ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2899/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2899/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 29 septembrie 2011
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1194
din 13 aprilie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a
respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA Galați.
Împotriva acestei
decizii SC S. SA a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile
art. 318 C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv
contestatoarea a susținut că din eroare au depus la dosarul de recurs un
exemplar nelizibil al actului adițional nr. 2268 din 23 octombrie 1991 la
contractul de închiriere nr. U 025/1991, act esențial ce a determinat soluția
instanței de recurs dat fiind că acest act conținea elementele pe care instanța
le-a constatat a lipsi contractului de închiriere nr. U 025/1991.
Pentru acest motiv a solicitat
admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei contestate și reluarea
judecării recursului.
Contestația în
anulare este nefondată.
Contestația în
anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Temeiul contestației
este art. 318 C. proc. civ. potrivit căreia: „Hotărârile instanțelor de recurs
mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei
greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai
în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificarea
sau de casare”.
Având în vedere
caracterul de excepție al textului mai sus enunțat care rezultă din formularea
„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în
anulare…” analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale”
presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai
acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod
necesar la pronunțarea unei soluții eronate. În alte cuvinte, pentru a putea fi
admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțată de o
instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte,
să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură
cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu
fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
În contextul precizat
se constată că motivul evocat care vizează aprecierea și interpretarea
înscrisurilor care au stat la baza determinării situației de fapt și a
aplicării legii, contestatoarea a criticat decizia instanței de recurs pe alte
chestiuni decât cele procedurale.
Întreaga argumentare
a contestației duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției,
printr-o rediscutare a probelor despre care se afirmă că au fost ilizibile și
interpretate greșit. Or, această cale de atac – contestația în anulare – tinde
la anularea unei hotărâri pronunțată în recurs nu pentru că judecata nu a fost
bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
Criticile contestatoarei privind
actul adițional nr. 2268 din 23 octombrie 1991 la contractul de închiriere nr.
U 025/1991 și conținutul acestora nu pot fi reținute întrucât asupra acestora
instanța de recurs a făcut o apreciere iar faptul că această apreciere nu este
însușită de către parte nu o îndreptățește la o nouă judecată, nefiind vorba de
o greșeală materială.
În consecință, având în vedere că
nu au fost săvârșite greșeli materiale cu caracter procedural, privind aspecte
formale ale judecății, contestația în anulare va fi respinsă.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de contestatoarea SC S. SA împotriva deciziei nr. 1194 din
13 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 septembrie 2011.