cauza Păduraru

împotriva României, Curtea consideră că în orice caz, evenimentele cauzei au

adus grave atingeri dreptului reclamantului la respectul bunului său, pentru

care suma de 8.000 euro reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului legat

de lipsa de folosință a imobilului și a prejudiciului moral suportat.

În cauza Viașu

împotriva României, ținând cont de tipul încălcării constatate, Curtea

consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu material și moral considerabil

și că acest prejudiciu nu este suficient compensat prin constatările

încălcării. Curtea îi alocă reclamantului suma de 115.000 euro cu titlu de

daune materiale și morale.

În cauza Brumărescu

împotriva României, Curtea arată că situația de fapt analizată a avut ca

rezultat grave atingeri ale dreptului de proprietate, dreptului de acces la o

instanță și dreptul la un proces echitabil, motiv pentru care apreciază ca suma

de 15.000 dolari SUA reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral

suferit.

Analizând hotărârile

Curții se observă că exista o practică constantă în materia daunelor morale,

Curtea acordând astfel de daune inclusiv pentru încălcarea drepturilor cu caracter

patrimonial, practică ce trebuie urmată și de instanțele romane.

Cu toate că în

spețele de mai sus, bunurile sunt reprezentate în general de imobile, această

practică poate fi extinsă fără nicio rezervă la orice bun deținut de o

persoană.

În noțiunea de „bun”,

astfel cum e definită de Convenție intră și drepturile de proprietate

intelectuală, în speță dreptul asupra mărcii H.

Oricum, în niciuna

din cauzele anterior menționate nu s-a pus problema ca reclamantul să

dovedească un prejudiciu moral separat de cel material.

Aplicând principiile

Curții la speța de față, se poate afirma că actele de contrafacere săvârșite de

pârâtă reprezintă o atingere gravă adusă dreptului la respectarea mărcii, sens

în care se impune o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit, simpla

constatare a încălcării neacoperind în totalitate acest prejudiciu.

Instanța de apel a

interpretat și aplicat greșit și art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, în special

prin faptul că a interpretat prea restrictiv noțiunea de prejudiciu moral și

relația sa cu prejudiciul material; în plus, în acest mod, instanța a încălcat

și principiul egalității armelor, punând pe reclamantă în situația de a

administra o probă greu, dacă nu imposibil, de realizat.

Prejudiciul moral are

o dublă origine. Pe de o parte, simplul fapt că un concurent folosește

neautorizat marca îi creează reclamantei, ipso facto, un prejudiciu moral. Pe

de altă parte, folosirea mărcii de către concurentul direct este de natură să

aducă atingere imaginii companiei, concurentul profitând astfel pe nedrept de

renumele mărcii și al companiei reclamante, iar acest act nu produce însă numai

consecințe patrimoniale, evaluabile în bani, cu privire la valoarea mărcii sau

imaginii firmei, ci mai ales în privința imaginii și un însemnat prejudiciu

moral.

Reținerile instanței

în sensul că simpla încălcare a unei mărci nu produce în mod automat un

prejudiciu moral sunt contrare legislației anterior citate, din care rezultă

că, prin săvârșirea unor acte de contrafacere se cauzează, fără putință de

tăgadă, titularului unui drept de proprietate intelectuală un prejudiciu moral,

rămânând ca instanța să aprecieze, în raport de împrejurările concrete ale

cauzei, valoarea acestui prejudiciu.

Cu alte cuvinte,

existenta unui prejudiciu moral și obligația de reparare a acestuia sunt

statuate de lege, iar titularul prejudiciat nu mai are obligația de a aduce

dovezi în acest sens.

În cazul răspunderii

civile delictuale, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul

și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele române deducând în mod

frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite

de natură să determine un asemenea prejudiciu, soluția fiind determinată de

caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind

practic imposibilă.

Marca reclamantei

este bine cunoscută publicului, ca urmare a calității produselor purtând

această marcă, dar și ca urmare a cheltuielilor extraordinare efectuate cu

publicitatea acestora. Obiectivele companiei reclamante constau în utilizarea

unor linii tehnologice avansate, folosirea unui design inovator, alegerea unor

materiale de ultimă generație, dar și asigurarea unei oferte diverse.

Realizarea acestor obiective a fost posibilă doar prin eforturi financiare

susținute și prin investiții permanente în reclama produselor.

După toate aceste

eforturi, faptul că marca este utilizată de un concurent direct, care trece cu

nonșalanță peste regulile legale și profită fără drept de munca depusă în

decursul timpului pentru crearea și promovarea mărcii H., îi creează ipso facto

un însemnat prejudiciu moral.

În plus, pentru a

înlătura încălcarea mărcii reclamanta a fost obligată să ia diverse măsuri -

notificări, acțiuni în justiție etc. Acestea i-au creat un prejudiciu moral,

având în vedere faptul că toate aceste măsuri legale ies din cadrul normal al

unei activități comerciale, iar reclamanta înțelege să respecte întotdeauna

concurența.

În concluzie, conform

legii, prejudiciul moral există în orice situație de încălcare a unei mărci.

Or, din moment ce

legea statuează expresis verbis existența sa, solicitarea instanței de a aduce

dovezi în acest sens este în mod vădit nelegală.

Distincția prejudiciu

material - prejudiciu moral nu este una evidentă în toate cazurile.

Prin actele de

contrafacere se profită pe nedrept de reputația mărcii și de imaginea companiei

titulare și, prin urmare, se naște dreptul titularului de a solicita, pe lângă

daunele materiale concretizate în scăderea valorii mărcii, și daune morale.

În acest sens, se

invocă decizia pronunțata de Curtea Supremă din Brazilia la data de 4 aprilie

2003, prin care a obligat pe pârâta C.C.M. să plătească către L.V. suma de

4.000 dolari SUA cu titlu de daune morale, motivat de faptul că vânzarea

produselor contrafăcute afectează reputația stabilită de marcă pe piață. Curtea

a constatat că acordarea daunelor morale în cazurile implicând diluarea

reputației unei mărci tinde să devină o practică comună pentru protejarea

reputației, imaginii și numelui unui titular de marcă.

Într-o alta decizie

similară, Curtea Supremă din Turcia a acordat către reclamanta G.B.B. daune

morale motivat de faptul că reputația și imaginea acesteia au fost afectate ca

urmare a actelor de contrafacere săvârșite de pârâtă.

Un alt caz asemănător

este acela în care instanțele franceze au obligat compania e.b. să plătească

către C.D.C. suma de 1.000.000 de euro cu titlul de daune morale, având în

vedere că pârâta e.b. a permis comercializarea prin intermediul site-ului sau a

unor produse contrafăcute purtând mărcile celebrei companii C.D.C.

Instanțele au reținut

că astfel au fost afectate eforturile considerabile pentru crearea și

asigurarea calității produselor aparținând acestei companii și prin care se

remarcă produsele acesteia. De asemenea, s-a reținut că actele de contrafacere

aduc atingere directă eforturilor și valorilor companiei C.D.C.

Recurenta susține că

situația din cazurile anterior citate este identică celei în care se află ea.

Marca H. este o marca

bine cunoscută, pentru promovarea căreia compania a făcut investiții uriașe în

publicitate.

Faptul că toate

aceste eforturi pot fi anihilate prin folosirea sa de concurentul direct al

mărcii este de natură să provoace, pe lângă prejudiciul material suferit, și un

imens prejudiciu moral.

Astfel, simplul fapt

că un concurent folosește marca poate conduce publicul consumator, în timp, să

nu mai vadă în marcă o indicație a originii comerciale, ci un simplu semn

folosit de mai mulți comercianți.

În toate aceste

situații, atingerea distinctivității mărcii, profitarea de renumele său ori de

imaginea firmei titulare dau naștere nu numai unui prejudiciu material, ci și

unui prejudiciu moral.

Spre exemplu, în

cazul atingerii dreptului la imagine sau bună reputație al unei persoane

fizice, daunele acordate au funcția de a repara prejudiciul moral suferit de

acea persoană.

La fel, în cazul

atingerii aduse imaginii unei mărci prejudiciul poate avea un caracter material

- valoarea mărcii scade ca urmare a atingerii respective - dar și un caracter

moral, fie și prin faptul că se repercutează direct asupra imaginii firmei

titulare (imaginea mărcii și imaginea firmei sunt uneori confundate până la

identitate, mai ales dacă, așa cum e cazul în speță, același semn este și marcă

și nume comercial).

Mai mult, faptul că

pârâta folosește marca este menit să sugereze existența unei legături

comerciale între cele două companii, concretizată în forma unui contract de

licență sau a unui acord de orice natură la folosirea mărcii. Astfel,

consumatorul are impresia că există cel puțin o autorizare a titularului pentru

ca societatea respectivă să comercializeze produse sub aceeași marcă. Aceste

relații care se creează în mintea consumatorilor aduc prejudicii însemnate

titularului mărcii, marca nemaiputând să își exercite funcția sa esențială, de

a distinge produsele și serviciile unui comerciant de cele ale altui

comerciant, iar de aceste legături profită în mod injust societatea pârâtă,

prin atragerea clientelei reclamantei către ea.

Profitând astfel pe

nedrept de renumele societății, pârâta îi produce un imens prejudiciu moral,

deoarece de imaginea clădită în timp îndelungat și cu investiții uriașe în

calitate, promovare, etc. profită unul din concurenții direcți de pe piață.

Uneori este foarte

greu de spus unde se termină prejudiciul material și unde începe prejudiciul

moral.

„În afară de aceasta,

acolo unde diferitele elemente constituind prejudiciul nu se pretează unui

calcul exact sau acolo unde distincția dintre prejudiciul material și

prejudiciul moral se dovedește a fi dificilă, Curtea le poate examina global

(cauza Comingersoll împotriva Portugaliei, C.E.D.O.).

Or, instanța de apel

a distins foarte clar prejudiciul material de cel moral, decizând că toate

„urmările” situației erau o formă de prejudiciu material, ceea ce excludea, în

viziunea instanței, posibilitatea unui prejudiciu moral.

Această interpretare

foarte restrictivă a noțiunii de prejudiciu moral încalcă nu numai practica C.E.D.O.,

dar și jurisprudența constantă a instanțelor naționale care, cel puțin până în

acest moment, au adoptat o viziune asemănătoare cu cea a Curții de la

Strasbourg, decizând că încălcarea dreptului la marcă poate da naștere, ipso

facto, atât unui prejudiciu material, cât și unuia moral.

Odată stabilită

existența prejudiciului moral, un alt aspect ce trebuie clarificat este

cuantumul acestui prejudiciu.

Nu există un algoritm

matematic sau anumite principii contabile în baza cărora să se calculeze

prejudiciul moral. Cuantumul acestui tip de prejudiciu se deduce în urma unei estimări

judiciare, ce are la bază criterii legale, jurisprudențiale, dar și

circumstanțele specifice ale cazului.

În doctrină s-a

statuat că stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse

imaginii unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea

judecătorului, care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective

rezultând din cazul concret dedus judecății, gradul de lezare a valorilor

sociale ocrotite, să aprecieze intensitatea și gravitatea atingerii aduse

acestora.

Sub aspect

procedural, diferențele existente între estimarea făcută de instanță și

estimarea reclamantului nu conduc în mod automat la respingerea în tot a

daunelor morale, pe motiv că nu au fost dovedite, atâta vreme cât nu există

dispoziții legale care să stabilească modul de cuantificare a acestora.

Singura obligație a

reclamantului sub aspectul probațiunii constă în oferirea, ca baza de estimare

a prejudiciului moral, a cat mai multor criterii care să asigure caracterul

rezonabil al estimării.

Nu i se poate cere

acestuia să facă dovada cuantumului prejudiciului moral, o atare soluție

încălcând egalitatea armelor, deoarece prejudiciul moral în sine este greu,

dacă nu imposibil, de probat și, mai greu, de cuantificat.

Instanța era obligată

să pronunțe o soluție în sensul admiterii daunelor morale, cuantificarea

acestora având la baza o estimare proprie în raport de circumstanțele probate

în cauză, și anume: gradul ridicat de cunoaștere a mărcii H., distinctivitatea

acestei mărci, profilul contrafăcătorului, relațiile greșite ce s-au produs în

mintea consumatorilor în sensul existenței unei legături comerciale între părți

etc.

Recurenta solicită,

admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, admiterea cererii de

obligare a pârâtei la plata despăgubirilor morale și menținerea celorlalte

dispoziții ale hotărârii.

în cererea sa de recurs următoarele motive:

2.1. Instanța de fond

a soluționat procesul fără a cerceta fondul cauzei, motiv prevăzut de art. 312 alin.

(3), teza ultimă C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenta arată că în considerentele deciziei atacate se

regăsesc concluzii contradictorii în sensul că nu s-a făcut dovada folosirii cuvintelor

conținând particula h. la data asigurării de dovezi, pe parcursul judecății sau

la data pronunțării sentinței, dar în finalul considerentelor se arată că

cererea reclamantei de interzicere a utilizării acestor cuvinte de către pârâtă

constituie o modalitate concretă care asigură protecția mărcii în sensul de a o

împiedica pe pârâtă să comită pe viitor astfel de fapte.

Necercetarea fondului

cauzei mai rezultă și din faptul că în considerente nu se face referire la

sumele în lei din facturile prezentate de reclamantă, deși toate aceste facturi

sunt emise în lei, ci se reține că valoarea totală a facturilor este de 56.000

euro, fapt nedovedit în cauză.

De asemenea, instanța

de apel nu a cercetat întreg ansamblul probator, reținând că nicio clauză a

contractului încheiat între părți nu o autorizează pe pârâtă să comercializeze

la rândul său cabine modulare achiziționate de la partea adversă, reclamanta nu

a contestat faptul că în derularea contractului pârâta avea calitatea de

distribuitor. Prin urmare, este eronată afirmația cuprinsă în decizie la fila

33 alin. (6) în sensul că nu există contradicție între considerentele și

dispozitivul sentinței pronunțate în fond.

În dezvoltarea

aceluiași motiv de recurs, recurenta prezintă detaliat facturile reținute de

instanțele anterioare ca fiind doveditoare în cauză și susține că acestea nu

fac dovada prejudiciului material pretins de reclamantă întrucât: nu prezintă

relevanță în cauză, nu fac dovada faptului că reclamanta a suferit vreun

prejudiciu și nu fac dovada întinderii prejudiciului în cazul în care ar fi

existat.

În atare situație,

obligarea sa la plata sumei de 14.000 euro s-a făcut fără cercetarea relevanței

facturilor prezentate, cu atât mai mult cu cât, acestea au fost emise în lei și

nu în euro.

Recurenta mai

consideră că în mod greșit instanța a respins ca neutilă cererea de efectuare a

unei expertize tehnice, pentru a se determina perioada în care cuvintele au

existat în codul sursă și a persoanelor care au accesat pagina pornind de la

aceste cuvinte.

În opinia recurentei,

expertiza tehnică se impunea nu doar pentru a se determina întinderea unui

eventual prejudiciu, ci și pentru a se determina existența sau nu a faptei de

contrafacere în sine, cu atât mai mult cu cât publicarea în B.O.P.I. a mărcii

reclamantei s-a făcut la peste 5 luni de la încheierea contractului de prestări

servicii, având ca obiect crearea paginii web.

În acest sens,

recurenta invocă dispozițiile art. 83 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, conform

cărora niciun act din cele prevăzut la art. 35 alin. (2) nu constituie contrafacere

dacă a fost efectuat înainte de data publicării mărcii, în condițiile în care

instanța de apel a reținut că reclamanta se bucură de protecția prevăzută de art.

35 anterior menționat.

Dacă prin expertize

s-ar fi demonstrat că introducerea cuvintelor cheie s-a făcut înainte de data

de 31 august 2006, data publicării mărcii în B.O.P.I., atunci nu se mai putea

discuta despre contrafacere.

Or, în atare

situație, expertiza era o probă hotărâtoare pentru dovedirea acțiunii.

2.2. Instanța de apel

a interpretat greșit actul dedus judecății, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenta susține că instanța de apel a interpretat în mod

eronat relațiile comerciale existente între părți, în temeiul contractului

încheiat între acestea, contract în ba