ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1802/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1802/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 29 septembrie 2020 Prin decizia nr. 230/R din 22 iulie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins ca nefondat recursul declarat de A., în calitate de administrator al S.C. "B." S.R.L, împotriva deciziei civile nr. 656/A din 04.12.2019 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă. Recurentul a fost obligat să plătească intimatului C. suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată în recurs. La data de 13 august 2020, A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei 230/R din 22 iulie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, cu termen de judecată la data de 29 septembrie 2020. La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale în soluționarea contestației în anulare de față, în raport de dispozițiile art. 248 coroborat cu art. 505 din C. proc.
civ., pe are o va admite pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 505 alin. (1) din Codulul de procedură civilă, "Contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă". Textul procedural sus-menționat, consacră caracterul de cale extraordinară de atac de retractare a contestației în anulare, indiferent de motivul invocat, deci, fără relevanță dacă este o contestație în anulare de drept comun sau specială, ceea ce însemnă că, aceasta este de competența instanței care a pronunțat decizia împotriva căreia a fost exercitată calea de atac. Constatând că obiect al contestației în anulare de față este o decizie pronunțată de Curtea de Apel Cluj (decizia nr. 230/R din 22 iulie 2020), în raport de regulile instituite prin textul procedural la care s-a făcut referire, normă cu caracter imperativ, de la care părțile nu pot deroga, Înalta Curte apreciază că nu este competentă a soluționa calea extraordinară de atac.
Întrucât această cale extraordinară de atac este configurată ca fiind una de retractare, de competența instanței care a pronunțat-o și niciodată a instanței superioare, Înalta Curte va declina competența de soluționare a contestației în anulare în favoarea instanței care a pronunțat hotărârea împotriva căreia a fost declarată această cale de atac, respectiv Curtea de Apel Cluj. PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei 230 R din 22 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în dosarul nr. x/2018 în favoarea Curții de Apel Cluj. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2020.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.