ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 150/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei - fondul litigiului:

Prin sentința civilă nr. 1744 din 14 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Municipiului București prin Primar General, cu privire la cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.

De asemenea, prin aceeași sentință, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarelor A. și B. privind cererea de contestare a dispozițiilor nr. 9308 și 9309 emise de Primarul General ala Municipiului București, ca neîntemeiată și a respins excepția tardivității introducerii contestației de către contestatoarele A. și B., ca neîntemeiată.

Totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, prin Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Municipiului București și a respins cererea de chemare în judecată împotriva pârâtului Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, prin Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Municipiului București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție S.C. C. S.A. și a respins cererea de chemare în garanție introdusă de pârâți împotriva chematei în garanție S.C. C. S.A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de pârâtul Municipiul București, prin Primar General, cu pârâții D., E. (decedată, succesor - pârâtul F.), G. (decedat, succesor fiind pârâtul H.), I. și J., cerere introdusă la data de 09.04.2009 și care face obiectul dosarului conex nr. x/2009

Prin aceeași sentință, Tribunalul București a respins cererea reclamantei de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de pârâtul Municipiul București, prin Primar General, cu pârâții D., E. (decedată, succesor - pârâtul F.), G. (decedat, succesor fiind pârâtul H.), I. și J., cerere introdusă la data de 09.04.2009 și care face obiectul dosarului conex nr. x/2009, ca fiind prescrisă.

Totodată, a admis cererea reclamantei K., de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâții Primăria Municipiului București și D., G. (în prezent decedat, succesor fiind pârâtul H.), I. și J. și E. (decedată, succesor fiind pârâtul F.; cerere introdusă la data de 09.11.1999.

A constatat nulitatea absolută a următoarelor contracte de vânzare cumpărare: contractul de vânzare cumpărare nr. NO 3141-31.03.1997 încheiat între pârâta Primăria Municipiului București și pârâta D., contractul de vânzare cumpărare nr. NO 2946-25.03.1997 încheiat între pârâta Primăria Municipiului București și G. (în decedat, succesor fiind pârâtul H.), contractul de vânzare cumpărare nr. NO 3862- 26.05.1997, încheiat între pârâta Primăria Municipiului București și pârâții I. și J. și contractul de vânzare cumpărare nr. NO 2304-17.01.1997 încheiat între pârâta Primăria Municipiului București și E. (decedată, succesor fiind pârâtul F.).

A admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanta K., impotriva paratilor D., I. și J., H. și F..

A obligat pe pârâta D. să lase reclamantei K..în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. x, parter și demisol.

A obligat pe pârâții I. și J. să lase reclamantei K. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. x, demisol.

A obligat pe pârâtul H. să lase reclamantei K. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. x, mezanin.

A obligat pe pârâtul F. să lase reclamantei K. în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. x, situat în București, str. x, mansardă.

A respins cererile de chemare în garanție formulate de pârâții D., I. și J., H. și F., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primar General, ca neîntemeiate.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele A. și B., în contradictoriu cu pârțtii K., Primăria Municipiului București, D., H., I. și J., F..

Prin aceeași sentință a respins contestația introdusă de contestatoarele A. și B. împotriva dispozițiilor nr. 9308 și 9309 din 08.01.2008, în contradictoriu cu pârâtul Municipiului București prin Primar General, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1744 din 14 octombrie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, intervenienta B. a formulat cerere de revizuire, apreciind că această hotărâre este contrară sentinței civile nr. 580 din 26 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016.

În drept, a fost invocată incidența dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 60 F din 30 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva sentinței civile nr. 1744 din 14 octombrie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Împotriva sentinței civile nr. 60 F din 30 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, intervenientele A. și B. au declarat recurs.

În cuprinsul memoriului de recurs, partea arată că a primit sentința nr. 60 F din 30 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, hotărâre redactată în limba română, limbă pe care nu o cunoaște.

Precizează că în dosarul nr. x/2017, alături de fiica sa B., au fost reprezentate de domnul avocat L.. Din motive personale, a renunțat în urmă de mai bine de 1 an la serviciile domnului avocat L., rugându-l să aducă la cunoștința instanței hotărârea sa.

De la data renunțării la mandat și până la primirea sentinței nr. 60 F din 30 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, nu a mai primit nicio citație sau vreo comunicare și nu cunoaște condițiile în care s-a judecat dosarul.

Având în vedere aspectele prezentate, solicită anularea în totalitate a sentinței și rejudecarea cauzei cu participarea sa legală.

Primul motiv de recurs vizează faptul că revizuirea s-a soluționat în lipsa procedurii de citare cu intimata A., parte care nu a primit nicio citație pentru termenul de judecată din 30 mai 2019 și care renunțase la serviciile avocațiale ale avocatului L.. Instanța a luat act de această situație, dar a solicitat o dovadă a faptului că aceste relații au încetat, aspect ce necesita un termen pentru a obținerea unei eventuale declarații notariale.

Precizează că la dosar se afla cererea sa prin care indica faptul că au fost reziliate raporturile profesionale, indicându-se domiciliul din Germania unde partea urma a fi citată. În pofida acestei situații, instanța a apreciat că procedura de citare cu intimata A. a fost legal îndeplinită și a trecut la judecarea pe fond a cauzei.

Al doilea motiv de recurs se referă la greșita interpretare a normelor referitoare la revizuire, în sensul că numai ultima hotărâre ar putea fi modificată. Arată că legiuitorul, reglementând materia revizuirii, a avut intenția de a îndrepta (modifica) o hotărâre judecătorească vădit ilegală și netemeinică, indiferent că ea este prima sau a doua hotărâre ce a fost pronunțată într-un litigiu având același obiect și aceleași părți.

A admite ideea că o hotărâre definitivă și irevocabilă, vădit ilegală și netemeinică, trebuie menținută în orice situație numai pentru a respecta principiul autorității de lucru judecat, ar însemna că instanța trebuie să păstreze orice hotărâre greșită, cu abandonarea principiului rolului justiției de a da hotărâri legale și temeinice.

La 16 noiembrie 2019 intimata K. a depus întâmpinare la recursul formulat de recurenta B., solicitând respingerea recursului, ca nefondat, respectiv întâmpinare la recursul declarat de recurenta A., solicitând respingerea ca tardivă a acestui recurs, iar în subsidiar anularea pentru nerespectarea condițiilor de fond și formă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la excepția nulității pentru nerespectarea condițiilor de fond și formă, invocată de intimata K. în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, se constată că memoriul de recurs cuprinde mențiunile prevăzute de dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ., sub sancțiunea nulității (numele și domiciliul, indicarea hotărârii atacate și semnătura), iar aspectele prezentate de parte, ce fac referire la faptul că de la data renunțării la mandatul acordat apărătorului și până la comunicarea sentinței nr. 60 F din 30 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București nu a mai primit nicio citație/comunicare și nu cunoaște condițiile în care s-a judecat dosarul fără participarea sa legală, pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității invocată de intimata K..

Examinând recursul declarat de recurenta A. în raport de excepția tardivității, invocată de intimata K., a cărei analiză este prioritară față de aspectele de fond ale cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, având în vedere că se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, se constată că hotărârea recurată - sentința nr. 60 F din 30 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București - a fost comunicată recurentei A. la 2 august 2019 la adresa din Germania (dovadă dosarul Curții), iar recursul a fost depus la poșta germană la 4 septembrie 2019 (dată menționată pe plicul de expediere existent la dosarul Curții de Apel București), fiind înregistrat la curtea de apel la 9 septembrie 2019 (data ștampilei).

Față de dispozițiile legale anterior menționate, reiese că recursul formulat de recurenta A. a fost depus cu încălcarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac, respectiv cu încălcarea termenului de 15 zile de la comunicare.

Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs formulată de recurenta A. a fost înregistrată după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac, urmează a respinge recursul, ca fiind tardiv formulat.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare cu intimata A. și la faptul că aceasta renunțase la serviciile avocațiale ale avocatului L., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar art. 89 alin. (2) C. proc. civ. dispune că înfățișarea părții în instanță, în persoană sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură.

Potrivit dispozițiilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ., partea care a depus cererea personal sau prin reprezentant legal sau convențional și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost prezentă la un termen de judecată, ea însăși sau printr-un reprezentant al ei, nu va fi citată în tot cursul judecății la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele de judecată ulterioare. Aceste dispoziții îi sunt aplicabile și părții căreia, personal sau prin reprezentant legal sau convențional, i s-a înmânat, sub semnătură de primire, citația pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaște și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.

În cauză, la termenul din 30 mai 2019, Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea cererii de revizuire, a apreciat că procedura de citare este legal îndeplinită, reținând că domnul avocat L., prezent în fața instanței, are împuternicire avocațială anexată la dosar pentru intimata A., astfel încât, față de prevederile art. 153 alin. (1) C. proc. civ. anterior redat, această parte are termen în cunoștință.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la dosarul Tribunalului București (instanță pe rolul căreia fusese inițial înregistrată cererea de revizuire) există delegația avocațială prin care domnul avocat L. a fost împuternicit de către clientele A. și B. să le reprezinte în toate fazele procedurale și toate căile de atac, în fața tuturor instanțelor, pentru revendicarea imobilului din Str. x. De asemenea, la dosarul Curții de Apel București există procura, tradusă din limba franceză, prin care revizuenta B. și intimata A. confirmă mandatul de reprezentare acordat domnului avocat L..

Astfel, în temeiul acestor înscrisuri existente la dosar, necontestate de către niciuna dintre părți, domnul avocat L. a formulat cereri și s-a prezentat în fața instanței în reprezentarea revizuentei B. și a intimatei A..

La termenul de judecată din 28 martie 2019, avocatul L. a solicitat instanței să ia act de împrejurarea că nu mai are mandat de reprezentare pentru intimata A.. Față de acest aspect, Curtea a pus în vedere domnului avocat să facă dovada încetării raporturilor de asistență juridică.

Conform dispozițiilor art. 72 C. proc. civ., (1) Renunțarea la mandat sau revocarea acestuia nu poate fi opusă celeilalte părți decât de la comunicare, afară numai dacă a fost făcută în ședința de judecată și în prezența ei.

(2) Mandatarul care renunță la împuternicire este ținut să înștiințeze atât pe cel care i-a dat mandatul, cât și instanța, cu cel puțin 15 zile înainte de termenul imediat următor renunțării. Mandatarul nu poate renunța la mandat în cursul termenului de exercitare a căilor de atac.

Așa cum reiese din actele dosarului, până la următorul termen de judecată, în cauză nu au fost depuse înscrisuri care să ateste revocarea mandatului în condițiile textului de lege anterior redat. De asemenea, nu au fost depuse înscrisuri care să ateste încetarea efectelor contractului de asistență juridică pentru intimata A., astfel încât, în mod corect a reținut instanța de revizuire că pentru această parte operează dispozițiile legale referitoare la termenul de judecată dat în cunoștința părții, parte care, de altfel, la rându-i avea obligația de încunoștința instanța și celelalte părți din dosar cu privire la încetarea mandatului dat avocatului și eventuala schimbare a locului citării (a domiciliului ales în România). Curtea Europeană a arătat că revine sarcina în primul rând celor interesați să depună diligențe pentru protejarea propriilor interese (cauza Agapito Maestre Sanchez c. Spaniei, nr. 29608/02, Hotărârea din 4 mai 2004).

Se reține, totodată, că normele care reglementează citarea au caracter imperativ, ceea ce înseamnă faptul că instanța nu poate lua nicio măsură într-un proces decât dacă părțile sunt legal citate ori sunt prezente la termenul de judecată, personal sau prin reprezentant. Aceste norme au fost edictate în primul rând în interesul părții citate, prezentând anumite particularități în ceea ce privește modul de invocare a neregularităților privind citarea.

Astfel, pe parcursul judecății, într-o anumită etapă procesuală, în lipsa părții nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocată și de celelalte părți ori din oficiu, însă numai la termenul la care ea s-a produs - art. 107 C. proc. civ., coroborat cu art. 108 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, recurenta B. (ce a avut calitatea de revizuentă în dosarul de revizuire, soluționat prin hotărârea ce face obiect al prezentului recurs) a înțeles să invoce drept motiv de recurs nelegala citare a intimatei A. (cu aceeași calitate și în revizuire, respectiv intimată), fără a ține cont de faptul că în calea de atac numai partea nelegal citată poate invoca nulitatea hotărârii decurgând din nelegala sa citare. O parte nu poate invoca în căile de atac nelegala citare a unei alte părți la ultimul termen de judecată, pentru că nu justifică interes.

Pentru considerentele prezentate, cum instanța de revizuire nu a încălcat normele de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se dovedește a fi nefondat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând greșita interpretare a de către instanță noțiunii "două hotărâri potrivnice", în sensul că revizuirea pe acest motiv privește situația în care a doua hotărâre ar încălca autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, se rețin următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în cadrul unei cereri de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocate de revizuentă ca temei al cererii sale, se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Interpretând dispozițiile legale anterior redate, reiese că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării condițiilor de admisibilitate anterior menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieșirea din situația anormală creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

În cauza dedusă judecății, revizuenta B. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea sentinței civile nr. 1744 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, apreciind că această hotărâre este contrară sentinței civile nr. 580 din 26 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Se constată că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată anterior celei față de care s-a invocat contrarietatea, astfel că nu poate fi îndeplinită condiția nesocotirii autorității de lucru judecat, având în vedere că revizuenta a solicitat anularea primei hotărâri și nu a celei de-a doua dintre cele pretins potrivnice.

Astfel cum în mod corect a reținut Curtea de Apel București, instanța de revizuire nu este o instanță de control judiciar și deci nu poate să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice este greșită, ci doar să constate că prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre.

Contrar susținerilor recurentei-revizuente, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni" (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

Totodată, trebuie avut în vedere scopul revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părții nemulțumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluției pronunțate în primul proces. Necesitatea îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a revizuirii este recunoscută în mod constant în literatura de specialitate și în practica judiciară, neexistând vreo controversă care să justifice o abordare diferită a acestei probleme de drept.

Sub acest aspect se reține că, întrucât unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca hotărârile judecătorești definitive să nu fie repuse în discuție (cauza Brumărescu împotriva României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că securitatea juridică presupune că nicio parte în proces nu este îndreptățită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive doar în scopul de a obține o reexaminare a cauzei. Competența instanțelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat și simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra problemei juridice ridicată de cauza respectivă nu este un motiv pentru reexaminare.

Se reține, așadar, că în situația cererilor de revizuire întemeiate pe existența contrarietății de hotărâri, în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire are ca singură consecință anularea celei de-a doua hotărâri, fără a îngădui și alte eventuale rezolvări.

O asemenea soluție legală își are justificare în faptul că legea socotește neavenită cea de-a doua hotărâre, lăsând să se înțeleagă că aceasta, fără distincție, trebuie lipsită de orice efecte (anulată), în considerarea faptului că dacă în cel de-al doilea proces s-ar fi invocat și admis excepția autorității de lucru judecat, acțiunea reclamantului ar fi fost respinsă pentru acest motiv, fără a mai fi cercetată pe fondul ei ori sub alte aspecte, astfel că nu s-ar mai fi ajuns să fie pronunțată o hotărâre care să o contrazică pe cea pronunțată în primul proces.

Or, în speță, raportat la împrejurarea că revizuenta a solicitat anularea primei hotărâri, față de cea ulterioară, nu se mai pune problema autorității de lucru judecat, astfel încât, făcând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material, instanța a constatat inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta B..

Având în vedere soluția pronunțată asupra recursurilor, în aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanța va obliga pe recurentele A. și B. la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă K..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de recurenta A., invocată de intimata K..

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta A. împotriva sentinței nr. 60 F din 30 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta B. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă pe recurentele A. și B. la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă K..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2021.