ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1957/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Pitești, revizuienta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B., revizuirea deciziei civile nr. 501 din 17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, anularea acestei decizii și, după rejudecare, respingerea recursului formulat împotriva deciziei nr. 1080 din 01 martie 2019, pronunțată de aceeași instanță.

În susținerea cererii de revizuire, petenta S.A. A. S.A. a arătat urmtătoarele:

Chestiunea privind încălcarea obligației contractuale de către intimatul B., prin încheierea unui nou contract de arendă cu Rural Oltenia S.R.L. pe durata valabilității contractului încheiat cu S.C. A. S.A., a fost tranșată, în mod definitiv, de către instanță, prin sentința civilă nr. 413 din 28 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 1894 din 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, beneficiind astfel de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, conform art. 430 alin. (3) noul C. proc. civ. și nu mai poate fi contrazis de o instanță ulterioară.

Or, prin decizia ce face obiectul cererii de revizuire, Curtea de Apel Pitești, pentru aceeași perioadă, 2012-2013. pe baza acelorași criterii, a reținut că nu intimatul B. se află în culpă pentru dezechilibrul contractual creat prin încheierea unui nou contract de arendă cu Rural Oltenia S.R.L., ci A. S.A, obligând-o pe aceasta la plata arendei de 100.000 RON.

Pe de altă parte, prin sentința civilă 413 din 28 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a reținut că procesul-verbal nr. x/29.07.2013 din care ar rezulta că Rural Oltenia S.R.L. avea cunoștință de existența contractului de arendare încheiat cu S.C. A. S.A., a fost înlăturat ca înscris probator, pe motiv că acesta nu emană de la reprezentanții societății, iar prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța de recurs a reținut că potrivit procesului-verbal nr. x/29.07.2013, contractul de arendare a fost completat de către părți, ceea ce contravine celor statuate anterior, de instanță, prin sentința civilă nr. 413 din 28 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș.

Conchizând, revizuienta S.C. A. S.A. a apreciat că decizia civilă nr. 501 din 17.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 413 din 28.12.2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1894 din 28.09.2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, din perspectiva considerentelor care dezleagă modalitatea de interpretare a excepției de neexecutare, în raport de situația expusă și modalitatea de interpretare a clauzelor contractului de arendă, precum și a relevanței termenului stabilit de părți în contractul de arendă.

La data de 02 iunie 2020, intimatul B., prin avocat C., cu împuternicire la dosarul Curții de Apel Pitești nr. 267/46/2020, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire.

Pe fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocațial, achitate conform chitanței nr. x din 10 august 2020, aflată la dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de excepția tardivității invocată, din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."

În speță, hotărârile pretins potrivnice sunt decizia civilă nr. 501 din 17.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, și decizia civilă nr. 1894 din 28.09.2016, pronunțată de aceeași curte de apel.

Prin decizia civilă nr. 501 din 17.12.2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis recursul formulat de reclamantul B. împotriva deciziei civile nr. 1080 din 1 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2013, a casat decizia, în sensul că a admis apelul și a schimbat sentința în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 100.000 RON, reprezentând arenda pe anul agricol 2012-2013, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective, începând cu data scadenței - 01.09.2013, menținând restul dispozițiilor din sentință.

Așadar, ultima hotărâre, în sensul dispozițiilor legale anterior redate, este decizia civilă nr. 501 din 17.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, care a rămas definitivă la data pronunțării, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita calea de atac.

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 3 al aceluiași articol se prevede expres că atunci, când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.

Raportat la datele speței, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3, coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul pentru formularea cererii de revizuire s-a împlinit la 17 ianuarie 2020.

Cum cererea de revizuire a fost depusă la 05 martie 2020, așa cum reiese din ștampila poștei aplicate pe plicul care a însoțit cererea, aflat la dosarului curții de apel, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, în cauză, a intervenit sancțiunea decăderii revizuentei din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 185 C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.".

Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, printre altele, pentru exercitarea unor căi de atac.

Cu toate acestea, legiuitorul a reglementat și situații care, mai presus de voința părții, pun partea în imposibilitate, temeinic justificată, să îndeplinească într-un anumit termen actul procesual.

Astfel, conform dispozițiilor art. 186 "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.".

Or, din conținutul cererii de revizuire, nu rezultă că revizuenta S.C. A. S.A. a invocat existența vreunei astfel de împrejurări.

În ceea ce privește susținerea revizuentei potrivit căreia, în cauza pendinte, se impune aplicarea prioritară a dispozițiilor art. 6 din Convenție EDO, în raport de cele interne, în acord cu prevederile art. 20 alin. (2) din Constituția României, în sensul înlăturării de la aplicare a termenului de o lună pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, față de împrejurarea că prevederile noului C. proc. civ. au recunoscut autoritatea de lucru judecat în egală măsură, atât dispozitivului, cât și considerentelor, iar calea extraordinară de atac a revizuirii, în acest context, ar rămâne doar pur teoretică și iluzorie, Înalta Curte reține următoarele:

În esență, ceea ce se invocă vizează împrejurarea că începerea curgerii termenului de o lună, prevăzut pentru exercitarea căii de ataca revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, de la momentul pronunțării celei de-a doua hotărâri pune partea interesată în imposibilitatea de a utiliza această cale de atac atunci când nerespectarea autorității de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul.

Normele procesual civile incidente cauzei deduse judecății sunt cele în vigoare la data sesizării instanței de judecată prin cererea de chemare în judecată, 24 decembrie 2013, în acord cu prevederile art. 24 din C. proc. civ. conform cărora "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare."

Potrivit acestora, revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, supusă unor reguli stricte.

În acest sens, revizuirea, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sancționează încălcarea autorității de lucru judecat de ultima hotărâre pronunțată, fiind necesar ca hotărârile potrivnice să întrunească cerința triplei identități, de cauză, obiect și părți.

Astfel, în ipoteza învestirii cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat sub aspect negativ a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor.

Așadar, potrivit dispozițiilor C. proc. civ. incident cauzei, instanța judecătorească învestită cu soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cum este cazul în speța de față, are menirea de a identifica nesocotirea efectului negativ al autorității de lucru judecat cantonat la nivelul dispozitivului hotărârii pretins contradictorii, sub forma triplei identități de părți, obiect și cauză.

Este adevărat că modificarea C. proc. civ. intervenită prin intrarea în vigoare la data de 21 decembrie 2018 a Legii nr. 310/2018 a vizat, printre altele, și indicarea soluției pe care instanța de revizuire o va pronunța în situația încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Astfel, potrivit art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Această intervenție a legiuitorului în cuprinsul textului legal redat a avut drept consecință extinderea motivului de revizuire privitor la existența unor hotărâri potrivnice, în sensul în care acesta vizează, pe lângă nesocotirea autorității de lucru judecat sub aspect negativ, și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă.

Aceste prevederi legale însă nu sunt incidente cauzei deduse judecății pentru argumentele mai sus arătate.

Instanțele de judecată sunt îndreptățite a da eficiență priorității blocului de convenționalitate, în sensul inaplicabilității normei interne și aplicării directe a normei convenționale, apreciată mai favorabilă în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Constituția României pentru raportul juridic, concret, dedus judecății, numai în ipoteza identificării existenței unor neconcordanțe ori incompatibilități dintre norma legală din dreptul intern incidentă, în speță, prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anterior modificării prin Legea nr. 310/2018, cu dispozițiile din cuprinsul Convenției Europene privind Drepturile Omului.

Or, se constată că susținerile revizuentei cu privire la necesitatea aplicării, cu prioritate, a dispozițiilor art. 6 din Convenție, în raport de cele interne, care vizează situația invocării nesocotirii efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, sunt neavenite în contextul în care hotărârea supusă revizuirii nu este pronunțată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, ci într-un litigiu guvernat de prevederile C. proc. civ., anterior modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, în temeiul cărora instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., are căderea de a verifica încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat cantonat la nivelul dispozitivului hotărârii pretins contradictorii, sub forma triplei identități de părți, obiect și cauză, conținutul acestuia fiind cunoscut părții încă de la pronunțare.

Pentru aceste considerente, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare a revizuirii a fost depășit, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 501 din 17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca tardivă.

Constatând că prin respingerea cererii de revizuire, ca tardiv formulată, revizuenta S.C. A. este partea căzută în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată" și văzând cererea intimatului B. de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor aflate la dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Pitești, secția I civilă, Înalta Curte va obliga pe revizuenta A. S.A la plata către intimatul B. a sumei de 700 RON, reprezentând onorariu de avocat, achitat conform chitanței nr. x din 10 august 2020, aflată la dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 501 din 17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca tardivă.

Obligă pe revizuenta A. S.A la plata către intimatul B. a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, la completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.. Recursul se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2020.