ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.09.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1616/2020

HOTĂRÂRE
15.09.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1616/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 15 septembrie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Brad, la data de 25 ianuarie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat obligarea acesteia să-i restituie suma de 5.000 RON care a fost plătită nedatorat de către C. Agenția Sebiș în contul numitei B., sumă care a făcut obiectul tranzacției bancare cu numărul de referință x, efectuată de către D. din contul x din E. la data de 25 ianuarie 2016 în contul său deschis la C.-Agenția Brad, obligarea pârâtei la plata actualizată cu indicele inflației, începând cu data de 26 ianuarie 2016 și până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

Pe rolul Judecătoriei Brad, la data de 25 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, a fost înregistrată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții C. S.A. - Administrația Centrală, C. S.A.- Agenția Sebiș și B., prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților să îi restituie suma de 5.000 RON care a fost plătită nedatorat de către C. Agenția Sebiș în contul numitei B., sumă care a făcut obiectul tranzacției bancare cu numărul de referință x. efectuată de către D. din contul x din E.. la data de 25 ianuarie 2016. în contul său deschis la C.-Agenția Brad, obligarea pârâților la plata sumei actualizate cu indicele inflației începând cu data de 26 ianuarie 2016 și până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință nr. 563 din data de 19 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Judecătoria Brad, a fost admisă excepția de litispendență invocată de pârâta B. și s-a dispus trimiterea dosarului nr. x/2019, pentru a fi judecat împreună cu dosarul nr. x/2019.

2.1. Prin sentința civilă nr. 795 din data de 30 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Brad a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâta C. S.A. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie Gurahonț.

Pentru a hotărî astfel, în esență, Judecătoria Brad a dat eficiență dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., reținând că domiciliul pârâtei este în comuna Bârsa, județul Arad, pe raza Judecătoriei Gurahonț.

Totodată, a constatat că excepția a fost invocată de către pârâta C. S.A. în mod procedural, la primul termen de judecată, termen la care instanța a pus în discuție competența, pârâta devenind parte în dosar ca urmare a admiterii excepției litispendenței.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Gurahonț, prin sentința civilă nr. 7 din data de 21 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei judecătorii și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ineu.

Astfel, Judecătoria Gurahonț a făcut aplicarea dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., prin raportare la domiciliul pârâtei B., cu privire la care a reținut că se află circumscripția teritorială a Judecătorie Ineu.

2.3. Judecătoria Ineu, prin sentința civilă nr. 245 din data de 22 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Brad, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Brad și Judecătoria Ineu, a dispus suspendarea judecării cauzei și sesizarea instanței competente să soluționeze conflictul de competență - Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Ineu a reținut că în dosarul nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la restituirea unei sume de bani, plătite din eroare de o terță persoană în contul pârâtei, suma cuvenindu-se reclamantului.

Totodată, a constatat că, în dosarul nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată trei pârâți, respectiv pârâta B., (aceeași pârâtă ca și în dosar nr. x/2019), C. S.A.-Administrația Centrală și C.-Agenția Sebiș, iar Judecătoria Brad, a admis excepția de litispendență și a dispus trimiterea dosarului nr. x/2019, pentru a fi judecat împreună cu dosar nr. x/2019.

A mai reținut și că, raportat la obiectul pricinii și la dispozițiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ., nu este incident vreun caz de competență teritorială exclusivă, astfel că necompetența instanțelor care și-au declinat anterior competența de soluționare a cauzei este de ordine privată.

De asemenea, a constatat că în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Brad nu a fost invocată excepția de necompetență teritorială a instanței, iar în dosarul nr. x/2019 al aceleiași judecătorii, excepția de necompetență teritorială a fost invocată prin întâmpinare de către pârâta B. cu depășirea termenului legal în care era îndrituită a invoca această excepție, raportat la dispozițiile art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare instanța apreciat că invocarea necompetenței de către pârâta F. s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) și a art. 208 alin. (2) C. proc. civ., pârâta fiind decăzută din dreptul de a invoca excepția de necompetență teritorială, astfel că Judecătoria Brad a fost definitiv învestită cu soluționarea judecării prezentei cauze.

Totodată, a constatat că nu există temei nici pentru ca Judecătoria Gurahonț să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale, în condițiile în care această excepție nu a fost invocată de niciunul dintre pârâți, iar unul dintre pârâți - respectiv pârâta C. S.A.- Agenția Sebiș - are sediul în localitatea Sebiș (județ Arad), aflată în circumscripția Judecătoriei Gurahonț, conform dispozițiilor H.G. nr. 337/1993.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, au operat trei declinări succesive de competență, Judecătoria Brad, Judecătoria Gurahonț și Judecătoria Ineu apreciindu-se deopotrivă necompetente să soluționeze pricina, ultima instanță învestită declinându-și competența în favoarea primei instanțe sesizate, reținând că excepția de necompetență teritorială a fost invocată cu încălcarea dispozițiilor legale.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții C. S.A. - Administrația Centrală, C. S.A.- Agenția Sebiș și B., a solicitat obligarea pârâților să îi restituie suma de 5000 RON care a fost plătită nedatorat de către C. Agenția Sebiș în contul numitei B., sumă care a făcut obiectul tranzacției bancare cu numărul de referință x efectuată de către D. din contul x din E. la data de 25 ianuarie 2016 în contul său deschis la C.-Agenția Brad, obligarea pârâților la plata actualizată cu indicele inflației începând cu data de 26 ianuarie 2016 și până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

În raport de obiectul litigiului, instanța competentă teritorial a soluționa pricina se stabilește prin raportare la normele de drept comun în materia competenței teritoriale, reprezentate de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, art. 112 C. proc. civ. prevede că:

"Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia".

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Competența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

În cauză, Înalta Curte constată că, prin încheierea ședință nr. 563 din data de 19 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de către Judecătoria Brad, a fost admisă excepția de litispendență invocată de pârâta B. și s-a dispus trimiterea dosarului nr. x/2019, pentru a fi judecat împreună cu dosarul nr. x/2019.

Cu privire la excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Brad, Înalta Curte constată că aceasta a fost invocată în dosarul nr. x/2019 de pârâta B., prin întâmpinare, iar, în dosarul nr. x/2019, de către pârâta C. S.A., prin reprezentant, la termenul de judecată din data de 22 octombrie 2019.

Din verificarea actelor dosarului nr. x/2019, rezultă că excepția necompetenței teritoriale a Judecătorie Brad a fost invocată de către pârâta B. prin întâmpinarea depusă cu depășirea termenului legal, astfel cum a reținut chiar instanța prin încheierea de ședință nr. 563 din data de 19 iunie 2019, aspect față de care, pârâta B. a fost decăzută din dreptul de a invoca această excepției de ordine privată (cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei B. la data de 10 aprilie 2019 - conform procesului-verbal de înmânare de la dosarul nr. x/195/2019 al Judecătoriei Brad -, iar întâmpinarea formulată de către aceasta a fost transmisă prin intermediul poștei electronice la data de 17 iunie 2019 și a fost înregistrată la data de 18 iunie 2019 - filele x din același dosar).

În dosarul nr. x/2019, pârâții nu au depus întâmpinare, excepția necompetenței teritoriale a Judecătorie Brad fiind invocată de către pârâta C. S.A., prin reprezentant, la termenul de judecată din data de 22 octombrie 2019.

Or, pârâta C. S.A. a fost parte și în dosarul nr. x/2019 (cu privire la care a fost admisă excepția de litispendență), în care, de altfel, a depus întâmpinare, fără a invoca excepția de necompetență teritorială a instanței.

Contrar celor reținute de către Judecătoria Brad în dosarul nr. x/2019, excepția necompetenței teritoriale ridicate de către pârâta C. S.A., prin reprezentant, în ședința din data de 22 octombrie 2019, nu a fost invocată cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., neavând relevanță împrejurarea că acela era primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și pot pune concluzii în respectivul dosar.

Cum, în dosarul nr. x/2019, în raport de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a fost depășit termenul în care pârâta C. S.A. putea invoca excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brad și, cum, în cauză, a fost admisă excepția de litispendență cu privire la dosarele nr. x/2019 și nr. y/2019, fiind vorba în fapt despre același proces, aceasta nu mai putea ridica ulterior excepția, în dosarul nr. x/2019, fiind decăzută din acest drept.

Prin urmare, cum în prezentul litigiu niciunul dintre pârâți nu a invocat în termen legal excepția de necompetență teritorială a Judecătorie Brad, această judecătorie nu putea să își decline competența de soluționare a cauzei, neinvocarea excepției în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. de către pârâtul interesat în susținerea excepței de necompetență teritorială, stabilind definitiv competența de soluționare a pricinii în favoarea acesteia.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brad, județul Hunedoara.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brad, județul Hunedoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-04-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1955/2024
cererii de îndreptare eroare materială, hotărârea a fost modificată în sensul actualizării sumei datorate cu indicele de inflație până la data plății efective. Or, prin soluția dispusă, instanța de fond a ignorat total dispozitivul hotărâri
ÎCCJ 2017-09-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1338/2017
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 611A din 20 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 780 din 09
ÎCCJ 2018-05-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1868/2018
Ședința publică din data de 15 mai 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brăila, la data de 30 august 2016, sub dosarul nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat instanței
ÎCCJ 2019-10-01
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1564/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2017 la data d
ÎCCJ 2023-12-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2658/2023
2019, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.. S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. și, în consecință, pârâții au fost obligaț
Sursă