ÎCCJ, Decizia nr. 108/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1969 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta N.M. împotriva lucrării nr. 995/VIII/1/2008 din 7 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că petenta N.M. și-a manifestat nemulțumirea față de certificatul de moștenitor nr. 429/1989 din care rezultă că a renunțat la succesiunea deschisă a tatălui său, numitul P.V.V., decedat la data de 26 decembrie 1988; petenta a susținut că nu a renunțat la moștenire, iar mențiunea că ar fi renunțat făcută în certificatul de moștenitor nu ar reprezenta starea de fapt reală.

Totodată, s-a reținut că petenta a formulat numeroase plângeri și memorii. Astfel, la data de 21 ianuarie 1998 Ministerul Justiției – Direcția relații cu publicul și secretariat, a comunicat petentei că cererea acesteia pentru promovarea unui recurs în anulare, se află în nelucrare, deoarece nu a fost achitată taxa de timbru; în răspunsul primit de la Ministerul Justiției în 1998 s-a precizat că recursul în anulare poate fi promovat numai de procurorul general în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești și numai pentru motivele prevăzute în dispozițiile art. 330 C. proc. civ. și art. 410 C. proc. pen. La data de 24 iulie 2008 Secția judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat petentei că plângerea sa a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru a verifica în temeiul art. 278 1 alin. (11) C. proc.

pen. dacă în cauză au intervenit împrejurări care nu au fost comunicate de organul de urmărire penală. Secția judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a revenit cu o nouă comunicare către petentă la data de 27 august 2008, în care s-a precizat că în dosarul nr. 77/189/2008 al Judecătoriei Bârlad are posibilitatea să invoce obiecțiunile cu ocazia judecării cauzei, atât în fond, cât și în căile de atac. La data de 27 octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași întocmește un referat în care menționează că, „față de conținutul cererii adresată de către petenta N.M. rezolvarea acesteia excede competenței procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, soluționarea fiind atributul exclusiv al procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică”.

De asemenea, din actele existente la dosar s-a reținut că pe rolul Tribunalului Vaslui se află o cauză ce are ca obiect anularea certificatului de moștenitor menționat mai sus. Petenta a mai susținut că „acești domni o parte de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin probe au folosit și folosesc cu neglijență în serviciu, abuzul în serviciu reieșind clar, iar în continuare făcându-se numai și numai ilegalități”. La data de 21 octombrie 2008 petenta a adresat o cerere procurorului general în care a menționat că parchetele și poliția îi încalcă drepturile.

La data de 4 iunie 2006 s-a înregistrat plângerea penală pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petenta reluând în conținutul acestei plângeri istoricul dezbaterii succesorale din anul 1989. Analizând actele dosarului, prima instanță a constatat că plângerea penală formulată de petiționară este inadmisibilă, deoarece petenta nu înțelege să producă elemente probatorii în sprijinul susținerii afirmațiilor sale, în sensul că nu prezintă nici măcar indicii referitoare la încălcarea cu știință a atribuțiilor celor care s-au pronunțat cu privire la litigiul acesteia, iar pe de altă parte, nemulțumirea petentei cu privire la conținutul certificatului de moștenitor nu poate atrage răspunderea penală a celor care l-au întocmit, deoarece nu se poate face vorbire de existența vreunei vătămări atât timp cât nu există infracțiunea cauzatoare a acesteia.

S-a reținut, totodată că petenta își poate exercita dreptul de a ataca în instanță, prin căile de atac prevăzute de legislația în vigoare, soluția față de care își manifestă nemulțumirea, în prezenta cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., privind plângerea adresată instanței împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, în speță organele de urmărire penală neputând să dea o asemenea soluție, plângerea petentei fiind inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din cererea de recurs (intitulată „sesizare”, filele 3-4 dosar recurs) pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen., împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen. În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc.

pen.), dar și pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Rezultă așadar că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului. În cauza dedusă judecății petenta a atacat în instanță soluția dispusă prin rezoluția nr. 19348/5859/VIII/1/2008, din 25 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă plângerea anterior formulată de către petentă.

Așa fiind, se reține că în mod întemeiat prima instanță a apreciat că plângerea formulată este inadmisibilă, soluția criticată necircumscriindu-se dispozițiilor exprese și limitative ale art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., astfel că dreptul de a sesiza instanța pentru verificarea legalității și temeiniciei soluției procurorului nu era prevăzut de legea procesuală, hotărârea primei instanțe fiind legală, temeinică și riguros motivată, criticile petentei fiind nefondate. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta N.V.M. împotriva sentinței nr. 1969 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5014/1/2009. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.