Decizia nr. 117/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 30 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Tulcea, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Beștepe prin Primar și Consiliul local al comunei Beștepe prin Primar au solicitat, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Nufăru prin Primar și Consiliul local al comunei Nufăru prin Primar, obligarea pârâților de a le lăsa reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 46,61 ha, identificată extravilan, Tarla 61, Parcela 775 și stabilirea liniei de hotar între cele două unități administrativ teritoriale, cu cheltuieli de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11 și următ. din Legea nr. 7/2996, Legea nr. 133/2012, Legea nr. 215/2001, art. 563 și următ. C. civ.

Sentința tribunalului Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1416 din 4 noiembrie 2019, a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâți. A respins acțiunea în constatare, ca inadmisibilă.

Decizia pronunțată de curtea de apel Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin decizia nr. 41 C din 20 mai 2020, prin care s-a respins apelul reclamanților împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții Consiliul local al comunei Beștepe, prin Primar și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Beștepe, prin Primar. Au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, desființarea hotărârii primei instanțe și, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată. Au considerat că, în mod incorect, instanța de apel a respins acțiunea, ca inadmisibilă, cu toate că reclamanții au parcurs toate etapele prevăzute de art. II din Legea nr. 133/2012, în sensul că au fost semnate procesele-verbale de delimitare a hotarelor unităților administrativ teritoriale și că au solicitat, în repetate rânduri, Instituției Prefectului județului Tulcea să inițieze procedura de conciliere asupra documentației de delimitare între pârâți, fără a avea vreun răspuns de la aceasta. Au mai arătat că, chiar și după pronunțarea hotărârilor din prezenta cauză, au reluat solicitarea către Instituția Prefectului județului Tulcea de inițiere a procedurii de conciliere între cele două unități administrativ teritoriale, fără niciun rezultat și de această dată. Au criticat decizia pronunțată și prin prisma dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată, care arată în mod expres că instanța de judecată este competentă în soluționarea litigiilor privind limitele de hotar ale unităților administrativ teritoriale. Au precizat că prin adresa nr. x/19 iunie 2018 adresată Instituției Prefectului județului Tulcea s-a solicitat reluarea procedurii de recunoaștere și stabilire a limitelor de hotar, menționându-se faptul că unitățile administrativ teritoriale implicate au ajuns la o înțelegere totală în ceea ce privește traseul de hotar, motiv pentru care se dorea finalizarea, respectiv semnarea procesului-verbal de delimitare în conformitate cu prevederile Legii nr. 7/1996. Au arătat că, între timp, Unitatea Administrativ Teritorială Nufăru a demarat lucrările pentru cadastrul sistematic solicitând recurenților - reclamanți să nu blocheze această lucrare, care includea și Tarlaua 61, Parcela 775, urmând ca după finalizarea operațiunii să le predea acest punct al lucrării. Au mai arătat că, ulterior, reprezentantul legal al Unității Administrativ Teritorială Nufăru nu a inițiat niciun proiect de hotărâre în scopul recunoașterii limitelor de hotar între cele două unități administrativ teritoriale. Prin urmare, s-a creat o situație discriminatorie între proprietarii terenurilor situate în T61 P775, în sensul că cei care dețin teren în Unitatea Administrativ Teritorială Beștepe plătesc un impozit de 5 ori mai mic decât cei al căror teren figurează în Unitatea Administrativ Teritorială Nufăru. Au considerat că, față de calificarea pe care legiuitorul a dat-o acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. II din Legea nr. 133/2012, rolul instanței de contencios administrativ în soluționarea unei astfel de cauze nu este acela de a suplini consimțământul unei părți cu privire la semnarea unui proces-verbal de delimitare, ci este acela de a stabili ea însăși, pe baza probațiunii propuse de părți și a celei pe care o consideră necesară a fi administrată, limita teritorială a unităților administrativ teritoriale în litigiu. Au apreciat că scopul reglementării instituite prin textul de lege mai sus menționat este acela că, în acest gen de litigii, instanța nu realizează un partaj între două comune, nu atribuie uneia sau alteia dintre părți anumite imobile, ci doar stabilește limita teritorială conform legii, în sensul că recunoaște limitele administrative, în baza documentației avută în vedere la înființarea comunei prin lege, în acest sens fiind pronunțată și Decizia nr. 393/2012 a Curții Constituționale. Au învederat că de la înființarea Comunei Bestepe, în anul 2004, suprafața de teren a aparținut acesteia, care a fost înființată prin desprindere din Comuna Mahmudia, astfel încât toate titlurile de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991 au fost depuse inițial la Comuna Mahmudia, iar o dată cu înființarea recurentei a fost preluată în inventarul comunei și Tarlaua 61 Parcela 775. Recurenții au mai precizat că la stabilirea hotarului trebuie avută în vedere legea de reorganizare teritorială/înființare, întrucât limitele teritoriale se stabilesc în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001, cărțile funciare nereprezentând decât o evidență cadastrală întocmită la un moment dat și reflectând situația administrativă din momentul înființării lor. Or, situația administrativă poate suferi modificări în timp, iar aceste modificări se realizează doar prin intermediul legii.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 14 septembrie 2020, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare. S-a dispus, totodată, emiterea unei adrese către recurenți cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată. Intimații - pârâți nu au formulat întâmpinare. Prin rezoluția din 26 octombrie 2020, în baza art. 490 coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., s-a stabilit termen de judecată, cu citare părți, în ședință publică la 27 ianuarie 2021. II. Considerentele Înaltei Curți Prioritar analizării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recurenții nu au timbrat calea extraordinară de atac exercitată. Neîndeplinirea prealabilă a obligațiilor legale de timbrare este de natură a împiedica discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza de față. Astfel, recurenților li s-a pus în vedere, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, solicitare căreia nu i-au dat curs. În raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Potrivit alin. (2) al articolului menționat, dacă cererea este netimbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru. Cum, în cauză, recurenții nu s-au conformat îndeplinirii obligației legale de plată a taxei judiciare de timbru prevăzută de actul normativ mai sus menționat, cererea de recurs va fi anulată, ca netimbrată.