ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1195/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1195 din 23 februarie 2006 Prin sentința penală nr. 943 din 12 iulie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul R.G., la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicațiunea art. 71 și 64 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. A fost dedusă, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 15 iulie 2004 și a fost menținută starea de arest. În baza art. 116 C. pen., i s-a interzis inculpatului prezența în municipiul București pe o perioadă de 3 ani. S-au reținut în esență, următoarele: În ziua de 15 iulie 2004, inculpatul i-a vândut martorului denunțător A.I., în incinta oficiului poștal din zona Baicului, cantitatea de 0,15 gr.

heroină în schimbul sumei de 1.300.000 lei. Curtea de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 773/ A din 11 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului. Prin recursul declarat inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 20 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocând că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat. În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei. Recursul este fondat pentru motivele care urmează să fie arătate în continuate. Potrivit art. 3 din C. proc. pen., în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei precum și la persoana făptuitorului, sens, în care, art. 4 din același cod, obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ.

În cauză, între probele administrate, reținute ca suport probator al hotărârilor pronunțate, există contradicții pe care, instanțele, erau obligate să le clarifice potrivit textelor de lege sus-menționate în vederea aflării adevărului și pronunțării unei soluții temeinice și legale. Concret, din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că inculpatul a negat constant săvârșirea infracțiunii atât la urmărirea penală cât și în cursul cercetării judecătorești, iar martorii N.F., T.F. și G.C., au confirmat apărările acestuia. Cu toate acestea, instanțele au pronunțat condamnarea inculpatului pe baza declarațiilor martorului denunțător A.I. și ale martorului I.I.M., care sunt incomplete sub aspecte esențiale și între ale căror susțineri există importante contradicții.

Astfel, în cursul urmăririi penale martorul denunțător A.I., a declarat procurorului că, în ziua de 15 iulie 2004, înainte de a se prezenta la poliție pentru a-l denunța pe inculpat „în jurul orelor 11,00, mă întâlnisem cu el în zona Baicului și îi cerusem să-mi aducă 5 doze cu heroină. Acesta mi-a spus să vin ceva mai târziu în aceeași zi la oficiul poștal din Baicului”. Ulterior, același martor denunțător, în cursul cercetării judecătorești a declarat privitor la aceeași împrejurare că „în acea zi, până la întâlnirea din fața oficiului poștal nu m-am întâlnit cu inculpatul întrucât știam că acesta se află la Complexul E.”. Or, privitor la această importantă contradicție, între relatările martorului denunțător făcute la procuror și cele din cursul cercetării judecătorești, instanța era obligată să-i ceară explicații acestuia pentru a se edifica asupra sincerității sale și asupra credibilității care putea fi acordată susținerilor denunțătorului.

Apoi, realitatea susținerilor denunțătorului A.I. trebuia verificată de către instanță prin confruntarea acestuia cu martorul I.I.M. a cărui cerere de audiere a fost greșit și nejustificat respinsă de procuror în cursul urmăririi penale. Acest martor asistent, I.I.M., care a însoțit organele de poliție în timpul desfășurării urmăririi pe traseul parcurs de denunțător, a arătat în cursul cercetării judecătorești că „am observat cum A.I. se plimba pe la vreo două adrese. A intrat în două scări de bloc după care a revenit. Când s-a întors martorul A.I. a spus că nu a găsit persoana pe care o căuta și că se duce în zona Complexului. La un moment dat, am auzit prin stația organelor de poliție că martorul A.I.

a intrat în poștă …… de la momentul în care am auzit că martorul a intrat în poștă până la momentul în care a ieșit au trecut 20 de secunde, în orice caz sub un minut ….. Opinia mea este că inculpatul este nevinovat întrucât martorul, înainte să intre în sediul poștei s-a plimbat prin mai multe scări, așa cum am arătat. Cred că martorul putea să ia droguri atunci când s-a plimbat prin mai multe scări, întrucât poliția nu l-a urmărit atunci când a intrat în scările de bloc”. Or, instanțele nu trebuiau să omită că martorul denunțător în declarația dată la cercetarea judecătorească privitor la aceeași împrejurare, a arătat că „Nu am intrat în scara altor blocuri. Soția inculpatului mi-a spus că acesta se afla în oficiul poștal respectiv”.

Pentru a verifica realitatea susținerilor denunțătorului, instanțele trebuiau să procedeze la confruntarea denunțătorului cu martorul I.I.M. și să lămurească aceste aspecte solicitând explicații denunțătorului. De asemenea, față de împrejurarea că martora N.F., prin declarația dată la cercetarea judecătorească a confirmat apărarea inculpatului, negată de denunțător privitor la incidentul și cearta anterioară dintre inculpat și denunțător, instanțele trebuiau să-l confrunte pe acesta cu martora pentru a verifica realitatea susținerilor denunțătorului și implicit pentru stabilirea adevărului. Numai după efectuarea acestor verificări, impuse de neclaritățile, contradicțiile și lacunele existente în materialul probator și după administrarea oricăror altor probe care vor apare necesare, instanțele vor putea ajunge să stabilească în mod cert adevărul iar apoi să pronunțe o hotărâre temeinică și legală în cauză.

Pentru aceste considerente urmează ca recursul inculpatului să fie admis, să fie casate hotărârile atacate și să fie trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul București. S-a avut în vedere că temeiurile care au justificat măsura preventivă a arestării au subzistat în continuare și pentru a asigura buna desfășurare a completării probațiunii sub aspectele sus-menționate a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.