ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2899/2011

Ședința publică de la 29 septembrie 2011 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 1194 din 13 aprilie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA Galați. Împotriva acestei decizii SC S. SA a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv contestatoarea a susținut că din eroare au depus la dosarul de recurs un exemplar nelizibil al actului adițional nr. 2268 din 23 octombrie 1991 la contractul de închiriere nr. U 025/1991, act esențial ce a determinat soluția instanței de recurs dat fiind că acest act conținea elementele pe care instanța le-a constatat a lipsi contractului de închiriere nr. U 025/1991.

Pentru acest motiv a solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei contestate și reluarea judecării recursului. Contestația în anulare este nefondată. Contestația în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente: Temeiul contestației este art. 318 C. proc. civ. potrivit căreia: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificarea sau de casare”.

Având în vedere caracterul de excepție al textului mai sus enunțat care rezultă din formularea „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare…” analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate. În alte cuvinte, pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțată de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

În contextul precizat se constată că motivul evocat care vizează aprecierea și interpretarea înscrisurilor care au stat la baza determinării situației de fapt și a aplicării legii, contestatoarea a criticat decizia instanței de recurs pe alte chestiuni decât cele procedurale. Întreaga argumentare a contestației duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a probelor despre care se afirmă că au fost ilizibile și interpretate greșit. Or, această cale de atac – contestația în anulare – tinde la anularea unei hotărâri pronunțată în recurs nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.

Criticile contestatoarei privind actul adițional nr. 2268 din 23 octombrie 1991 la contractul de închiriere nr. U 025/1991 și conținutul acestora nu pot fi reținute întrucât asupra acestora instanța de recurs a făcut o apreciere iar faptul că această apreciere nu este însușită de către parte nu o îndreptățește la o nouă judecată, nefiind vorba de o greșeală materială. În consecință, având în vedere că nu au fost săvârșite greșeli materiale cu caracter procedural, privind aspecte formale ale judecății, contestația în anulare va fi respinsă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S. SA împotriva deciziei nr. 1194 din 13 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.