ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 564/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. x/2018, la 9 iulie 2018, reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crișan, prin Primarul Comunei Crișan, A. și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Crișan, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G. și H., I. și J., au solicitat obligarea pârâților să le lase în pașnică folosință și proprietate terenul în suprafață de 4 ha situat în comuna Crișan, jud. Tulcea, T12, P492/2 - 7450 m.p., T12 P492,2 - 2250 m.p. și T34, P38 - 10.000 m.p. În cauză, K. și L. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, dar și în sprijinul pârâților. Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 415 din 18 februarie 2019, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, prin raportare la valoarea obiectului acțiunii, și a declinat competența în favoarea Tribunalului Tulcea.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 770 din 1 octombrie 2020, Tribunalul Tulcea, secția civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Crișan, județul Tulcea, și, în consecință, a respins cererea reclamantei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Crișan, jud. Tulcea ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă. A respins excepția nelegalității HCL Crișan nr. 20/24.05.2018, ca nefondată. A admis, în parte, cererea formulată de reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crișan, prin Primar, și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și a obligat pârâții M. și N. (moștenitorii pârâtului B., decedat în cursul procesului) să-i lase reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crișan, prin Primar, în deplină proprietate și liniștită folosință suprafața de 7450 mp teren intravilan situat în comuna Crișan, T12, PA492/3, nr. cad. x, suprafața de 14191 mp teren intravilan situat în comuna Crișan, TI2, PA492/2, nr. cad. x și suprafața de 10000 mp teren extravilan situat în comuna Crișan, T34, PA238, nr. cad. x. A respins, ca nefondată, cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G., H., I., J.. A admis cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientele K. și L.. A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de către aceleași interveniente, ca nefondată. A obligat reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crișan, prin primar, la plata către pârâții E., D. și G. a sumei de 6000 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat și cheltuieli transport). Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crișan, prin Primarul Comunei Crișan, pârâtele M., N. și intervenientele K., L..

Acțiunea promovată în dosarul nr. x/2018 Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Tulcea sub nr. x/2018, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crișan, prin Primarul Comunei Crișan, A. și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Crișan, în contradictoriu cu B., au solicitat obligarea pârâtului să restituie terenul în suprafață de 4 ha situat în comuna Crișan, jud. Tulcea, T12, P492/2 - 7450 m.p., T12 P492,2 - 2250 m.p. și T34, P38 - 10.000 m.p. Judecătoria Tulcea, prin sentința nr. 1370 din 6 mai 2021, a admis excepția de necompetență materială, invocată de pârât, prin raportare la valoarea obiectului acțiunii, și a declinat competența în favoarea Tribunalului Tulcea. Prin încheierea nr. 1512 din 15 noiembrie 2021, Tribunalul Tulcea a admis excepția de litispendență și a trimis dosarul nr. x/2918 la dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, în calea de atac a apelului, pentru reunirea acestora.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 70C din 15 martie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis excepția de netimbrare a apelurilor formulate de pârâtele M., N. și de intervenientele K., L. și, în consecință, a anulat, ca netimbrate, apelurile formulate de aceste părți. A respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crișan, prin Primar. A obligat intervenientele K. și L. la plata diferenței de taxă judiciară de timbru de 18.124,75 RON, aferentă cererii de intervenție voluntară principală formulate în primă instanță. A obligat apelanta reclamantă la plata sumei de câte 1.670 RON către fiecare dintre intimații pârâți D., G. și E., reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 70C din 15 martie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă au declarat recurs pârâtele M., N. și intervenientele K., L.. Prin cererea de recurs, recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate cu privire la imobilul în suprafață de 31.640 mp și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. După prezentarea situației de fapt, recurentele au învederat că, în fața primei instanțe, intervenientele principale K. și L. au achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.705 RON, stabilită de instanță în raport de valoarea reală de circulație rezultată din cele 4 acte autentice de vânzare a loturilor dezlipite din terenul reconstituit prin titlul de proprietate nr. x/2001. Prin încheierea din 18 ianuarie 2021, instanța de apel a stabilit (din oficiu "pe baza grilelor notariale" din anul 2018), fără a ține cont de valorile reale de circulație ce rezultă din actele de înstrăinare susmenționate, că taxa judiciară de timbru pentru terenul în suprafață de 31.641 mp, ce face obiectul intervenției principale, este de 21.829,75 RON, pentru primul grad de jurisdicție, și a dispus obligarea intimatelor la plata sumei de 18.124,75 RON, reprezentând diferența de la 21.829,75 RON (cât ar fi trebuit sa plătească în primă instanță și 3705 RON cât au plătit, plus 10.414 RON taxa judiciară de timbru pentru apel, reprezentând jumătate din taxa ce trebuia plătită la fond. Au precizat recurentele că au susținut constant în fața instanței de apel că nu trebuie să plătească taxă judiciară de timbru, fiind în drept să beneficieze de prevederile Legii nr. 18/1991 în baza convenției de "prete nom" dintre interveniente, în calitate de moștenitoare a dreptului la reconstituire, și B. cu O. în calitate de persoane împuternicite fără reprezentare (imprumutatori de nume). În dezoltarea motivului de recurs subsumat ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele au învederat că, opus stăruinței lor de luare în considerare, cu prioritate, a convenției de "prete nom" pe baza declarațiilor recognitive autentice atât ale defunctului B. și a moștenitoarelor pârâte, cât și a intervenientelor principale, în cuprinsul hotărârilor, nu se face nici o referire la existența și efectul acesteia. Or, în condițiile invocării și dovedirii menționatei convenții de "prete nom", recurentele se considera îndreptățite să beneficieze de prevederile legilor reparatorii, inclusiv de cele privind scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru. Prin cea de-a doua critică formulată, recurentele au imputat instanței de apel încălcarea dispozițiilor art. 481 C. proc. civ., respectiv înrăutățirea situației recurentelor în propria cale de atac. În acest sens, au menționat că, potrivit dispozițiilor art. 481 din C. proc. civ., apelantului i se poate crea o situație mai rea în propria cale de atac numai în condițiile în care acesta consimte, în mod expres, asupra acestei chestiuni, cerință care nu este îndeplinită în speță. Astfel, au subliniat că aceasta condiție nu este îndeplinită, deoarece au susținut constant și consecvent că demersul lor este scutit de taxă judiciară de timbru ca urmare a convenției de "prete nom" recunoscută atât de împuternicitul fără reprezentare B., în timpul vieții sale, cât și de mandantul ocult (în speță intervieventele), convenție care nu a fost analizată și înlăturată de instanțele de fond. Au arătat că împrejurarea de a nu fi contestat taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.705 RON, stabilită de prima instanță, nu poate echivala cu consimțirea expresă la aceasta și nici cu o acceptare implicită, în condițiile în care, în baza convenției sus-menționate, au dreptul să beneficieze de prevederile legislației reparatorii, inclusiv cu privire la scutirea de taxe judiciare. Totodată, recurentele au menționat că o a doua excepție de la principiul neagravării situației în propria cale de atac este condiția existenței unui caz expres prevăzut de lege. Or, în opinia acestora, nici această condiție nu este îndeplinită în speță, obligația de timbrare în cuantumul stabilit fiind impusă prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, Prin ultima critică formulată, recurentele au învederat că instanța de apel a stabilit taxa judiciară de timbru cu încălcarea dispoziților art. 104 C. proc. civ. Dezvoltând acest motiv de recurs, recurentele au subliniat că potrivit dispozițiilor art. 104 C. proc. civ., în cererile având obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea imobilelor se determină în funcție de valoarea impozabilă stabilită potrivit legislației fiscale. În cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită, sunt aplicabile dispozițiile art. 98 C. proc. civ., iar conform art. 98 alin. (3) din același cod, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părti. Or, în speță s-a reținut că pentru terenul în litigiu nu există stabilită valoare impozabilă, iar instanța de apel a determinat valoarea imobilului în raport de valorile instituite prin grila notarială pentru perioada anului 2018, deși la dosar sunt depuse cele 4 acte de înstrăinare, în formă autentică. Asfel, în opinia recurentelor, prin modalitatea de a stabili taxa de timbru, instanța de prim control judiciar a încălcat atribuțiile puterii legislative, deoarece determinarea valorii de circulație, raportat la grila notarilor, nu a fost reglementată pentru a putea fi aplicată tranzacțiilor dintre cetățeni, ci exclusiv pentru stabilirea ipozitului pe care statul îl pretinde cetățenilor pentru tranzacțiile imobiliare.

Procedura derulată la Înalta Curte de Casație și Justiție Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 23 noiembrie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la 29 februarie 2024. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în raport cu actele și lucrările dosarului, criticile și apărările formulate și de prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Pentru examinarea motivelor de casare pe care recurentele s-au întemeiat, Înalta Curte apreciază că este necesară redarea circumstanțelor esențiale ale cauzei reținute de instanțele de fond. Astfel, se reține că, prin demersul lor judiciar, reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crișan, prin primar și Comisia Locală Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor Crișan au solicitat să fie obligați pârâții B., C., D., E., F., G., H., I. Și J. să le lase în pașnică folosință și proprietate terenul în suprafață de 4 ha situat în comuna Crișan, jud. Tulcea. În fața primei instanțe, K. și L. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, dar și în sprijinul pârâților. Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Crișan, județul Tulcea, și, în consecință, a respins cererea reclamantei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Crișan, jud. Tulcea ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă. A respins excepția nelegalității HCL Crișan nr. 20/24.05.2018, ca nefondată. A admis, în parte, cererea; a obligat pârâții M. și N. (moștenitorii pârâtului B., decedat în cursul procesului) să-i lase reclamantei U.A.T. comuna Crișan, prin primar, în deplină proprietate și liniștită folosință:-suprafața de 7450 mp teren intravilan situat în comuna Crișan, T12, PA492/3, nr. cad. x; suprafața de 14191 mp teren intravilan situat în comuna Crișan, T12, PA492/2, nr. cad. x și suprafața de 10000 mp teren extravilan situat în comuna Crișan, T34, PA238, nr. cad. x. A respins, ca nefondată, cererea reclamantei în raport de pârâții C., D., E., F., G., H., I., J.. A admis cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientele K. și L.; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de către aceleași interveniente, ca nefondată. Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis excepția de netimbrare a apelurilor formulate de pârâtele M., N. și de intervenientele K., L. și, în consecință, a anulat, ca netimbrate, apelurile formulate de aceste părți. A respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crișan, prin Primar. A obligat intervenientele K. și L. la plata diferenței de taxă judiciară de timbru de 18.124,75 RON, aferentă cererii de intervenție voluntară principală formulate în primă instanță. Prin memoriul de recurs, recurentele au criticat soluția instanței de apel de anulare a apelului, pentru netimbrare, imputând instanței, în primul rând, stabilirea unei taxe judiciare de timbru, cu neanalizarea convenției de "prete nom", care impunea concluzia că demersul lor judiciar este scutit de taxă judiciară de timbru, recurentele fiind îndreptățite să beneficieze de prevederile legilor reparatorii, inclusiv de cele privind scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru. În al doilea rând, au susținut recurentele că, în măsura în care demersul juridic este apreciat ca fiind supus timbrajului, instanța de prim control judiciar a stabilit în mod greșit taxa judiciară de timbru, raportându-se la grila notarială pentru anul 2018, deși la dosar există patru acte de înstrăinare, în formă autentică, din care rezultă valoarea imobilelor. Nu în ultimul rând, au învederat că prin stabilirea unei taxe de timbru, într-un astfel de cuantum, instanța le-a creat o situație mai grea în propria cale de atac, încălcând dispozițiile art. 481 C. proc. civ. Astfel sintetizate criticile aduse hotărârii atacate, Înalta Curte constată că alegațiile recurentelor, subsumate de aceastea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează neanalizarea instanței de apel a convenției de prete nom în ceea ce privește exclusiv modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanța de apel. În realitate, prin acest motiv de recurs se tinde să se repună în discuție elemente ale cauzei care, departe de a fi aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate, țin de modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru, care nu pot fi înscrise în niciul din motivele de casare, fiind excluse de la controlul judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Prin exercitarea căii extraordinare a recursului, recurentele urmăresc reexaminarea obligației impuse de a achita taxa judiciară de timbru pentru apel, precum și diferența de taxă judiciară de timbru aferentă cererii de intervenție voluntară principală formulate în primă instanță, cu eludarea dispozițiilor art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 priind taxele judiciare de timbru. Conform acestui articol, modul de stabilire a taxei poate fi contestat prin cerere de reexaminare la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data stabilirii taxei sau a comunicării sumei datorate; această cerere se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. Cu privire la posibilitatea părților de a supune cenzurii, în căile de atac în reformare, critici care să vizeze existența obligației de plată a taxei judiciare de timbru, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în recurs în interesul legii nr. 7/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 137 din 24 februarie 2015. Prin soluția de unificare, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului. Acesta este o chestiune de principiu valabilă și în contextul legislativ dat de O.U.G. nr. 80/2013, nefiind aplicabile dispozițiile art. 518 C. proc. civ. privind încetarea efectelor deciziei, câtă vreme problema de drept care a fost avută în vedere de această decizie se regăsește și în configurația juridică actuală în materia taxelor judiciare de timbru. Astfel, ambele texte de lege, Legea nr. 146/1997 și O.U.G. nr. 80/2013, prevăd că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa judiciară de timbru sau de la data comunicării sumei datorate, această cerere de reexaminare urmând să se soluționeze în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) și (3) din aceeași lege, respectiv de un complet din cadrul aceleiași instanțe, în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. Drept urmare, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea are la dispoziție, în mod exclusiv, calea de atac specială prevăzută de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013. Instanța supremă a apreciat că limitarea posibilității părții în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părții în sarcina căreia s-a impus obligația de timbrare să supună contestația unei instanțe imparțiale și independente, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție. În cazul concret dedus judecății, recurentelor li s-a comunicat obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 10.914,87 RON, pentru fiecare cerere de apel, stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, prin încheierea de ședință din data de 18 ianuarie 2022. Împotriva încheierii de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurentele au formulat cerere de reexaminare, iar prin încheierea pronunțată la 22 februarie 2022, Curtea de Apel Constanța a respins cererea ca nefondată. Astfel, se reține că problema caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată, aspectele referitoare la convenția de prete nom, precum și cele referitoare la stabilirea valorii imobilului prin luarea în considerare a actelor juridice aflate la dosarul cauzei, și nu raportat la grila notarilor publici, puteau fi opuse doar în cererea de reexaminare formulată în condițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013. Ca atare, dezlegările instanței cu privire la obligația de plată a taxei judiciare de timbru au intrat în puterea lucrului judecat, împrejurare față de care ele nu mai pot forma obiectul examenului de legalitate în calea extraordinară de atac a recursului, aceasta întrucât, dacă s-ar admite contrariul, ar însemna să se încalce dispozițiile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce este inadmisibil. Înalta Curte reține că legiuitorul, în reglementarea mijloacelor procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, a prevăzut că exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit naturii și scopului lor și într-o anumită ordine. O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituțional al legalității căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenția clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă și eficientă de soluționare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluționării fondului litigiului. Prin cea de-a doua critică formulată, recurentele au imputat instanței de apel încălcarea principiului non reformatio in peius, reglementat de dispozițiile art. 481 C. proc. civ., susținând că instanța le-a creat o situație mai grea în apel, stabilind o taxă judiciară de timbru în sarcina acestora, mai mare decât cea stabilită de prima instanță, fără a exista consimțământul expres/tacit al acestora. Analizând motivul de recurs, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, având în vedere cele ce urmează. Principiul neagravării situației în propria cale de atac este prevăzut de art. 481 din C. proc. civ., care stipulează că apelantul nu poate fi pus într-o situație juridică mai grea decât cea existentă la momentul apelării hotărârii de fond. Doctrina și jurisprudența au interpretat acest principiu ca fiind o garanție pentru dreptul la un proces echitabil, oferind părților o cale de atac eficientă și protejându-le de riscul de a fi dezavantajate pentru simplul fapt că își exercită dreptul de apel. Totuși, această protecție nu este absolută, iar instanțele au libertatea de a analiza apelul în mod extensiv în limitele cererilor formulate de părți. Deși acest principiu protejează partea care a făcut apel, regimul taxelor judiciare nu se referă la fondul cauzei, ci la un aspect procedural. Astfel, instanța de apel are posibilitatea de a reevalua și, dacă este cazul, de a dispune plata taxei de timbru chiar și în apel, fără a se considera că se încalcă principiul neagravării situației. Aceasta întrucât, instanța de apel, fiind un grad de jurisdicție superior, nu este ținută de dezlegarea instanței de fond cu privire la timbraj, având competența de a reexamina nu doar fondul cauzei, ci și aspectele procedurale. În această privință, instanța de apel poate reevalua aplicarea corectă a prevederilor O.U.G. nr. 80/2013 în raport cu cererile formulate de părți. Sub acest aspect, se rețin dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora, în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac constată că în fazele procesuale anterioare, taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune darea în debit la organele financiare. Drept urmare, conform voinței legiuitorului, se poate stabili obligația de plată a taxei de timbru direct în calea de atac, atunci când instanța de fond nu a impus obligația de plată prevăzută de lege, iar o astfel de măsură a instanței de control judiciar nu contravine principiului neagravării situației în propria cale de atac. Totodată, trebuie subliniat că dispozițiile art. 481 din C. proc. civ. vizează în mod explicit soluțiile pronunțate de instanță în hotărârea atacată, adică soluțiile pe fondul cauzei sau cu privire la aspectele litigioase, la pretențiile substanțiale ale părților din proces, și nu se referă la obligațiile procesuale impuse părților. Aceste obligații procesuale, cum este și obligația de plată a taxei de timbru, sunt reglementate distinct și nu fac obiectul evaluării în cadrul soluțiilor pronunțate de instanță. Astfel, art. 481 are ca scop analizarea și, eventual, modificarea hotărârilor care privesc soluționarea litigiului, și nu sarcinile procedurale sau administrative ce revin părților în cursul procesului. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat. Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele să plătească, către fiecare dintre intimații pârâți E., C. și G., suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de avocat, conform documentelor justificative depuse la filele x.