ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2856/2010

Judecata în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la 19 aprilie 2007, reclamanta SC H.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC G.M.M.C. SRL, solicitând instanței să constatate că folosirea neautorizată a cuvintelor h., h.ro, h.r., h.ro, SC H.I. SRL, h.ro, cabine h., în codul sursă al paginii web g.ro a încălcat și încalcă dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcii naționale H.R.I. SRL, înregistrată conform certificatului din 16 septembrie 2004, având ca titular pe reclamantă, să constatate că folosirea cuvintelor sus-menționate a reprezentat și reprezintă un act de concurență neloială prin imitarea numelui comercial al reclamantei și al numelor de domeniu, să o oblige pârâtă să înceteze de îndată folosirea neautorizată a acestor cuvinte, precum și a altor cuvinte similare, în codul sursă al paginii web și să o oblige pe pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și, totodată a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 500 euro daune materiale și 500 euro daune morale, pentru prejudiciul creat de reclamantă prin acte de concurență neloială, constând în acțiunile reclamantei de recrutare a personalului aparținând pârâtei, astfel cum s-a ratat prin întâmpinare. Prin sentința civilă nr. 558 din 18 martie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta SC H.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC G.M.M.C. SRL, a constatat că folosirea neautorizată a cuvintelor h., h.ro, h.r., h.ro, SC H.I.

SRL, h.ro, cabine h., în codul sursă al paginii web g.ro a încălcat și încalcă dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcii naționale din 16 septembrie 2004, al cărei titular este reclamanta, a constatat că folosirea cuvintelor menționate în codul sursă al paginii web g.ro reprezintă un act de concurență neloială săvârșit de pârâtă, a respins ca rămasă fără obiect cererea de obligare a pârâtei la încetarea de îndată a folosirii neautorizată acestor cuvinte și a altora similare în codul sursă al paginii web g.ro și a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 39 lei. Tribunalul a respins cererea reconvențională prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, excepție soluționată prin încheierea din data de 2 februarie 2008, pentru motivele acolo arătate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta SC H.I. S.R.L. a fost înființată în anul 2001 pentru a promova și comercializa, în mod direct, de la R.Y. din Turcia - producătorul cabinelor h. și titularul mărcii H., cabine modulare H. în România, prezente deja pe piața din România și apreciate pentru calitățile lor. Pentru promovarea acestora au fost înregistrate și mai multe nume de domeniu: h.ro, c.ro și t.ro. Astfel, piața pe care acționează reclamanta este cea a cabinelor modulare, care pot fi folosite în diverse domenii, inclusiv tonete, cabine pentru stații de benzină, cabine de pază, containere, wc-uri ecologice, produse în diverse dimensiuni și utilizate în construcții, produse care fac parte din clasa 19. Pentru a proteja în mod eficient produsele H. în România împotriva actelor de contrafacere și concurență neloială, reclamanta a înregistrat marca din 16 septembrie 2004, marcă figurativă combinată, constând în denumirea H.I.

SRL, scrisă în așa fel încât elementul dominant este cuvântul H., pentru clasa de produse 19, construcții transportabile nemetalice (cabine modulare din poliester armat cu fibra de sticlă). Pârâta este o societate comercială care acționează pe aceeași piață a construcțiilor transportabile, fiind în perioada 2002 - aprilie 2003 singurul beneficiar de cabine H. al SC H.I. SRL. La sfârșitul anului 2003 colaborarea cu aceasta societate a încetat, cele două coexistând însă pe piață în relații de concurență, pârâta distribuind din acel moment doar cabine modulare care nu purtau marca H. și nu proveneau sub nici o formă de la reclamantă sau H.Y. din Turcia. Pârâta promovează și comercializează aceste produse și prin intermediul unei pagini web, g.ro, unde pot fi regăsite același tip de produse, respectiv cabine modulare din poliester armat cu fibra de sticla, containere și wc-uri ecologice.

Fiecare pagină web are un cod sursă, respectiv traducerea paginii în limbajul de programare, folosind regulile acelui limbaj. Un specialist folosește acest limbaj pentru a construi pagina web așa cum apare ea pentru o persoană obișnuită. Astfel, codul sursă conține informații privind modul în care informațiile sunt distribuite pe pagină, dimensiunile la care se văd, modul în care se integrează eventualele fotografii și anumite cuvinte cheie. Aceste cuvinte reprezintă o scurtă descriere a paginii web, fiind cuvintele ce vor ajuta la aducerea de vizitatori prin intermediul motoarelor de căutare (cum ar fi G., de exemplu). Cuvintele-cheie sunt cuvintele folosite în cadrul unui motor de căutare pentru a obține rezultate ce au relevanță pentru căutarea făcută, motoarele de căutare sortând rezultatele după aceasta relevanță.

Aceste cuvinte au menirea de a conduce utilizatorii Internetului, prin intermediul motoarelor de căutare, la paginile web care sunt cele mai relevante pentru utilizator. Această procedură, de a trece în codul sursă anumite cuvinte, face mai ușoară căutarea și găsirea paginii respective. Astfel, o cerere adresată unui motor de căutare conținând unul din cuvintele-cheie face să apară adresa paginii web care le conține. Cuvintele-cheie nu sunt întotdeauna vizibile pe pagina web pentru un utilizator obișnuit, dar pot fi ușor identificate în codul sursă și, mai ales, au o importanță covârșitoare în promovarea acelei pagini web. Prezența anumitor cuvinte într-un cod sursă nu este întâmplătoare. Astfel, proprietarul paginii web, cel care beneficiază de promovare prin intermediul acesteia, este în măsură să admită sau să respingă introducerea în codul web a anumitor cuvinte-cheie.

Programatorul, cel care a construit pagina web, nu este de specialitate, astfel că nu poate decide singur ce cuvinte trebuie introduse în codul sursă drept cuvinte-cheie. Singurul care o poate face este cel care lucrează în domeniu, respectiv cel care beneficiază de promovare prin pagina web respectivă. Astfel cum rezultă din probele atașate - respectiv copii ale codului sursă al paginii web aparținând pârâtei, așa cum acesta apărea în data de 03 septembrie 2007 și de 16 aprilie 2007 - acesta conține cuvinte relevante pentru acest domeniu de activitate (oferta cabine, cabine de vânzare, gherete, dușuri mobile, toaletă ecologica etc), precum și numele unor orașe din România. Pe lângă aceste cuvinte, relevante de altfel în activitatea acesteia, se află și anumite cuvinte identice sau similare cu marca înregistrată, precum și cu numele comercial și cu numele de domeniu: h., h.ro, h., h.ro, s., h.ro.

cabine h., c.ro, t.ro. Astfel, din orice căutare după aceste cuvinte va rezulta și pagina web aparținând pârâtei. După cum se poate observa din aceleași probe prezentate, care arată în mod evident folosirea de către pârâtă a cuvintelor menționate în acțiune, în codul sursă al paginii sale web în perioada martie-aprilie 2007 doar produsele acesteia sunt identificate printr-o anumită marcă. Deși există, în mod evident, și alte societății care produc și comercializează astfel de cabine, totuși, nici una din competitoarele sale nu este trecută sub formă de cuvânt cheie în pagina web a pârâtei, ci doar produsele comercializate sub marca H., protejată pe teritoriul României printr-un certificat de înregistrare emis de O.S.I.M.

Astfel, dacă un consumator a aflat despre produsele H., va dori în mod normal să ia contact cu cel care le distribuie în România, astfel că va căuta pe Internet site-ul acestuia. Au fost efectuate căutări folosind cuvinte identice sau similare cu marca înregistrată, astfel cum arată copii ale paginilor de internet t.ro, căutări care au dat ca rezultat tocmai pagina web aparținând pârâtei. Astfel, riscul de confuzie și prejudiciul sunt foarte reale, fiind evidente în cazul în care vorbim de un consumator mediu. Existența acestor cuvinte în codul sursă al paginii web aparținând pârâtei au fost certificate și prin executor judecătoresc, care a constatat, cu propriile sale simțuri, existența unor cuvinte identice sau similare cu marca înregistrată.

Executorul a arătat faptul că o căutare pe motorul de căutare g.ro după cuvintele h.r. și h.r.r. arăta printre primele rezultate tocmai pagina web aparținând pârâtei, iar în codul sursă se regăseau, cel puțin la data de 26 februarie 2007, o parte din cuvintele precizate în acțiune (h., h.ro, h.r., h.ro). De asemenea, la căutarea cuvântului h. a fost evidențiat acest cuvânt tocmai din numele comercial al reclamantei: SC H.I. SRL (anexa 11 din procesul verbal al executorului judecătoresc), înregistrat ca marcă protejată pe teritoriul României și folosit ca atare de către pârâtă. Toate aceste însemne sunt folosite fără drept, în condițiile în care societatea menționată se ocupă tot cu comercializarea de cabine modulare, dar care nu poartă marca ei înregistrată, sau marca partenerilor din Turcia.

Pârâta motivează folosirea cuvintelor identice sau similare cu marca înregistrată în codul sursă al paginii sale web, prin faptul că a fost distribuitorul produselor purtând această marcă. Dar contractul încheiat cu pârâta în anul 2003, contract care însă nu mai este în vigoare în acest moment, nu îi dă și dreptul să folosească marca și cuvinte similare cu acestea fără acordul ei în codul sursă al paginii sale web, încercând, prin mijloace ilicite, să profite de publicitatea și distinctivitatea mărcii sale. Chiar dacă ar fi existat un contract de distribuție în vigoare, acesta nu ar fi avut asupra dreptului asupra mărcii decât efecte juridice limitate astfel cum prevede art. 37 din Legea nr. 84/1998 privind epuizarea dreptului asupra mărcii.

Astfel, pârâta ar fi putut să folosească în comerțul său marca H. doar pe produsele marcate și puse în comerț de titularul mărcii sau de o terță persoană cu acordul acestuia. Or, în speță, situația este complet diferită, deoarece pârâta folosește marca H. exclusiv în legătură cu produse și servicii care nu au nimic în comun cu titularul mărcii. Pârâta încearcă să deplaseze răspunderea pe care o are privind folosirea, în codul sursă al paginii sale web, a unor cuvinte identice sau similare cu marca înregistrata către creatorul paginii web, respectiv SC N.R.B. SRL. Faptul că acesta își rezervă toate drepturile de autor asupra creației sale nu influențează în nici un fel răspunderea pentru încălcarea dreptului la marcă de către deținătorul paginii web, respectiv pârâta.

Pârâta este un comerciant care răspunde cu privire la toate aspectele legate de activitatea sa, inclusiv în privința modului în care înțelege să facă publicitate produselor sale. Folosirea de către pârâta în codul sursă de cuvinte identice sau similare cu marca înregistrată este de natură a crea un risc de confuzie în rândul consumatorilor cu privire la proveniența acelor produse, și de aceea reprezintă un act de încălcare a mărcii reclamantei. În cazul de față, marca din 16 septembrie 2006 este înregistrată și folosită pentru clasa de produse 19, respectiv pentru construcții transportabile nemetalice - cabine modulare din poliester armat cu fibră de sticlă. De cealaltă parte, pârâta comercializează prin intermediul paginii sale web produse identice, respectiv cabine modulare din poliester armat cu fibra de sticla.

Atât în doctrină, cât și în jurisprudență, s-a stabilit cu valoare de principiu faptul că, pentru a stabili similaritatea între o marcă și un însemn, se ia în considerare atât impresia de ansamblu lăsată consumatorilor, cât și analiza tuturor factorilor relevanți și a modului în care aceștia interacționează între ei. De asemenea, se analizează asemănările și nu diferențele, iar în cazul în care acestea, combinate, dau o imagine globală similară, atunci există similaritate între marcă și însemnul folosit de celălalt comerciant. Elementul dominant în marca înregistrată, este elementul verbal cu un puternic caracter distinctiv, respectiv cuvântul H. Celelalte semne din compoziția mărcii sunt cuvinte uzuale, fiind mai greu de reținut de către un consumator obișnuit.

În codul sursă al paginii web aparținând pârâtei se află nu numai un însemn identic cu elementul verbal din marca înregistrată, care reprezintă și numele comercial, respectiv H.I. SRL, dar și semne identice cu elementul dominant al mărcii: h., cabine h., h.ro. De asemenea, sunt preluate și alte cuvinte din marcă: h.r., h.r.ro, cuvinte care sunt identice cu numele de domeniu aparținând societății lor sau preiau cuvântul dominant din numele de domeniu.

Este astfel evidentă similaritatea între însemnele folosite de către pârâta în codul sursă al paginii sale web și marca înregistrată, similaritate de care aceasta profita pentru a induce un risc de confuzie cu privire la proveniența bunurilor pe care le comercializează prin intermediul acestei pagini web, consumatorul, datorită similarității între însemn și marcă, are impresia ca există o legătură fie intre produsele pe care se aplică, în sensul că aparțin aceluiași producător, fie între titularul mărcii și concurent, în sensul că există cel puțin o autorizare pentru a comercializa produse sub aceeași marcă. Riscul de asociere și de confuzie nu trebuie să se producă efectiv în mintea consumatorilor, fiind suficient ca acesta să fie apt să se producă.

Strict în privința cuvintelor din codul sursă identice sau similare cu o marca înregistrată, jurisprudența a arătat faptul că există contrafacere în cazul în care se folosesc în codul sursă al unei pagini web cuvinte identice sau similare cu mărci înregistrate, chiar în lipsa unei identități între produsele și serviciile pentru care este înregistrată marca, respectiv pentru care este folosită pagina web respectivă. Legea nr. 11/1991 stabilește în sarcina oricărui comerciant obligația de a îndeplini în conformitate cu dispozițiile legale și cu uzanțele comerciale orice fapte de comerț, fără a încălca în nici un fel concurența loială existentă pe piață. Art. 5 din lege reglementează, la lit. a), situația în care un comerciant folosește, în activitatea sa comercială, firma sau marca aparținând altui comerciant, folosire de natură să producă confuzie cu cele folosite în mod legitim de alt comerciant.

Enumerarea faptelor de concurență neloială din art. 4 și art. 5 din Legea nr. 11/1991 este exemplificativă. Din faptele prevăzute de art. 5 ca reprezentând concurența neloială se poate observa că se interzice de fapt însușirea pe nedrept a oricărui însemn folosit de un comerciant; deși enumerarea se oprește la firme, însemne protejate prin drepturi de proprietate intelectuală, ambalaje, embleme, se poate observa că se încearcă protejarea, în general, a oricărui însemn folosit în mod legitim de un comerciant. Deficiențele acestui articol sunt rezolvate de art. 2, care acoperă orice alt act sau fapt contrar uzanțelor cinstite, deci și cele prin care sunt folosite fără drept însemnele unui comerciant, neprotejate prin articolele următore în mod special.

De aceea, în acest articol, se încadrează inclusiv folosirea numelui de domeniu aparținând unui comerciant de către un alt comerciant, fără acordul primului. Pârâta folosește toate aceste elemente pentru a îndepărta în mod neloial clientela câștigată deja de reclamantă. Așa fiind, sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, elemente care permit recuperarea prejudiciului cauzat prin faptele paratei. Forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta rezultă din prezentarea acesteia, pârâta cunoscând concurenții de pe piață și folosind în mod voit, în codul sursă, cuvinte identice sau similare cu denumirea societății reclamante, pentru a atrage clientela de pe piață, fără a nominaliza măcar alte societăți concurente.

Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă „ex re”, dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 100/2005 specificând în mod expres, în art. 14, posibilitatea pentru titularul dreptului încălcat de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a actelor de contrafacere. Prejudiciul este și el evident, rezultând din folosirea în codul sursă a unor cuvinte identice sau similare cu marca înregistrată, folosire care leagă societatea reclamantă de produsele pârâtei, oferindu-i acesteia profit obținut în mod nejustificat. Vânzările acesteia au crescut în mod nejustificat prin folosirea unor cuvinte identice sau similare cu marca înregistrată în codul sursă, prejudiciind în mod direct societatea reclamantă.

Prejudiciul material se referă la contractele de publicitate încheiate pentru promovarea mărcii H. în România, publicitate de care a beneficiat în mod direct pârâta, prin folosirea în codul sursă al paginii sale web a unor cuvinte identice sau similare cu numele lor comercial și cu marca lor, adică exact cuvintele care au fost promovate prin publicitate. Facturile plătite de către SC H.I. SRL către furnizorii de publicitate (SC I.M.A. SRL, SC I. SRL, SC R. SA) în perioada 2005-2007 ajung la un total de aproximativ 56.000 euro, conform facturilor de la dosar. Modul în care pârâta a profitat de publicitatea făcută de către societatea reclamantă, se ridica la un prejudiciu material de 14.000 euro, estimat pe baza facturilor atașate la dosar.

Prejudiciul moral a fost estimat la suma de 16.000 euro, reprezentând atingerea adusă prestigiului reclamantei, ca urmare a folosirii în mod nelegal de către pârâtă a unor cuvinte identice sau similare cu marca înregistrată a reclamantei și cu numele său comercial. Astfel, pârâta și-a legat produsele sale de produsele reclamantei cunoscute pentru calitatea și fiabilitatea lor, fără ca această legătura să mai existe între cele doua societăți. Pârâta s-a folosit astfel în mod nelegal de prestigiul societarii SC H.I. SRL pentru a vinde produse aparținând altor producători și distribuitori, prestigiu care s-a „diluat” ca urmare a acestor fapte. Tocmai această diluare trebuie acoperită prin prejudiciul morale menționat anterior.

Astfel, fără a face nici un fel de investiții în publicitate și fără a depune efort de a câștiga clientela, pârâta obține comenzi care în mod normal erau destinate reclamantei. Vânzările acesteia au crescut în mod nejustificat prin folosirea unor cuvinte identice sau similare cu marca reclamantei înregistrată în codul sursa, prejudiciind în mod direct pe aceasta. Consumatorii au fost încredințați ca ceea ce primesc sunt cabine tip H., respectiv produsele pe care le distribuie reclamanta, deoarece căutările pe Internet dădeau ca rezultat pagina web a pârâtei. Aceasta creștere nejustificată în vânzări ca urmare a folosirii cuvintelor identice sau similare cu marca reclamantei, creștere care s-ar fi cuvenit să aparțină reclamantei și care a avut ca punct de pornire și publicitatea în care a investit sume importante, reprezintă un prejudiciu cert care poate fi recuperat de la pârâtă.

În drept tribunalul a avut în vedere și prevederile art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005. Prin sentința civilă nr. 1360 din 9 septembrie 2008 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 558 din 18 martie 2008, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 30.000 euro cu titlul de despăgubiri, din care 14.000 euro daune materiale și 16.000 euro daune morale. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că cererea este întemeiată, deoarece respectivul capăt de cerere a fost analizat de către instanță prin sentința civilă nr. 558 din 18 martie 2008, dar că, dintr-o eroare regretabilă, soluția nu a fost trecută și în dispozitiv.

Judecata în apel.

Prin Decizia civilă nr. 118/ A din 9 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 558 din 18 martie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1360 din 9 septembrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 558 din 19 martie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă; a schimbat în parte sentința civilă nr. 558/2008, în sensul că: a admis în parte capătul al treilea din cererea introductivă și a obligat pe pârâtă să înceteze de îndată folosirea neautorizată în codul sursă al paginii web g.ro a cuvintelor sau expresiilor ce conțin sintagma h.; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 558/2008; a schimbat în parte sentința civilă nr. 1360/2008, în sensul că: a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 16.000 cu titlu de daune morale, ca nefondată; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 1360/2008 și a compensat cheltuielile de judecată efectuate în apel.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente: După cum în mod corect a constatat tribunalul, reclamanta se bucură de protecția prevăzută de art. 35 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice pentru marca individuală combinată, cu element figurativ, cu nr. de depozit M., constând în denumirea H.R.I.

SRL, dreptul exclusiv revendicat privind denumirea H., pentru clasa de produse sau servicii 19: construcții transportabile nemetalice (cabine modulare din poliester armat cu fibră de sticlă.) Prin sentința civilă nr. 626 din 27 martie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 484/ R din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a admis cererea formulată de reclamanta din cauza de față în contradictoriu cu aceeași pârâtă și s-a dispus constatarea prin executor judecătoresc existența sau inexistența în codul sursă al pârâtei g.ro a cuvintelor h., h.ro, h., h.r.ro, SC H.I.

SRL, h.ro, cabine h, precum și al câtelea rezultat apare pârâta pagina de căutare g.ro în urma căutării după cuvintele h.r. și h.r.r. Prin procesul-verbal întocmit la data de 9 mai 2007 în Dosarul de executare nr. 251/2007 de executorul judecătoresc M.C., s-a constatat că la momentul efectuării procedurii în codul sursă al paginii web a pârâtei nu se regăsesc cuvintele menționate mai sus, iar la căutarea după cuvântul h.r. pagina de web a pârâtei apare la poziția a șaptea, în timp ce la căutarea după h.r.r. aceeași pagină se găsea la poziția a șaisprezecea între rezultatele căutării. Totodată, procesul-verbal consemnează că s-a procedat la căutarea acelorași cuvinte în codul sursă al paginii web a pârâtei în varianta existentă la data de 26 februarie 2007, iar la acea dată în codul sursă verificat existau cuvintele h., h.r.ro, h.r., SC H.I.

SRL și cabine h., împrejurări confirmate prin anexele procesului-verbal în discuție. Astfel cum însăși apelanta pârâtă a arătat și cum rezultă și din înscrisurile de la dosar, aceasta are ca obiect de activitate principal comercializarea de cabine modulare, produsele fiind identice cu cele din clasa 19, pentru care este protejată marca reclamantei, iar pagina sa web promovează produsele pe care pârâta le comercializează. Această situație de fapt deschide titularului mărcii calea procedurală reglementată de art. 35 din Legea nr. 84/1998 pentru a solicita și obține protecția dreptului său. Este nefondată susținerea apelantei pârâte în sensul că nu s-a justificat legitimarea sa procesuală pasivă, pe considerentul că răspunderea pentru modalitatea de constituire a codului sursă al unei pagini web revine celui care l-a creat.

Determinant pentru existența faptei ilicite constând încălcarea dreptului de proprietate industrială este subiectul de drept care folosește denumirea protejată și din acest punct de vedere este lipsit de relevanță dacă pagina (și implicit, codul sursă al acesteia) a fost creată de un terț și nu de apelanta pârâtă, câtă vreme aceasta a fost beneficiarul paginii web și o folosește în mod constant pentru inovarea activității sale. Mai mult, în contractul de prestări servicii încheiat între pârâtă și SC R.B. SRL se prevede că dreptul de proprietate și de utilizare asupra paginii web va reveni beneficiarului, deci apelantei pârâte. Existența unui drept de autor al creatorului paginii cu privire la programul soft utilizat nu exclude posibilitatea cel ce folosește pagina să răspundă, dacă în acest mod săvârșește o faptă ilicită.

Odată cu apărarea în sensul lipsei calității sale procesuale pasive, apelanta pârâtă a susținut că formulează și cerere de arătare a titularului dreptului, dar o asemenea cerere putea fi formulată potrivit art. 65 C. proc. civ. numai în fața primei instanțe până la prima zi de înfățișare, astfel că nu poate fi primită direct apel. Curtea a constatat că celelalte argumente legate de temeinicia soluției dată de tribunal cererii principale prin sentința civilă nr. 558/2008 sunt străine cauzei și nu vor fi analizate punctual, urmând a fi înlăturate printr-un argument unic.

Astfel, nu interesează pentru raportul juridic litigios care este istoricul relațiilor comerciale dintre cele două părți din proces, susținerile referitoare la pretinse fapte de concurență neloială săvârșite de apelanta-reclamantă - acestea au făcut obiectul cererii reconvenționale respinse de prima instanță pentru prescripția dreptului la acțiune, măsură ce nu a fost contestată prin apel de către apelanta pârâtă - după cum nu interesează nici publicitatea gratuită efectuată pe cheltuiala apelantei pârâte sau cheltuielile cu amenajarea spațiului unde aceasta din urmă își desfășoară activitatea. Toate aceste împrejurări de fapt sunt străine de raportul juridic ce privește protecția mărcii și ar fi prezentat relevanță numai dacă puteau dovedi existența unui drept al apelantei pârâte de a folosi denumirea protejată, ceea ce nu s-a verificat în cauză.

Curtea a găsit însă întemeiat apelul declarat de pârâtă în ceea ce privește întinderea prejudiciului moral suferit de reclamantă, cu referire directă la cuantificarea despăgubirilor acordate pentru repararea acestui prejudiciu, iar acest apel privește sentința civilă nr. 1360/2008, prin care a fost admis capătul de cerere în despăgubiri, în urma formulării cererii de completare a dispozitivului conform art. 281 2 C. proc. civ. de către apelanta reclamantă. Legat de acest capăt de cerere curtea a constatat că, deși în dispozitivul sentinței civile nr. 558/2008 nu există nicio dispoziție în sensul acordării de despăgubiri, în considerentele acestei hotărâri instanța de fond a analizat și temeinicia acestui capăt de cerere, reținându-l ca fondat.

Cu toate acestea, considerentele hotărârii judecătorești nu pot avea efecte juridice dacă nu se reflectă în dispozitiv și din această perspectivă este lipsită de eficacitate analizarea unei cereri, dacă analiza nu este însoțită și de pronunțarea instanței în dispozitiv. Prin urmare, curtea a examinat criticile pârâtei sub aspectul cererii în despăgubiri prin raportare la sentința civilă nr. 1360/2008, care a soluționat în concret acest capăt de cerere, reținând totodată că, oricum, considerentele primei sentințe în această privință nu au niciun efect. Astfel, se reține că folosirea semnului protejat de către apelanta pârâtă a cauzat un prejudiciu material apelantei reclamante, prin aceea că, așa cum s-a arătat mai sus, consumatorul ce urmărea un produs marca H. a fost condus către pagina web a apelantei pârâte, unde se promovau produse din aceeași clasă, ce nu purtau aceeași marcă, rezultând astfel pierderea unei părți din clientelă.

Reclamanta nu avea la îndemână mijloace de a dovedi în ce măsură fapta pârâtei i-a cauzat diminuarea profitului obținut din activitatea sa comercială - neputând dovedi, spre exemplu, în câte cazuri consumatorul a fost indus în eroare prin căutarea după cuvântul h. care l-a condus la pagina web a pârâtei - mai ales că, în privința modalității de cuantificare a acestui prejudiciu material, după cum în mod corect arată reclamanta, legea nu oferă un criteriu obiectiv de apreciere. În această împrejurare, față de solicitarea reclamantei de a fi despăgubită cu o treime din suma cheltuită pentru promovarea propriilor produse marca H., prin publicitate, se impunea ca pârâta să aducă argumente contrare și să combată o asemenea poziție procesuală, ceea ce nu s-a întâmplat.

Contrar susținerilor apelantei pârâte, cuantumul sumei de 14.000 euro pentru prejudiciul material suferit de reclamantă nu a fost aproximat, ci a rezultat din înscrisurile depuse la dosar de aceasta din urmă, ce atestă suma cheltuită de ea în scopul promovării produselor marca H. prin publicitate, din care a solicitat despăgubirea sa cu o treime din aceste cheltuieli. Nu este fondată susținerea în sensul că tribunalul a soluționat cauza prin sortare la prezumții și nu la probe, deoarece prezumțiile sunt și ele mijloace de probe aflate la îndemâna judecătorului, fiind posibilă și legală reținerea unei situații de fapt pe baza prezumțiilor (legale sau judecătorești), atunci când celelalte mijloace de probă administrate de regulă într-un proces civil nu sunt apte a forma convingerea judecătorului.

În schimb, curtea constată că apelanta reclamantă nu a dovedit prin probele administrate existența și întinderea prejudiciului moral suferit. Astfel, simpla încălcare de către un terț a dreptului său la marcă nu implică, de plano, existența unui prejudiciu moral. Un astfel de prejudiciu ar fi constat în atingerea directă dusă imaginii sale prin folosirea neautorizată a semnului identic cu marca sa, deoarece acesta este specificul prejudiciului moral, or o asemenea atingere nu a fost nici susținută, nici dovedită de reclamantă în prezentul litigiu. Reclamanta a susținut că prejudiciul cel mai important suferit ca urmare a faptei ilicite a pârâtei este pierderea distinctivității mărcii, însă aceasta este o consecință cu caracter economic a încălcării produse, reflectată în diminuarea profiturilor acesteia și face obiectul reparației prin acordarea de daune materiale.

Dimpotrivă, din împrejurările concrete ale cauzei nu rezultă vreo atingere adusă imaginii apelantei reclamante și, chiar și față de dispozițiile invocate ale O.U.G. nr. 100/2005, reparația morală nu poate fi una arbitrară, nefundamentată pe împrejurări concrete, care să ateste paguba suferită sub aspect moral. În privința apelului declarat de reclamantă, curtea de apel a constat că acesta privește în mod exclusiv respingerea de către tribunal, prin sentința civilă nr. 558/2008, a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la a înceta de îndată folosirea neautorizată a cuvintelor menționate în acțiune, precum și a altor cuvinte similare, în codul sursă al paginii sale web și că este fondat.

Chiar dacă este corectă constatarea primei instanțe în sensul că la momentul pronunțării hotărârii folosirea neautorizată a cuvântului h. a încetat, aceasta nu duce la rămânerea fără obiect a solicitării reclamantei. Prin capătul de cerere amintit reclamanta solicită protecția mărcii, în sensul de a împiedica pe pârâtă să comită pe viitor fapta ilicită a cărei săvârșirea anterioară a fost reținută, ținând cont de împrejurările cauzei și de particularitatea faptei ilicite, care poate fi reluată la orice moment prin schimbarea codului sursă al paginii web. Judecata în recurs. Împotriva acestei deciziei curții de apel au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta. 1. Reclamanta critică decizia pentru nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., numai în ceea ce privește dispoziția de respingere a capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor morale, ca fiind dată cu aplicarea greșita a art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 și cu încălcarea jurisprudenței constante a C.E.D.O. în materia daunelor morale. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susține următoarele: Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este obligatorie pentru instanțele naționale în egală măsură ca și normele Convenției. Odată pronunțate, hotărârile Curții dobândesc statutul de precedent și leagă instanțele naționale de principiile statuate în cuprinsul lor. Deciziile Curții Europene au un rol important pentru asigurarea unei practici unitare și constituie practic izvor de drept, făcând parte din legislația internă odată cu ratificarea Convenției.

Cu titlu exemplificativ, recurenta face referire la o parte din hotărârile pronunțate de Curte împotriva României, prin care au fost acordate daune morale pentru prejudiciile suferite de cetățenii romani prin atingeri aduse drepturilor lor de proprietate asupra unor bunuri. Astfel, în cauza Străin și alții împotriva României, Curtea a considerat că evenimentele în cauză au adus atingeri grave dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunului lor și dreptului la soluționarea într-un termen rezonabil a procedurii, atingeri pentru care suma de 5.000 euro ar reprezenta o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Mai mult, Curtea reține ca „în afară de aceasta, acolo unde diferitele elemente constituind prejudiciul nu se pretează unui calcul exact sau acolo unde distincția dintre prejudiciul material și prejudiciul moral se dovedește a fi dificilă, Curtea le poate examina global”.

În cauza Păduraru împotriva României, Curtea consideră că în orice caz, evenimentele cauzei au adus grave atingeri dreptului reclamantului la respectul bunului său, pentru care suma de 8.000 euro reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului legat de lipsa de folosință a imobilului și a prejudiciului moral suportat. În cauza Viașu împotriva României, ținând cont de tipul încălcării constatate, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu material și moral considerabil și că acest prejudiciu nu este suficient compensat prin constatările încălcării. Curtea îi alocă reclamantului suma de 115.000 euro cu titlu de daune materiale și morale.

În cauza Brumărescu împotriva României, Curtea arată că situația de fapt analizată a avut ca rezultat grave atingeri ale dreptului de proprietate, dreptului de acces la o instanță și dreptul la un proces echitabil, motiv pentru care apreciază ca suma de 15.000 dolari SUA reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit. Analizând hotărârile Curții se observă că exista o practică constantă în materia daunelor morale, Curtea acordând astfel de daune inclusiv pentru încălcarea drepturilor cu caracter patrimonial, practică ce trebuie urmată și de instanțele romane. Cu toate că în spețele de mai sus, bunurile sunt reprezentate în general de imobile, această practică poate fi extinsă fără nicio rezervă la orice bun deținut de o persoană.

În noțiunea de „bun”, astfel cum e definită de Convenție intră și drepturile de proprietate intelectuală, în speță dreptul asupra mărcii H. Oricum, în niciuna din cauzele anterior menționate nu s-a pus problema ca reclamantul să dovedească un prejudiciu moral separat de cel material. Aplicând principiile Curții la speța de față, se poate afirma că actele de contrafacere săvârșite de pârâtă reprezintă o atingere gravă adusă dreptului la respectarea mărcii, sens în care se impune o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit, simpla constatare a încălcării neacoperind în totalitate acest prejudiciu. Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit și art. 14 din O.U.G.

nr. 100/2005, în special prin faptul că a interpretat prea restrictiv noțiunea de prejudiciu moral și relația sa cu prejudiciul material; în plus, în acest mod, instanța a încălcat și principiul egalității armelor, punând pe reclamantă în situația de a administra o probă greu, dacă nu imposibil, de realizat. Prejudiciul moral are o dublă origine. Pe de o parte, simplul fapt că un concurent folosește neautorizat marca îi creează reclamantei, ipso facto, un prejudiciu moral. Pe de altă parte, folosirea mărcii de către concurentul direct este de natură să aducă atingere imaginii companiei, concurentul profitând astfel pe nedrept de renumele mărcii și al companiei reclamante, iar acest act nu produce însă numai consecințe patrimoniale, evaluabile în bani, cu privire la valoarea mărcii sau imaginii firmei, ci mai ales în privința imaginii și un însemnat prejudiciu moral.

Reținerile instanței în sensul că simpla încălcare a unei mărci nu produce în mod automat un prejudiciu moral sunt contrare legislației anterior citate, din care rezultă că, prin săvârșirea unor acte de contrafacere se cauzează, fără putință de tăgadă, titularului unui drept de proprietate intelectuală un prejudiciu moral, rămânând ca instanța să aprecieze, în raport de împrejurările concrete ale cauzei, valoarea acestui prejudiciu. Cu alte cuvinte, existenta unui prejudiciu moral și obligația de reparare a acestuia sunt statuate de lege, iar titularul prejudiciat nu mai are obligația de a aduce dovezi în acest sens.

În cazul răspunderii civile delictuale, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele române deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să determine un asemenea prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă. Marca reclamantei este bine cunoscută publicului, ca urmare a calității produselor purtând această marcă, dar și ca urmare a cheltuielilor extraordinare efectuate cu publicitatea acestora. Obiectivele companiei reclamante constau în utilizarea unor linii tehnologice avansate, folosirea unui design inovator, alegerea unor materiale de ultimă generație, dar și asigurarea unei oferte diverse.

Realizarea acestor obiective a fost posibilă doar prin eforturi financiare susținute și prin investiții permanente în reclama produselor. După toate aceste eforturi, faptul că marca este utilizată de un concurent direct, care trece cu nonșalanță peste regulile legale și profită fără drept de munca depusă în decursul timpului pentru crearea și promovarea mărcii H., îi creează ipso facto un însemnat prejudiciu moral. În plus, pentru a înlătura încălcarea mărcii reclamanta a fost obligată să ia diverse măsuri - notificări, acțiuni în justiție etc. Acestea i-au creat un prejudiciu moral, având în vedere faptul că toate aceste măsuri legale ies din cadrul normal al unei activități comerciale, iar reclamanta înțelege să respecte întotdeauna concurența.

În concluzie, conform legii, prejudiciul moral există în orice situație de încălcare a unei mărci. Or, din moment ce legea statuează expresis verbis existența sa, solicitarea instanței de a aduce dovezi în acest sens este în mod vădit nelegală. Distincția prejudiciu material - prejudiciu moral nu este una evidentă în toate cazurile. Prin actele de contrafacere se profită pe nedrept de reputația mărcii și de imaginea companiei titulare și, prin urmare, se naște dreptul titularului de a solicita, pe lângă daunele materiale concretizate în scăderea valorii mărcii, și daune morale. În acest sens, se invocă decizia pronunțata de Curtea Supremă din Brazilia la data de 4 aprilie 2003, prin care a obligat pe pârâta C.C.M.

să plătească către L.V. suma de 4.000 dolari SUA cu titlu de daune morale, motivat de faptul că vânzarea produselor contrafăcute afectează reputația stabilită de marcă pe piață. Curtea a constatat că acordarea daunelor morale în cazurile implicând diluarea reputației unei mărci tinde să devină o practică comună pentru protejarea reputației, imaginii și numelui unui titular de marcă. Într-o alta decizie similară, Curtea Supremă din Turcia a acordat către reclamanta G.B.B. daune morale motivat de faptul că reputația și imaginea acesteia au fost afectate ca urmare a actelor de contrafacere săvârșite de pârâtă. Un alt caz asemănător este acela în care instanțele franceze au obligat compania e.b.

să plătească către C.D.C. suma de 1.000.000 de euro cu titlul de daune morale, având în vedere că pârâta e.b. a permis comercializarea prin intermediul site-ului sau a unor produse contrafăcute purtând mărcile celebrei companii C.D.C. Instanțele au reținut că astfel au fost afectate eforturile considerabile pentru crearea și asigurarea calității produselor aparținând acestei companii și prin care se remarcă produsele acesteia. De asemenea, s-a reținut că actele de contrafacere aduc atingere directă eforturilor și valorilor companiei C.D.C. Recurenta susține că situația din cazurile anterior citate este identică celei în care se află ea. Marca H. este o marca bine cunoscută, pentru promovarea căreia compania a făcut investiții uriașe în publicitate.

Faptul că toate aceste eforturi pot fi anihilate prin folosirea sa de concurentul direct al mărcii este de natură să provoace, pe lângă prejudiciul material suferit, și un imens prejudiciu moral. Astfel, simplul fapt că un concurent folosește marca poate conduce publicul consumator, în timp, să nu mai vadă în marcă o indicație a originii comerciale, ci un simplu semn folosit de mai mulți comercianți. În toate aceste situații, atingerea distinctivității mărcii, profitarea de renumele său ori de imaginea firmei titulare dau naștere nu numai unui prejudiciu material, ci și unui prejudiciu moral. Spre exemplu, în cazul atingerii dreptului la imagine sau bună reputație al unei persoane fizice, daunele acordate au funcția de a repara prejudiciul moral suferit de acea persoană.

La fel, în cazul atingerii aduse imaginii unei mărci prejudiciul poate avea un caracter material - valoarea mărcii scade ca urmare a atingerii respective - dar și un caracter moral, fie și prin faptul că se repercutează direct asupra imaginii firmei titulare (imaginea mărcii și imaginea firmei sunt uneori confundate până la identitate, mai ales dacă, așa cum e cazul în speță, același semn este și marcă și nume comercial). Mai mult, faptul că pârâta folosește marca este menit să sugereze existența unei legături comerciale între cele două companii, concretizată în forma unui contract de licență sau a unui acord de orice natură la folosirea mărcii. Astfel, consumatorul are impresia că există cel puțin o autorizare a titularului pentru ca societatea respectivă să comercializeze produse sub aceeași marcă.

Aceste relații care se creează în mintea consumatorilor aduc prejudicii însemnate titularului mărcii, marca nemaiputând să își exercite funcția sa esențială, de a distinge produsele și serviciile unui comerciant de cele ale altui comerciant, iar de aceste legături profită în mod injust societatea pârâtă, prin atragerea clientelei reclamantei către ea. Profitând astfel pe nedrept de renumele societății, pârâta îi produce un imens prejudiciu moral, deoarece de imaginea clădită în timp îndelungat și cu investiții uriașe în calitate, promovare, etc. profită unul din concurenții direcți de pe piață. Uneori este foarte greu de spus unde se termină prejudiciul material și unde începe prejudiciul moral.

„În afară de aceasta, acolo unde diferitele elemente constituind prejudiciul nu se pretează unui calcul exact sau acolo unde distincția dintre prejudiciul material și prejudiciul moral se dovedește a fi dificilă, Curtea le poate examina global (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei, C.E.D.O.). Or, instanța de apel a distins foarte clar prejudiciul material de cel moral, decizând că toate „urmările” situației erau o formă de prejudiciu material, ceea ce excludea, în viziunea instanței, posibilitatea unui prejudiciu moral. Această interpretare foarte restrictivă a noțiunii de prejudiciu moral încalcă nu numai practica C.E.D.O., dar și jurisprudența constantă a instanțelor naționale care, cel puțin până în acest moment, au adoptat o viziune asemănătoare cu cea a Curții de la Strasbourg, decizând că încălcarea dreptului la marcă poate da naștere, ipso facto, atât unui prejudiciu material, cât și unuia moral.

Odată stabilită existența prejudiciului moral, un alt aspect ce trebuie clarificat este cuantumul acestui prejudiciu. Nu există un algoritm matematic sau anumite principii contabile în baza cărora să se calculeze prejudiciul moral. Cuantumul acestui tip de prejudiciu se deduce în urma unei estimări judiciare, ce are la bază criterii legale, jurisprudențiale, dar și circumstanțele specifice ale cazului. În doctrină s-a statuat că stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse imaginii unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecății, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Sub aspect procedural, diferențele existente între estimarea făcută de instanță și estimarea reclamantului nu conduc în mod automat la respingerea în tot a daunelor morale, pe motiv că nu au fost dovedite, atâta vreme cât nu există dispoziții legale care să stabilească modul de cuantificare a acestora. Singura obligație a reclamantului sub aspectul probațiunii constă în oferirea, ca baza de estimare a prejudiciului moral, a cat mai multor criterii care să asigure caracterul rezonabil al estimării. Nu i se poate cere acestuia să facă dovada cuantumului prejudiciului moral, o atare soluție încălcând egalitatea armelor, deoarece prejudiciul moral în sine este greu, dacă nu imposibil, de probat și, mai greu, de cuantificat.

Instanța era obligată să pronunțe o soluție în sensul admiterii daunelor morale, cuantificarea acestora având la baza o estimare proprie în raport de circumstanțele probate în cauză, și anume: gradul ridicat de cunoaștere a mărcii H., distinctivitatea acestei mărci, profilul contrafăcătorului, relațiile greșite ce s-au produs în mintea consumatorilor în sensul existenței unei legături comerciale între părți etc. Recurenta solicită, admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, admiterea cererii de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor morale și menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii. 2. Pârâta a invocat în cererea sa de recurs următoarele motive: 2.1. Instanța de fond a soluționat procesul fără a cerceta fondul cauzei, motiv prevăzut de art. 312 alin. (3), teza ultimă C. proc.

civ., raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta arată că în considerentele deciziei atacate se regăsesc concluzii contradictorii în sensul că nu s-a făcut dovada folosirii cuvintelor conținând particula h. la data asigurării de dovezi, pe parcursul judecății sau la data pronunțării sentinței, dar în finalul considerentelor se arată că cererea reclamantei de interzicere a utilizării acestor cuvinte de către pârâtă constituie o modalitate concretă care asigură protecția mărcii în sensul de a o împiedica pe pârâtă să comită pe viitor astfel de fapte. Necercetarea fondului cauzei mai rezultă și din faptul că în considerente nu se face referire la sumele în lei din facturile prezentate de reclamantă, deși toate aceste facturi sunt emise în lei, ci se reține că valoarea totală a facturilor este de 56.000 euro, fapt nedovedit în cauză.

De asemenea, instanța de apel nu a cercetat întreg ansamblul probator, reținând că nicio clauză a contractului încheiat între părți nu o autorizează pe pârâtă să comercializeze la rândul său cabine modulare achiziționate de la partea adversă, reclamanta nu a contestat faptul că în derularea contractului pârâta avea calitatea de distribuitor. Prin urmare, este eronată afirmația cuprinsă în decizie la fila 33 alin. (6) în sensul că nu există contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței pronunțate în fond. În dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, recurenta prezintă detaliat facturile reținute de instanțele anterioare ca fiind doveditoare în cauză și susține că acestea nu fac dovada prejudiciului material pretins de reclamantă întrucât: nu prezintă relevanță în cauză, nu fac dovada faptului că reclamanta a suferit vreun prejudiciu și nu fac dovada întinderii prejudiciului în cazul în care ar fi existat.

În atare situație, obligarea sa la plata sumei de 14.000 euro s-a făcut fără cercetarea relevanței facturilor prezentate, cu atât mai mult cu cât, acestea au fost emise în lei și nu în euro. Recurenta mai consideră că în mod greșit instanța a respins ca neutilă cererea de efectuare a unei expertize tehnice, pentru a se determina perioada în care cuvintele au existat în codul sursă și a persoanelor care au accesat pagina pornind de la aceste cuvinte. În opinia recurentei, expertiza tehnică se impunea nu doar pentru a se determina întinderea unui eventual prejudiciu, ci și pentru a se determina existența sau nu a faptei de contrafacere în sine, cu atât mai mult cu cât publicarea în B.O.P.I. a mărcii reclamantei s-a făcut la peste 5 luni de la încheierea contractului de prestări servicii, având ca obiect crearea paginii web.

În acest sens, recurenta invocă dispozițiile art. 83 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, conform cărora niciun act din cele prevăzut la art. 35 alin. (2) nu constituie contrafacere dacă a fost efectuat înainte de data publicării mărcii, în condițiile în care instanța de apel a reținut că reclamanta se bucură de protecția prevăzută de art. 35 anterior menționat. Dacă prin expertize s-ar fi demonstrat că introducerea cuvintelor cheie s-a făcut înainte de data de 31 august 2006, data publicării mărcii în B.O.P.I., atunci nu se mai putea discuta despre contrafacere. Or, în atare situație, expertiza era o probă hotărâtoare pentru dovedirea acțiunii. 2.2. Instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta susține că instanța de apel a interpretat în mod eronat relațiile comerciale existente între părți, în temeiul contractului încheiat între acestea, contract în ba