ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1195/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

1195 din 23 februarie 2006

Prin sentința penală nr. 943 din 12

iulie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul R.G.,

la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., cu aplicațiunea art. 71 și 64 C. pen., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit.

a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

A fost dedusă, din pedeapsa

aplicată, durata arestării preventive de la 15 iulie 2004 și a fost menținută

starea de arest.

În baza art. 116 C. pen., i s-a

interzis inculpatului prezența în municipiul București pe o perioadă de 3 ani.

S-au reținut în esență, următoarele:

În ziua de 15 iulie 2004, inculpatul

i-a vândut martorului denunțător A.I., în incinta oficiului poștal din zona

Baicului, cantitatea de 0,15 gr. heroină în schimbul sumei de 1.300.000 lei.

Curtea de Apel București, secția

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 773/ A

din 11 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Prin recursul declarat inculpatul a

solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 20 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., invocând că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a

fost condamnat.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

reducerea pedepsei.

Recursul este fondat pentru motivele

care urmează să fie arătate în continuate.

Potrivit art. 3 din C. proc. pen.,

în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu

privire la faptele și împrejurările cauzei precum și la persoana făptuitorului,

sens, în care, art. 4 din același cod, obligă organele de urmărire penală și

instanțele de judecată să aibă rol activ.

În cauză, între probele administrate,

reținute ca suport probator al hotărârilor pronunțate, există contradicții pe

care, instanțele, erau obligate să le clarifice potrivit textelor de lege

sus-menționate în vederea aflării adevărului și pronunțării unei soluții

temeinice și legale.

Concret, din examinarea lucrărilor

dosarului, rezultă că inculpatul a negat constant săvârșirea infracțiunii atât

la urmărirea penală cât și în cursul cercetării judecătorești, iar martorii N.F.,

T.F. și G.C., au confirmat apărările acestuia.

Cu toate acestea, instanțele au

pronunțat condamnarea inculpatului pe baza declarațiilor martorului denunțător

A.I. și ale martorului I.I.M., care sunt incomplete sub aspecte esențiale și

între ale căror susțineri există importante contradicții.

Astfel, în cursul urmăririi penale

martorul denunțător A.I., a declarat procurorului că, în ziua de 15 iulie 2004,

înainte de a se prezenta la poliție pentru a-l denunța pe inculpat „în jurul

orelor 11,00, mă întâlnisem cu el în zona Baicului și îi cerusem să-mi aducă 5

doze cu heroină. Acesta mi-a spus să vin ceva mai târziu în aceeași zi la

oficiul poștal din Baicului”.

Ulterior, același martor denunțător,

în cursul cercetării judecătorești a declarat privitor la aceeași împrejurare

că „în acea zi, până la întâlnirea din fața oficiului poștal nu m-am întâlnit

cu inculpatul întrucât știam că acesta se află la Complexul E.”.

Or, privitor la această importantă

contradicție, între relatările martorului denunțător făcute la procuror și cele

din cursul cercetării judecătorești, instanța era obligată să-i ceară

explicații acestuia pentru a se edifica asupra sincerității sale și asupra

credibilității care putea fi acordată susținerilor denunțătorului.

Apoi, realitatea susținerilor denunțătorului

A.I. trebuia verificată de către instanță prin confruntarea acestuia cu

martorul I.I.M. a cărui cerere de audiere a fost greșit și nejustificat

respinsă de procuror în cursul urmăririi penale.

Acest martor asistent, I.I.M., care

a însoțit organele de poliție în timpul desfășurării urmăririi pe traseul

parcurs de denunțător, a arătat în cursul cercetării judecătorești că „am

observat cum A.I. se plimba pe la vreo două adrese. A intrat în două scări de

bloc după care a revenit. Când s-a întors martorul A.I. a spus că nu a găsit

persoana pe care o căuta și că se duce în zona Complexului. La un moment dat,

am auzit prin stația organelor de poliție că martorul A.I. a intrat în poștă ……

de la momentul în care am auzit că martorul a intrat în poștă până la momentul

în care a ieșit au trecut 20 de secunde, în orice caz sub un minut ….. Opinia

mea este că inculpatul este nevinovat întrucât martorul, înainte să intre în

sediul poștei s-a plimbat prin mai multe scări, așa cum am arătat. Cred că

martorul putea să ia droguri atunci când s-a plimbat prin mai multe scări,

întrucât poliția nu l-a urmărit atunci când a intrat în scările de bloc”.

Or, instanțele nu trebuiau să omită

că martorul denunțător în declarația dată la cercetarea judecătorească privitor

la aceeași împrejurare, a arătat că „Nu am intrat în scara altor blocuri. Soția

inculpatului mi-a spus că acesta se afla în oficiul poștal respectiv”.

Pentru a verifica realitatea

susținerilor denunțătorului, instanțele trebuiau să procedeze la confruntarea

denunțătorului cu martorul I.I.M. și să lămurească aceste aspecte solicitând

explicații denunțătorului.

De asemenea, față de împrejurarea că

martora N.F., prin declarația dată la cercetarea judecătorească a confirmat

apărarea inculpatului, negată de denunțător privitor la incidentul și cearta

anterioară dintre inculpat și denunțător, instanțele trebuiau să-l confrunte pe

acesta cu martora pentru a verifica realitatea susținerilor denunțătorului și

implicit pentru stabilirea adevărului.

Numai după efectuarea acestor

verificări, impuse de neclaritățile, contradicțiile și lacunele existente în

materialul probator și după administrarea oricăror altor probe care vor apare

necesare, instanțele vor putea ajunge să stabilească în mod cert adevărul iar

apoi să pronunțe o hotărâre temeinică și legală în cauză.

Pentru aceste considerente urmează

ca recursul inculpatului să fie admis, să fie casate hotărârile atacate și să

fie trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul București.

S-a avut în vedere că temeiurile

care au justificat măsura preventivă a arestării au subzistat în continuare și

pentru a asigura buna desfășurare a completării probațiunii sub aspectele

sus-menționate a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.